ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 septembrie 2003

reclamanta SC B.A.G. SRL a chemat în judecată Ministerul Administrației Publice

(în prezent Ministerul Administrației și Internelor), Ministerul Finanțelor,

Guvernul României și Consiliul județean Satu Mare, solicitând anularea poziției

nr. 154 din anexa nr. 1 din H.G. nr. 967/2002, recunoașterea dreptului său de

proprietate asupra imobilelor – terenuri, înscrise în C.F. a localității

Certeze și obligarea la repararea pagubei cauzate și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii arată

că în baza Hotărârii nr. 16/2002 a Consiliului județean Satu Mare au fost

trecute nelegal bunurile menționate mai sus în inventarul bunurilor care

aparțin domeniului public al județului Satu Mare, iar apoi au fost cuprinse în H.G.

nr. 967/2002 privind atestarea domeniului public al județului Satu Mare, precum

și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Satu Mare.

Consiliul județean Satu Mare

a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care solicită să se

constate că terenul pretins de reclamantă și construcțiile situate pe acesta

fac parte din domeniul public al județului Satu Mare și să se respingă acțiunea

introductivă.

P.V. și V.P. au formulat

cerere de intervenție în interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii

acesteia.

Reclamanta a depus o cerere

de „lămurire a cadrului procesual”, prin care renunță la judecata cu Ministerul

Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor, dar solicită a se

dispune și anularea actelor care au stat la baza adoptării H.G. nr. 967/2002.

Ministerul Administrației și

Internelor a depus cerere de intervenție în interesul Guvernului, prin care a

invocat excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a cerut ca

acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată pentru că reclamanta n-a făcut dovada

calității de proprietar asupra bunurilor pretinse.

Consiliul județean Satu

Mare, prin concluziile scrise depuse la Dosarul nr. 7305/2003 a ridicat excepțiile tardivității acțiunii, lipsei calității procesuale active și

neîndeplinirii procedurii prealabile.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 393 din 6 octombrie

2003 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 419 din 16

martie 2004 a respins acțiunea ca tardivă, a respins cererea de intervenție

formulată de P.V. și V.P., a admis în parte cererea de intervenție formulată de

Consiliul județean Satu Mare, constatând că pe parcelele de teren menționate în

H.G. nr. 967/2002 se află edificate construcțiile și obiectivele economice

înscrise în aceeași hotărâre, aparținând domeniului public al Județului Satu

Mare. De asemenea, a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenție

formulată de Ministerul Administrației și Internelor și a constatat că

reclamanta a renunțat la judecata cu Ministerul Administrației Publice și

Ministerul Finanțelor.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva sentinței a fost admis prin Decizia nr. 2437 din 12

aprilie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin care s-a casat sentința și s-a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași Instanță, reținându-se că acțiunea nu a fost

introdusă tardiv.

Rejudecând cauza, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 555 din 22 septembrie 2005 a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de Consiliul

județean Satu Mare, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în

interesul Guvernului formulată de Ministerul Administrației și Internelor, a

admis cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de

intervenienții P.V. și V.P. și a admis acțiunea formulată de SC B.A.G. SRL Baia

Mare, precizată și extinsă, în sensul că a dispus anularea parțială a H.G. nr. 967/2002

prin radierea din anexă a poziției cu privire la terenurile în cotă de ½

parte, înscrise în C.F. a localității Certeze, precum și cota parte de ½

din suprafața de 3300 mp teren și cota parte de ½ din suprafața de 3300

mp teren, înscrisă tot în C.F. a localității Certeze. De asemenea, a dispus

anularea parțială a Hotărârilor nr. 135/1999, nr. 7/2000 și nr. 16/2002, adoptate

de Consiliul județean Satu Mare, în sensul radierii din anexele acestora a

terenurilor în cotă de ½ parte proprietatea reclamantei, menționate mai

sus și a constatat că reclamanta a renunțat la capetele de cerere vizând

obligarea pârâților la plata prejudiciului cauzat și la judecata cu Ministerul

Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că terenurile, înscrise în C.F. sunt proprietatea tabulară

a reclamantei și a intervenienților P.V. și V.P., în cote de ½ parte

pentru fiecare, achiziționate prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare

din 4 august 2000, iar terenurile sunt înscrise în C.F. a localității Certeze,

în proprietatea tabulară a reclamantei și a acelorași intervenienți în cote de

½ parte fiecare.

