ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7048/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 602 din 14

martie 2007, Tribunalul Călărași a respins acțiunea formulată de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte București, în contradictoriu cu pârâta

F.M.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că pârâta a fost returnată din Italia pe motiv că nu are

permis de ședere, la data de 21 decembrie 2006, iar acțiunea a fost

înregistrată la data de 22 februarie 2007, după aderarea României la Uniunea

Europeană.

A reținut tribunalul, că situația de

fapt este dovedită numai cu declarația pârâtei.

Legea nr. 248/2005, invocată de

reclamantă, se referă la regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, însă, față de principiile aplicării legii în timp și spațiu,

această lege s-a aplicat până la data de 1 ianuarie 2007. După această dată,

dreptul la liberă circulație este supus reglementărilor interne și celor

internaționale, iar cele internaționale primează celor interne, conform art. 20

din Constituția României.

După data de 1 ianuarie 2007 devin aplicabile

dispozițiile CEDO și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004, deoarece cetățenii români sunt cetățeni ai

Uniunii care au drept de liberă circulație în toate statele Uniunii Europene,

cu restricțiile stabilite de aceste acte normative.

S-a mai reținut, că CEDO, prin art.

8, dispune că restrângerile care în termenii Convenției sunt aduse

respectivelor drepturi și libertăți nu pot fi aplicabile decât în scopul pentru

care ele au fost prevăzute, iar art. 53 statuează că nici o dispoziție din

convenție nu va fi interpretată ca limitând ori aducând atingere drepturilor

omului și libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform

legilor oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții la care este

parte.

Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4

la Convenție, simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea,

circulația și ieșirea străinilor nu este de natură să constituie o conduită

care amenință ordinea și securitatea publică și nu poate să justifice, prin ea

însăși, o măsură care să dispună limitarea acestui drept.

În spiritul acestor idei vine și

Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie

2004.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 291 din 25 aprilie 2007, a respins apelul

declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând, în esență, că prin

Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, adoptat de Convenția

Europeană, se consacră următoarele principii: orice persoană care are cetățenia

unui stat membru al Uniunii este cetățean al Uniunii, cetățenie care se adaugă

la cetățenia națională și nu o înlocuiește; orice cetățean al Uniunii are

dreptul la liberă circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre.

Față de aceste principii,

reglementarea internă consacrată prin Legea nr. 248/2005 contravine normelor

consacrate prin Tratat și în această situație se aplică principiul

constituțional al priorității reglementării internaționale, în raport de care

dreptul unui cetățean al Uniunii de a se afla pe teritoriul unui stat al

Uniunii Europene nu poate fi limitat în orice condiții.

Condițiile sunt fixate prin

Directiva 2004/38/CE, față de care limitarea dreptului la liberă circulație nu

poate fi aplicată de către un stat decât în condițiile în care returnarea s-a

dispus din motive de încălcare a dispozițiilor legale de punere în pericol a

ordinii publice, a siguranței naționale ori a sănătății publice a statului

respectiv ori a altui stat membru al Comunității Europene, iar pârâta nu se

încadrează în aceste condiții.

S-a mai reținut, că instanța este

chemată să verifice respectarea dreptului fundamental la libera circulație, în

contextul art. 2 din protocolul nr. 4 la Convenție și art. 2 din Constituția

României.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de

recurs, a arătat, în esență, că intimata a fost returnată din Italia, la data de

21 decembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu

această țară, iar autoritățile române au luat act de măsura autorităților

italiene, fără să poată cenzura această măsura.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53

din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice,

având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre

statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern, așa cum

se arată în motivarea deciziilor nr. 855 din 28 noiembrie 2006 și nr. 901 din 5

decembrie 2006 ale Curții Constituționale.

Legea nr. 248/2005, completată cu

O.G. nr. 5/2006, asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 29

din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul

internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din

Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

S-a mai susținut că, potrivit art.

25 din Constituție, libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, iar

regulile după care ea se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările

și completările ulterioare, act normativ care se aplică și după data de 1

ianuarie 2007.

Dispozițiile art. 5 din acest act

normativ prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în

străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

stipulează că „În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu

este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de

a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților

altora....”.

Aceste îngrădiri sunt stabilite de

Legea nr. 248/2005, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub

aspectul dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor

dispuse, așa cum este măsura returnării.

S-a mai arătat, că Protocolul nr. 4

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

garantează, la art. 2, dreptul la liberă circulație în țară și străinătate, dar

această garanție poate suporta anumite restricții justificate de interesul

public într-o societate democratică.

Restrângerea dreptului la liberă

circulație pe teritoriul Italiei are ca scop legitim prevenirea unor fapte de

natură a aduce atingere ordinii publice în acest stat, scop legitim circumscris

unui alt scop, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i

confere aptitudinile și capacitatea de a se integra și raporta la normele

Uniunii Europene.

Recurenta a arătat că respingerea

cererii nu este justificată de circumstanțele concrete alte cauzei, că autoritățile

române au luat act de măsura dispusă de autoritățile italiene și că declarația

olografă a pârâtei dată în punctul de trecere al frontierei confirmă faptul că

aceasta a conștientizat că a fost returnată pentru ședere ilegală pe teritoriul

Italiei, încălcând obligațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005.

Fiind în culpă pentru nerespectarea

condițiilor de călătorie în străinătate, pârâta trebuie să suporte gravitatea

faptelor sale, iar măsura restrângerii apare ca fiind pe deplin justificată.

Deși art. 40 din Directiva

2004/38/CE prevede transpunerea în legislația internă, Directiva nu face parte

de drept din legislația internă. Ea impune statelor membre o obligație de

rezultat, lăsând autorităților naționale competențele legate de forma și mijloacele

utilizate în acest scop.

Legea nr. 248/2005 nu încalcă

dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație a cetățenilor

Uniunii, reglementat de Directiva 2004/38/CE, pentru că măsura restrângerii

exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant și nu la

resortisanții altor state membre ale Uniunii, iar condițiile art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că pârâta a fost returnată în

baza unui acord de readmisie, pentru ședere ilegală și pentru muncă fără forme

legale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate

publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul

persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană

statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală,

dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține

recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimata- pârâtă a fost returnată

din Italia pentru ședere ilegală. Nu s-a dovedit că aceasta a săvârșit vreo

faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză,

măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al intimatei

pârâte doar pentru ședere ilegală în Italia nu ar respecta principiul

proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, împotriva deciziei nr. 291 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi

25

octombrie

2007.