ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 192/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Bistrița, sub nr. 4305/190/2011, reclamanta comuna C. prin Primar, a chemat în judecată R.N.P. Romsilva, prin Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.342.000 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 18.910 mp masă lemnoasă pe picior, exploatată de pârâtă din suprafața forestieră proprietate publică a reclamantei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea din 14 septembrie 2005, depusă în baza Legii nr. 247/2005 a solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 291,9 ha teren cu vegetație forestieră.

În susținerea cererii, reclamanta arată că, prin sentința civilă nr. 1795/2009 din 31 martie 2009 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în Dosar nr. 1155/190/20008 s-a dispus anularea în parte a hotărârii din 17 decembrie 2007, adoptată de Comisia Județeană Bistrița-Năsăud, și pe cale de consecință s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea comunei C. asupra suprafeței de 288,8 ha, teren cu vegetație forestieră și 3,1 ha drumuri forestiere. Prin decizia civilă nr. 261/R/2009 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost modificată în parte sentința civilă nr. 1795/2009 cu privire la exonerarea obligației Comisiei județene Bistrița-Năsăud de a plăti cheltuielile de judecată la fondul cauzei, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A mai arătat reclamanta că, de la data înregistrării cererii în baza Legii nr. 247/2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței evocate, pârâta a procedat în mod nelegal la explorarea de masă lemnoasă din suprafața forestieră, proprietatea publică a reclamantei și că, potrivit estimării realizate de Ocolul silvic privat „D.N.” care administrează pădurea proprietate publică a comunei, cantitatea de masă lemnoasă pe picior pe care pârâta a exploatat-o în perioada 14 septembrie 2005-12 octombrie 2009 este de 18.910 mc, iar prin scăderea cheltuielilor făcute de pârâtă, reclamanta apreciază că profitul realizat de aceasta în exploatarea pădurii proprietatea sa este de 1.342.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 7600/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosarul nr. 4305/190/2011 a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, cauza fiind înregistrată sub nr. 4452/112/2011. Prin sentința civilă nr. 2648 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă în Dosarul nr. 4452/112/2011 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta R.N.P. Romsilva prin Direcția Silvică Bistrița-Năsăud. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta comuna C., prin Primar împotriva pârâtei R.N.P.

Romsilva prin Direcția Silvică Bistrița-Năsăud. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că despăgubirile pretinse de către reclamantă au fost fundamentate în drept pe dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000, modificată și pe îmbogățirea fără justă cauză.

În acest sens s-a reținut, în ceea ce privește primul temei de drept invocat, că termenul de prescripție începe să curgă de la data validării reconstituirii dreptului de proprietate, în speță de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile de validare, 17 iunie 2009, pentru temeiul subsidiar de îmbogățire fără justă cauză momentul de început al termenului este cel prevăzut de art. 8 alin. (2). din Decretul nr. 167/1958, respectiv data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască existența și întinderea prejudiciului, precum și pe cel ce se face responsabil de acesta, în cauză această dată fiind cea a predării efective a pădurii către reclamantă, 10 noiembrie 2009. Astfel, pentru ambele ipoteze excepția s-a considerat a fi neîntemeiată, întrucât data depunerii cererii de chemare în judecată 19 aprilie 2011 se situează înlăuntrul termenului de 3 ani.

Pe fondul cauzei, în speță nu a fost dovedit prin niciun mijloc de probă faptul că pârâta ar fi exploatat materialul lemnos în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale în materie, sau că tăierile efectuate ar fi afectat valoarea pădurii restituite, expertul desemnat în cauză apreciind asupra faptului că există corespondență între actele de punere în valoare și exploatările efectuate, pârâta efectuând și lucrări de împădurire și de întreținere a plantațiilor. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta comuna C. prin Primar, solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și, în consecință, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.342.000 RON reprezentând contravaloarea cantității de 18.910 m 3 masă lemnoasă pe picior și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 566/A/2014 din 5 iunie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta comuna C. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 2648 din 10 octombrie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, susținerile apelantei referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000 sunt nefondate, ca și cele referitoare la faptul că anularea hotărârii din 17 decembrie 2007 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița/Năsăud, are efect retroactiv.

A mai reținut Curtea de Apel Cluj, că acțiunea reclamantei nu este nici dovedită, față de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză și de răspunsul expertului în fața primei instanțe care confirmă faptul că există concordanță între actele de punere în valoare și exploatările făcute, că pârâta a efectuat lucrări de împădurire și întreținere a plantațiilor, că nu a exploatat materialul lemnos în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta comuna C. prin Primar a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea, în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.

Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000. În acest sens, recurenta arată că de la data înregistrării cererii în baza Legii nr. 247/2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței nr. 1795/2009, intimata R.N.P. Romsilva a procedat în mod nelegal la exploatarea de masă lemnoasă din suprafața reconstituită și că, în baza evaluării efectuate de către Ocolul Silvic D.N. cantitatea de masă lemnoasă pe picior exploatată de intimată în perioada 14 septembrie 2005-12 octombrie 2009 este de 18.910 m 3 , scăzându-se cheltuielile efectuate de către intimată rezultă un profit realizat în cuantum de 1.342.000 RON.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, cererea astfel formulată de reclamanta comuna C. prin Primar este pe deplin justificată și întemeiată, prin crearea prejudiciului asupra proprietății publice, și tot ca temei juridic, prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la data de 15 noiembrie 2012, recurenta a invocat și prevederile legale care reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză, sens în care apare ca nefondată reținerea opiniei intimatei-pârâte de către cele două instanțe, referitoare la faptul că, cererea reclamantei ar fi întemeiată doar cu privire la profitul obținut între data validării reconstituirii, 12 octombrie 2009, și data predării efective a suprafețelor reconstituite, 10 noiembrie 2009, prin raportare la prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, fără însă a analiza și a se pronunța asupra incidenței instituției îmbogățirii fără justă cauză.

O altă critică a recurentei vizează modul în care a fost interpretat art. 40 din Legea nr. 1/2000, de către prima instanță, apreciind că acesta ar fi fost decisiv în privința soluției finale, de respingere a apelului reclamantei. În opinia recurentei, dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/200 și art. 135 din Legea nr. 46/2008, ridică două probleme, una legată de determinarea perioadei de aplicabilitate și cea de-a doua legată de determinarea beneficiului realizat, iar susținerea instanței că perioada de referință ar fi limitată exclusiv la intervalul dintre validare și punere în posesie este străină de lege din doua motive.

Astfel, hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița/Năsăud din 17 decembrie 2007, anulată prin hotărâre judecătorească conduce la calificarea drept legală și temeinică a cererii reclamantei privind reconstituirea dreptului de proprietate și, prin urmare, un act nul nu poate să afecteze dreptul ei înscris în art. 40 din Legea nr. 1/2000. Chiar în situația în care nu s-ar aprecia în acest sens, este fără putință de tăgadă că, prin sentința civilă nr. 1795/2009, irevocabilă, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, aspect ce prin autoritatea de lucru judecat trebuie calificat ca moment al validării, astfel cum dispune art. 40 din Legea nr. 1/2000.

Cel de-al doilea motiv vizează perioada de timp ce excede intervalului legal statuat în aliniatul precedent, este avută în vedere doar în ce privește beneficiul și nicidecum nu îngrădește posibilitatea de acoperire a întregului prejudiciu în baza temeiurilor de drept operabile. Acestei stări de fapt îi este aplicabilă și instituția îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei, din momentul depunerii cererii de retrocedare, 1 septembrie 2005 și până la momentul punerii în posesie 17 iunie 2009, instituție ce se suprapune peste temeiul reprezentat de art. 40 din Legea nr. 1/2000, atâta timp cât nu există nicio interdicție legală ca un demers juridic să fie întemeiat simultan pe mai multe temeiuri de drept concomitent aplicabile.

Legat de modul în care a fost motivată hotărârea recurată, recurenta arată că în cuprinsul considerentelor instanța nu face referire la temeiul de drept invocat în motivarea acțiunii introductive, referitor la îmbogățirea fără justă cauză, instanța limitându-se doar la analizarea art. 40 din Legea nr. 1/2000 atunci când a argumentat soluția pronunțată. Prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă R.N.P. Romsilva, prin Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, la data de 22 ianuarie 2015 s-a solicitat respingerea recursului declarat de recurentă ca nefondat și menținerea celor două hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta comuna C. prin Primar să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000, precum și a dispozițiilor legale ce reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză. Potrivit art. 40 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 prevede că „pentru suprafețele de pe care s-a exploatat masa lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare și punerea în posesie a proprietarilor, R.N.P., Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat după deducerea cheltuielilor de exploatare și va suporta cheltuielile de împădurire a suprafețelor neregenerate”.

Din analiza acestui text de lege, se constată că legiuitorul a considerat că se cuvine restituirea către fostul proprietar a beneficiului realizat de R.N.P. Romsilva în perioada dintre validare și punere în posesie, iar dacă s-ar fi dorit mai mult, legiuitorul ar fi putut stabili un alt interval de timp pentru care să se restituie beneficiile rezultate din exploatare, respectiv perioada dintre înregistrarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și punerea în posesie sau ar fi stabilit interdicții de exploatare, aspecte în raport de care nu se poate adăuga la lege. Tot în același context, legiuitorul a prevăzut că R.N.P.

