ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1440/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2071

din 3 octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.M.M. în

contradictoriu cu pârâta A.N.V., ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței se reține

că reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 8071 din 20 decembrie 2006

emis de vicepreședintele A.N.A.F., prin care a fost destituit din funcția

publică de inspector principal, deținută în cadrul A.N.V., invocându-se săvârșirea

unor abateri disciplinare ce atrag incidența art. 65 alin. (1) lit. j)

coroborate cu art. 65 lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.

Instanța de fond a reținut

că măsura dispusă de autoritatea pârâtă este legală și temeinică, fiind dovedită

principala faptă pentru care reclamantul a fost destituit din funcție,

respectiv prezentarea la serviciu sub influența băuturilor alcoolice; în acest

sens au fost citate nota explicativă dată de reclamant, precum și declarația

martorei O.M. audiată inclusiv în instanță, iar în drept s-au invocat

prevederile art. 65 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999, respectiv

„încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități,

conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii

publici”, considerându-se că fapta este de natură să afecteze atât imaginea

instituției publice, cât și calitatea lucrărilor efectuate de funcționarul

public.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamantul M.M.M., susținând că instanța de fond nu a analizat

toate probele administrate în cauză și apărările arătate în acțiune, elemente de

natură să ducă la concluzia netemeiniciei ordinului demis de A.N.V.

Recurentul precizează că nici

un fel de probă nu confirmă prezența sa la serviciu în stare de ebrietate, că

din actele medicale rezultă o stare precară a sănătății, având neuropatie,

steatoză hepatică și un accident vascular cerebral în antecedente, iar pe data de

13 iulie 2005, venirea ambulanței la locul de muncă s-a datorat unui puseu de

tensiune, iar nu unei stări de inconștiență provocate de alcool.

Recurentul mai arată că

fapta constând în nesemnarea condicii de prezență perioada 8 – 13 iulie 2005

este lipsită de orice gravitate, în condițiile în care accesul în instituție se

face pe bază de cartelă electronică și a fost prezent la serviciu, iar zilele

de 9 și 10 iulie 2005, au fost zile nelucrătoare.

Totodată, arată recurentul,

nereprezentarea sa la convocarea comisiei de disciplină din 19 august 2005 nu

s-a datorat culpei sale, ci faptului că se afla internat în spital.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond

a stabilit că principala faptă care a atras destituirea din funcție a

reclamantului a fost săvârșită de acesta, respectiv prezentarea la serviciu sub

influența băuturilor alcoolice, probele în acest sens fiind nota explicativă

(reclamantul a confirmat consumul de vin în cursul nopții de 12 spre 13 iulie

2005 până la orele două noaptea) și declarația martorei T.I. salariată la S.A.B. De menționat că reclamantul-recurent a refuzat consultul medical la venirea ambulanței,

înlăturând astfel singura probă care ar fi putut confirma sau infirma, cu

certitudine, existența unei stări de ebrietate pe data de 13 iulie 2005.

Cu toate acestea, martorii

audiați pe parcursul cercetării disciplinare, respectiv O.M. și I.G. au

declarat că reclamantul-recurent se afla frecvent sub influența alcoolului.

Față de împrejurarea că

reclamantul-recurent nu a fost în măsură să prezinte martori sau alte probe

care să dovedească o altă situație de fapt decât cea rezultată din ordinul

atacat, hotărârea instanței de fond,prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului

este legală și temeinică.

Totodată, în mod corect

instanța de fond a apreciat că celelalte două abateri reținute în sarcina

reclamantului, respectiv nesemnarea condicii de prezență în perioada 9-13 iulie

2005 și lipsa la termenul din 19 august 2005 în fața comisiei de disciplină

sunt minore și nerelevante față de prima abatere care, prin ea însăși, este

suficient de gravă pentru a atrage destituirea din funcția publică în baza art.

65 alin. (2) lit. j) coroborate cu art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici.

Pentru considerentele

menționate cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat, sentința pronunțată de instanța de fond fiind legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.M.M., împotriva sentinței civile nr. 2071 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2007.