ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4502/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1021 din 16

septembrie 2004, Tribunalul Timiș a respins contestația completată și

precizată, formulată de contestatorii S.Ș., S.J., S.D.F. și continuată de

contestatorii S.J., S.D.F. împotriva dispoziției nr. 1847 din 3 septembrie 2003

a Primăriei municipiului Timișoara, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

imobilul solicitat, înscris în C.F. 2878 Timișoara nr. top. 4603 a aparținut

contestatorilor S.Ș., S.J. și S.D.F. și a trecut în proprietatea Statului Român

în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Prin dispoziția nr. 1847 din 3 septembrie 2003,

Primarul municipiului Timișoara a respins notificarea transmisă de foștii

proprietari, cu motivarea că preluările operate în temeiul Decretului nr. 223/1974

nu sunt abuzive.

Tribunalul a constatat, la rândul său, că

preluarea imobilului nu a fost abuzivă, deoarece contestatorii au fost

despăgubiți, la plecarea din țară, fiind la îndemâna acestora să-și stabilească

conduita.

Prin decizia civilă nr. 500 din 21 noiembrie

2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanții S.J. și

S.D.F. împotriva sentinței pe care a desființat-o și a trimis cauza spre

rejudecare la Tribunalul Timiș.

Instanța de apel a constatat că

hotărârea atacată este nelegală și contrară jurisprudentei constante, care a

statuat că preluarea imobilului în temeiul Decretului nr. 223/1974 este o

preluare fără titlu valabil, căci proprietarii erau obligați să înstrăineze

bunurile statului, în virtutea regulii că persoanele fizice puteau fi

proprietari ai construcțiilor și terenurilor numai dacă aveau domiciliul în

țară, regulă contrară Constituției României de la 1965, Declarației Universale

a Drepturilor Omului și tratatelor internaționale ratificate de România.

Această jurisprudență a fost avută în vedere de

legiuitor care, în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005 a

abandonat raționamentul furnizat de pct. 1.4. lit. b) din H.G. nr. 498/2003.

Curtea de apel a constatat că litigiul se impune a fi judecat pe fond, în

raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pentru ca părțile să nu fie private de un grad

de jurisdicție și, mai ales, având în vedere că tribunalul nu a săvârșit o

judecată pe fondul drepturilor reclamate, curtea de apel a admis apelul, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs Primarul municipiului Timișoara.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că preluarea nu a fost abuzivă,

deoarece imobilul a trecut la stat în baza Decretului nr. 223/1974.

A mai arătat recurentul, că instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., deoarece cauza

a fost soluționată pe fond de tribunal, situație în care curtea de apel trebuia

să rețină cauza spre judecare.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și sunt fondate

doar în parte, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, în ceea ce privește caracterul

abuziv al preluării, se constată că art. 2 din Legea nr. 10/2001 stabilește

domeniul de aplicare al legii, printre ipotezele avute în vedere regăsindu-se

și imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art.

6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia.

În condițiile în care, așa cum s-a

arătat, textul din Legea nr. 10/2001, definind noțiunea de imobil preluat

abuziv, nu face nici o distincție cu privire la diferitele categorii de legi ce

au putut constitui temeiul preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea de

la pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 498/2003,

în prezent abrogată și apoi din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.

250/2007, ce stabilește caracterul neabuziv al preluării în situația în care

s-au achitat despăgubiri, apare ca fiind derogatorie de la dispozițiile actului

normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice.

Fondate sunt, în schimb, criticile referitoare

la aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.

Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol,

în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat

procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa

părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

În cauză, tribunalul, ca instanță de fond, care

a respins contestația formulată motivat de faptul că preluarea imobilului nu a

fost abuzivă a intrat în cercetarea fondului, pentru că cercetarea în fond a

unui litigiu ce se întemeiază pe Legea nr. 10/2001 impune instanței să

analizeze condițiile prevăzute de art. 2, art. 3 și art. 4 din Legea nr.

10/2001 și anume, dacă persoana solicitantă este fostul proprietar sau

moștenitor al fostului proprietar și dacă preluarea a fost abuzivă și abia după

aceea să analizeze posibilitatea restituirii în natură.

Prin urmare, analizarea modului de preluare a

imobilului de către stat este o verificare de fond a raportului juridic dedus

judecății, situație în care, instanța de apel, în urma admiterii apelului

declarat de reclamanți, trebuia să facă propria analiză a fondului cauzei.

Fată de cele arătate, se va admite recursul

declarat de pârât, se va casa decizia ataca, iar cauza va fi trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul

municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 500 din 21 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează.

Trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 3 iulie 2008.