ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 septembrie 2003 reclamanta SC B.A.G. SRL a chemat în judecată Ministerul Administrației Publice (în prezent Ministerul Administrației și Internelor), Ministerul Finanțelor, Guvernul României și Consiliul județean Satu Mare, solicitând anularea poziției nr. 154 din anexa nr. 1 din H.G. nr. 967/2002, recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilelor – terenuri, înscrise în C.F. a localității Certeze și obligarea la repararea pagubei cauzate și la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii arată că în baza Hotărârii nr. 16/2002 a Consiliului județean Satu Mare au fost trecute nelegal bunurile menționate mai sus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului Satu Mare, iar apoi au fost cuprinse în H.G.

nr. 967/2002 privind atestarea domeniului public al județului Satu Mare, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Satu Mare. Consiliul județean Satu Mare a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care solicită să se constate că terenul pretins de reclamantă și construcțiile situate pe acesta fac parte din domeniul public al județului Satu Mare și să se respingă acțiunea introductivă. P.V. și V.P. au formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii acesteia. Reclamanta a depus o cerere de „lămurire a cadrului procesual”, prin care renunță la judecata cu Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor, dar solicită a se dispune și anularea actelor care au stat la baza adoptării H.G.

nr. 967/2002. Ministerul Administrației și Internelor a depus cerere de intervenție în interesul Guvernului, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a cerut ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată pentru că reclamanta n-a făcut dovada calității de proprietar asupra bunurilor pretinse. Consiliul județean Satu Mare, prin concluziile scrise depuse la Dosarul nr. 7305/2003 a ridicat excepțiile tardivității acțiunii, lipsei calității procesuale active și neîndeplinirii procedurii prealabile. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 393 din 6 octombrie 2003 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 419 din 16 martie 2004 a respins acțiunea ca tardivă, a respins cererea de intervenție formulată de P.V. și V.P., a admis în parte cererea de intervenție formulată de Consiliul județean Satu Mare, constatând că pe parcelele de teren menționate în H.G. nr. 967/2002 se află edificate construcțiile și obiectivele economice înscrise în aceeași hotărâre, aparținând domeniului public al Județului Satu Mare. De asemenea, a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor și a constatat că reclamanta a renunțat la judecata cu Ministerul Administrației Publice și Ministerul Finanțelor.

Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis prin Decizia nr. 2437 din 12 aprilie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași Instanță, reținându-se că acțiunea nu a fost introdusă tardiv. Rejudecând cauza, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 555 din 22 septembrie 2005 a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de Consiliul județean Satu Mare, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul Guvernului formulată de Ministerul Administrației și Internelor, a admis cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenienții P.V.

și V.P. și a admis acțiunea formulată de SC B.A.G. SRL Baia Mare, precizată și extinsă, în sensul că a dispus anularea parțială a H.G. nr. 967/2002 prin radierea din anexă a poziției cu privire la terenurile în cotă de ½ parte, înscrise în C.F. a localității Certeze, precum și cota parte de ½ din suprafața de 3300 mp teren și cota parte de ½ din suprafața de 3300 mp teren, înscrisă tot în C.F. a localității Certeze. De asemenea, a dispus anularea parțială a Hotărârilor nr. 135/1999, nr. 7/2000 și nr. 16/2002, adoptate de Consiliul județean Satu Mare, în sensul radierii din anexele acestora a terenurilor în cotă de ½ parte proprietatea reclamantei, menționate mai sus și a constatat că reclamanta a renunțat la capetele de cerere vizând obligarea pârâților la plata prejudiciului cauzat și la judecata cu Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor.

