ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3251/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 104/CA/2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta G.A.M., a constatat nelegalitatea certificatului emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la 25 mai 2006, pentru suprafața de 40.365 mp, teren care în natură reprezintă terenul înscris în C.F. 36 Nisipeni. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că imobilul înscris în C.F. nr. 261 a fost preluat prin procesul verbal nr. 490 din 16 iunie 1948 de către Ministerul Industriei în baza legii de naționalizare.

Din înscrisurile depuse la dosar și din extrasul de C.F. rezultă că, în natură, reprezintă fabrică de spirt cu clădiri anexe și cu terenul aferent. Din nicio probă depusă la dosarul cauzei, nu rezultă că acest imobil s-ar fi dat vreodată în administrarea unei unități economice de stat care ar fi fost succesoarea pârâtei, astfel că s-a atestat dreptul de proprietate asupra terenului care nu a intrat niciodată în patrimoniul societății și nu a dobândit drept de proprietate în baza Legii nr. 15/1990. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul arată că instanța de fond a ignorat dispozițiile Legii nr. 554/2004 care reglementează procedura soluționării excepțiilor de nelegalitate ale actelor administrative unilaterale și rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc.

civ. Susține astfel recurenta că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă obligatorie conform art. 7 din Legea contenciosului administrativ, astfel că acțiunea este inadmisibilă. Recurenta critică hotărârea atacată pentru nesoluționarea excepției tardivității promovării acțiunii, având în vedere că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu respectarea termenelor legale. A treia critică formulată de recurentă vizează faptul că instanța de fond nu și-a motivat soluția pronunțată prin raportare la dispozițiile H.G.nr. 834/1991, actul atacat nefiind emis în baza Legii nr. 10/2001 cum în mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată și nu a fost verificată îndeplinirea prevederilor legale în vigoare, la momentul emiterii actului administrativ SC A.A.V.

SA Satu Mare a solicitat admiterea recursului formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susținând același motiv de nelegalitate, respectiv lipsa plângerii prealabile, tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, actul administrativ fiind emis cu îndeplinirea condițiilor legale care certificau dreptul său de proprietate. Intimata reclamantă G.A.M. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate care a constatat nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, nefiind îndeplinită condiția esențială ca bunul să se afle în patrimoniul societății comerciale la data transformării din unitate economică de stat în societate comercială.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Curtea de Apel Oradea a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în favoarea SC A.A.V. SA Satu Mare certificatului pentru terenul în suprafață de 71.960,38 m.p., din care face parte și imobilul înscris în C.F. 261 Nisipeni, teren aferent fabricii de spirt și casei în suprafața de 4 ha 365 mp. Excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiul procesual.

Astfel conform prevederilor alin. (1), art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție (…)”. În cazul excepției de nelegalitate procedura de urmat este una specială, derogatorie de la dreptul comun astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 5547/2004. Procedura prealabilă prevăzută de acest text de lege a fost concepută ca o cale care poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fiind o procedură administrativă obligatorie prealabilă sesizării instanței, a cărei îndeplinire a fost sancționată în practica judiciară cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Excepția de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura lui, civilă, comercială de contencios administrativ și fiscal și nu este o acțiune în sensul prevăzut de art. 7 din lege pentru a fi necesară procedura prealabilă, fiind deci un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ. În raport de conținutul art. 4 din lege, criticile formulate de recurentă privind neanalizarea excepției lipsei procedurii prealabile și respectiv a inadmisibilității excepției, a termenelor de invocare și respectiv lipsa de rol activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., sunt nefondate.

Nu pot fi reținute motivele de recurs ce vizează fondul cauzei prin care recurentul arată că prima instanță nu a motivat soluția prin raportare la dispozițiile H.G. nr. 834/1991. Criticile nu sunt fondate având în vedere că din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța a analizat pe baza probelor administrate actul administrativ prin prisma prevederilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991. În cauză nu s-a dovedit că imobilul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost în administrarea unei unități economice de stat, succesoare a pârâtei recurente societate comercială. În concordanță cu prevederile art. 15 și respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 condiția esențială pentru ca o societate comercială să fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui bun în condițiile legii era reprezentată de dovada ca bunul va fi intrat patrimoniul acesteia.

Prin perspectiva H.G. nr. 834/1991 pentru atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor societăților comerciale trebuia să facă dovada că aceste terenuri se aflau în patrimoniul lor la data transformării din unități economice de stat în societăți comerciale. În mod corect s-a reținut de prima instanță că în cauză nu s-a făcut dovada că terenul pentru care s-a atestat dreptul de proprietate conform H.G. nr. 834/1991 a intrat în patrimoniul societății comerciale pârâte și nici ca aceasta a dobândit un drept de proprietate în baza Legii nr. 15/1990. Pentru toate aceste considerente recursul declarat de intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este nefondat fiind respins în baza prevederilor art. 312 C. proc.

civ. și art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împotriva sentinței nr. 104 din 9 iunie 2008, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2008.