ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3305/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 144/F din 13 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanții D.V. și D.I.B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC M. SA și a anulat parțial Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 2424, emis pentru pârâta SC M. SA de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, numai cu privire la suprafața de 9952 mp, cuprinsă în C.F. nr. 4057 Covasna, sub nr.topo 2031 și 2036, stabilite prin raportul de expertiză judiciară topografică nr. 475502/2009, întocmit de expertul topograf F.G., parte integrantă a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, având în vedere obiectul acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanți, precum și decizia de casare nr. 1104 din 22 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, că antecesoarea reclamanților V.E., a fost proprietara unui teren trecut, în mod abuziv, în proprietatea statului, în baza unui act cu privire la care, prin decizia nr. 232/1993, Curtea Supremă de Justiție a constatat că ar contraveni prevederilor constituționale, iar prin actul administrativ atacat, emis în favoarea pârâtei SC M. SA se atestă un drept de proprietate asupra terenului cuprins în anexa certificatului M.03 nr. 2424 din 10 octombrie 2002. Așa fiind, instanța de fond a constatat, văzând și rezultatul expertizei topografice judiciare efectuată în cauză, că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate menționat reclamanții au fost vătămați în drepturile lor astfel încât, prin prisma prevederilor legii contenciosului administrativ, acțiunea acestora este admisibilă, cu consecința juridică logică a anulării parțiale a acestuia pentru suprafața de 9952 mp, cuprinsă în C.F.

nr. 4057 Covasna, nr.topo 2031 și 2036 conform raportului de expertiză nr. 475502/2009 întocmit de expertul F.G. În raport de actele dosarului s-a mai reținut că actul administrativ contestat este nelegal deoarece atestă dreptul de proprietate al societății pârâte asupra unor suprafețe de teren, aflată în proprietatea tabulară a altor persoane, respectiv antecesorii reclamanților, iar înscrierea terenului în inventarul societății comerciale nu produce efect constitutiv de drepturi în favoarea acesteia, tot astfel cum dispozițiile H.G.

nr. 834/1991, dat în aplicarea Legii nr. 15/1990, nu poate duce la luarea în proprietate a unor terenuri, de către societăți comerciale, prin încălcarea celorlalte prevederi legale referitoare la regimul juridic al proprietății imobiliare în România, respectiv în contra legilor reparatorii ale proprietății, cu atât mai mult când există înscrieri în cartea funciară în favoarea unor persoane fizice ori a antecesorilor acestora, aprobările obținute pe cale administrativă neputând duce la schimbarea proprietarului tabular. În sfârșit, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța a dispus că, în speță, nu se vor acorda cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții SC M. SA și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În motivarea recursului formulat de recurenta-pârâtă SC M. SA Sf. Gheorghe, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ., se critică sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, susținându-se în esență că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2000 a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, condiția esențială pentru emiterea acestuia, fiind destinația terenului. Consideră recurenta că, indiferent de modul de preluare de către stat a terenului, Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, constituie un veritabil mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Totodată, recurenta a susținut că, acțiunea reclamanților, deși este o cerere în contencios administrativ, tinde la revendicarea imobilului, deși prevederile dreptului comun nu sunt aplicabile în cauză, invocând în acest sens „ principiul specialia generalibus derogant ” respectiv dispozițiile Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General, prin care s-a statuat că „în domeniul restituirilor în natură către foștii proprietari, concursul dintre legea specială și cea generală se soluționează în favoarea normei speciale, această soluție fiind aplicabilă și în cauza de față. Recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, la pronunțarea acesteia instanța ignorând expertiza tehnică efectuată în cauză cât și celelalte documente care atestă îndeplinirea condițiilor de eliberare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat. Consideră recurenta că, momentul la care instanța de fond trebuia să se raporteze în analiza legalității actului administrativ atacat era acela al emiterii acestuia, fiind irelevant în cauză faptul că la cest moment fabrica de biscuiți nu funcționează. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond, prin sentința criticată, faptul că împrejurarea că terenul în litigiu a fost înscris în patrimoniul societății nu poate conduce la concluzia că s-ar fi constituit un drept de proprietate, deși aceasta contravine dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. Recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență că i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța neprocedând la comunicarea raportului de expertiză efectuat în cauză, sentința atacată fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Intimații D.V. și D.I.B. au formulat note de concluzii scrise prin care au invocat excepția tardivității și a netimbrării recursului formulat de recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și în subsidiar respingerea ca nefondat a acestuia, iar în ceea ce privește recursul formulat de către SC M. SA a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de către instanța de fond ca legală și temeinică. În temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului formulat de către recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale invocată de intimați, excepție care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată întrucât acesta a fost formulat legal în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc.

