ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2350/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 februarie 2008 pronunțată

de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 8232/296/2006, Curtea de Apel Oradea a

fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC A. SA Satu Mare, seria

M07 nr. 1879 din 29 iulie 1997.

Prin sentința civilă nr. 212/2008

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, au fost respinse excepțiile de inadmisibilitate și de tardivitate

formulate de M.A.D.R. și de SC A. SA Satu Mare fiind respinsă ca neîntemeiată

excepția de nelegalitate a certificatului sus-menționat.

Instanța a reținut că

legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi invocată oricând în baza

art. 4 din Legea nr. 554/2004 și că nu este necesară procedura prealabilă

administrativă. Pe fondul cauzei, curtea de apel a apreciat că ministerul a

respectat procedurile de emitere a actului administrativ prevăzute de Legea nr.

15/1990 și de H.G. nr. 834/1991; că terenurile aferente construcțiilor

societății comerciale sunt necesare desfășurării activității acesteia și că

terenul în litigiu nu se află în curtea casei reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen reclamantul H.J.Z. arătând în esență: că în cuprinsul

actului este indicată greșit H.G. nr. 735/1992, în loc de H.G. nr. 785/1992,

act care nu mai era în vigoare la data emiterii certificatului; că terenurile

nu erau necesare reclamantei, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară

depusă la dosar; că nu are importanță împrejurarea dacă terenului se află sau

nu în curtea casei reclamantului; că actele depuse de minister nu au fost

comunicate reclamantului.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007:

„(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui

proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest caz,

instanța

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța față căreia s-a ridicat

excepția de

nelegalitate este instanța de

contencios administrativ competentă să o soluționeze.

(2)

Instanța de contencios administrativ se pronunță după procedura de urgență, în

ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. în cazul în care

excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior

intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi

analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ".

De asemenea,

potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007:

„(2) Dispozițiile referitoare la excepția de nelegalitate și la

garanțiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării

în vigoare a prezentei legi. Excepția de nelegalitate poate fi invocată și

pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004, în forma sa

inițială,

cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale

în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".

Instanța apreciază că dispozițiile susmenționate, care permit invocarea

excepției de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu

caracter

individual indiferent de data

emiterii acestora și inclusiv pentru cele emise înainte

de intrarea în

vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin:

-

principiului neretroactivității legii civile, consacrat

de art. 15 alin. (2) din

Constituție, republicată;

-

principiului

priorității aplicării reglementărilor internaționale, consacrat de art. 20 alin.

(2) din Constituție, republicată,

pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Dispozițiile legale respective ar face posibilă

cenzurarea legalității unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, cum este

cel ce face obiectul prezentului dosar, emis la data de 29 iulie 1997 deci

anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004.

Această

posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a

prevederilor acestei legi în cazul unui raport

juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei

reglementări anterioare, prin faptul că actul administrativ unilateral cu

caracter individual care l-a generat s-a definitivat

prin neexercitarea

în termenul legal a acțiunii în anulare.

Astfel,

dispozițiile în discuție permit, pe cale incidentală, controlul de

legalitate al actului administrativ unilateral cu

caracter individual și înlăturarea

singurelor

efecte juridice pe care acesta le poate produce, în speță, față de numărul

determinat de subiecte de drept cărora li se

adresează și care aveau posibilitatea legală de a-l contesta în termenul pentru

introducerea acțiunii în anulare, termen

special prevăzut de legea

contenciosului administrativ din rațiuni ce țin de specificul raporturilor

juridice de drept administrativ: prezumția de legalitate de

care se bucură actul administrativ și caracterul

executoriu al acestuia.

O asemenea ipoteză juridică permite repunerea pe rolul instanțelor

judecătorești, în mod repetitiv, fără limită în timp, a controlului de

legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual fie de către

subiectul de

drept determinat căruia i se

adresează, fie de către terțe persoane, care însă au

manifestat o

atitudine pasivă prin neexercitarea în termenul legal sub imperiul

legii aplicabile a acțiunii în anulare. Or,

înlăturarea efectelor juridice determinate

pe care un act administrativ

unilateral cu caracter individual le poate produce

doar față de numărul determinat de subiecte cărora li se adresează are

aceleași

consecințe ca și anularea actului respectiv.

Astfel, instanța consideră că, în privința actelor administrative

unilaterale

cu caracter individual, normele

juridice în discuție contravin celor două principii

constituționale

susmenționate prin raportare la:

- art. 6

din C.E.D.O. – dreptul la un proces echitabil;

- practica

constantă a C.E.D.O. în cauzele tip B.;

principiile

statuate prin codul bunei administrații, aprobat prin recomandarea CM/Rec

(2007) 7 a consiliului de miniștri al U.E.;

practica

constantă a Curții de Justiție de la Luxemburg.

În ceea ce privește încălcarea art. 6 din C.E.D.O., înalta Curte

apreciază că prin posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act

administrativ unilateral cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces

echitabil cu componentele sale: dreptul la justiție și principiul securității

raporturilor juridice.

În mod constant, Curtea de Justiție de la Luxemburg [în cauzele C-216/82

(hotărârea din 27 septembrie 1983, pct. 5 și următoarele), C-l88/92 (hotărârea

din 9 martie 1994, pct. 10 și următoarele), C-241/95 (hotărârea din 12

decembrie

1996, pct. 14 și următoarele),

C-178/95 (hotărârea din 30 ianuarie 1997, pct. 15 și

următoarele),

C-408/95 (hotărârea din 11 noiembrie 1997, pct. 26 Și

următoarele), C-239/99 (hotărârea din 15 februarie 2001, pct. 28 și

următoarele),

C-390/98 (hotărârea din 20 septembrie 2001, pct. 109 și

următoarele), C-346/03

și C-529/03

(hotărârea din 23 februarie 2006, pct. 30 și următoarele) a reținut, în esență,

în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu

privire

la actele instituțiilor comunitare, că atunci când partea îndreptățită să

formuleze o acțiune în anulare împotriva unui un act comunitar depășește

termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul

că i

se va opune caracterul definitiv al

actului respectiv și nu va mai putea solicita în

instanță controlul de

legalitate al actului respectiv nici chiar pe calea incidentă a excepției de

nelegalitate.

Având în vedere

aceste motive recursul va fi respins, întrucât excepția de nelegalitate

invocată de reclamant este inadmisibilă, astfel încât nu se pot analiza

susținerile din cadrul cererii de recurs.

Prezentele

considerentele suplinesc pe cele ale sentinței atacate, însă instanța care

soluționează fondul pricinii, în conformitate cu practica judiciară contemporană

Legii nr. 29/1990, sub imperiul căreia a fost emis certificatul în discuție,

are posibilitatea să se pronunțe asupra „excepției de ilegalitate” a actului în

cadrul soluționării acțiunii civile promovate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul H.J.Z. împotriva

sentinței civile nr. 212/CA/2008 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea,

secția de comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 mai 2009.