ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3494/2010

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2008, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorii B.G.C. și G.V. împotriva dispoziției din 9 noiembrie 2007 emisă de intimata Primăria orașului Panciu, județul Vrancea. În pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele: Contestatorii sunt moștenitorii defunctului B.G., care a avut, în proprietate, mai multe imobile situate în orașul Panciu. Prin notificarea din 8 martie 2007, aceștia au solicitat restituirea imobilelor ce au aparținut autorului lor, iar, pentru imobilul situat în str. L., au solicitat restituirea în natură.

Cu privire la acest imobil, care este ocupat de sediul Judecătoriei Panciu, s-a emis Ordinul Ministerul Justiției nr. 3284/C din 11 decembrie 2007, prin care s-a dispus restituirea construcțiilor și a terenului aferent, în suprafață de 2313 m.p. Contestatorii au pretins că defunctul a avut, în acel punct, suprafața de 5000 m.p., că diferența de 2687 m.p. teren este ocupată de blocuri și au solicitat restituirea acestei suprafețe sau propunere pentru despăgubiri. Din certificatul din 6 august 1996 emis de D.G.A.S. rezultă că acest imobil a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, în actul de naționalizare fiind trecute doar construcțiile, fără a se face nici o mențiune cu privire la teren.

Din interpretarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă că probele care pot fi avute în vedere, pentru dovedirea proprietății imobilelor preluate abuziv, sunt înscrisuri. În susținerea cererii lor, contestatorii au invocat și prezumția prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, text de lege potrivit căruia, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul prin care s-a dispus preluarea abuzivă. Or, în decretul de naționalizare nu s-a înscris nici o suprafață de teren. Este adevărat că această prezumție a fost reținută și de Ministerul Justiției, în emiterea Ordinului nr. 3284/C din 11 decembrie 2007, dar, în acest caz, se corobora cu posesia exercitată de Judecătoria Panciu și care era clar delimitată.

Pentru restul de teren pe care sunt amplasate blocuri, intimata deține, în acel punct, suprafețe mai mari decât cea solicitată de către contestatori, astfel că nu poate fi admisă cererea acestora în sensul că, din întreaga suprafață, li se cuvine lor suprafața de 2687 m.p. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 134/A din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul și a schimbat, în tot, sentința instanței de fond. A fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatori și s-a anulat dispoziția din 9 noiembrie 2007 a Primăriei orașului Panciu, județul Vrancea. S-a constatat că petenții-contestatori au dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 600 m.p., situată în orașul Panciu, județul Vrancea, ce vor fi calculate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Din întreg materialul probator administrat în cauză (acte, expertiză topografică, completare la acesta și declarațiile martorilor) rezultă că reclamanții sunt moștenitorii defunctului B.G., care a avut mai multe imobile, în proprietate, în orașul Panciu, județul Vrancea. Urmare notificării din 8 martie 2007, reclamanților li s-a emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 3284/C din 11 decembrie 2007, prin care s-a dispus restituirea construcțiilor și a terenului aferent, în suprafață de 2313 m.p. din 5000 m.p. cât au solicitat. Prin prezenta cerere, pentru diferența de 2687 m.p. teren, reclamanții au solicitat restituirea unui teren sau acordarea de despăgubiri.

Din certificatul din 6 august 1996, emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului, rezultă că imobilul ce se solicită a fi restituit a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, act în care nu este înscris nici o suprafață de teren. Coroborând actele depuse cu expertiza topografică și completarea la aceasta rezultă că, pe lângă construcțiile menționate, au existat și anexe care justifică o suprafață de 600 m.p. și nu de 2687 m.p. De altfel, din niciun act depus la dosar nu rezultă susținerea reclamanților că suprafața de 2313 m.p. reprezintă o diferență de proprietate din totalul de 5000 m.p. deținuți de autorul lor. Imobilul a cărui restituire se solicită s-a identificat ca fiind curtea cu clădirile existente ale Judecătoriei Panciu, conform CF de 2313 m.p., iar limitele proprietății autorului B.G.

nu s-au schimbat deoarece, în anul 1954, curtea avea aceeași suprafață (anexa nr. 7 la raportul de expertiză), motiv pentru care s-a și emis ordinul mai sus menționat, cu această suprafață, aplicându-se dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Referitor la schimbul de terenuri între fostul I.A.S. Panciu și Primăria orașului Panciu, județul Vrancea, de care s-au prevalat reclamanții, se constată că acesta a privit numai terenul agricol din zona Judecătoriei, nu și curtea închisă cu gard a acestei instituții. Declarațiile martorilor sunt contradictorii și nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (acte, planșe fotografice și planul aerofotogrametric din anul 1954), astfel că nu pot fi luate în considerare.

În concluzie, față de cele reținute, se constată că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii, în baza Legii nr. 10/2001, republicată, doar pentru suprafața de 600 m.p., pe care se aflau anexe gospodărești, pentru diferența de 1700 m.p. nefăcându-se dovada cu niciun mijloc de probă că autorul lor ar fi deținut, în proprietate, această suprafață. Cum această suprafață de teren este ocupată de construcții, respectiv blocuri, urmează a se face aplicarea dispozițiilor Titiului VII din Legea nr. 247/2005, așa cum, de altfel, au solicitat și reclamanții, prin cererea formulată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.G.C.

