ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2241/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 7 septembrie 2006 S.Ș. a chemat

în judecată pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului

Craiova, pentru pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate lipsa

nejustificată a deciziei sau dispoziției la notificarea prin care a solicitat

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, să se constate că este

antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei Primăria Municipiului Craiova

pentru a nu răspunde notificării nr. 227140 din 7 august 2001 cu obligarea la

plata sumei de 50 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de

întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la îndeplinirea obligației

prevăzută de art. 23 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că, prin notificarea înregistrată la nr. 22740 din 7 august 2001 a

solicitat Primăriei Municipiului Craiova acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru suprafața de 21309 mp, ce a aparținut tatălui său, teren

situat în Craiova, zona Petrom, însă nu a primit nici un răspuns.

În apărare, pârâții au invocat

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj, având în vedere natura

funciară a litigiului, învederând că reclamantul a urmat procedura

reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr.1/2000 și nu în baza

Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin

sentința nr. 386 din 17 aprilie 2007, a respins excepția de necompetență

materială a tribunalului invocată de pârâți și a admis excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, pentru capetele de cerere

având ca obiect acțiunea în constatare.

A admis acțiunea având ca obiect

obligația de a face și plata de daune cominatorii formulată de reclamant,

obligând pârâții să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării în

termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub

sancțiunea sumei de 50 de lei, cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi

de întârziere până la îndeplinirea efective a obligației.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență, că demersul judiciar al reclamantului este

circumscris dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel că litigiul este dat în

competența tribunalului, în primă instanță, iar pârâții aveau obligația să se

pronunțe prin decizie/dispoziție, după caz, în termen de 60 de zile de la data

înregistrării notificării.

Întrucât pârâții nu s-au pronunțat

în termen asupra notificării, în raport de dispozițiile art. 1073 și art. 1075

C. civ., aceștia au fost obligați și la plata sumei de 50 de lei, pentru

fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, până la îndeplinirea

efectivă a obligației.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova,

reiterând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj și deosebirea de

regim juridic al cererilor făcute în termenul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr.

1/2000, astfel că soluția care se impune este aceea de respingere a cererii ca

inadmisibilă.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 773 din 20 septembrie 2007, a respins apelul declarat

de pârâți ca nefondat, cu motivarea că tribunalul este instanța competentă să

judece în primă instanță cererea petiționarului, iar entitatea investită cu

soluționarea notificării avea obligația să o rezolve.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primarul Municipiului Craiova, invocând cazurile prevăzute de art. 304

pct. 3, 6, 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele critici:

- instanța, atât cea de fond cât și

cea de apel, nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, motivarea fiind

contrară cererii de chemare în judecată care angajează răspunderea civilă

delictuală, cu consecințele care decurg din aceasta: obligația de a răspunde și

plata daunelor cominatorii;

- competentă în soluționarea

pricinii ca instanță de fond era Judecătoria Craiova date fiind dispozițiile

art. 51-59 din Legea nr. 18/1991 coroborate cu prevederile art. 80 din H.G. nr.

890/2005 și art. 1 C. proc. civ.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada

existenței unei dispoziții și mai cu seamă a unei notificări, așa cum este

definită și ale cărei condiții de fond și formă sunt expres menționate în art.

22 din Legea nr. 10/2001, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

competenței.

A mai susținut că în speța dedusă

judecății s-a făcut dovada că cererea la care se face referire reprezintă o

revenire la o altă cerere înregistrată sub nr. 3959/2000 ce are ca temei

juridic Legea nr. 1/2000.

Între cele două acte normative ce

vizează în principiu restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv

Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 10/2001 există deosebiri în ceea ce privește

actul administrativ prin care se soluționează în fond cererea precum și calea

de atac ce poate fi exercitată împotriva acestora.

Față de cele expuse, recurentul a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei

spre judecare, instanței competente, respectiv Judecătoria Craiova.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce succed.

Reclamantul S.Ș., în temeiul Legii

nr. 10/2001, privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, a notificat Primăria Municipiului Craiova,

solicitând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de

21.309 mp.

În speță, pârâtul trebuia să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii

formulată în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării,

potrivit art. 23 alin. (1) din Lege (devenit art. 25) din Legea nr. 10/2001

modificată.

Pârâtul nu s-a conformat și nu s-a

pronunțat nici prin decizie, nici prin dispoziție motivată.

Refuzul de soluționare a cererii

echivalează cu un răspuns negativ, care deschide persoanei îndreptățite accesul

la justiție.

Instanța căreia îi revine competența

de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice

notificate, deținătoare a imobilului este secția civilă a tribunalului în a

cărei rază teritorială își are sediul persoana juridică, potrivit art. 26 și

art. 27 din Legea nr. 10/2001 modificată.

Sub acest aspect, instanțele au

procedat legal obligând pârâtul să rezolve cererea, întrucât termenul de 60 de

zile, este imperativ.

Instanțele au greșit însă atunci

când au obligat pârâtul la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de

întârziere, prin aplicarea dispozițiilor art. 1073 și art. 1075 C. civ.

Legea nr. 10/2001 este o lege

specială și vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ce privește

imobilele preluate abuziv în perioada menționată în lege, precum și procedura

de urmat pentru realizarea scopului legii.

Pentru neîndeplinirea obligațiilor

ce revin persoanelor juridice implicate în procedura de restituire sau de

acordare a reparațiilor, legea prevede unele sancțiuni.

În lipsa unor sancțiuni prevăzute în

lege pentru nerespectarea termenului de 60 de zile, instanța a recurs la

dispozițiile art. 1073 și art. 1075 C. civ., care nu au nici o legătură cu

legea specială.

Reclamantul a solicitat instanței

obligarea pârâtului să soluționeze notificarea, ca obligație principală, de a face,

sub sancțiunea unor daune cominatorii.

Chiar dacă recurentul nu a formulat

o critică referitoare la greșita obligare la plata daunelor cominatorii,

invocând greșita angajare a răspunderii civile și cadrul procesual în care

reclamantul a înțeles să se judece, faptul că acesta poartă asupra unei

obligații de a face, implicit a cerut să se înlăture această sancțiune

accesorie la obligația unică de a răspunde notificării.

Pentru aceste considerente, recursul

declarat este întemeiat, fiind incident cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. Civ.

Va casa decizia atacată precum și

sentința nr. 386 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

civilă, în sensul că păstrând celelalte dispoziții și va înlătura sancțiunea

daunelor cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții

Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova împotriva

deciziei nr. 773 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 386 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Dolj, secția civilă,

în sensul că, păstrând celelalte dispoziții, înlătură sancțiunea daunelor

cominatorii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.