Mai reține că apărarea

Guvernului României făcută în sensul că H.G. nr. 967/2002 nu produce efectele

unui act administrativ și că ea se consolidează pentru că reclamanta nu a

atacat hotărârea consiliului local prin care s-a alcătuit inventarul bunurilor

ce fac parte din domeniul public, nu poate fi însușită, pentru că H.G. este un

act administrativ de autoritate, o manifestare de voință, iar împrejurarea că

n-a fost atacat un act administrativ de către un terț ce se pretinde că a fost

vătămat printr-un act administrativ emis ulterior nu consolidează actul în

sine, ci poate fi cenzurat pe calea excepției de nelegalitate.

Consideră că nu s-a invocat

de către Consiliul județean Satu Mare vreun titlu valabil prin care bunurile în

cauză au devenit bunuri din domeniul public al județului și că cererea de

intervenție în interes propriu formulată de acesta apare ca inadmisibilă, iar

cererea de intervenție în interesul Guvernului României, cerere formulată de

intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, este neîntemeiată,

ținându-se cont de faptul că se admite acțiunea reclamantei.

Împotriva sentinței au

declarat recurs intervenienții P.V. și V.P., intervenientul județul Satu Mare

prin Consiliul județean Satu Mare și pârâtul Guvernul României.

Intervenienții P.V. și V.P. critică

sentința pentru că Instanța nu le-a acordat cheltuielile de judecată făcute cu

plata avocatului pe care l-au angajat.

Județul Satu Mare, prin

Consiliul județean Satu Mare, susține că Instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, prin aceea că a soluționat

pricina la primul termen, în lipsa reprezentantului său, cu toate că a

solicitat prin adresă acordarea unui nou termen de judecată, fiind astfel în

imposibilitate de a-și face apărările pe care le considera necesare.

Menționează că sentința

cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, prin afirmația că

prin emiterea hotărârii Consiliului județean s-a încălcat efectul opozabil al

înscrierilor de C.F., cu toate că reclamanta s-a înființat ulterior emiterii Hotărârilor

nr. 135/1999 și nr. 7/2000, iar până la 6 iulie 2000 nu exista nici o înscriere

în C.F. ca urmare a constatării nulității absolute a uzucapiunii prin sentința

civilă nr. 10045/1994 a Judecătoriei Satu Mare.

Arată că intervenienții P.V.

și V.P. nu puteau deveni în mod legal proprietari pentru că au cumpărat

terenurile pe baza încheierii de C.F. a Notariatului Satu Mare, încheiere

declarată nulă absolut prin sentința civilă nr. 10045/1994.

Guvernul României, prin

Secretariatul General al Guvernului, susține că hotărârea sa a fost adoptată

prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice, cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, fiind avizat de către autoritățile

publice interesate și de Ministerul Justiției și având la bază inventarele

întocmite de către comisiile special constituite în acest sens la fiecare

unitate administrativ teritorială, inventare însușite prin hotărâri ale

autorității publice a unității administrativ teritoriale respective.

Consideră că hotărârea Consiliului

local prin care bunurile în discuție s-au inclus în domeniul public trebuia

atacată la Instanța de contencios administrativ de către cei care pretindeau că

le-au fost afectate drepturile legitime, ceea ce nu s-a realizat și că prin H.G.

nr. 967/2002 doar s-a atestat regimul juridic al bunurilor ce fac parte din

domeniul public al unităților administrativ - teritoriale din județul Satu

Mare, diferențiat de regimul juridic al proprietății private a acestora,

hotărâre ce nu are efect constitutiv de drept de proprietate.

Intimata - reclamantă a

formulat întâmpinare, prin care arată că recursurile promovate de Județul Satu

Mare și Guvernul României sunt neîntemeiate, solicitând ca acestea să fie

respinse.

Analizând cele trei

recursuri promovate, prin prisma motivelor invocate în acestea, ținând cont de

materialul probator administrat în cauză și de dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte reține următoarele:

Recurenții - intervenienți P.V.

