ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 767/2008

Deliberând în condițiile art.

256 C. proc. civ. asupra recursului de

fată, constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 724 din 3 aprilie 2007,

pronunțată de Tribunalul

Călărași în dosarul

nr. 591/116/2007, s-a respins cererea formulata de Direcția

Generala de Pașapoarte în contradictoriu cu

pârâtul B.M.F., pentru

restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație.

Apelul declarat de reclamanta

Direcția Generala de Pașapoarte a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă

nr. 505 din 15 august 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a

IV-

a

civilă.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut următoarele :

Legea nr. 248/2005 invocata de reclamantă se referă

la regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, iar potrivit

art. 38 din lege, restrângerea dreptului la libera circulație se aplică persoanelor

care au făcut obiectul readmisiei sau dacă activitatea desfășurată de aceste

persoane ar aduce atingere gravă intereselor României.

S-a mai reținut că, după 1

ianuarie 2007 devin aplicabile dispozițiile CEDO,

dispoziții de drept european și Directiva 2004/3 8/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, ca drept derivat

deoarece România a devenit

membră a Uniunii

Europene iar cetățenii români sunt cetățeni ai Uniunii care au drept de libera

circulație în toate statele Uniunii cu restricțiile stabilite de aceste

acte

normative.

Astfel, Legea 248/2005 își pierde sfera de

reglementare, ea privind imigrarea, în noile condiții cetățenii statelor

europene având garantat dreptul la libera circulație în toate statele uniunii.

Potrivit art. 8 din CEDO,

restrângerile care în termenii Convenției sunt aduse

respectivelor drepturi si

libertăți nu pot fi aplicabile decât în scopul pentru care ele au fost

prevăzute, iar art. 53 statuează ca nicio dispoziție din convenție nu va fi

interpretata ca limitând ori aducând atingere

drepturilor omului si libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute

conform legilor oricărei părți

contractante

sau oricărei alte convenții la care această parte contractanta este parte.

În concluzie, s-a statuat că simpla neîndeplinire a

formalităților privind

intrarea, circulația

si ieșirea străinilor nu este de natura să constituie o conduita care

amenință

ordinea și securitatea publică și nu poate sa justifice, prin ea însăși, o

măsură care să dispună limitarea acestui drept.

Î

mpotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generala de

Pașapoarte, prin care a solicitat casarea

hotărârilor pronunțate și pe fond, admiterea

cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului în

Spania, pe o

perioadă de maxim 3 ani.

Dezvoltând critica de

nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată

încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 din

Legea nr. 248/2005, prin aceea că

simpla

returnare a unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei

suficient

și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera

circulație.

S-a susținut ca prevederile

invocate sunt în deplină concordanță cu cele

prevăzute în art. 25 din

Constituția României, art. 29 din Declarația Universala a

Drepturilor Omului și art. 2

alin. (4) din Protocolul Adițional la Convenția Pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Recursul nu este fondat.

Articolul 38 lit. i) din Legea

nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii

restrângerii exercitării

dreptului la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o

perioada de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise in

baza unui acord de readmisie, însă, odată cu

aderarea României la Uniunea

Europeana,

legea interna trebuie interpretata prin raportare la dreptul comunitar in

materie.

Această prioritate este stabilită în art. 148 alin.

(2) și (4) din Constituția României, texte potrivit cărora prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari

comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

De aceea legea română trebuie

interpretata în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene,

este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea

căruia a fost adoptată Directiva

2004/3

8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins

în anexele protocolului de aderare care

cuprinde condițiile de aderare a României la

Uniunea Europeană.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la libera circulație nu este un

drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva

2004/3 8/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor

Uniunii și a membrilor lor de

familie se

dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau

sănătate

publică.

În alin. (2) al art. 27, se

prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se

întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauza.

Întrucât, în cauza, nu s-a

dovedit că pârâtul ar fi încălcat prevederile art. 27

din Directiva 2004/3 8/CE și

pentru că simplul fapt al returnării persoanei nu poate

constitui temei suficient pentru

luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație,

recursul reclamantei va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 505 din 15

august 2007 a Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2008.