Romsilva poate realiza un beneficiu, astfel încât afirmația reclamantei, potrivit căreia, pârâta ar fi exploatat în mod defectuos și abuziv suprafețele de teren forestier administrate, nu se susține, cu atât mai mult cu cât nu au fost dovedite cu probe aceste afirmații, aspect confirmat și de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză care atestă faptul că există concordanță între actele de punere în valoare și exploatările făcute, precum și faptul că pârâta a efectuat lucrări de împădurire și întreținere a plantațiilor, iar materialul lemnos nu a fost exploatat în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale. De asemenea, se constată că reclamanta, nu a solicitat prin acțiune retumarea beneficiului realizat, ci a dorit acordarea sumei de 1.342.00,00 RON, contravaloare cantitate masă lemnoasă de 18.910 m 3 pe picior exploatată, reprezentând reparație prejudiciu suferit, întemeiat pe instituția îmbogățirii fără justă cauză.

În acest sens, se reține că, îmbogățirea fără justă cauză este acțiunea civilă prin care persoana care a suferit o diminuare a patrimoniului său, ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză a patrimoniului altei persoane se poate adresa justiției, solicitând obligarea acesteia la restituirea valorii realizate în detrimentul său. Pentru promovarea acestei acțiuni este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative, respectiv să existe o mărire a patrimoniului pârâtului și diminuarea patrimoniului reclamantului, între acestea să existe o legătură, iar acest fapt să fie lipsit de un temei juridic care să le justifice. În raport de această situație, se constată nefondată susținerea recurentei, potrivit căreia, prin exploatarea și valorificarea masei lemnoase de către pârâtă s-a cauzat un prejudiciul patrimoniului reclamantei, întrucât prejudiciul este cauzat de o faptă ilicită, pe când îmbogățirea fără justă cauză are la bază faptul juridic licit, fără temei juridic.

În acest context, se apreciază că reclamanta comuna C. prin Primar nu a adus dovezi în dovedirea unor fapte ilicite, iar pentru exploatarea în regim silvic a terenurilor există temei juridic, respectiv C. silvic, Legea nr. 46/2008, unde la art. 135 alin. (1) se prevede că, „până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, R.N.P. Romsilva are obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective”, iar la alin. (2) se prevede că, „profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare și punerea în posesie”.

Astfel, raportarea reclamantei la perioada cuprinsă între data depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, 14 septembrie 2005 și data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1795/2009 este lipsită de temei legal, în condițiile în care, dreptul de proprietate al reclamantei exista în patrimoniul ei doar de la data reconstituirii dreptului de proprietate prin această hotărâre judecătorească, care coincide cu data de 17 iunie 2009, data rămânerii definitive a acestei hotărâri judecătorești.

În același sens s-a reținut corect prin hotărârile anterioare că dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, vizează doar perioada ulterioară validării reconstituirii dreptului de proprietate, nu și cea situată între data depunerii cererii de reconstituire și cea a validării, aceeași idee desprinzându-se și din prevederile art. 135 C. silvic, Legea nr. 46/2008, cu atât mai mult cu cât, în speță, probele care au justificat admiterea cererii de reconstituire pentru suprafețele de natură pădure au fost administrate doar în fața instanței de judecată, nici comisiile și nici pârâta necunoscând, contrar afirmațiilor reclamantei, în faza procedurii administrative amplasamentul terenului sau faptul că acesta figurează înscris în cartea funciară satul N. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., prin care recurenta critică greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000, precum și susținerile referitoare la faptul că anularea hotărârii din 17 decembrie 2007 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița Năsăud, are efect retroactiv se apreciază că sunt nefondate. Acest motiv de modificare a deciziei își găsește aplicațiunea numai în cazul în care instanța s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat. Această ipoteză nu se regăsește în speță pentru că instanța de apel, a avut în vedere titlul de proprietate dobândit în condițiile speciale ale Legii nr. 1/2000 care conferă reclamantei calitatea de proprietar, dreptul de proprietate al acesteia fiind stabilit prin sentința civilă nr. 1795/2009.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, soluția Curții de Apel Cluj fiind susținută de dispozițiile legale incidenței cauzei, iar sub acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În acest context, nu se poate constata că s-au încălcat dispozițiile legii pentru a fi reținute motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință, întrucât criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta comuna C. prin Primar, pe care o va obliga, conform art. 274 C. proc. civ. să-i achite intimatei-pârâte R.N.P. Romsilva, prin Direcția Silvică Bistrița-Năsăud suma de 575,60 RON cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, potrivit înscrisurilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta comuna C. prin Primar împotriva deciziei civile nr. 566/A/2014 din 5 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Obligă recurenta-reclamantă comuna C. prin Primar să-i achite intimatei-pârâte R.N.P. Romsilva, prin Direcția Silvică Bistrița-Năsăud suma de 575,60 RON cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.