ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 53/F din 23 martie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea introdusă de reclamanții D.V. și D.I., astfel cum a fost precizată ulterior, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, precum și cu SC M. SA Sfântu Gheorghe. În consecință, a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.07 nr. 2424, emis la data de 10 aprilie 2000, de primul pârât, în favoarea pârâtei secunde, în sensul diminuării suprafeței de teren intravilan cu 9952 mp, imobil înscris în C.F.

nr. 4057 Covasna, nr. top 2031 și 2036. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că terenul în litigiu a aparținut anterior, autoarei reclamanților, defuncta D.E., născută V., dar a fost trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, adică în temeiul Decretului nr. 712/1966, declarat neconstituțional. S-a considerat că, întrucât acest act normativ nu a constituit un mod valabil de dobândire a dreptului de proprietate, statul nu a avut niciodată calitatea de proprietar și prin urmare, nu-l putea înstrăina sau transmite în administrarea altor persoane fizice sau juridice. Pe de altă parte, curtea a reținut că pârâta SC M. SA Sfântu Gheorghe nu a avut în proprietate, terenul intravilan, astfel că înscrierea acestuia în capitalul său social, nu putea fi decât nelegală și abuzivă.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta SC M. SA Sfântu Gheorghe.

Recurenta a invocat motive de casare ce vizează deopotrivă, nelegalitatea și netemeinicia soluției, susținând că: - instanța de fond nu a citat în proces SC C. SA Sfântu Gheorghe, deși aceasta și-a intabulat dreptul de administrativă operativă a imobilului, încă din anul 1982; - cererea sa pentru efectuarea unei expertize topografice de identificare a terenului, a fost respinsă, deși concludența mijlocului de probă rezulta cu evidență din obiectul cauzei și dezbateri; - curtea de apel nu s-a pronunțat asupra excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamanților care trebuiau să facă dovada că prin emiterea actului administrativ au fost lezați într-un drept subiectiv legitim, actual și cert; - în aprecierea referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului, instanța a ignorat Decizia Curții Constituționale nr. 191/2002, prin care s-a statuat (referitor la interpretarea actului juridic de înstrăinare), că în măsura în care ambele părți sau cel puțin cumpărătorul, au fost de bună credință, intenția de fraudare a legii nu există și, drept urmare, nici cauza ilicită.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Inițial, reclamanții D.V. și D.I. au sesizat Judecătoria Târgu Secuiesc, cu o acțiune civilă, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, înscris în C.F. nr. 4057 Covasna, pe care există o casă de locuit, compusă din 7 camere și dependințe, anularea încheierilor de intabulare nr. 60/1968 și nr. 862/1981, restabilirea situației anterioare de carte funciară și notarea în aceasta a construcției existente.

Prin cererea depusă în dosarul acelei instanțe de fond, nr. 22/2001, ei au solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea pârâtei SC M. SA Sfântu Gheorghe, susținând că acest act administrativ este nelegal, întrucât în suprafața de teren prevăzută s-a inclus o porțiune de 9952 mp, care le revine în calitate de moștenitori ai defunctei D.E., născută V. Autoritatea publică emitentă a actului administrativ este Ministerul Agriculturii și Alimentației, care în mod firesc a fost citată în proces, în calitate de co-pârât, alături de beneficiarul acelui act.

Ținând seama de cadrul procesual creat de depunerea cererii, de precizare a acțiunii și de faptul că ulterior, judecata celorlalte capete de cerere conținute în acțiunea introductivă, a fost disjunsă, cu consecința învestirii instanței judecătorești de drept comun competentă, fără temei se susține în recurs că trebuia citată în prezenta cauză, și SC C. SA Sfântu Gheorghe. Cât privește criticile formulate de recurentă, prin celelalte motive de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că ele sunt întemeiate. Cum deja s-a arătat, obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie cererea reclamanților pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2000, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în beneficiul pârâtei SC M. SA Sfântu Gheorghe, în limita suprafeței de 9952 mp de teren.

Controlul jurisdicțional vizează, deci, legalitatea unui act administrativ, care implică verificarea respectării de către autoritatea emitentă, a condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru validitatea actului juridic. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, dată în aplicarea Legii nr. 15/1990, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină pentru societățile comerciale prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană.

În speță, aplicarea acestei norme juridice nu a fost făcută de instanță în mod corect, de vreme ce motivarea sentinței s-a referit exclusiv la inexistența unui titlu valabil al statului, de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului și implicit, a dreptului societății comerciale pârâte asupra acestui bun. Deși această pârâtă a invocat existența pe teren a unor construcții industriale, edificate în perioada 1980 - 1985 și utilizate cu destinația de fabrică de biscuiți și a solicitat încuviințarea probei cu o expertiză tehnică topografică, pentru identificarea exactă a terenului, precum și a destinației efective dată construcțiilor, prin încheierea din 16 martie 2004, instanța a respins cererea, apreciind-o ca fiind inutilă și de natură a determina tergiversarea judecății.

Procedeul curții de apel este nelegal, deoarece utilitatea probei decurgea din natura litigiului și necesitatea verificării pe baza constatărilor unui expert tehnic, dacă la data emiterii actului administrativ erau sau nu îndeplinite condițiile stabilite cu caracter cumulativ prin hotărârea guvernamentală precitată (privind existența bunului imobil în patrimoniul societății și modul de utilizare a construcțiilor). Concludența mijlocului de probă rezulta apoi, din constatările efectuate de alți experți tehnici numiți în dosarele nr. 1936/2002 al Judecătoriei Târgu Secuiesc și nr. 1816/2001 al Tribunalului Covasna, care trebuiau atașate la dosarul Curții de Apel Brașov.

Nu este lipsită de relevanță nici împrejurarea că litigiile civile pendinte pe rolul instanțelor au ca obiect tocmai constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului imobil și retrocedarea lui, dar până în prezent nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă, care să confirme dreptul reclamanților, asupra terenului și construcțiilor. Instanța de fond a statuat asupra acestui drept, fără o examinare atentă a apărărilor formulate de societatea comercială, în legătură cu edificarea construcțiilor care ocupă parțial terenul, cu folosința lor efectivă și efectele juridice derivate din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu F.P.S. Pe de altă parte, a omis faptul important că certificatul de moștenitor și cu atât mai puțin, certificatul de atestare a calității de moștenitor, invocat de reclamanți, nu face dovada că bunurile imobile care au existat în patrimoniul autorului, sunt proprietatea lor.

Actul în sine nu constituie un titlu translativ de proprietate și prin urmare, nici temei suficient pentru a legitima o acțiune în revendicare. Având în vedere toate aceste argumente, din care rezultă nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, urmează a se admite recursul. Pe cale de consecință, va fi casată hotărârea recurată și trimisă cauza, la aceeași instanță, spre rejudecare. Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 și 313 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC M. SA Sfântu Gheorghe împotriva sentinței civile nr. 53/F din 23 martie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.