ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1483/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., recurenta C.I.M. fiind menționată la poziția nr. 18 în enumerarea din hotărâre. Plenul C.S.M., în motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, a adus următoarele considerente: - procurorii vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorii, tribunale sau curți de apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la art. 44, alin. (1), lit. c din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

- D.I.I.C.O.T. este structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004. - prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componență a carierei acestora, având caracter permanent” și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”.

- faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui parchet. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și al dispozițiilor art. 299 și următoarele C. proc. civ., C.I.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ca instanța prin hotărârea ce va pronunța să anuleze această hotărâre și să constate că a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 decembrie 2004, data promovării în funcția de procuror – șef serviciu al structurii teritoriale Brașov a D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin motivele de recurs formulate, recurenta C.I.M. susține următoarele: - prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. s-a dispus, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. d) și lit. g) din Legea nr. 317/2004, în vigoare la acea dată, promovarea și transferarea sa în funcția de procuror șef serviciu al structurii teritoriale Brașov a D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 decembrie 2004,, hotărâre pusă în aplicare prin emiterea Ordinului nr. 169 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - promovarea și respectiv transferul său la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

s-a făcut pe o perioadă nedeterminată și reprezintă o promovare în funcție, urmare constatării de către C.S.M. a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004 coroborat cu dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul Magistraților în vigoare la acea dată; - la data promovării și transferului, legea nu condiționa numirea de promovarea unui examen sau interviu; - potrivit dispozițiilor art. 75 alin. 11 din Legea nr. 304/2004 republicată, la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. – (1 martie 2006, când i s-a aprobat prin Hotărârea nr. 37 din 23 februarie 2006 a C.S.M. cererea sa de transfer de la D.I.I.C.O.T.

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și eliberarea din funcția de șef la Serviciul Teritorial Brașov din cadrul D.I.I.C.O.T.) nu se putea dispune retrogradarea sa și nici retragerea promovării în gradul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind vorba de un drept câștigat prin promovarea sa dispusă de C.S.M; - în perioada în care și-a desfășurat activitatea la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial Brașov a îndeplinit acte procesuale și procedurale ce intrau în competența acestei structuri, beneficiind în fapt și în drept de statutul și remunerația unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - prin nerecunoașterea acestui grad, C.S.M.

realizează chiar și o discriminare, încălcând principiile fundamentale din C.E.D.O. în art. 1 din protocolul nr. 12. Recurenta, invocă și practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007; nr. 1113 din 21 februarie 2007 și nr. 3496 din 21 septembrie 2007 ale secției de contencios administrativ și fiscal) prin care unor procurori li s-a recunoscut gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. prin care a fost respinsă cererea recurentei de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând următoarele argumente: - recurenta a fost transferată la D.I.I.C.O.T.

din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov; - este necesar a se face distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite; - deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, deoarece are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială; - promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată; - așa fiind, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest lucru realizându-se doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; - dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive; - procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin la încetarea activității la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - faptul că sunt salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Cu privire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, și nu a unui recurs în interesul legii, astfel că neconstituind o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății, nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății. Analizând recursul formulat de C.I.M. prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în speță, Curtea constată că recursul este fondat și va fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare: Este de necontestat faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, fapt ce rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora: „ Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. Potrivit dispozițiilor acestei Legi speciale se face și numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., acestea fiind dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurenta C.I.M., prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. a fost transferată, începând cu data de 1 decembrie 2004 la D.I.I.C.O.T. de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în funcția de procuror șef serviciu, anterior în perioada 1 noiembrie 2000 - 1 decembrie 2004, fiind procuror șef al S.C.C.C.O. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Transferul recurentei la D.I.I.C.O.T., s-a făcut pe o perioadă nedeterminată și a fost justificată de punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea, în cadrul M.P., a D.I.I.C.O.T., structură creată prin reorganizarea S.C.C.O.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și a aspectelor organizatorice legate de funcționarea direcției.

Ca temei de drept al luării acestei hotărâri, C.S.M. a invocat dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. c), lit. d), lit. g), ale art. 38 alin. (1) și art. 67 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M. și art. 1, art. 7, art. 8 și art. 26 din Legea nr. 508/2004, deci este cert că au fost avute în vedere și condițiile ce trebuiau îndeplinite de către recurentă, respectiv calități profesionale deosebite, conduită morală ireproșabilă și pregătire specializată în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. Hotărârea C.S.M. a fost pusă în aplicare prin Ordinul nr. 169 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție prin care s-au stabilit drepturile salariale ale recurentei.

Este evident că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. - în speță transferul recurentei – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementată de Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004. Dar, este de observat și faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet. Problema de drept, în speța de față, vizează practic acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a procurorului C.I.M.

care a fost transferată la D.I.I.C.O.T. în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004. Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, definește gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. Or, în cauză este de necontestat faptul că recurenta a fost transferată pe durată nedeterminată în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, astfel că potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Fiind vorba de un drept câștigat, acesta nu mai poate fi retras, chiar și în condițiile în care prin Hotărârea C.S.M. nr. 37 din 23 februarie 2006, s-a aprobat cererea recurentei de transfer de la D.I.I.C.O.T. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, recurenta revenind la parchetul de unde provenea. Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege, la nivel central și teritorial.

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente: - rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie, este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P.G.

și alții împotriva Franței; P. împotriva României); Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în această materie, în primă și ultimă instanță, astfel că nu poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței, o altă soluție decât cea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție echivalând cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din C.E.D.O. Or, practica C.E.D.O.

a statuat că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României ). - invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate în cadrul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță, deoarece până în momentul de față nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul art. 329 C. proc. civ., iar pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, are obligația de a aplica și interpreta unitar legea, fapt ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe.

Constatând deci că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o privește pe recurenta C.I.M. , având în vedere și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în privința recurentei, va admite cererea formulată de aceasta de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând ca intimatul să emită o nouă hotărâre în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.I.M. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. Anulează Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe C.I.M. Admite cererea recurentei de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2008.