ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6831/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat Tribunalului Dâmbovița restrângerea exercitării pe timp

de cel mult 3 ani a dreptului la liberă circulație în Italia, țară membră a

Uniunii Europene în ce o privește pe pârâta P.M.M., cu mențiunea că aceasta a

fost returnată din Italia la 12 decembrie 2006 în baza Acordului de readmisie

încheiat între România și această țară, acord ratificat prin Legea nr.

173/1997.

Instanța sesizată, prin sentința

civilă nr. 262 din 5 martie 2007 a respins ca nefondată cererea reclamantei.

Apelul declarat de către Direcția

Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel Ploiești prin decizia

civilă nr. 178 din 11 aprilie 2007.

În esență, instanțele au reținut că

reclamanta nu a făcut dovada că pârâta a săvârșit una din faptele care

justifică limitarea dreptului la liberă circulație în statul de unde a fost

returnată.

Reclamanta a declarat recurs și a

solicitat casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale.

Dezvoltând cererea de recurs se

susține, în esență, că dreptul la liberă circulație nu este absolut ci este

supus unor limitări legale interne și comunitare. Or, pârâta prin

comportamentul său a încălcat normele legale italiene, comunitare și interne.

Recursul astfel motivat corespunde

cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând recursul se constată că

acesta este fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007,

data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a

exercitării dreptului la liberă circulație a unui cetățean român în statele

membre poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează

[art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005[ numai în concordanță cu legislația

comunitară.

Conform art. 27 alin. (1) și (2) din

Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și

Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie,

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar

măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în

cauză.

Din probele prezentate de reclamantă

rezultă că pârâta a plecat în Italia la 2 iunie 2006, unde a locuit până la

data de 6 noiembrie 2006 când a fost prinsă de autoritățile italiene (șederea

sa depășind termenul de 90 de zile). În Italia a fost judecată și condamnată,

apoi returnată în România.

Așadar, pârâta a încălcat norma

internă a Statului Italian, deci ordinea publică cu privire la dreptul de ședere,

fiind deci aplicată norma comunitară citată.

Pe cale de consecință, recursul va

fi admis, ambele hotărâri casate și, în rejudecarea cauzei, se va admite

cererea reclamantei și se va dispune restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație al pârâtei pe teritoriul Italiei pe timp de 6 luni, în baza

normei interne (Legea nr. 247/2005), fiind îndeplinite condițiile normei

comunitare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 178 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 262 din 5 martie 2007 a Tribunalului Dâmbovița și, în

rejudecare, admite cererea reclamantei și dispune restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație al pârâtei P.M.M. pe teritoriul Italiei pentru o

perioadă de 6 luni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2007.