ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2341/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 327 din 11 iulie 2005 a Tribunalului Satu Mare dată în fond după casarea dispusă prin decizia nr. 289 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea prin care reclamanta SC M.S. SRL Negrești Oaș solicitase, în contradictoriu cu pârâții O.K., O.D., K.O. și SC U.C.P. SRL Satu Mare, constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 152 din 18 ianuarie 2002 și rectificarea corespunzătoare în C.F., precum și dezmembrarea nr. top 802/3 în două noi parcele topografice ce urmează a fi înregistrate distinct în C.F.

Botiz. Prin aceeași sentință a fost respinsă ca nefondată și cererea reconvențională a pârâților prin care solicitase constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiate între ei și reclamantă la 27 septembrie 1994, sub nr. 30, precum și la 5 iunie 2000. În esență, instanța a reținut că actul autentic ce a format obiectul acțiunii principale a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale, iar antecontractele din cererea reconvențională, privitoare la vânzarea acelorași parcele de teren, nu au avut ca efect transferul dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, așa încât n-au produs efecte contrare legii. Apelurile declarate de reclamanta SC M.S.

SA și pârâta SC U.C.P. SRL împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia nr. 43 din 28 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe întrucât unul dintre vânzătorii terenului în litigiu era decedat și trebuia introdus în cauză moștenitorul acestuia, O.I.T. Această decizie a fost recurată de SC U.C.P. SRL, recursul său fiind admis prin decizia nr. 4093 din 12 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, iar cauza trimisă instanței de apel pentru soluționarea în fond a apelurilor, întrucât numitul O.I.T. depusese atât la apel, cât și în recurs, declarații autentificate, în 1998 cât și în 2006, prin care el renunțase la succesiunea tatălui său, O.A., cât și la succesiunea mamei sale O.E..

Rejudecând în fond apelurile Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 99 din 3 iulie 2007 a Secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal a respins apelurile reclamantei și pârâtei SC U.C.P. SRL ca nefondate, menținând soluția instanței de fond ca temeinică și legală. Nemulțumită de această decizie reclamanta SC M.S. SRL a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta, deși consideră că instanța de apel a motivat riguros decizia, critică soluția dată pe aspectul aplicării greșite a dispozițiilor Legii 7/1996 privind cadastrul, așa cum era ea în vigoare la data semnării antecontractelor de vânzare-cumpărare și la data promovării acțiunii.

În consecință, greșit instanța de apel a reținut că ea nu putea solicita dezmembrarea și nici deschiderea unor noi foi în C.F. câtă vreme nu a formulat o acțiune în prestație tabulară, deoarece o asemenea acțiune a fost reglementată abia prin modificările Legii 7/1996 aduse prin Legea 247/2005, cu mult ulterior promovării acțiunii de față și încheierii actelor cu pârâții, când erau în vigoare dispozițiile art. 22 din Legea 7/1996, nemodificate. De asemenea, instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 44-45 din Legea 7/1996 care nu-i interziceau promovarea unei cereri în dezmembrare și care nu condiționau promovarea unei asemenea cereri de calitatea de proprietar tabular. Cât privește reaua-credință a terțului dobânditor, recurenta critică soluția din apel argumentată doar în temeiul declarației martorului B.A., subiectivă de altfel, în timp ce ceilalți martori au relatat în cunoștință de cauză și în mod obiectiv situația de fapt.

De asemenea, instanța de apel greșit a analizat și motivul de nulitate determinat de neseriozitatea prețului, deoarece pârâta SC U.C.P. SRL nu putea cumpăra la 3 ani după ce ea achiziționase cu 75.000.000 lei (Rol) același teren cu doar 30.000.000 lei (Rol) chiar dacă terenul era lipsit de căi de acces. Prin întâmpinare, intimata pârâtă SC U.C.P. SRL a solicitat respingerea recursului, reiterând lipsa calității procesuale active a reclamantei precum și lipsa ei de interes actual și născut în promovarea acțiunii iar la termenul din 10 aprilie 2008 a invocat și tardivitatea recursului, excepție asupra căreia Curtea s-a pronunțat astăzi. La același termen, 10 aprilie 2008, recurenta a invocat și excepția de ordine publică a necompetenței instanțelor comerciale, completând motivarea recursului cu motivul prevăzut de art.304 pct. 3 C. proc.

civ., dezvoltat în scris pentru termenul de astăzi și susținut prin concluziile orale, considerând că litigiul de față este un litigiu civil iar competența soluționării lui aparține Judecătoriei Satu Mare, ca instanță de fond. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Întrucât atât recurenta reclamantă cât și intimata pârâtă au invocat excepții, Curtea va analiza aceste excepții cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Excepțiile lipsei calității procesuale active a recurentei reclamante și a lipsei de interes, reiterate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, au format obiectul judecății în apelul soluționat prin decizia nr. 43 din 28 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, dată în cauză, prin care aceste excepții au fost respinse.