și G.V., criticând-o sub următoarele aspecte: În anul 2007 au contestat dispoziția din 9 noiembrie 2007, emisă de Primăria orașului Panciu, prin care le-a fost respinsă notificarea din 8 martie 2007, în care solicitau retrocedarea unei suprafețe de 2687 m.p., ce a aparținut fostului proprietar, B.G., suprafață situată între imobilul din str. L. și terenul de 6 ha vie, ambele imobile fiind retrocedate moștenitorilor, de Primăria orașului Panciu și Ministerul Justiției; este vorba despre clădirea actualei Judecătorii Panciu. În contestație au susținut că diferența de teren solicitată, în suprafață de 2687 m.p., a aparținut, de drept, fostului proprietar B.G., ale cărui proprietăți au fost naționalizate în anul 1950, așa cum rezultă din titlurile de proprietate ale terenului XX, YY.

Acestuia i-a fost restituit și imobilul situat în str. L., având și documentația cadastrală întocmită la O.R.C. Vrancea. Terenul în litigiu provine din schimbul de suprafețe efectuat între SC V. SA Panciu și Primăria orașului Panciu, în anul 1993, pe acesta, Primăria construind, ulterior, blocuri de locuințe (după cum rezultă din procesul verbal încheiat la 27 aprilie 2009). În aceste condiții, Primăria orașului Panciu, în mod abuziv, a devenit proprietara unei suprafețe de 5,9 ha teren arabil cultivat cu viță de vie și pe care l-a scos din circuitul extravilan. Nerecunoașterea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2687 m.p., ce a aparținut fostului proprietar B.G., de către Primăria orașului Panciu, a fost motivată de neevidențierea, în arhiva Primăriei, a suprafeței respective, și anume în Registrul Agricol și de Fiscalitate.

În realitate, această evidență este confuză și subiectivă, aflată la dispoziția unor funcționari incorecți din perioada respectivă. Recurenții mai arată că au încercat reconstituirea, cu martori, a suprafeței respective, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2005, dar susținerile lor nu au fost luate în considerare de instanță. În privința celor stabilite de către Curtea de apel, suprafața de 600 m.p. rezultă doar din evidențele Primăriei orașului Panciu, constând în rolul fiscal și agricol, evidențe total subiective. Expertiza judiciară topo a făcut uz de aceleași date eronate din evidențele Primăriei, iar rezultatele acesteia au fost neconcludente pentru instanța de apel, obiecțiunile făcute la expertiză nefiind luate în considerare de către această instanță.

SC V. SA Panciu, prin adresa din 06 aprilie 2009, menționează, în mod clar, că terenul oferit la schimb Primăriei Panciu din parcelele cadastrale nr. PP, RR, SS, aflate în vecinătatea Judecătoriei Panciu, a fost proprietatea numiților B.G., Z.V. și alții. Aceeași societate a afirmat că, în zona respectivă, nu a deținut și nu deține teren agricol, fiind, astfel, exclusă ipoteza că ar fi făcut schimb cu terenul ce le aparținea legal. Recurenții au solicitat date similare Primăriei orașului Panciu, care, prin adresa din 18 mai 2009, confirmă faptul că suprafața de teren de 6,9 ha ce a făcut obiectul schimbului cu SC V. SA Panciu a aparținut, de drept, foștilor proprietari U.G., Z.V., V.V. și C.O..

Pentru a certifica cele de mai sus, reclamanții au solicitat identificarea, în teren, a suprafeței aflate în litigiu și dimensionarea ei faptică, așa cum rezultă din planul de amplasament și delimitare a imobilului, stabilind că terenul respectiv are o suprafață de 2096 m.p. și nu de 2687 m.p., suprafață cu privire la care părțile menționate sunt de acord față de înscrisul anexat. Recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 134/A din 27 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în sensul de a se constata dreptul contestatorilor recurenți la despăgubiri pentru suprafața de 2096 m.p. în loc de 600 m.p., ce vor fi calculate potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și să se mențină celelalte prevederi ale deciziei recurate.

În dosar a depus întâmpinare intimata pârâtă Primăria orașului Panciu, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Față de susținerile prezentate mai sus, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, în condițiile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele prezentate în cererea de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate care să se poată încadra în motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., recurenții contestând situația de fapt reținută de instanță în legătură cu suprafața de teren avută în proprietate de autorul acestora și pentru care trebuie acordate despăgubiri în temeiul legii speciale de reparație, ca fiind de 2096 m.p., iar nu de 600 m.p., cum a reținut Curtea de apel, în raport de probele administrate în cauză. Or, prezenta instanță nu mai poate examina o asemenea critică față de actuala structură a recursului, motivul de casare care permitea reevaluarea situației de fapt în raport de dovezile administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În consecință, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

cu referire la art. 303 din același Cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi cenzurate și din oficiu, de către instanță, conform art. 306 alin. (2) din Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții B.G.C. și G.V. împotriva deciziei nr. 134 A din 27 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 iunie 2010.