ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1527/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2007 recurenta R.R.C. – procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Covasna a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 decembrie 2007 a Plenului C.S.M. și a solicitat anularea acestei hotărâri în ceea ce o privește, precum și admiterea cererii sale de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului său recurenta arată că prin hotărârea menționată i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 1288 din 30 mai 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.- biroul teritorial Harghita, fiind declarată admisă la interviul organizat la 19 martie 2007 de comisia constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară. Prin Ordinul nr. 129 din 28 august 2007 al Procurorului Șef al D.I.I.C.O.T.

a fost admisă cererea sa de transfer la biroul teritorial Covasna. Recurenta precizează că numirea sa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. s-a făcut pe o perioadă nedeterminată și reprezintă promovarea realizată în urma interviului, ca formă de examinare specială prevăzută de lege în această structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Se mai arată că după numirea sa la D.I.I.C.O.T. reclamanta a îndeplinit acte procedurale ce intrau în competența acestei structuri și a beneficiat în fapt și în drept de statutul și remunerația acordată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având inclusiv drept de vot în cadrul adunării generale a procurorilor din cadrul acestui parchet.

De asemenea, se menționează că deși potrivit art. 75 alin. (1) 1 din Legea nr. 304/2004 republicată, la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, nu se prevede că procurorul ar pierde un drept câștigat, respectiv gradul profesional sau salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În susținerea motivelor de recurs recurenta R.R.C. invocă practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (Deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007 și nr. 3496 din 21 septembrie 2007). Intimatul C.S.M.

a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, invocând următoarele argumente în susținerea legalității Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. prin care a fost respinsă cererea recurentei de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: - recurenta a fost numită la D.I.I.C.O.T. din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov; - este necesar să se facă distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite; - deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială; - promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată; - astfel fiind, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; - dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive; - procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - împrejurarea că sunt salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet. Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat de R.R.C. prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia ce face obiectul cererii, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: În speță, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului R.R.C. care a fost numit la D.I.I.C.O.T. în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004. Din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006 rezultă în mod expres și fără echivoc că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind definită ca „structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. Recurenta R.R.C. a fost numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin o rdinul nr. 1288 din 30 mai 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma interviului organizat la data de 19 martie 2007 de comisia constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004 republicată și cu avizul de numire în funcție dat de Secția pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 65 din 25 aprilie 2007. Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet. Rezultă așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004). Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T.

a serviciilor și birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”. Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T.

dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări – instituții care nu se confundă cu „numirea” în funcție). Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor. Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente: - rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P.G. și alții împotriva Franței, nr. 24846/94; P. împotriva României, nr. 63252/00); - cât privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis, S.H.

împotriva Ucrainei, nr. 48553/99; P. împotriva României, nr. 63252/00; B. împotriva României, nr. 30658/05 ); - invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe.

Pentru considerentele menționate Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o privește pe recurenta R.R.C., astfel că în baza art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurentă, va admite cererea acesteia și îl va obliga pe intimat să recunoască reclamantei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.R.C. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. Anulează Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurenta R.R.C. Admite cererea și obligă intimatul C.S.M. să emită hotărârea prin care să-i recunoască recurentei gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.