ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1483/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1483/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție formulate de un număr de 54 de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.,

recurenta C.I.M. fiind menționată la poziția nr. 18 în enumerarea din hotărâre.

Plenul C.S.M., în motivarea

Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, a adus următoarele considerente:

- procurorii vizați de

hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorii,

tribunale sau curți de apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43

raportat la art. 44, alin. (1), lit. c din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

- D.I.I.C.O.T. este

structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor

la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie

confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

- prin acordarea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile

privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat

superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale

magistraților și constituie o componență a carierei acestora, având caracter

permanent” și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția

carierei profesionale”.

- faptul că procurorii de la

D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, republicată și al dispozițiilor art. 299 și următoarele C.

proc. civ., C.I.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ca instanța

prin hotărârea ce va pronunța să anuleze această hotărâre și să constate că a

dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, începând cu data de 1 decembrie 2004, data promovării

în funcția de procuror – șef serviciu al structurii teritoriale Brașov a D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin motivele de recurs

formulate, recurenta C.I.M. susține următoarele:

- prin Hotărârea nr. 248 din

30 noiembrie 2004 a C.S.M. s-a dispus, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. d) și lit.

g) din Legea nr. 317/2004, în vigoare la acea dată, promovarea și transferarea

sa în funcția de procuror șef serviciu al structurii teritoriale Brașov a D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

începând cu data de 1 decembrie 2004,, hotărâre pusă în aplicare prin emiterea

Ordinului nr. 169 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție;

- promovarea și respectiv

transferul său la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

s-a făcut pe o perioadă nedeterminată și reprezintă o promovare în funcție,

urmare constatării de către C.S.M. a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

8 din Legea nr. 508/2004 coroborat cu dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004 privind Statutul Magistraților în vigoare la acea dată;

- la data promovării și

transferului, legea nu condiționa numirea de promovarea unui examen sau

interviu;

- potrivit dispozițiilor art.

75 alin. 11 din Legea nr. 304/2004 republicată, la data încetării activității

în cadrul D.I.I.C.O.T. – (1 martie 2006, când i s-a aprobat prin Hotărârea nr. 37

din 23 februarie 2006 a C.S.M. cererea sa de transfer de la D.I.I.C.O.T. la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și eliberarea din funcția de șef la

Serviciul Teritorial Brașov din cadrul D.I.I.C.O.T.) nu se putea dispune

retrogradarea sa și nici retragerea promovării în gradul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind vorba de un drept câștigat prin

promovarea sa dispusă de C.S.M;

- în perioada în care și-a

desfășurat activitatea la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial Brașov a

îndeplinit acte procesuale și procedurale ce intrau în competența acestei structuri,

beneficiind în fapt și în drept de statutul și remunerația unui procuror din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- prin nerecunoașterea acestui

grad, C.S.M. realizează chiar și o discriminare, încălcând principiile

fundamentale din C.E.D.O. în art. 1 din protocolul nr. 12.

Recurenta, invocă și

practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Deciziile nr. 1112 din

21 februarie 2007; nr. 1113 din 21 februarie 2007 și nr. 3496 din 21 septembrie

2007 ale secției de contencios administrativ și fiscal) prin care unor

procurori li s-a recunoscut gradul profesional de procuror al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea

ca fiind legală și temeinică a hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului C.S.M. prin care a fost respinsă cererea recurentei de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, invocând următoarele argumente:

-

recurenta a fost transferată la D.I.I.C.O.T. din funcția de

procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov;

-

este necesar a se face distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T.

și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri

diferite;

-

deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, deoarece are personalitate

juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite

prin lege specială;

-

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei

structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din

Legea nr. 304/2004, republicată;

-

așa fiind, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea

acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest

lucru realizându-se doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004,

republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;

-

dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme

de excepție, supuse unei interpretări restrictive;

-

procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin la încetarea activității la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție;

-

faptul că sunt salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T.

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui

Parchet.

Cu

privire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul susține că deciziile

respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, și nu a unui

recurs în interesul legii, astfel că neconstituind o dezlegare la o problemă de

drept supusă judecății, nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse

judecății.