civ., respectiv în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate și urmează a fi admise, având în vedere următoarele considerente: Astfel, instanța de fond a reținut în mod greșit că actul administrativ atacat este nelegal și a dispus anularea parțială a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria M-07 nr. 2424, cu privire la suprafața de teren de 9952 mp., reținând că a fost vătămat dreptul de proprietate al reclamanților, ca moștenitori legali ai proprietarului tabular (conform certificatului de moștenitor nr. 10/2002).

Pe de altă parte, se constată că instanța de fond nu a respectat integral dispozițiile Deciziei nr. 1104 din 22 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel cum s-a reținut prin decizia de casare menționată, obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanți l-a constituit cererea de anulare parțială, în limita a 9952 mp de teren, controlul jurisdicțional vizând legalitatea actului administrativ ceea ce impunea verificarea respectării de către autoritatea emitentă a condițiilor de fond și formă prevăzute lege pentru validitatea actului juridic la momentul emiterii acestuia. Astfel fiind, instanța urma a verifica dacă erau întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1 din H.G.

nr. 834/1991, respectiv, dacă la data înființării societății comerciale cu capital de stat, terenul se afla în patrimoniul acesteia și condiția ca suprafața respectivă să fie necesară desfășurării activității societății, conform obiectului de activitate. Astfel, cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, la data emiterii Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria M-07 nr. 2424 pentru suprafața de 9952 mp înscrisă în C.F.

nr. 4057 - Covasna, top 2031 și top 2036 erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile legale, terenul intrând în patrimoniul fostei Întreprinderi de Morărit și Panificație Covasna prin Ordinul nr. 01301 din 16 octombrie 19987 al Ministerului Industriei Lemnului și Materialelor de Construcții, Ordinul MILMC nr. 00322 din 14 februarie 1983 și Ordinul nr. 02536 din 27 noiembrie 1981 al m inisterului Economiei Forestiere și Materialelor de Construcție, acest teren servind desfășurării activității societății respective, pe suprafața acestuia aflându-se construcțiile industriale edificate în perioada 1980 – 1985 utilizate cu destinația de fabrică de biscuiți, fapt confirmat și prin concluziile expertizei topografice efectuate în cauză, care confirmă suprafața ocupată de construcțiile aparținând SC M. SA este de 2.978,01 mp iar suprafața aferentă căilor de transport este de 5.274,42 mp.

Prin aceeași expertiză, se concluzionează că pe durata funcționării întreprinderii, terenul aferent celor două numere topografice în litigiu nu era excedentar față de amplasamentul clădirilor fabricii, ceea ce confirmă în fapt îndeplinirea condiției legale prevăzute de dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 dată în aplicarea Legii nr. 15/1990, referitoare la terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, la data înființării acestora, ca fiind necesare desfășurării activității. Astfel fiind, se constată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2002, a fost emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu respectarea dispozițiilor legale respectiv a dispozițiilor H.G.

nr. 834/1991 cât și a dispozițiilor Legii nr. 15/1990, la data emiterii acestuia statul fiind proprietar conform extrasului de carte funciară depus la dosarul cauzei (fila 6). Reținerea instanței de fond cu privire la faptul că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, s-a produs o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanților este de asemenea greșită atâta vreme cât prin nici o hotărâre irevocabilă nu a fost constatat acest drept și nici nu s-a dispus retrocedarea lui, întrucât certificatul de moștenitor cu nr. 10/2002, menționat de instanță în cuprinsul motivării, nu poate face dovada dreptului de proprietate al acestora asupra bunurilor imobile care au existat în patrimoniul autorului, neconstituind un act translativ de proprietate, așa cum de altfel s-a reținut și prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1104 din 22 februarie 2005; aspect care nu a fost avut în vedere de către instanța de fond deși avea această obligație conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2000 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației este legal, iar susținerile intimaților-reclamanți cu privire la nevalabilitatea acestuia vor putea fi valorificate în cadrul acțiunii în revendicare, imprescriptibilă în care vor fi comparate titlurile invocate de părți, cu privire la terenul în litigiu. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reținând incidența în cauză a motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursurile formulate și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Admite recursurile declarate de SC M. SA Sf. Gheorghe și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 144/F din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea intimaților-reclamanți, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.