ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 767/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 724 din 3 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 591/116/2007, s-a respins cererea formulata de Direcția Generala de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul B.M.F., pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulație. Apelul declarat de reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 505 din 15 august 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele : Legea nr. 248/2005 invocata de reclamantă se referă la regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, iar potrivit art. 38 din lege, restrângerea dreptului la libera circulație se aplică persoanelor care au făcut obiectul readmisiei sau dacă activitatea desfășurată de aceste persoane ar aduce atingere gravă intereselor României. S-a mai reținut că, după 1 ianuarie 2007 devin aplicabile dispozițiile CEDO, dispoziții de drept european și Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, ca drept derivat deoarece România a devenit membră a Uniunii Europene iar cetățenii români sunt cetățeni ai Uniunii care au drept de libera circulație în toate statele Uniunii cu restricțiile stabilite de aceste acte normative.

Astfel, Legea 248/2005 își pierde sfera de reglementare, ea privind imigrarea, în noile condiții cetățenii statelor europene având garantat dreptul la libera circulație în toate statele uniunii. Potrivit art. 8 din CEDO, restrângerile care în termenii Convenției sunt aduse respectivelor drepturi si libertăți nu pot fi aplicabile decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute, iar art. 53 statuează ca nicio dispoziție din convenție nu va fi interpretata ca limitând ori aducând atingere drepturilor omului si libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții la care această parte contractanta este parte.

În concluzie, s-a statuat că simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația si ieșirea străinilor nu este de natura să constituie o conduita care amenință ordinea și securitatea publică și nu poate sa justifice, prin ea însăși, o măsură care să dispună limitarea acestui drept. Î mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și pe fond, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului în Spania, pe o perioadă de maxim 3 ani. Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că simpla returnare a unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulație.

S-a susținut ca prevederile invocate sunt în deplină concordanță cu cele prevăzute în art. 25 din Constituția României, art. 29 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și art. 2 alin. (4) din Protocolul Adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Recursul nu este fondat. Articolul 38 lit. i) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioada de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise in baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, legea interna trebuie interpretata prin raportare la dreptul comunitar in materie.

Această prioritate este stabilită în art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, texte potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. De aceea legea română trebuie interpretata în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare care cuprinde condițiile de aderare a României la Uniunea Europeană.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În alin. (2) al art. 27, se prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauza. Întrucât, în cauza, nu s-a dovedit că pârâtul ar fi încălcat prevederile art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE și pentru că simplul fapt al returnării persoanei nu poate constitui temei suficient pentru luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 505 din 15 august 2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.