ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2341/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 327 din 11

iulie 2005 a Tribunalului Satu Mare dată în fond după casarea dispusă prin

decizia nr. 289 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea prin care reclamanta SC

M.S. SRL Negrești Oaș solicitase, în contradictoriu cu pârâții O.K., O.D., K.O.

și SC U.C.P. SRL Satu Mare, constatarea nulității absolute parțiale a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 152 din 18 ianuarie 2002

și rectificarea corespunzătoare în C.F., precum și dezmembrarea nr. top 802/3

în două noi parcele topografice ce urmează a fi înregistrate distinct în C.F.

Botiz.

Prin aceeași sentință a fost respinsă ca

nefondată și cererea reconvențională a pârâților prin care solicitase constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătură privată

încheiate între ei și reclamantă la 27 septembrie 1994, sub nr. 30, precum și

la 5 iunie 2000.

În esență, instanța a reținut că actul

autentic ce a format obiectul acțiunii principale a fost încheiat cu

respectarea cerințelor legale, iar antecontractele din cererea reconvențională,

privitoare la vânzarea acelorași parcele de teren, nu au avut ca efect

transferul dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, așa încât n-au

produs efecte contrare legii.

Apelurile declarate de reclamanta SC M.S.

SA și pârâta SC U.C.P. SRL împotriva acestei sentințe au fost admise prin

decizia nr. 43 din 28 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, iar cauza trimisă spre rejudecare primei

instanțe întrucât unul dintre vânzătorii terenului în litigiu era decedat și

trebuia introdus în cauză moștenitorul acestuia, O.I.T.

Această decizie a fost recurată de SC

U.C.P. SRL, recursul său fiind admis prin decizia nr. 4093 din 12 decembrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, iar cauza

trimisă instanței de apel pentru soluționarea în fond a apelurilor, întrucât

numitul O.I.T. depusese atât la apel, cât și în recurs, declarații

autentificate, în 1998 cât și în 2006, prin care el renunțase la succesiunea

tatălui său, O.A., cât și la succesiunea mamei sale O.E..

Rejudecând în fond apelurile Curtea de

Apel Oradea, prin decizia nr. 99 din 3 iulie 2007 a Secției comerciale și de

contencios administrativ și fiscal a respins apelurile reclamantei și pârâtei SC

U.C.P. SRL ca nefondate, menținând soluția instanței de fond ca temeinică și

legală.

Nemulțumită de această decizie reclamanta

SC M.S. SRL a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta, deși consideră că

instanța de apel a motivat riguros decizia, critică soluția dată pe aspectul

aplicării greșite a dispozițiilor Legii 7/1996 privind cadastrul, așa cum era

ea în vigoare la data semnării antecontractelor de vânzare-cumpărare și la data

promovării acțiunii.

În consecință, greșit instanța de apel a

reținut că ea nu putea solicita dezmembrarea și nici deschiderea unor noi foi

în C.F. câtă vreme nu a formulat o acțiune în prestație tabulară, deoarece o

asemenea acțiune a fost reglementată abia prin modificările Legii 7/1996 aduse

prin Legea 247/2005, cu mult ulterior promovării acțiunii de față și încheierii

actelor cu pârâții, când erau în vigoare dispozițiile art. 22 din Legea 7/1996,

nemodificate.

De asemenea, instanța de apel a ignorat

și dispozițiile art. 44-45 din Legea 7/1996 care nu-i interziceau promovarea

unei cereri în dezmembrare și care nu condiționau promovarea unei asemenea

cereri de calitatea de proprietar tabular.

Cât privește reaua-credință a terțului

dobânditor, recurenta critică soluția din apel argumentată doar în temeiul

declarației martorului B.A., subiectivă de altfel, în timp ce ceilalți martori

au relatat în cunoștință de cauză și în mod obiectiv situația de fapt.

De asemenea, instanța de apel greșit a

analizat și motivul de nulitate determinat de neseriozitatea prețului, deoarece

pârâta SC U.C.P. SRL nu putea cumpăra la 3 ani după ce ea achiziționase cu

75.000.000 lei (Rol) același teren cu doar 30.000.000 lei (Rol) chiar dacă

terenul era lipsit de căi de acces.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă SC

U.C.P. SRL a solicitat respingerea recursului, reiterând lipsa calității

procesuale active a reclamantei precum și lipsa ei de interes actual și născut

în promovarea acțiunii iar la termenul din 10 aprilie 2008 a invocat și

tardivitatea recursului, excepție asupra căreia Curtea s-a pronunțat astăzi.

La același termen, 10 aprilie 2008,

recurenta a invocat și excepția de ordine publică a necompetenței instanțelor

comerciale, completând motivarea recursului cu motivul prevăzut de art.304 pct.

