ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă introdusă pe

rolul Tribunalului Satu Mare, la data de 16 noiembrie 2005, reclamanții W.L. și

W.A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor

București, Primarul localității Negrești-Oaș, Ș.V. și Ș.A., au solicitat

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea acestora

de persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului situat în

Negrești Oaș, județul Satu Mare, alcătuit din casa de locuit și terenul aferent

de 100 și 150 mp.

Reclamanții au mai solicitat

obligarea pârâților Statul Român și Primarul localității Negrești Oaș să emită

o dispoziție de restituire în natură a imobilului, să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții Ș.V. și Ș.A.

și să se dispună rectificarea înscrisurilor în C.F.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în Negrești Oaș, (casă și

teren) înscris în C.F. Negrești Oaș nr. 4139 nr. top 153/1/a și 153/2/a, că au

fost expropriați în mod abuziv fără acordarea de despăgubiri și fără a li se

comunica hotărârea de expropriere.

Au mai arătat că au formulat

notificări în baza Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 10/2001, dar până la data

introducerii acțiunii nu au primit un răspuns.

În final, au arătat că imobilul

preluat în baza Decretului 223/1974, a fost înstrăinat pârâților Ș.V. și Ș.A.,

înstrăinare care nu este legală, statul neavând calitatea de proprietar.

Prin sentința civilă nr. 1157/D din

19 decembrie 2006, Tribunalul Satu-Mare, a respins acțiunea reclamanților, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a celei

de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român,

invocată de D.S.F.P. Satu Mare.

S-a respins excepția privind

decăderea reclamanților din dreptul de promovare a acțiunii privind anularea

Dispoziției nr. 32 din 13 februarie 2003 invocată de Primăria orașului

Negrești-Oaș, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al

reclamanților privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

nr. 494/1996, încheiat de Ș.V. și Ș.A., în calitate de cumpărători și SC C. SA

invocată de pârâții Ș.

În consecință, s-a respins ca

tardivă acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâții Ș. și a

luat act de renunțarea pârâtului Ș.V. la judecarea acțiunii reconvenționale

privind restituirea prețului și plata despăgubirilor precum și recunoașterea

unui drept de retenție supra imobilului.

Împotriva hotărârii pronunțate de

prima instanță reclamanții W.L. și B.(W.)A. au declarat apel criticând-o prin

prisma temeiniciei și legalității acesteia.

La termenul din ședința publică de

la 22 martie 2007, instanța de apel, din oficiu a invocat excepția nulității

hotărârii de fond, ca urmare a încălcării normelor de competență materială.

Prin decizia civilă nr. 42/A din 22

martie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția civilă și mixtă, a admis excepția

privind lipsa calității procesuale de apelantă a numitei B.A.K. și în

consecință a respins apelul acesteia.

A admis ca fondat apelul declarat de

reclamantul W.L., a anulat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre

rejudecare la Judecătoria Negrești Oaș, ca instanță competentă să soluționeze

cauza în primă instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Obiectul cererii introductive l-a

constituit obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și a

Primarului orașului Negrești-Oaș la restituirea în natură a imobilului din

litigiu, invocându-se și norme speciale dar și norme de drept comun.

Reclamanții au mai solicitat și

desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 494 din 20 noiembrie 1996

încheiat între SC C. SA Satu Mare și pârâții Ș.

În final, reclamanta nemulțumită de

faptul că nu au primit un răspuns favorabil la cererile lor, au solicitat și

obligarea pârâților să emită o dispoziție de restituire a proprietății lor.

Prin cererea precizatoare, depusă la

10 martie 2006 însă, reclamanții scot în evidență faptul că pretenția lor este

de a obține o hotărâre judecătorească prin care să constate nevalabilitatea

titlului statului asupra imobilului proprietatea lor, nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 494/1996 a imobilului în litigiu,

rectificarea înscrierilor din C.F., radierea înscrierilor făcute în favoarea

pârâților și obligarea acestora la restituirea în deplină proprietate și

posesie a acestui imobil.

Ignorând acțiunea precizatoare,

depusă de reclamanți, prima instanță, tribunalul, a pronunțat o soluție

nelegală cu încălcarea normelor de competență materială.

Deși reclamanții au invocat și

normele speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin obiectul cererii lor nu

se contestă niciuna din dispozițiile emise în baza acestei legi, astfel că, în

raport de obiectul cererii reclamanților, instanța competentă material să

soluționeze cauza era judecătoria în primă instanță.

Cu privire la excepția invocată de

părțile intimate, aceasta este întemeiată.

Astfel, apelanta B.A.K. (W.) nu a

avut calitatea de parte în etapa judecății la prima instanță, aceasta este

străină de proces și deci nu putea să declare apel. Deși excepția lipsei

calității de apelantă a acesteia a fost pusă în discuția părților, nu s-au

făcut dovezi că sub durata desfășurării procesului ar fi intervenit decesul

unei părți reclamante, al cărei succesor în drepturi ar putea fi.

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de apel, pârâții Ș.V. și B.G. au declarat recurs în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, pârâții au

susținut că sunt nemulțumiți de modalitatea în care a fost rezolvat apelul

declarat de reclamantul W.L., că tribunalul era competent să soluționeze cauza

în raport de obiectul acțiunii de constatare a nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995,

imobil care ulterior a făcut obiectul Legii nr. 10/2001.

Recursul va fi respins ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(1) C. proc. civ. judecătoriile soluționează în primă instanță toate cererile

și procesele în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Textul instituie regula jurisdicției

de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că

restrângerea competenței de atribuțiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă

și limitativ.

Normele de competență fiind de

strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care Codul de procedură civilă

sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altei

instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri,

competența revine judecătoriei.

În speță, nici dispozițiile art. 2

C. proc. civ. și nici dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu reglementează

competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor prin care se solicită

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, în general

a actelor de înstrăinare încheiate cu privire la imobile care fac obiectul

legii speciale de reparație.

Cum potrivit dispozițiilor art. 159

pct. 2 C. proc. civ. necompetența materială este de ordine publică, în mod

corect instanța de apel a invocat-o din oficiu și a anulat hotărârea pronunțată

de instanța necompetentă trimițând cauza spre rejudecare la judecătorie ca

primă instanță.

Față de cele menționate nu se pot

reține motive de nelegalitate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., astfel că în raport de art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâții Ș.V. și

B.G. împotriva deciziei nr. 42 A din 22 martie 2007 a

Curții de Apel Oradea, secția

civilă și mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie

2008.