Analizând recursul formulat

de C.I.M. prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în speță, Curtea

constată că recursul este fondat și va fi admis potrivit considerentelor ce se

vor arăta în continuare:

Este de necontestat faptul

că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație

și Justiție, fapt ce rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora: „

Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca

structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor

de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Potrivit

dispozițiilor acestei Legi speciale se face și numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.,

acestea fiind dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun

în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere,

reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor.

Astfel,

recurenta C.I.M., prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. a fost transferată,

începând cu data de 1 decembrie 2004 la D.I.I.C.O.T. de la nivelul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov în funcția de procuror șef serviciu, anterior

în perioada 1 noiembrie 2000 - 1 decembrie 2004, fiind procuror șef al S.C.C.C.O.

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Transferul recurentei

la D.I.I.C.O.T., s-a făcut pe o perioadă nedeterminată și a fost justificată de

punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 508/2004 privind înființarea,

organizarea și funcționarea, în cadrul M.P., a D.I.I.C.O.T., structură creată

prin reorganizarea S.C.C.O.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, precum și a aspectelor organizatorice legate de

funcționarea direcției.

Ca temei de

drept al luării acestei hotărâri, C.S.M. a invocat dispozițiile art. 36 alin. (1)

lit. c), lit. d), lit. g), ale art. 38 alin. (1) și art. 67 alin. (1) din Legea

nr. 317/2004 privind C.S.M. și art. 1, art. 7, art. 8 și art. 26 din Legea nr. 508/2004,

deci este cert că au fost avute în vedere și condițiile ce trebuiau îndeplinite

de către recurentă, respectiv calități profesionale deosebite, conduită morală

ireproșabilă și pregătire specializată în domeniul combaterii infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism.

Hotărârea C.S.M.

a fost pusă în aplicare prin Ordinul nr. 169 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și justiție prin care s-au stabilit drepturile salariale ale

recurentei.

Este evident că

nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. - în speță

transferul recurentei – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementată de Legea nr.

508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea

nr. 303/2004.

Dar, este de

observat și faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului

profesional corespunzător acestui parchet.

Problema de drept, în speța

de față, vizează practic acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a procurorului

C.I.M. care a fost transferată la D.I.I.C.O.T. în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Plenul C.S.M. prin

Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, definește gradul profesional ca fiind

„dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer,

cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”,

prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui

procuror.

Or,

în cauză este de necontestat faptul că recurenta a fost transferată pe durată

nedeterminată în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, astfel că potrivit

raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Fiind

vorba de un drept câștigat, acesta nu mai poate fi retras, chiar și în

condițiile în care prin Hotărârea C.S.M. nr. 37 din 23 februarie 2006, s-a

aprobat cererea recurentei de transfer de la D.I.I.C.O.T. la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, recurenta revenind la parchetul de unde

provenea.

Pe

de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o

nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege,

la nivel central și teritorial.

Cât privește

susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această

materie de

Secția de contencios administrativ și

fiscal

a

Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată

pentru următoarele considerente:

-

rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie,

este acela „de a

regla

contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P.G. și alții împotriva Franței; P.

împotriva României);

Înalta Curte

de Casație și Justiție judecă în această materie, în primă și ultimă instanță,

astfel că nu poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul

instanței, o altă soluție decât cea de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

echivalând cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

Or, practica

C.E.D.O. a statuat că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei

mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și

care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B.

împotriva României

).

-

invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept

dezlegate în cadrul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță,

deoarece până în momentul de față nu suntem în prezența unei practici

contradictorii în sensul art. 329 C. proc. civ., iar pe de altă parte, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

jurisdicție unică în această materie, are obligația de a aplica și interpreta

unitar legea, fapt ce implică în mod necesar respectarea propriei

jurisprudențe.

Constatând

deci că hotărârea recurată este nelegală

în ceea ce o privește pe recurenta

C.I.M.

, având în vedere și dispozițiile art. 312 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va anula

Hotărârea

nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

în privința recurentei,

va admite cererea formulată de aceasta de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție, urmând ca intimatul să emită o nouă hotărâre în acest

sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.I.M. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează Hotărârea nr. 819

din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe C.I.M.

Admite cererea recurentei de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2008.