ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3568/2008

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

judecată

1.1. Obiect

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, reclamanta K.M.

a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Beclean, prin primar,

anularea dispoziției nr. 315 din 17 mai 2006 emisă de primar și

reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în

Beclean.

Reclamanta a decedat

pe parcursul procesului iar calitatea sa procesuală a fost transmisă

moștenitorului K.G. care a completat acțiunea, și a chemat în judecată și

orașul Beclean, prin primar, și primarul orașului Beclean.

1.2. In fapt

În motivarea cererii

de chemare în judecată s-a arătat că imobilul a cărui restituire este

solicitată a aparținut în proprietate autorilor reclamantei și a fost intabulat

în favoarea Statului Român în baza unei simple adrese cu referire vagă la legea

reformei agrare.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă

nr. 570 F din 21 iunie 2007 Tribunalul Bistrița, secția civilă, a respins

contestația în contradictoriu cu orașul Beclean, prin primar. A respins

contestația față de Primăria orașului Beclean pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a formulat notificare în baza

Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, la 20 septembrie 2005.

Prin Legea nr.

247/2005 nu s-a prevăzut un termen nou pentru depunerea notificărilor, astfel

că notificarea formulată de reclamantă la 20 septembrie 2005 este tardivă.

Prin Decizia

nr. 3488 din 9 mai 2006 Curtea Constituțională a statuat că Legea nr. 10/2001

este o lege specială în materia revendicării imobiliare prin care legiuitorul a

urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește

situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv.

3.

Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă

nr. 412 A din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost respins

ca nefondat apelul declarat de reclamant.

În

considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că antecesoarea

reclamantului era îndreptățită să notifice unitatea deținătoare până la data de

14

februarie 2002.

Legea nr.

10/2001 este o lege de reparație, dar care trebuie aplicată potrivit procedurii

stabilite de legiuitor, iar prin modificările aduse acesteia prin Legea nr.

247/2005 nu s-a derogat de la dispoziția privind notificarea.

Dacă legiuitorul ar

fi înțeles să repună persoanele îndreptățite în termenul de depunere a

notificărilor ar fi reglementat expres, cum a făcut-o în cazul modificărilor

aduse la Legea nr. 18/1991.

4.1.

Motive

Reclamantul a

declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critica vizând următoarele aspecte:

Față de redactarea

inițială a Legii nr. 10/2001, raportat la modul în care imobilul a fost luat în

proprietatea statului, nu putea fi cerută restituirea. Prin Legea nr. 247/2005

a fost modificat art. 2 din lege și astfel s-a deschis posibilitatea de a se

solicita restituirea imobilului.

Cum termenul

pentru depunerea notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001, chiar prelungit, a

expirat înaintea apariției Legii nr. 247/2005, la data apariției Legii nr.

247/2005 a început să curgă același termen de 6 luni prevăzut în textul inițial

al legii.

4.2.

Analiza făcută de instanța de recurs

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de

dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe de

fond au apreciat în mod corect faptul că Legea nr. 247/2005, prin care a fost

modificată și completată Legea nr. 10/2001, nu conține prevederi din care să

rezulte că persoanele interesate în obținerea de măsuri reparatorii în sistemul

legii speciale ar fi fost repuse în termenul de depunere a notificării.

Potrivit art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma avută după republicarea în temeiul

Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

intrarea în vigoare a legii persoana juridică deținătoare. Acest termen a fost

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, astfel încât

notificările au putut fi depuse până la 14 februarie 2002.

Modificările

aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au vizat extinderea domeniului

de aplicare a legii, a sferei persoanelor îndreptățite la restituire și nici a

perioadei de referință a acestui act normativ reparatoriu, nefiind prelungit

termenul de formulare și depunere a notificărilor.

Ca atare, sunt

incidente în continuare prevederile art. 22 alin. final conform căruia

nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage

pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent.

Pe de altă

parte, așa cum a arătat instanța de apel, dacă legiuitorul ar fi vrut să repună

în termenul de formulare a notificărilor persoanele care invocă prevederile

Legii nr. 247/2005, ar fi făcut-o în mod expres, ca în cazul altor legi

speciale de reparație, de pildă, conform art.

II

din titlul

II

al

Legii nr. 247/2005, termenul de depunere a cererilor de retrocedare a

imobilelor aparținând cultelor religioase, prevăzut la art. 1 alin. (5) din O.U.G.

nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, cu

modificările ulterioare, este de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii

nr. 247/2005.

Având în vedere cele

mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut

interpretarea corectă a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Ca atare, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat cu

consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul K.G. împotriva deciziei civile nr.

412 A din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.