ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2350/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 8232/296/2006, Curtea de Apel Oradea a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC A. SA Satu Mare, seria M07 nr. 1879 din 29 iulie 1997. Prin sentința civilă nr. 212/2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile de inadmisibilitate și de tardivitate formulate de M.A.D.R. și de SC A. SA Satu Mare fiind respinsă ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a certificatului sus-menționat.

Instanța a reținut că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi invocată oricând în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 și că nu este necesară procedura prealabilă administrativă. Pe fondul cauzei, curtea de apel a apreciat că ministerul a respectat procedurile de emitere a actului administrativ prevăzute de Legea nr. 15/1990 și de H.G. nr. 834/1991; că terenurile aferente construcțiilor societății comerciale sunt necesare desfășurării activității acesteia și că terenul în litigiu nu se află în curtea casei reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamantul H.J.Z. arătând în esență: că în cuprinsul actului este indicată greșit H.G. nr. 735/1992, în loc de H.G.

nr. 785/1992, act care nu mai era în vigoare la data emiterii certificatului; că terenurile nu erau necesare reclamantei, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară depusă la dosar; că nu are importanță împrejurarea dacă terenului se află sau nu în curtea casei reclamantului; că actele depuse de minister nu au fost comunicate reclamantului. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat. Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007: „(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

In acest caz, instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța față căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze. (2) Instanța de contencios administrativ se pronunță după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ". De asemenea, potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007: „(2) Dispozițiile referitoare la excepția de nelegalitate și la garanțiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ". Instanța apreciază că dispozițiile susmenționate, care permit invocarea excepției de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter individual indiferent de data emiterii acestora și inclusiv pentru cele emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin: - principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată; - principiului priorității aplicării reglementărilor internaționale, consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Dispozițiile legale respective ar face posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual, cum este cel ce face obiectul prezentului dosar, emis la data de 29 iulie 1997 deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare, prin faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual care l-a generat s-a definitivat prin neexercitarea în termenul legal a acțiunii în anulare.

Astfel, dispozițiile în discuție permit, pe cale incidentală, controlul de legalitate al actului administrativ unilateral cu caracter individual și înlăturarea singurelor efecte juridice pe care acesta le poate produce, în speță, față de numărul determinat de subiecte de drept cărora li se adresează și care aveau posibilitatea legală de a-l contesta în termenul pentru introducerea acțiunii în anulare, termen special prevăzut de legea contenciosului administrativ din rațiuni ce țin de specificul raporturilor juridice de drept administrativ: prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și caracterul executoriu al acestuia.

O asemenea ipoteză juridică permite repunerea pe rolul instanțelor judecătorești, în mod repetitiv, fără limită în timp, a controlului de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual fie de către subiectul de drept determinat căruia i se adresează, fie de către terțe persoane, care însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea în termenul legal sub imperiul legii aplicabile a acțiunii în anulare. Or, înlăturarea efectelor juridice determinate pe care un act administrativ unilateral cu caracter individual le poate produce doar față de numărul determinat de subiecte cărora li se adresează are aceleași consecințe ca și anularea actului respectiv. Astfel, instanța consideră că, în privința actelor administrative unilaterale cu caracter individual, normele juridice în discuție contravin celor două principii constituționale susmenționate prin raportare la: - art. 6 din C.E.D.O.

– dreptul la un proces echitabil; - practica constantă a C.E.D.O. în cauzele tip B.; principiile statuate prin codul bunei administrații, aprobat prin recomandarea CM/Rec (2007) 7 a consiliului de miniștri al U.E.; practica constantă a Curții de Justiție de la Luxemburg. În ceea ce privește încălcarea art. 6 din C.E.D.O., înalta Curte apreciază că prin posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces echitabil cu componentele sale: dreptul la justiție și principiul securității raporturilor juridice.

În mod constant, Curtea de Justiție de la Luxemburg [în cauzele C-216/82 (hotărârea din 27 septembrie 1983, pct. 5 și următoarele), C-l88/92 (hotărârea din 9 martie 1994, pct. 10 și următoarele), C-241/95 (hotărârea din 12 decembrie 1996, pct. 14 și următoarele), C-178/95 (hotărârea din 30 ianuarie 1997, pct. 15 și următoarele), C-408/95 (hotărârea din 11 noiembrie 1997, pct. 26 Și următoarele), C-239/99 (hotărârea din 15 februarie 2001, pct. 28 și următoarele), C-390/98 (hotărârea din 20 septembrie 2001, pct. 109 și următoarele), C-346/03 și C-529/03 (hotărârea din 23 februarie 2006, pct. 30 și următoarele) a reținut, în esență, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui un act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al actului respectiv nici chiar pe calea incidentă a excepției de nelegalitate.

Având în vedere aceste motive recursul va fi respins, întrucât excepția de nelegalitate invocată de reclamant este inadmisibilă, astfel încât nu se pot analiza susținerile din cadrul cererii de recurs. Prezentele considerentele suplinesc pe cele ale sentinței atacate, însă instanța care soluționează fondul pricinii, în conformitate cu practica judiciară contemporană Legii nr. 29/1990, sub imperiul căreia a fost emis certificatul în discuție, are posibilitatea să se pronunțe asupra „excepției de ilegalitate” a actului în cadrul soluționării acțiunii civile promovate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul H.J.Z. împotriva sentinței civile nr. 212/CA/2008 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția de comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.