ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6831/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Dâmbovița restrângerea exercitării pe timp de cel mult 3 ani a dreptului la liberă circulație în Italia, țară membră a Uniunii Europene în ce o privește pe pârâta P.M.M., cu mențiunea că aceasta a fost returnată din Italia la 12 decembrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară, acord ratificat prin Legea nr. 173/1997. Instanța sesizată, prin sentința civilă nr. 262 din 5 martie 2007 a respins ca nefondată cererea reclamantei. Apelul declarat de către Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 178 din 11 aprilie 2007. În esență, instanțele au reținut că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta a săvârșit una din faptele care justifică limitarea dreptului la liberă circulație în statul de unde a fost returnată.

Reclamanta a declarat recurs și a solicitat casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale. Dezvoltând cererea de recurs se susține, în esență, că dreptul la liberă circulație nu este absolut ci este supus unor limitări legale interne și comunitare. Or, pârâta prin comportamentul său a încălcat normele legale italiene, comunitare și interne. Recursul astfel motivat corespunde cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând recursul se constată că acesta este fondat. Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului la liberă circulație a unui cetățean român în statele membre poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005[ numai în concordanță cu legislația comunitară.

Conform art. 27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză. Din probele prezentate de reclamantă rezultă că pârâta a plecat în Italia la 2 iunie 2006, unde a locuit până la data de 6 noiembrie 2006 când a fost prinsă de autoritățile italiene (șederea sa depășind termenul de 90 de zile). În Italia a fost judecată și condamnată, apoi returnată în România.

Așadar, pârâta a încălcat norma internă a Statului Italian, deci ordinea publică cu privire la dreptul de ședere, fiind deci aplicată norma comunitară citată. Pe cale de consecință, recursul va fi admis, ambele hotărâri casate și, în rejudecarea cauzei, se va admite cererea reclamantei și se va dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtei pe teritoriul Italiei pe timp de 6 luni, în baza normei interne (Legea nr. 247/2005), fiind îndeplinite condițiile normei comunitare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 178 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 262 din 5 martie 2007 a Tribunalului Dâmbovița și, în rejudecare, admite cererea reclamantei și dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtei P.M.M. pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de 6 luni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2007.