Din moment ce decizia nr. 43/2006 a format obiectul recursului soluționat prin decizia nr. 4093 din 12 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, iar apelurile au fost trimise spre rejudecare pe fond, rezultă, așa cum a reținut și instanța de apel în rejudecare, în considerentele deciziei nr. 99 din 3 iulie 2007, că implicit aceste excepții au fost respinse. Mai mult, intimata-pârâtă SC U.C.P. SRL nu a înțeles să recureze decizia nr. 99/2007 a Curții de Apel Oradea cu privire la cele reținute în considerentele acestei decizii în legătură cu excepțiile invocate de ea, așa încât nu le mai poate reitera în prezentul recurs, prin întâmpinare. Cât privește completarea motivelor de recurs de către recurentă, la 10 aprilie 2008, cu motivul privind necompetența instanțelor comerciale în soluționarea litigiului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Curtea urmează să-l analizeze în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială a instanțelor fiind o excepție de ordine publică. Din actele dosarului rezultă că acțiunea reclamantei a fost promovată la 10 iulie 2002 fiind înregistrată ca acțiune civilă pe rolul Judecătoriei Satu Mare, instanță care, prin sentința civilă nr. 7046 din 4 octombrie 2002 s-a dezinvestit în favoarea Tribunalului Satu Mare, ca instanță comercială. Reclamanta, recurenta de față, nu numai că nu s-a opus declinării competenței în favoarea instanțelor comerciale, dar nici nu a recurat sentința de declinare a competenței și prin care s-a stabilit irevocabil natura comercială a litigiului.

Ulterior, cauza a parcurs alte trei cicluri procesuale, primul vizând chiar respectarea procedurii speciale a soluționării litigiilor comerciale, așa încât, Curtea apreciază că recurenta nu mai poate repune în discuție natura litigiului și necompetența instanțelor comerciale, în cauza de față hotărârea de declinare a competenței și cea privind procedura soluționării litigiului stabilind irevocabil natura litigiului ca fiind comercială, având deci puterea lucrului judecat. Cât privește fondul litigiului și criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea le apreciază ca neîntemeiate pentru următoarele considerente: Reclamanta a învederat încă prin acțiunea inițială că ea a fost titulara unei promisiuni de vânzare a două parcele de teren de către pârâții Orban, cu care a încheiat la 27 septembrie 1999 și 5 iunie 2000 antecontracte de vânzare-cumpărare teren.

Ori, aceste înscrisuri întocmite între reclamantă și pârâți, nu au fost urmate de încheierea unor acte în formă autentică, numai acestea putând transmite dreptul de proprietate asupra terenului, formă cerută „ad validitatem” prin dispozițiile art. 2 din Legea 54/1998 privind circulația terenurilor, în vigoare la data încheierii antecontractelor. Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 7/1996 în cartea funciară se putea înscrie dreptul de proprietate asupra unui imobil doar în baza unui act prin care s-a constituit sau s-a transmis în mod valabil acel drept sau în baza unei hotărâri judecătorești sau decizie administrativă care va înlocui respectivul act. În speță, actele invocate de recurentă nu au avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, așa încât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea 7/1996.

Neîntemeiat recurenta susține că potrivit dispozițiilor art. 44-45 din Legea 7/1996 dezmembrarea solicitată nu era condiționată de calitatea de proprietar tabular, deoarece o asemenea operațiune implică exercitarea unui drept de dispoziție asupra respectivului imobil, atribut ce nu-l poate exercita decât proprietarul. Cât privește aprecierea probelor, respectiv a subiectivismului martorilor, Curtea constată că o asemenea critică nu vizează greșita aplicare sau interpretare a legii și nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci în cel prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat.

De asemenea, nici critica privind greșita apreciere a neseriozității prețului nu este întemeiată câtă vreme instanța de apel a apreciat prețul nu numai în raport de actul încheiat între pârâți ci și în raport de cele două acte succesive încheiate de reclamantă și pârâți, ultimul având un preț mai mic decât primul, deși de la an la an prețurile terenurilor au crescut, instanța însă acordând prioritate principiului libertății contractuale între părți. În consecință, curtea apreciază recursul ca nefondat, motiv pentru care îl va respinge, menținând decizia din apel ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.S. SRL Satu Mare împotriva deciziei nr. 99/AC din 3 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008.