ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3568/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, reclamanta K.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Beclean, prin primar, anularea dispoziției nr. 315 din 17 mai 2006 emisă de primar și reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Beclean. Reclamanta a decedat pe parcursul procesului iar calitatea sa procesuală a fost transmisă moștenitorului K.G. care a completat acțiunea, și a chemat în judecată și orașul Beclean, prin primar, și primarul orașului Beclean. 1.2. In fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul a cărui restituire este solicitată a aparținut în proprietate autorilor reclamantei și a fost intabulat în favoarea Statului Român în baza unei simple adrese cu referire vagă la legea reformei agrare.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 570 F din 21 iunie 2007 Tribunalul Bistrița, secția civilă, a respins contestația în contradictoriu cu orașul Beclean, prin primar. A respins contestația față de Primăria orașului Beclean pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, la 20 septembrie 2005. Prin Legea nr. 247/2005 nu s-a prevăzut un termen nou pentru depunerea notificărilor, astfel că notificarea formulată de reclamantă la 20 septembrie 2005 este tardivă. Prin Decizia nr. 3488 din 9 mai 2006 Curtea Constituțională a statuat că Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv.

3. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 412 A din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că antecesoarea reclamantului era îndreptățită să notifice unitatea deținătoare până la data de 14 februarie 2002. Legea nr. 10/2001 este o lege de reparație, dar care trebuie aplicată potrivit procedurii stabilite de legiuitor, iar prin modificările aduse acesteia prin Legea nr. 247/2005 nu s-a derogat de la dispoziția privind notificarea. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să repună persoanele îndreptățite în termenul de depunere a notificărilor ar fi reglementat expres, cum a făcut-o în cazul modificărilor aduse la Legea nr. 18/1991.

4. Recursul 4.1. Motive Reclamantul a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte: Față de redactarea inițială a Legii nr. 10/2001, raportat la modul în care imobilul a fost luat în proprietatea statului, nu putea fi cerută restituirea. Prin Legea nr. 247/2005 a fost modificat art. 2 din lege și astfel s-a deschis posibilitatea de a se solicita restituirea imobilului. Cum termenul pentru depunerea notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001, chiar prelungit, a expirat înaintea apariției Legii nr. 247/2005, la data apariției Legii nr. 247/2005 a început să curgă același termen de 6 luni prevăzut în textul inițial al legii. 4.2.

Analiza făcută de instanța de recurs Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Ambele instanțe de fond au apreciat în mod corect faptul că Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001, nu conține prevederi din care să rezulte că persoanele interesate în obținerea de măsuri reparatorii în sistemul legii speciale ar fi fost repuse în termenul de depunere a notificării. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma avută după republicarea în temeiul Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii persoana juridică deținătoare.

Acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, astfel încât notificările au putut fi depuse până la 14 februarie 2002. Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au vizat extinderea domeniului de aplicare a legii, a sferei persoanelor îndreptățite la restituire și nici a perioadei de referință a acestui act normativ reparatoriu, nefiind prelungit termenul de formulare și depunere a notificărilor. Ca atare, sunt incidente în continuare prevederile art. 22 alin. final conform căruia nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Pe de altă parte, așa cum a arătat instanța de apel, dacă legiuitorul ar fi vrut să repună în termenul de formulare a notificărilor persoanele care invocă prevederile Legii nr. 247/2005, ar fi făcut-o în mod expres, ca în cazul altor legi speciale de reparație, de pildă, conform art. II din titlul II al Legii nr. 247/2005, termenul de depunere a cererilor de retrocedare a imobilelor aparținând cultelor religioase, prevăzut la art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările ulterioare, este de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut interpretarea corectă a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.G. împotriva deciziei civile nr. 412 A din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.