ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3312/2007

Deliberând asupra recursului civil

de față în condițiile art. 256 C. proc. civ., din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vrancea la 10 septembrie 2001 reclamanții B.T. și I.E. au chemat

în judecată Statul Român prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice, în

temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a le fi restituit în

natură imobilul (moară și teren aferent de 5000 mp) situat în Panciu, ce le

revine în proprietate, în cotă de ¾.

Acțiunea a fost întregită ulterior

prin chemarea în judecată în calitate de pârâți și a SC V. SA Focșani, SC P. SA

Focșani, SC A. SA Focșani, SC M. SA Adjud, SC P.X. SA Panciu, SC V. SA Panciu,

C.V., C.I. și M.N.

Tribunalul a admis în parte

acțiunea, a dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 290

mp situată în Panciu, în vecinătatea lui C.I.

S-a constatat că reclamanții nu au

solicitat nici despăgubiri pentru restul de imobil și nici cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această sentință

s-a reținut că autorul reclamanților, preot B.C., prin act autentic nr. 388 din

25 februarie 1941 a dobândit nuda proprietate a unei cote de jumătate din moara

situată în Panciu și că actul menționează numai vecinătățile nu și întinderea

terenului.

S-a constatat că cealaltă ½

din teren aparține de drept numitei C.T., iar moștenitoarele acesteia, A.E. și

C.F. au declarat (potrivit declarațiilor olografe aflate la dosar) că renunță

la succesiunea în favoarea reclamantului B.T. Instanța a constatat însă că

această renunțare profită coerezilor conform art. 697 C. civ.

Or, reclamantul B.T. nu avea

calitatea de coerede la succesiunea defunctei C.T. și de aceea această

renunțare nu îi profită.

Instanța a constatat că B.C.,

autorul reclamanților, era proprietar numai pe ½ din moară și teren

cuprins între vecinii: familia C.T. la nord și est, moștenitorii familiei C.P.

la sud și șoseaua Panciu-Movilița la vest.

Instanța a mai constatat că imobilul

trecut în proprietatea statului a fost administrat de I.M.P. care, potrivit

facturii din 30 iulie 1990 a înstrăinat imobilul moară lui G.C. Aceasta din

urmă, la rândul său, l-a vândut lui C.V.

Instanța a reținut constatările

expertului D.A. în sensul că în str. L. nr. 94 există o suprafață de teren de

290 mp neafectată de construcții. Aceste constatări au fost luate în

considerație fiind calificate drept depoziție de martor și nu expertiză,

lucrarea fiind întocmită după înlocuirea expertului.

Ca urmare s-a constatat că

succesoarea Î.M.P., pârâta SC P.X. SA poate fi obligată conform art. 9 din

Legea nr. 10/2001 la restituirea terenului liber.

Curtea de Apel Galați prin decizia

nr. 805/A din 25 mai 2004 a respins ca nefondat apelul reclamanților și a admis

apelurile pârâților C.V. și SC V. SA Focșani. A fost schimbată în parte

sentința civilă nr. 322 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Vrancea în sensul

că a fost respinsă ca nefondată acțiunea față de pârâtul C.V. și pentru lipsa

calității procesuale pasive față de pârâta SC V. SA Focșani. Au fost menținute

celelalte dispoziții.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a reținut că art. 21 din Legea nr. 10/2001 dă dreptul

persoanei îndreptățite să notifice în 6 luni de la intrarea în vigoare a legii,

persoana deținătoare. Reclamanții inițial au notificat Primăria orașului Panciu

care a înaintat notificarea la SC C. SA Focșani, unitate ulterior desființată.

În raport de această situație, reclamanții necunoscând deținătorul bunului

revendicat, au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor,

societățile care s-au format prin divizarea Î.M.P. Panciu și persoane fizice.

S-a constatat că cererea de

restituirea în natură nu poate fi satisfăcută deoarece potrivit art. 47 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 persoanele îndreptățite în cazul înstrăinării unor

bunuri vor primi măsuri reparatorii.

S-a reținut astfel că I.M.P. Panciu

a înstrăinat moara pârâtului C.V., o acțiune a reclamanților pentru anularea

acestui contract de vânzare fiind respinsă în mod irevocabil prin decizia

civilă nr. 552 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Vrancea.

Ca urmare, instanța pentru a nu

înrăutăți situația reclamanților în propria lor cale de atac a considerat că nu

se mai impune analizarea celorlalte critici.

Apelurile formulate de pârâții C.V.

și, respectiv, SC V. SA Focșani au fost considerate întemeiate. În cauză s-a

făcut dovada că autorul reclamanților, B.C., figura în registrele agricole în

perioada 1956-1957 și respectiv 1959-1963 cu o moară de 25 cai putere, moară

aflată în prezent în poziția pe rol la numiții C.V. și C.A. S-a mai dovedit că

autorul reclamanților mai avea în proprietate 2,50 ha teren arabil și 0,50 ha

fâneață în anul 1953, iar pentru actul de trecere în proprietatea statului s-au

menționat numai 0,50 ha teren arabil situat în satul Talpan și 0,50 ha fâneață

în satul Muncelu. Ca urmare, instanța a constatat că nu se justifică

restituirea către reclamanți a suprafeței de 290 mp de către pârâtul C.V., deși

prin dispozitiv nu se face această mențiune și ceilalți pârâți nu au declarat

apel.