Instanța reține, în motivarea sentinței, că terenurile, înscrise în C.F. sunt proprietatea tabulară a reclamantei și a intervenienților P.V. și V.P., în cote de ½ parte pentru fiecare, achiziționate prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare din 4 august 2000, iar terenurile sunt înscrise în C.F. a localității Certeze, în proprietatea tabulară a reclamantei și a acelorași intervenienți în cote de ½ parte fiecare. Mai reține că apărarea Guvernului României făcută în sensul că H.G. nr. 967/2002 nu produce efectele unui act administrativ și că ea se consolidează pentru că reclamanta nu a atacat hotărârea consiliului local prin care s-a alcătuit inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public, nu poate fi însușită, pentru că H.G.

este un act administrativ de autoritate, o manifestare de voință, iar împrejurarea că n-a fost atacat un act administrativ de către un terț ce se pretinde că a fost vătămat printr-un act administrativ emis ulterior nu consolidează actul în sine, ci poate fi cenzurat pe calea excepției de nelegalitate. Consideră că nu s-a invocat de către Consiliul județean Satu Mare vreun titlu valabil prin care bunurile în cauză au devenit bunuri din domeniul public al județului și că cererea de intervenție în interes propriu formulată de acesta apare ca inadmisibilă, iar cererea de intervenție în interesul Guvernului României, cerere formulată de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, este neîntemeiată, ținându-se cont de faptul că se admite acțiunea reclamantei.

Împotriva sentinței au declarat recurs intervenienții P.V. și V.P., intervenientul județul Satu Mare prin Consiliul județean Satu Mare și pârâtul Guvernul României. Intervenienții P.V. și V.P. critică sentința pentru că Instanța nu le-a acordat cheltuielile de judecată făcute cu plata avocatului pe care l-au angajat. Județul Satu Mare, prin Consiliul județean Satu Mare, susține că Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, prin aceea că a soluționat pricina la primul termen, în lipsa reprezentantului său, cu toate că a solicitat prin adresă acordarea unui nou termen de judecată, fiind astfel în imposibilitate de a-și face apărările pe care le considera necesare.

Menționează că sentința cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, prin afirmația că prin emiterea hotărârii Consiliului județean s-a încălcat efectul opozabil al înscrierilor de C.F., cu toate că reclamanta s-a înființat ulterior emiterii Hotărârilor nr. 135/1999 și nr. 7/2000, iar până la 6 iulie 2000 nu exista nici o înscriere în C.F. ca urmare a constatării nulității absolute a uzucapiunii prin sentința civilă nr. 10045/1994 a Judecătoriei Satu Mare. Arată că intervenienții P.V. și V.P. nu puteau deveni în mod legal proprietari pentru că au cumpărat terenurile pe baza încheierii de C.F. a Notariatului Satu Mare, încheiere declarată nulă absolut prin sentința civilă nr. 10045/1994.

Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, susține că hotărârea sa a fost adoptată prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, fiind avizat de către autoritățile publice interesate și de Ministerul Justiției și având la bază inventarele întocmite de către comisiile special constituite în acest sens la fiecare unitate administrativ teritorială, inventare însușite prin hotărâri ale autorității publice a unității administrativ teritoriale respective. Consideră că hotărârea Consiliului local prin care bunurile în discuție s-au inclus în domeniul public trebuia atacată la Instanța de contencios administrativ de către cei care pretindeau că le-au fost afectate drepturile legitime, ceea ce nu s-a realizat și că prin H.G.

nr. 967/2002 doar s-a atestat regimul juridic al bunurilor ce fac parte din domeniul public al unităților administrativ - teritoriale din județul Satu Mare, diferențiat de regimul juridic al proprietății private a acestora, hotărâre ce nu are efect constitutiv de drept de proprietate. Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, prin care arată că recursurile promovate de Județul Satu Mare și Guvernul României sunt neîntemeiate, solicitând ca acestea să fie respinse. Analizând cele trei recursuri promovate, prin prisma motivelor invocate în acestea, ținând cont de materialul probator administrat în cauză și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Recurenții - intervenienți P.V.

