ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1303/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 ianuarie 2006 la Judecătoria Oradea, trimisă prin declinare de competență la Curtea de Apel Oradea, reclamanta P.O.C.P. Oradea a chemat în judecată Ministerul Sănătății și SC S. SA Sânmartin, solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 19 aprilie 2005 emis de primul pârât pentru pârâta nr. 2, prin care s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei asupra construcțiilor și terenului intravilan din C.F. Sânmartin, respectiv din C.F.N.D.F Sânmartin. În motivarea acțiunii se arată că certificatul s-a emis cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2) și art. 21 din Legea nr. 10/2001, fiindu-i astfel paralizată acțiunea de restituire în natură a imobilului.

Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, în care invocă excepția de necompetență, menționând că cererea de constatare a nulității absolute a certificatului trebuie soluționată de judecătorie, iar în ce privește fondul cauzei solicită a se respinge acțiunea ca neîntemeiată pentru că certificatul s-a emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Și SC S. SA Sânmartin a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, iar pe fond cere ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. Instanța a respins excepțiile privind lipsa sa de competență în soluționarea pricinii și cea de lipsă a calității procesuale a reclamatei, dar prin sentința nr. 109/2006 - CA din 9 iunie 2006 a admis excepția lipsei procedurii prealabile administrative și a respins acțiunea ca prematur introdusă.

Se reține că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă administrativă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce constituie un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, prin care solicită casarea acesteia și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Oradea, iar în situația în care nu se va proceda astfel, cere să se constate că certificatul este lovit de nulitate absolută, fiind emis prin fraudarea legii, respectiv a art. 8 alin. (2) și art. 21 din Legea nr. 10/2001, excepție ce poate fi invocată oricând. Susține că instanța nu a ținut cont de faptul că acțiunea nu putea fi promovată în interiorul termenului prevăzut de Legea nr. 554/2004, vocația de a solicita anularea actului luând naștere numai după adoptarea Legii nr. 247/2005, iar anterior acestei date nu a existat nici un temei legal pentru a solicita anularea certificatului.

Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece procedura prealabilă și termenul de exercitare a acesteia ori de introducere a acțiunii sunt stabilite fără să se țină cont de situațiile invocate de recurentă. Consideră că nu era condiționată calitatea de proprietar a recurentei, ca și momentul nașterii dreptului la acțiune de apariția Legii nr. 247/2005. Recursul este nefondat. Corect a considerat instanța de fond că este competentă să soluționeze pricina, fiind vorba de un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, pentru care art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel.

Prima instanță a respins acțiunea ca urmare a admiterii excepției lipsei procedurii prealabile administrative, ceea ce impune ca instanța de recurs să analizeze cu prioritate dacă soluția adoptată de instanța de fond în acest sens este legală. Conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia…”.

Recurenta nu se încadrează între persoanele prevăzute de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pentru care procedura prealabilă nu este obligatorie, astfel că trebuia ca înainte de introducerea acțiunii de față și în termenul prevăzut de alin. (1) din acest articol să se adreseze cu plângere autorității administrative care a emis certificatul contestat, ceea ce nu a dovedit că ar fi făcut. De aceea, se constată că instanța de fond a admis corect excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a respins acțiunea pentru acest motiv, însă respingerea acțiunii apare ca inadmisibilă, nu ca prematură.

Este irelevant în cauză că se invocă a se constata nulitatea absolută a actului administrativ contestat, pentru că în dreptul administrativ are un interes practic redus distincția dintre nulitățile absolute și cele relative, regimul juridic al acestora nefiind diferit, indiferent dacă este vorba de o nulitate absolută sau de o nulitate relativă, astfel că pentru ambele sunt aplicabile aceleași dispoziții ale Legii nr. 554/2004. Cum prima instanță a respins acțiunea prin admiterea unei excepții, iar instanța de recurs reține că Hotărârea acesteia este legală, nu se mai impune a fi analizate și alte motive de recurs care privesc fondul pricinii. Pentru considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc.

civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.O.C.P. Oradea împotriva sentinței civile nr. 109 din 9 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SA Sânmartin. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2007.