ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1527/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1527/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 20 decembrie 2007 recurenta R.R.C. –

procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Covasna a formulat recurs

împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 decembrie 2007 a Plenului C.S.M. și a solicitat anularea acestei hotărâri în ceea ce o privește, precum și

admiterea cererii sale de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului său

recurenta arată că prin hotărârea menționată i-a fost respinsă cererea de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea fiind nelegală și netemeinică

pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 1288 din 30

mai 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a fost numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.- biroul teritorial Harghita, fiind declarată admisă la interviul organizat la 19

martie 2007 de comisia constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004

republicată, privind organizarea judiciară. Prin Ordinul nr. 129 din 28 august

2007 al Procurorului Șef al D.I.I.C.O.T. a fost admisă cererea sa de transfer

la biroul teritorial Covasna.

Recurenta precizează că

numirea sa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.I.I.C.O.T. s-a făcut pe o perioadă nedeterminată și reprezintă promovarea

realizată în urma interviului, ca formă de examinare specială prevăzută de lege

în această structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Se mai arată că după numirea

sa la D.I.I.C.O.T. reclamanta a îndeplinit acte procedurale ce intrau în

competența acestei structuri și a beneficiat în fapt și în drept de statutul și

remunerația acordată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, având inclusiv drept de vot în cadrul adunării generale

a procurorilor din cadrul acestui parchet.

De asemenea, se menționează

că deși potrivit art. 75 alin. (1)

1

din Legea nr. 304/2004

republicată, la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să

funcționeze potrivit legii, nu se prevede că procurorul ar pierde un drept

câștigat, respectiv gradul profesional sau salarizarea corespunzătoare

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În susținerea motivelor de

recurs recurenta R.R.C. invocă practica recentă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (Deciziile nr. 1112 din

21 februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007 și nr. 3496 din 21 septembrie

2007).

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, invocând

următoarele argumente în susținerea legalității Hotărârii nr. 819 din 28

noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. prin care a fost respinsă cererea recurentei

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție:

- recurenta a fost numită la D.I.I.C.O.T. din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov;

- este necesar să se facă

distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite;

-

deși

funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, întrucât are personalitate

juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite

prin lege specială;

- promovarea

procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și,

deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate

face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004,

republicată;

- astfel fiind,

numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform

dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt

aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;

- dispozițiile

legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de

excepție, supuse unei interpretări restrictive;

- procurorii

numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție;

- împrejurarea

că sunt salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T.

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui

Parchet.

Cu referire la

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susține că

deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu

a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o

problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze

similare supuse judecății.

Analizând

recursul formulat de R.R.C. prin prisma motivelor invocate, în raport cu

dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă

în materia ce face obiectul cererii, Curtea constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

În speță,

problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului R.R.C.

care a fost numit la D.I.I.C.O.T. în condițiile și conform procedurii

reglementate de Legea nr. 508/2004.

Din prevederile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006

rezultă în mod expres și fără echivoc că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind definită ca

„structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor

de criminalitate organizată și terorism în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Recurenta R.R.C.

a fost numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin

o

rdinul nr. 1288 din 30 mai 2007 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în urma interviului organizat la data de 19 martie 2007 de comisia

constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004 republicată și cu avizul de

numire în funcție dat de Secția pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 65

din 25 aprilie 2007.

Este

evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub

acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat

promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci

recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Rezultă

așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției

promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe

de altă parte, Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi

socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri

specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale

(Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în

cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform

unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași

necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism

explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor

teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar

avea competențe sau grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în

cadrul aceleiași structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având

în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor

în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare

la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a

accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat

procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De

altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și

practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie

2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie

dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu

urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

Or,

în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în

adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau

delegări – instituții care nu se confundă cu „numirea” în funcție).

Sub

acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat

de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi

câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale ce reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre fiind de

altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or,

în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile

legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit

raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe

de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o

nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Față

de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în

deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe

de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a

dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire

la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de

jurisprudență

în

cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară

principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele

Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de

drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).

Cât privește

susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această

materie de

Secția de contencios administrativ și

fiscal

a

Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată

pentru următoarele considerente:

-

rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este

acela „de a

regla

contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P.G. și alții împotriva Franței, nr. 24846/94;

P. împotriva României, nr. 63252/00);

-

cât privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de

natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a

evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect

crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis

mutandis,

S.H. împotriva

Ucrainei, nr. 48553/99; P. împotriva României, nr. 63252/00; B. împotriva

României, nr. 30658/05

);

-

invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept

dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de

relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în

prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie,

judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta

unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei

jurisprudențe.

Pentru

considerentele menționate Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este

nelegală în ceea ce o privește pe recurenta R.R.C., astfel că în baza art. 312 alin.

(1) – (3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurentă, va admite cererea acesteia și îl va obliga

pe intimat să recunoască reclamantei gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

R.R.C. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează Hotărârea nr. 819

din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurenta R.R.C.

Admite cererea și obligă

intimatul C.S.M. să emită hotărârea prin care să-i recunoască recurentei gradul

de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge cererea de acordare

a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2008.