ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3305/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 144/F din 13 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanții D.V. și D.I.B., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC M. SA și a anulat parțial

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M.07 nr. 2424, emis pentru pârâta SC M. SA de pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, numai cu privire la suprafața de 9952 mp, cuprinsă în C.F.

nr. 4057 Covasna, sub nr.topo 2031 și 2036, stabilite prin raportul de

expertiză judiciară topografică nr. 475502/2009, întocmit de expertul topograf F.G.,

parte integrantă a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, având în vedere obiectul acțiunii, astfel cum a fost formulată și

precizată de reclamanți, precum și decizia de casare nr. 1104 din 22 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, că

antecesoarea reclamanților V.E., a fost proprietara unui teren trecut, în mod

abuziv, în proprietatea statului, în baza unui act cu privire la care, prin

decizia nr. 232/1993, Curtea Supremă de Justiție a constatat că ar contraveni

prevederilor constituționale, iar prin actul administrativ atacat, emis în

favoarea pârâtei SC M. SA se atestă un drept de proprietate asupra terenului

cuprins în anexa certificatului M.03 nr. 2424 din 10 octombrie 2002.

Așa fiind, instanța de fond a

constatat, văzând și rezultatul expertizei topografice judiciare efectuată în

cauză, că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

menționat reclamanții au fost vătămați în drepturile lor astfel încât, prin

prisma prevederilor legii contenciosului administrativ, acțiunea acestora este

admisibilă, cu consecința juridică logică a anulării parțiale a acestuia pentru

suprafața de 9952 mp, cuprinsă în C.F. nr. 4057 Covasna, nr.topo 2031 și 2036

conform raportului de expertiză nr. 475502/2009 întocmit de expertul F.G.

În raport de actele dosarului s-a

mai reținut că actul administrativ contestat este nelegal deoarece atestă

dreptul de proprietate al societății pârâte asupra unor suprafețe de teren,

aflată în proprietatea tabulară a altor persoane, respectiv antecesorii

reclamanților, iar înscrierea terenului în inventarul societății comerciale nu

produce efect constitutiv de drepturi în favoarea acesteia, tot astfel cum

dispozițiile H.G. nr. 834/1991, dat în aplicarea Legii nr. 15/1990, nu poate

duce la luarea în proprietate a unor terenuri, de către societăți comerciale,

prin încălcarea celorlalte prevederi legale referitoare la regimul juridic al

proprietății imobiliare în România, respectiv în contra legilor reparatorii ale

proprietății, cu atât mai mult când există înscrieri în cartea funciară în

favoarea unor persoane fizice ori a antecesorilor acestora, aprobările obținute

pe cale administrativă neputând duce la schimbarea proprietarului tabular.

În sfârșit, în conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța a dispus că, în speță, nu se vor

acorda cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs pârâții SC M. SA și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

În motivarea recursului formulat de recurenta-pârâtă

SC M. SA Sf. Gheorghe, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ., se critică sentința atacată

ca fiind nelegală și netemeinică, susținându-se în esență că certificatul de

atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2000 a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, condiția

esențială pentru emiterea acestuia, fiind destinația terenului.

Consideră recurenta că, indiferent

de modul de preluare de către stat a terenului, Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991,

constituie un veritabil mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Totodată, recurenta a susținut că,

acțiunea reclamanților, deși este o cerere în contencios administrativ, tinde

la revendicarea imobilului, deși prevederile dreptului comun nu sunt aplicabile

în cauză, invocând în acest sens „

principiul specialia generalibus derogant

”

respectiv dispozițiile Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii promovat de

Procurorul General, prin care s-a statuat că „în domeniul restituirilor în

natură către foștii proprietari, concursul dintre legea specială și cea

generală se soluționează în favoarea normei speciale, această soluție fiind

aplicabilă și în cauza de față.

Recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, la pronunțarea acesteia instanța ignorând

expertiza tehnică efectuată în cauză cât și celelalte documente care atestă îndeplinirea

condițiilor de eliberare a Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate atacat.

Consideră recurenta că, momentul la

care instanța de fond trebuia să se raporteze în analiza legalității actului

administrativ atacat era acela al emiterii acestuia, fiind irelevant în cauză

faptul că la cest moment fabrica de biscuiți nu funcționează.

În dezvoltarea motivului de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta a

susținut că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond, prin sentința

criticată, faptul că împrejurarea că terenul în litigiu a fost înscris în

patrimoniul societății nu poate conduce la concluzia că s-ar fi constituit un

drept de proprietate, deși aceasta contravine dispozițiilor art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 15/1990.

Recurentul-pârât Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat motivul de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând în

esență că i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța neprocedând la

comunicarea raportului de expertiză efectuat în cauză, sentința atacată fiind

pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Intimații D.V. și

D.I.B.

au formulat note de concluzii

scrise prin care au invocat excepția tardivității și a netimbrării recursului

formulat de recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

și în subsidiar respingerea ca nefondat a acestuia, iar în ceea ce privește

recursul formulat de către SC M. SA a solicitat respingerea acestuia ca

nefondat și menținerea soluției pronunțate de către instanța de fond ca legală

și temeinică.