3 C. proc. civ., dezvoltat în scris pentru termenul de astăzi și susținut prin

concluziile orale, considerând că litigiul de față este un litigiu civil iar

competența soluționării lui aparține Judecătoriei Satu Mare, ca instanță de

fond.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Întrucât atât recurenta reclamantă cât și

intimata pârâtă au invocat excepții, Curtea va analiza aceste excepții cu

prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Excepțiile lipsei calității procesuale

active a recurentei reclamante și a lipsei de interes, reiterate de

intimata-pârâtă prin întâmpinare, au format obiectul judecății în apelul

soluționat prin decizia nr. 43 din 28 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, dată

în cauză, prin care aceste excepții au fost respinse.

Din moment ce decizia nr. 43/2006 a

format obiectul recursului soluționat prin decizia nr. 4093 din 12 decembrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, iar apelurile

au fost trimise spre rejudecare pe fond, rezultă, așa cum a reținut și instanța

de apel în rejudecare, în considerentele deciziei nr. 99 din 3 iulie 2007, că

implicit aceste excepții au fost respinse.

Mai mult, intimata-pârâtă SC U.C.P. SRL

nu a înțeles să recureze decizia nr. 99/2007 a Curții de Apel Oradea cu privire

la cele reținute în considerentele acestei decizii în legătură cu excepțiile

invocate de ea, așa încât nu le mai poate reitera în prezentul recurs, prin

întâmpinare.

Cât privește completarea motivelor de

recurs de către recurentă, la 10 aprilie 2008, cu motivul privind necompetența

instanțelor comerciale în soluționarea litigiului, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea urmează să-l analizeze în temeiul

dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială a

instanțelor fiind o excepție de ordine publică.

Din actele dosarului rezultă că acțiunea

reclamantei a fost promovată la 10 iulie 2002 fiind înregistrată ca acțiune

civilă pe rolul Judecătoriei Satu Mare, instanță care, prin sentința civilă nr.

7046 din 4 octombrie 2002 s-a dezinvestit în favoarea Tribunalului Satu Mare,

ca instanță comercială.

Reclamanta, recurenta de față, nu numai

că nu s-a opus declinării competenței în favoarea instanțelor comerciale, dar

nici nu a recurat sentința de declinare a competenței și prin care s-a stabilit

irevocabil natura comercială a litigiului.

Ulterior, cauza a parcurs alte trei

cicluri procesuale, primul vizând chiar respectarea procedurii speciale a

soluționării litigiilor comerciale, așa încât, Curtea apreciază că recurenta nu

mai poate repune în discuție natura litigiului și necompetența instanțelor

comerciale, în cauza de față hotărârea de declinare a competenței și cea

privind procedura soluționării litigiului stabilind irevocabil natura

litigiului ca fiind comercială, având deci puterea lucrului judecat.

Cât privește fondul litigiului și

criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea le

apreciază ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Reclamanta a învederat încă prin acțiunea

inițială că ea a fost titulara unei promisiuni de vânzare a două parcele de

teren de către pârâții Orban, cu care a încheiat la 27 septembrie 1999 și 5

iunie 2000 antecontracte de vânzare-cumpărare teren.

Ori, aceste înscrisuri întocmite între

reclamantă și pârâți, nu au fost urmate de încheierea unor acte în formă

autentică, numai acestea putând transmite dreptul de proprietate asupra

terenului, formă cerută „ad validitatem” prin dispozițiile art. 2 din Legea

54/1998 privind circulația terenurilor, în vigoare la data încheierii

antecontractelor.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea

7/1996 în cartea funciară se putea înscrie dreptul de proprietate asupra unui

imobil doar în baza unui act prin care s-a constituit sau s-a transmis în mod

valabil acel drept sau în baza unei hotărâri judecătorești sau decizie

administrativă care va înlocui respectivul act.

În speță, actele invocate de recurentă nu

au avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, așa

încât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 22 din Legea 7/1996.

Neîntemeiat recurenta susține că potrivit

dispozițiilor art. 44-45 din Legea 7/1996 dezmembrarea solicitată nu era

condiționată de calitatea de proprietar tabular, deoarece o asemenea operațiune

implică exercitarea unui drept de dispoziție asupra respectivului imobil,

atribut ce nu-l poate exercita decât proprietarul.

Cât privește aprecierea probelor,

respectiv a subiectivismului martorilor, Curtea constată că o asemenea critică

nu vizează greșita aplicare sau interpretare a legii și nu se încadrează în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci în cel prevăzut

de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat.

De asemenea, nici critica privind greșita

apreciere a neseriozității prețului nu este întemeiată câtă vreme instanța de

apel a apreciat prețul nu numai în raport de actul încheiat între pârâți ci și

în raport de cele două acte succesive încheiate de reclamantă și pârâți,

ultimul având un preț mai mic decât primul, deși de la an la an prețurile

terenurilor au crescut, instanța însă acordând prioritate principiului

libertății contractuale între părți.

În consecință, curtea apreciază recursul

ca nefondat, motiv pentru care îl va respinge, menținând decizia din apel ca

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

M.S. SRL Satu Mare împotriva deciziei nr. 99/AC din 3 iulie 2007 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2008.