ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1525/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 8 noiembrie 2007, L.G. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 157/CA/2007 a Curții de Apel Oradea solicitând în principal să se admită excepția de necompetență a instanței de contencios în soluționarea cap. 3 din cerere să se trimită cauza spre rejudecare Judecătoriei Negrești Oaș în temeiul art. 17 C. proc. civ. În subsidiar s-a solicitat să se trimită cauza spre rejudecare Curții de Apel Oradea, pentru că nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, pronunțându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut. Recursul s-a declarat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Guvernul României, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Județean Satu Mare, Consiliul Local Negrești Oaș județul Satu Mare, SC P. SA, Negrești Oaș, județul Satu Mare, SC R. SRL Negrești Oaș, SC B. SRL V., SC C.L.

SA, SC L. SRL, C.I.V., C.A. Recurentul a precizat că cererea are un capăt principal ce constată în solicitarea nulității absolute a trecerii în proprietatea statului a acestui teren, iar capătul 3 de cerere este o consecință firească a constatării nelegalității art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 834/1991 și a nelegalității certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Cu privire la capătul de cerere subsidiar, recurentul a mai susținut că în mod greșit instanța de fond „fără a intra în cercetarea fondului” s-a pronunțat aspra excepției de tardivitate și că prin notele de ședință din 13 noiembrie 2006 la Judecătoria Negrești Oaș a solicitat ca pe calea excepției de nelegalitate să sesizeze instanța de contencios administrativ.

Consiliul Județean Satu Mare a formulat la 11 februarie 2008 întâmpinare la recursul declarat solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive la cererea privind constatarea nulității absolute a H.G. nr. 834/1991, precum și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Industriilor în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor la data de 29 aprilie 1994 în favoarea SC P. SA, Negrești Oaș. A mai susținut intimatul că excepția tardivității introducerii acțiunii este fondată, în condițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportat la data publicării H.G.

contestată precum și raportat la data emiterii certificatului în cauză. Acțiunea a fost introdusă la instanța de judecată peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa cum a reținut de altfel și instanța de fond. A mai precizat intimatul că recurentul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că recurentul nu justifică un interes general pentru a putea invoca în fața instanței de contencios administrativ nulitatea absolută a unui act normativ. În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție – nu s-au administrat probe noi față de procedura din fața instanței de fond. Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 157/CA/2007 Curtea de Apel Oradea, a respins excepția necompetenței materiale și a admis excepția tardivității introducerii acțiunii invocate de Ministerul Economiei și Comerțului și consiliul Județean Satu Mare.

S-a respins acțiunea reclamantului L.G. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Guvernul României, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Județean Satu Mare, Consiliul Local Negrești Oaș, SC P. SA, SC R. SRL Negrești Oaș, SC B. SRL V., SC C.L. SA, SC L. SRL, C.I.V., C.A. Reclamantul a fost obligat să plătească reclamantului C.I.V. suma de 900 RON iar pentru C.A. 300 RON cheltuieli de judecată. Instanța de fond analizând excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ raportat la obiectul cauzei – disjunse anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a H.G. nr. 834/1991 – excepție invocată de reclamantul L.G.

în temeiul dispozițiilor art. 158 1 la art. 158 2 C. proc. civ. a dispus respingerea excepției ca nefondată. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, precum și acest din urmă act normativ – sunt acte administrative unilaterale individuale și respectiv normativ. S-a considerat că natura juridică de acte administrative – a căror nulitate absolută se solicită a se constata – deopotrivă cu natura organului care a emis H.G. nr. 834/1991 organ al administrației publice centrale sunt elemente ce determină competența materială a Curții de Apel în soluționarea pricinii în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

S-a apreciat că în acest sens este nefondată susținerea reclamantului conform căruia în cauză sunt aplicabile prevederile art. 17 C. proc. civ., întrucât obiectul acțiunii disjunse este constatarea nulității absolute a două acte administrative, iar prorogarea legală de competență nu operează cu încălcarea normelor de competență materială absolută. Instanța de fond a concluzionat că fiind vorba de o competență de ordine publică, stabilită imperativ de lege, excepția de necompetență a Curții de Apel Oradea este nefondată. Stabilind că este competentă cu soluționarea acțiunii disjunse – cu obiectul solicitat, Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat pe excepția tardivității acțiunii. S-a reținut că în reglementarea actuală (în vigoare și la data introducerii acțiunii) nelegalitatea actului administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces – pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate.