și V.P. au formulat recurs numai pentru că nu li s-au acordat cheltuielile de

judecată pretinse ca făcute cu plata apărătorului lor. Dar, din cererea

acestora aflată în Dosarul nr. 15201/2005 al Curții de Apel Cluj rezultă că au

solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, dar nu au prezentat

nici delegația apărătorului acestora și nici dovada onorariului plătit, iar la

termenul la care s-a judecat pricina nu au fost prezenți în Instanță personal

sau prin apărător, ci prin cerere au solicitat judecata în lipsă.

Ca atare, recursul lor va fi

respins ca nefondat.

Nici recursul Județului Satu

Mare nu poate fi primit.

Faptul că pricina s-a

soluționat la primul termen de judecată și în lipsa reprezentantului

recurentului, care solicitase amânarea cauzei pentru un alt termen, nu este un

motiv de nulitate a hotărârii, nepunându-se problema încălcării formelor de

procedură, cum eronat susține recurentul.

Instanța de Fond a respectat

întocmai dispozițiile art. 156 C. proc. civ., în sensul că nu a amânat cauza la

cererea recurentului, dar a amânat pronunțarea în vederea depunerii de

concluzii scrise, iar recurentul a depus concluzii scrise în care și-a precizat

detaliat punctul său de vedere, nefiind astfel prejudiciat în vreun fel.

Nu se reține nici susținerea

că hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, Instanța

de Fond respingând cererea de intervenție în interes propriu a Consiliului

județean Satu Mare pe considerentul că apărea anterior în calitate de pârât și

nu putea avea în același proces o dublă calitate și pentru că reclamanta a

solicitat anularea actelor administrative emise de Guvern și de Consiliul

județean Satu Mare, pe când recurentul cerea să se constate că terenul în discuție

și construcțiile de pe acesta fac parte din domeniul public al județului.

Relevant în cauză este

faptul că intimata - reclamantă a dobândit legal terenurile în cauză, în baza

unor contracte de vânzare – cumpărare care au rămas în ființă cu toate că au

fost atacate la Instanța judecătorească de drept comun, aceeași situație fiind

și cu încheierea de intabulare a Notariatului de Stat Satu Mare.

Corect a reținut Instanța de

Fond că recurentul Consiliul Județean Satu Mare nu a făcut dovada că aceste

bunuri au intrat în patrimoniul statului, devenind bunuri ale domeniului

public, în vreuna dintre modalitățile de dobândire legale.

Este nesemnificativ pentru

soluționarea pricinii faptul că s-au emis două hotărâri ale Consiliului

județean anterior anului 2000, când intimata – reclamantă a devenit proprietara

imobilelor, pentru că relevanță are ultima hotărâre care a stat la baza

emiterii H.G. nr. 967/2002.

Și intervenienții P.V. și V.P.

au dobândit cotele părți din imobile în aceleași condiții de legalitate ca și

intimata – reclamantă, contrar susținerilor recurentei.

Recursul Guvernului României

va fi respins de asemenea ca nefondat.

H.G. nr. 967/2002 a fost

adoptată în baza prevederilor art. 107 din Constituția României și a art. 21 alin.

(3) din Legea nr. 213/1998, fiind un act administrativ de autoritate care e

susceptibil de a fi supus controlului de legalitate la Instanța de contencios administrativ.

Susținerea recurentului că

prin hotărâre numai se atestă regimul juridic de drept public, diferențiat de

regimul juridic al proprietății private, ea neavând efect constitutiv de drept

de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale, nu poate fi

reținută, pentru că hotărârea este actul final care stabilește calitatea de

bunuri ale domeniului public din unitățile administrativ teritoriale

respective, act ce produce efecte juridice proprii, hotărârile consiliilor

locale sau județean de însușire a inventarelor întocmite de către comisiile

speciale apărând ca acte anterioare, necesare dar insuficiente prin ele însele,

pentru calificarea finală a unor astfel de bunuri.

De altfel, prin sentința

recurată s-au anulat parțial și hotărârile emise de Consiliul județean Satu

Mare, la solicitarea reclamantei, printre acestea aflându-se și hotărârea care

a stat la baza emiterii H.G. nr. 967/2002.

Pentru toate considerentele

menționate mai sus, urmează ca în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. să se respingă recursurile ca nefondate, reținându-se că hotărârea recurată este

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de P.V., V.P., Consiliul Județean Satu Mare și Guvernul României

împotriva sentinței civile nr. 555 din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2007.