În temeiul dispozițiilor art. 137 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității

recursului formulat de către recurentul-pârât Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale invocată de intimați, excepție care urmează a

fi respinsă ca neîntemeiată întrucât acesta a fost formulat legal în termenul

prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., respectiv în termenul de 15

zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Analizând sentința atacată în raport

de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursurile formulate în cauză sunt fondate și urmează a fi admise, având în

vedere următoarele considerente:

Astfel, instanța de fond a reținut

în mod greșit că actul administrativ atacat este nelegal și a dispus anularea

parțială a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra

terenurilor seria M-07 nr. 2424, cu privire la suprafața de teren de 9952 mp.,

reținând că a fost vătămat dreptul de proprietate al reclamanților, ca moștenitori

legali ai proprietarului tabular (conform certificatului de moștenitor nr. 10/2002).

Pe de altă parte, se constată că

instanța de fond nu a respectat integral dispozițiile Deciziei nr. 1104 din 22

februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel cum s-a reținut prin decizia de

casare menționată, obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de

reclamanți l-a constituit cererea de anulare parțială, în limita a 9952 mp de

teren, controlul jurisdicțional vizând legalitatea actului administrativ ceea

ce impunea verificarea respectării de către autoritatea emitentă a condițiilor

de fond și formă prevăzute lege pentru validitatea actului juridic la momentul

emiterii acestuia.

Astfel fiind, instanța urma a

verifica dacă erau întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1 din H.G. nr.

834/1991, respectiv, dacă la data înființării societății comerciale cu capital

de stat, terenul se afla în patrimoniul acesteia și condiția ca suprafața

respectivă să fie necesară desfășurării activității societății, conform

obiectului de activitate.

Astfel, cum rezultă din probatoriul

administrat în cauză, la data emiterii Certificatului de Atestare a Dreptului

de Proprietate asupra terenurilor seria M-07 nr. 2424 pentru suprafața de 9952

mp înscrisă în C.F. nr. 4057 - Covasna, top 2031 și top 2036 erau îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile legale, terenul intrând în

patrimoniul fostei Întreprinderi de Morărit și Panificație Covasna prin Ordinul

nr. 01301 din 16 octombrie 19987 al Ministerului Industriei Lemnului și

Materialelor de Construcții, Ordinul MILMC nr. 00322 din 14 februarie 1983 și

Ordinul nr. 02536 din 27 noiembrie 1981 al

m

inisterului

Economiei Forestiere și Materialelor de Construcție, acest teren servind

desfășurării activității societății respective, pe suprafața acestuia

aflându-se construcțiile industriale edificate în perioada 1980 – 1985

utilizate cu destinația de fabrică de biscuiți, fapt confirmat și prin

concluziile expertizei topografice efectuate în cauză, care confirmă suprafața

ocupată de construcțiile aparținând SC M. SA este de 2.978,01 mp iar suprafața

aferentă căilor de transport este de 5.274,42 mp. Prin aceeași expertiză, se

concluzionează că pe durata funcționării întreprinderii, terenul aferent celor

două numere topografice în litigiu nu era excedentar față de amplasamentul

clădirilor fabricii, ceea ce confirmă în fapt îndeplinirea condiției legale

prevăzute de dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 dată în aplicarea Legii

nr. 15/1990, referitoare la terenurile aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat, la data înființării acestora, ca fiind necesare

desfășurării activității.

Astfel fiind, se constată că

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din 10

aprilie 2002, a fost emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale cu respectarea dispozițiilor legale respectiv a dispozițiilor H.G. nr. 834/1991

cât și a dispozițiilor Legii nr. 15/1990, la data emiterii acestuia statul

fiind proprietar conform extrasului de carte funciară depus la dosarul cauzei

(fila 6).

Reținerea instanței de fond cu

privire la faptul că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, s-a produs o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanților

este de asemenea greșită atâta vreme cât prin nici o hotărâre irevocabilă nu a

fost constatat acest drept și nici nu s-a dispus retrocedarea lui, întrucât

certificatul de moștenitor cu nr. 10/2002, menționat de instanță în cuprinsul

motivării, nu poate face dovada dreptului de proprietate al acestora asupra

bunurilor imobile care au existat în patrimoniul autorului, neconstituind un

act translativ de proprietate, așa cum de altfel s-a reținut și prin decizia de

casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1104 din 22 februarie 2005;

aspect care nu a fost avut în vedere de către instanța de fond deși avea

această obligație conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din

10 aprilie 2000 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației este legal, iar

susținerile intimaților-reclamanți cu privire la nevalabilitatea acestuia vor

putea fi valorificate în cadrul acțiunii în revendicare, imprescriptibilă în

care vor fi comparate titlurile invocate de părți, cu privire la terenul în

litigiu.

Astfel fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reținând incidența în

cauză a motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. va admite recursurile formulate și va modifica sentința atacată în sensul

că va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului

declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Admite recursurile declarate de SC

M. SA Sf. Gheorghe și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței civile nr. 144/F din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea intimaților-reclamanți, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie

2010.