ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7223/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 73/F din 29

ianuarie 2007, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamantul G.S. în contradictoriu cu comuna Lechința prin primar

privind anularea dispoziției nr. 471 din 28 septembrie 2006, emisă de pârâtă în

temeiul Legii nr. 10/2001 și, ca tardivă, cererea privind anularea dispoziției

nr. 186 din 29 august 2003.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamant, potrivit deciziei

civile nr. 159/A din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Pentru a adopta această soluție,

instanțele anterioare au reținut următoarele:

Reclamantul a depus la data de 24

iunie 2003, în baza Legii nr. 10/2001, o cerere de restituire în natură sau

prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 1720 Lechința, respinsă ca tardivă

prin dispoziția nr. 186 din 29 august 2003 în raport cu care cererea

introductivă de instanță, înregistrată la 12 octombrie 2002, a fost formulată

peste termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

La data de 19 septembrie 2005,

pentru același imobil, reclamantul a depus o nouă notificare, respinsă în mod

legal și temeinic prin dispoziția nr. 471/2006, întrucât notificarea a fost

formulată cu mult după împlinirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr.

10/2001, iar Legea nr. 247/2005 nu conține nici o prevedere vizând prelungirea

sau repunerea în termen a persoanelor îndreptățite.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs apelantul reclamant S.G., criticând-o ca fiind nelegală în

raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că Legea nr.

247/2005 a prevăzut un nou termen, de 60 de zile de la intrarea în vigoare a

legii, pentru depunerea de notificări, fapt care ar rezulta din împrejurarea că

legiuitorul nu a prevăzut în Legea nr. 247/2005 „că persoanele care nu au

notificat prin Legea nr. 10/2001 își pierd dreptul de a mai notifica

pretențiile pe baza Legii nr. 247/2005 (...)”, iar „(...) în anexa 2 art. V se prevede

că notificările nesoluționate în baza Legii nr. 10/2001, se vor soluționa pe

baza Legii nr. 247/2002 (...)”.

Recurentul mai arată că art. 15 din

Constituție prevede că „Legea dispune în viitor” și formulează critici ce

vizează dispoziția nr. 186/2003.

Recursul nu este fondat, conform

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005, cererile pentru

acordarea de măsuri reparatorii urmau să fie depuse într-un termen de 6 luni de

la data intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001), termen prelungit

succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001 până la data

limită 14 februarie 2002.

Legea nr. 10/2001 a fost republicată

în M.Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005 în temeiul art. VII din titlul I al

Legii nr. 247/2005, titlu a cărui denumire este: „Modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”.

Prin art. 1 pct. 1-78 din titlul I

al Legii nr. 247/2005 legiuitorul a modificat, completat sau abrogat parte din

dispozițiile Legii nr. 10/2001, prevederile art. 21, devenit art. 22 în forma

republicată, referitoare la termenul de depunere a notificărilor nesuferind

însă nici o modificare.

De asemenea, prevederile art. II-VI

din titlul I al Legii nr. 247/2005, care au fost edictate și se aplică drept

dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005, nu vizează prelungirea termenului de

decădere prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 sau instituirea unui nou

termen pentru depunerea notificărilor care să înceapă să curgă de la data

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Trimiterile făcute de legiuitor la

notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a titlului I al

Legii nr. 247/2005 au în vedere notificările depuse în termenul prevăzut de

art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit prin O.U.G. nr.

109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, respectiv până la data de 14 februarie 2002.

În concluzie, contrar aprecierii

recurentului, Legea nr. 247/2005 nu a stabilit noi termene pentru depunerea

cererilor de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001, afirmația fiind

lipsită de temei legal.

Criticile referitoare la dispoziția

nr. 186/2003 nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar, în

condițiile în care reclamantul nu a atacat această dispoziție în termen de 30

de zile de la data la care i-a fost comunicată, aspect necontestat prin

motivele de recurs, situație în care excepția tardivității formulării

contestației a fost corect reținută de instanțele anterioare.

Pentru considerentele prezentate, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul S.G., împotriva deciziei nr. 159/A din 7 mai 2007 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie

2007.