și V.P. au formulat recurs numai pentru că nu li s-au acordat cheltuielile de judecată pretinse ca făcute cu plata apărătorului lor. Dar, din cererea acestora aflată în Dosarul nr. 15201/2005 al Curții de Apel Cluj rezultă că au solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, dar nu au prezentat nici delegația apărătorului acestora și nici dovada onorariului plătit, iar la termenul la care s-a judecat pricina nu au fost prezenți în Instanță personal sau prin apărător, ci prin cerere au solicitat judecata în lipsă. Ca atare, recursul lor va fi respins ca nefondat. Nici recursul Județului Satu Mare nu poate fi primit. Faptul că pricina s-a soluționat la primul termen de judecată și în lipsa reprezentantului recurentului, care solicitase amânarea cauzei pentru un alt termen, nu este un motiv de nulitate a hotărârii, nepunându-se problema încălcării formelor de procedură, cum eronat susține recurentul.

Instanța de Fond a respectat întocmai dispozițiile art. 156 C. proc. civ., în sensul că nu a amânat cauza la cererea recurentului, dar a amânat pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, iar recurentul a depus concluzii scrise în care și-a precizat detaliat punctul său de vedere, nefiind astfel prejudiciat în vreun fel. Nu se reține nici susținerea că hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, Instanța de Fond respingând cererea de intervenție în interes propriu a Consiliului județean Satu Mare pe considerentul că apărea anterior în calitate de pârât și nu putea avea în același proces o dublă calitate și pentru că reclamanta a solicitat anularea actelor administrative emise de Guvern și de Consiliul județean Satu Mare, pe când recurentul cerea să se constate că terenul în discuție și construcțiile de pe acesta fac parte din domeniul public al județului.

Relevant în cauză este faptul că intimata - reclamantă a dobândit legal terenurile în cauză, în baza unor contracte de vânzare – cumpărare care au rămas în ființă cu toate că au fost atacate la Instanța judecătorească de drept comun, aceeași situație fiind și cu încheierea de intabulare a Notariatului de Stat Satu Mare. Corect a reținut Instanța de Fond că recurentul Consiliul Județean Satu Mare nu a făcut dovada că aceste bunuri au intrat în patrimoniul statului, devenind bunuri ale domeniului public, în vreuna dintre modalitățile de dobândire legale. Este nesemnificativ pentru soluționarea pricinii faptul că s-au emis două hotărâri ale Consiliului județean anterior anului 2000, când intimata – reclamantă a devenit proprietara imobilelor, pentru că relevanță are ultima hotărâre care a stat la baza emiterii H.G.

nr. 967/2002. Și intervenienții P.V. și V.P. au dobândit cotele părți din imobile în aceleași condiții de legalitate ca și intimata – reclamantă, contrar susținerilor recurentei. Recursul Guvernului României va fi respins de asemenea ca nefondat. H.G. nr. 967/2002 a fost adoptată în baza prevederilor art. 107 din Constituția României și a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, fiind un act administrativ de autoritate care e susceptibil de a fi supus controlului de legalitate la Instanța de contencios administrativ.

Susținerea recurentului că prin hotărâre numai se atestă regimul juridic de drept public, diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ea neavând efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale, nu poate fi reținută, pentru că hotărârea este actul final care stabilește calitatea de bunuri ale domeniului public din unitățile administrativ teritoriale respective, act ce produce efecte juridice proprii, hotărârile consiliilor locale sau județean de însușire a inventarelor întocmite de către comisiile speciale apărând ca acte anterioare, necesare dar insuficiente prin ele însele, pentru calificarea finală a unor astfel de bunuri. De altfel, prin sentința recurată s-au anulat parțial și hotărârile emise de Consiliul județean Satu Mare, la solicitarea reclamantei, printre acestea aflându-se și hotărârea care a stat la baza emiterii H.G.

nr. 967/2002. Pentru toate considerentele menționate mai sus, urmează ca în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. să se respingă recursurile ca nefondate, reținându-se că hotărârea recurată este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de P.V., V.P., Consiliul Județean Satu Mare și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 555 din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2007.