Ca urmare, nedovedindu-se de către

reclamanți că terenul ar fi deținut de acești doi pârâți, s-a admis apelul

acestora și s-a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată față de C.V. și

pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, față de SC V. SA Focșani.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanții au formulat recurs în termen legal.

Recursul nu a fost motivat în drept

iar în fapt în esență s-a criticat împrejurarea că nu s-a ținut cont de probele

administrate, printre aflându-se dovezi că tatăl lor a avut un teren de 5000

mp, confundat cu imobilul din Panciu.

S-a arătat că în mod greșit s-a

reținut adresa nr. 9812 din 8 octombrie 2001 care se referă la alte chestiuni

decât cele reținute de instanță.

S-a mai invocat împrejurarea că nu

s-a ținut cont de prevederile art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) și art. 9

alin. (1) ale Legii nr. 10/2001, deși probele atestă că acțiunea se încadrează

în aceste texte de lege.

S-a mai arătat că nu s-a ținut cont

de susținerile reclamanților prezentate în concluziile scrise.

Recursul este nefondat și se va

respinge pentru considerentele ce urmează.

Criticile neîntemeiate în drept în

cadrul impus de art. 304 C. proc. civ. s-ar putea încadra în motivul prevăzut

de pct. 9, hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

ori aplicarea greșită a legii.

Sub acest din urmă aspect se constată

că instanța de apel în mod corect a soluționat apelurile cu care a fost

investită.

În raport de cererea de chemare în

judecată instanța de fond a constatat că din terenul deținut de I.M.P., o

suprafață de 240 mp este liberă de construcții și poate fi restituită în

natură.

Instanța de apel a constatat în mod

corect că reclamanții nu au făcut dovada că autorul lor a deținut 5000 mp (cât

a solicitat prin acțiune, în cote de ½). Din actul de dobândire (fila 3

dosar de fond) rezultă că preotul B.C. a cumpărat ½ din terenul situat

în Panciu, pe care se află o moară. Terenul nu este individualizat în întindere

ci delimitat numai prin indicarea vecinilor și nu s-au făcut dovezi că terenul

solicitat de reclamanți se identifică cu cel deținut de pârâții C.V. și, respectiv,

SC V. SA Focșani.

În mod corect s-a constatat că prin

probele administrate s-a făcut dovada unor suprafețe mai mici de teren arabil

și fânețe dar instanța de apel a apreciat că nu se poate înrăutăți situația

reclamanților în propria lor cale de atac făcând astfel aplicarea principiului

instituit de dispozițiile art. 296 C. proc. civ. Ca urmare, s-au păstrat

dispozițiile instanței de fond cât privește restituirea suprafeței de 290 mp

ceilalți pârâți neatacând această dispoziție.

Într-adevăr art. 9 din Legea nr.

10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod

abuziv, indiferent în posesia cui se află.

Capitolul II al Legii nr. 10/2001

care debutează cu această regulă, conține însă soluții pentru situațiile

diferite care se pot întâlni în practică.

Art. 10 instituie de asemenea o

regulă și anume în situația în care imobilele preluate abuziv au fost demolate

(pentru cazul clădirilor de pe teren) și/sau au fost ocupate cu noi construcții

autorizate, persoana îndreptățită primește despăgubirile pentru construcțiile

demolate și, respectiv, terenurile care nu mai sunt libere și, în natură, numai

partea din teren care a rămas liberă.

Cum în cauză s-a dovedit că numai

290 mp reprezintă teren ce se poate restitui în natură, el fiind liber,

instanța de apel a constatat, pentru argumentele mai sus arătate, că soluția

instanței de apel sub acest aspect este corectă. Instanța a evidențiat în acest

raționament explicația pentru care a luat în considerare aprecierea expertului,

sub aspectul terenului rămas liber, deși acesta a fost înlocuit.

Critica referitoare la admiterea

apelului pârâtului C.V. nu a fost susținută de probe, titlul acestui pârât

neputând fi contestat de reclamant prin simple critici, câtă vreme printr-o

hotărâre judecătorească separată s-a analizat și confirmat titlul acestuia.

Din practicaua deciziei din apel se

constată că reclamanții au depus concluzii scrise pe care le-au susținut și

oral, concluziile referindu-se la critici (enumerate și în recurs) pe care

instanța de apel a constatat că nu mai este cazul să le analizeze în raport de

nedovedirea titlului de proprietate în întinderea pretinsă prin acțiune.

Constatând că în cauză instanțele au

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză și față de

împrejurarea că nu s-au dovedit motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca

nefondat recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții B.T. și I.E. împotriva deciziei nr. 805/A din 25 mai 2004 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie

2007.