Așa fiind s-a constat că legiuitorul reglementează două proceduri distincte pentru atacarea actelor administrative în favoarea celor lezați în drepturile lor recunoscute de lege, prevăzute în Constituție. Deși cele două prevederi prevăd condiții distincte este asigurat accesul la justiție pentru apărarea drepturilor lezate de autoritățile publice prin eliberarea unor acte nelegale – tocmai prin acordarea posibilității de a invoca nelegalitatea actului pe cale de excepție oricând. Pe cale acțiunii distincte însă – actul administrativ se poate ataca numai în termenul de 1 an de la data eliberării acestuia, acest termen fiind un termen de decădere, așa cum a fost reglementat prin art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acțiunii.

Instanța de fond a precizat că prin modificările aduse acestui act normativ prin Legea nr. 262/2007 s-a prevăzut că acest termen de un an, curge de la comunicarea actului sau de la data luării la cunoștință. Cum actul nu a fost comunicat recurentului – reclamant s-a luat în calcul, data luării la cunoștință. Sub acest aspect s-a constatat că, imobilul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate inițial a fost înscris în C.F. iar în 1975 se transcrie în C.F.– în natură reprezentând hală de fabricație, centrală termică, magazie, atelier mecanic, pavilion administrativ etc, cu teren aferent. În 1996, imobilul se transcrie în C.F. Negrești Oaș.

Prin acțiunea introductivă reclamantul a invocat faptul că a obținut titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru acest teren, pentru care el a cunoscut existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate chiar de la data emiterii, dar cel mai târziu de la data intabulării 1996. Față de această dată, instanța de fond a constatat că acțiunea directă introdusă pentru anularea actului administrativ unilateral este tardivă. În ceea ce privește anularea H.G. nr. 834/1991 acesta este un act administrativ normativ, legiuitorul neprevăzând un termen pentru introducerea acțiunii. Cu toate acestea H.G. este un act care a stat la baza emiterii actului administrativ individual.

Iar cum legalitatea actelor în baza cărora s-a emis actul administrativ individual poate fi cercetată numai dacă cererea pentru anularea actului pretins vătămător este introdusă în termen, acțiunea reclamantului nefiind introdusă în termen s-a respins, celelalte excepții și aspecte de fond ale pricinii nemai analizându-se justificat. Verificându-se actele cauzei, față de sentința atacată și motivele de recurs formulate se constată că aceleași apărări au fost ridicate și în fața instanței de fond sub forma a 2 excepții – necompetența materială și formularea tardivă a cererii de chemare în judecată. Instanța de fond, în condițiile art. 137 C. proc. civ., a soluționat corect excepțiile invocate.

Astfel excepția necompetenței materiale ridicată de reclamantă în mod corect față de natura juridică a actelor administrative contestate și organele ce le-au emis a constatat că este competentă Curtea de Apel Oradea, fiind puse în discuție certificatul de atestarea dreptului de proprietate și H.G. nr. 834/1991 acte administrative corect cercetate în contencios administrativ în condițiile art. 554 iar nu în condițiile art. 17 C. proc. civ. Cât privește excepția tardivității acțiunii formulate a fost de asemenea corect soluționată de instanța de fond care a reținut că suntem în prezența unei acțiuni directe deci nu în prezența formulării unei excepții de nelegalitate a H.G. nr. 834/1991 referitor la cere legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru introducerea acțiunii.

Instanța de fond a constatat că recurentul-reclamant a formulat o acțiune directă prin care a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și cum acest act administrativ unilateral a fost emis în baza H.G. nr. 834/1991 și acțiunea de anulare a actului administrativ individual este tardivă nu se mai putea ajunge la cercetarea actului normativ H.G. nr. 834/1991 ce a stat la baza emiterii certificatului de atestarea dreptului de proprietate. De altfel H.G. nr. 834/1991 nici nu dispune asupra proprietății, ci doar stabilește organele abilitate în eliberarea certificatului de atestarea dreptului de proprietate și condițiile în care se eliberează astfel de acte administrative individuale, norme care nu aduc vreo vătămare reclamantului.

Dacă ar exista totuși o astfel de vătămare, ea nu poate fi invocată de reclamant în acțiunea directă numai în raport de certificatul de atestare a dreptului de proprietate, acțiune care a fost constatată a fi formulată de recurentul-reclamant tardiv. Cât privește așa zise nepronunțare a instanței pe ceva care s-a cerut și pronunțarea pe un capăt de cerere care nu s-ar fi formulat nu a fost concretizată de recurent și nici nu rezultă din actele cauzei. Hotărârea atacată fiind legală și temeinică recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.G. împotriva sentinței civile nr. 157/CA/2007-PI din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.