ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4129/2008

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1828 din 26 iunie

2007, Tribunalul Călărași a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva pârâtei C.E., prin care a solicitat

restrângerea dreptului acestui la liberă circulație în Franța, pentru o

perioadă de cel mult trei ani.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că după data de 1 ianuarie 2007 au devenit aplicabile

dispozițiile CEDO și Directiva 2004/38/CE, deoarece România a devenit stat

membru al Uniunii Europene.

Legea nr. 248/2005 și O.G. 170/1994 nu mai sunt

aplicabile odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, iar pentru noile

reglementări aplicabile nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 8 din

CEDO și art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4 adițional la CEDO, pentru că

lipsa actelor de stare civilă sau a celor care conferă statutul de angajat nu

poate conduce la o sancțiune mai aspră decât cea pe care Franța ar putea să o

aplice cetățenilor săi.

Prin decizia civilă nr. 713A din 12 noiembrie

2007, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă, reținând că împrejurarea șederii ilegale, ce a determinat

returnarea, nu este de natură să justifice persistența unei ingerințe atât de

semnificative în libertatea de circulație a pârâtei, după data de 1 ianuarie

2007, ingerința nefiind proporțională cu scopul legitim urmărit.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta.

Fără a invoca vreunul din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece, chiar și în condițiile

existenței principiilor priorității dreptului comunitar și aplicării directe a

acestuia, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație este condiționată

de returnarea cetățeanului care a încălcat legislația statului de unde a fost

returnat.

Citând dispozițiile art. 38 și art. 52 din

Legea nr. 248/2005 și art. 25 și art. 53 din Constituția României, reclamanta a

arătat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate

este justificată pentru apărarea ordinii publice și nu încalcă prevederile din

Constituție, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin

deciziile sale.

Anexa VII la Legea nr. 157/2005, prin

care a fost ratificat tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană,

dă posibilitatea statelor membre ale Uniunii Europene de a refuza accesul

resortisanților români pe piața forței de muncă din respectiva țară pe o

perioadă de 2 ani de la data aderării.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate,

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin.

(2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României, prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Odată cu semnarea actului de aderare,

instanțele de judecată au obligația să interpreteze legea internă prin

raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate.

Or, potrivit dispozițiilor art. 307

alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au

obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre

tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au

generat drepturi și obligații.

Această prevedere din tratat face ca legislația

comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi

interpretată în raport cu norma comunitară.

Dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat. În aplicare acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European.

Actul normativ menționat este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și aranjamentele

admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie,

dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art.

27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea dreptului la liberă circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune doar

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar

potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.

Soluția este în deplin acord cu art. 6

din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Prin urmare, calitatea de membru al

Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de

circulație a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor

prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr.

248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

Faptul că, la un moment anterior

aderării României la Uniunea Europeană, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu

privire la compatibilitatea Legii nr. 248/2005 cu dispozițiile reglementărilor

internaționale, nu este de natură a conduce la restrângeri ale dreptului la

liberă circulație în alte condiții decât cele prevăzute de art. 27 din

directivă.

Într-adevăr, anexa nr. VII la Tratatul

de aderare al României cuprinde măsuri tranzitorii în materia liberei

circulații a persoanelor, dar ele se referă la admisia cetățenilor români pe

piața forței de muncă a statelor membre a Uniunii Europene și nu la întreg conținutul

dreptului la liberă circulație.

Chiar

dacă cetățenii români ar accede la piața forței de muncă a unui stat comunitar

în alte condiții decât în cele prevăzute în dispozițiile tranzitorii ale

Tratatului de aderare, acest fapt nu poate constitui singur temei pentru

restrângerea dreptului la liberă circulație, deoarece restrângerea nu poate

avea loc decât în condițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Față de aceste considerente, se constată

că, în mod corect instanța de apel a reținut că faptele săvârșite nu sunt de

natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângere a dreptului la

liberă circulație nu este proporțională cu scopul legitim urmărit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 713A din 12 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 iunie 2008.