ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7223/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 73/F din 29 ianuarie 2007, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul G.S. în contradictoriu cu comuna Lechința prin primar privind anularea dispoziției nr. 471 din 28 septembrie 2006, emisă de pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001 și, ca tardivă, cererea privind anularea dispoziției nr. 186 din 29 august 2003. Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamant, potrivit deciziei civile nr. 159/A din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj. Pentru a adopta această soluție, instanțele anterioare au reținut următoarele: Reclamantul a depus la data de 24 iunie 2003, în baza Legii nr. 10/2001, o cerere de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului înscris în C.F.

1720 Lechința, respinsă ca tardivă prin dispoziția nr. 186 din 29 august 2003 în raport cu care cererea introductivă de instanță, înregistrată la 12 octombrie 2002, a fost formulată peste termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. La data de 19 septembrie 2005, pentru același imobil, reclamantul a depus o nouă notificare, respinsă în mod legal și temeinic prin dispoziția nr. 471/2006, întrucât notificarea a fost formulată cu mult după împlinirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar Legea nr. 247/2005 nu conține nici o prevedere vizând prelungirea sau repunerea în termen a persoanelor îndreptățite. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul reclamant S.G., criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul susține că Legea nr. 247/2005 a prevăzut un nou termen, de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, pentru depunerea de notificări, fapt care ar rezulta din împrejurarea că legiuitorul nu a prevăzut în Legea nr. 247/2005 „că persoanele care nu au notificat prin Legea nr. 10/2001 își pierd dreptul de a mai notifica pretențiile pe baza Legii nr. 247/2005 (...)”, iar „(...) în anexa 2 art. V se prevede că notificările nesoluționate în baza Legii nr. 10/2001, se vor soluționa pe baza Legii nr. 247/2002 (...)”. Recurentul mai arată că art. 15 din Constituție prevede că „Legea dispune în viitor” și formulează critici ce vizează dispoziția nr. 186/2003. Recursul nu este fondat, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005, cererile pentru acordarea de măsuri reparatorii urmau să fie depuse într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001), termen prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001 până la data limită 14 februarie 2002. Legea nr. 10/2001 a fost republicată în M.Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005 în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, titlu a cărui denumire este: „Modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”. Prin art. 1 pct. 1-78 din titlul I al Legii nr. 247/2005 legiuitorul a modificat, completat sau abrogat parte din dispozițiile Legii nr. 10/2001, prevederile art. 21, devenit art. 22 în forma republicată, referitoare la termenul de depunere a notificărilor nesuferind însă nici o modificare.

De asemenea, prevederile art. II-VI din titlul I al Legii nr. 247/2005, care au fost edictate și se aplică drept dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005, nu vizează prelungirea termenului de decădere prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 sau instituirea unui nou termen pentru depunerea notificărilor care să înceapă să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Trimiterile făcute de legiuitor la notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a titlului I al Legii nr. 247/2005 au în vedere notificările depuse în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, respectiv până la data de 14 februarie 2002. În concluzie, contrar aprecierii recurentului, Legea nr. 247/2005 nu a stabilit noi termene pentru depunerea cererilor de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001, afirmația fiind lipsită de temei legal.

Criticile referitoare la dispoziția nr. 186/2003 nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar, în condițiile în care reclamantul nu a atacat această dispoziție în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată, aspect necontestat prin motivele de recurs, situație în care excepția tardivității formulării contestației a fost corect reținută de instanțele anterioare. Pentru considerentele prezentate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.G., împotriva deciziei nr. 159/A din 7 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.