ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea depusă la data de 30 august

2005 la Curtea de Apel București, reclamanta V.B., în calitate de director

executiv al A.N.S.V.S.A.-D.S.V.S.A. Ilfov a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A.

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului

nr. 25207 din 1 iulie 2005 privind suspendarea sa din funcția publică deținută

anterior, precum și obligarea pârâtei la achitarea drepturilor salariale din

perioada în care a fost suspendată.

Reclamanta a arătat că Ordinul nr. 25207

din 1 iulie 2005 și răspunsul la contestația formulată sunt nelegale și

netemeinice întrucât Ordinul atacat a fost emis în perioada când era deja suspendată

din funcție prin Ordinul anterior al Președintelui A.N.S.V.S.A., nr. 25110 din 12

aprilie 2005, ordin care a fost contestat și anulat prin sentința civilă nr. 1156

din 15 iunie 2005 rămasă definitivă prin nerecurare, fiind drept urmare repusă

în funcție.

În susținerea temeiniciei și a

legalității ordinului emis, pârâta prin întâmpinare, a făcut trimitere la

prevederile Legii nr. 188/1999, art. 74 alin. (1) și (2) precizând că la data

de 10 mai 2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus prin rezoluție

începerea urmăririi penale împotriva reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, fapte

prevăzute și pedepsite de art. 248 C. pen. și respectiv art. 289 C. pen.,

infracțiuni enumerate în art. 50 lit. h) din Legea nr. 188/1999 astfel că

suspendarea funcționarului public era obligatorie. S-a mai precizat că

reclamanta a fost reținută timp de 24 ore în baza Ordonanței de reținere emisă

de IPJ Ilfov, iar la 11 mai 2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale.

Prin sentința civilă nr. 2785 din 07

noiembrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantei B.V., a dispus anularea Ordinului

Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 25207 din 1 iulie 2005 și suspendarea începând cu

1 iulie 2005 din funcție a reclamantei și a obligat pârâta A.N.S.V.S.A. București

la repunerea reclamantei în funcția anterior deținută (director executiv la D.S.V.S.A.

Ilfov) ca și la plata drepturilor salariale aferente funcției deținute pe perioada

suspendării, respectiv de la 12 aprilie 2005 și până la data repunerii în

funcția deținută.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut, în esență că, susținerile pârâtei sunt nefondate, că suspendarea din

funcție a reclamantei este nelegală întrucât ordinul atacat, la momentul emiterii

sale, nu se fundamenta pe existența vreunei ordonanțe a procurorului, de natură

a susține incidența prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

invocată ca temei al măsurii dispuse.

S-a mai apreciat de aceeași instanță că

deși precedentul ordin, cu nr. 25110 din 12 aprilie 2005 a fost anulat, pârâta

nu a respectat dispozițiile hotărârii judecătorești nr. 1156 din 15 iunie 2005

și ale Legii nr. 188/1999 privind reintegrarea în funcție, procedând abuziv la

o nouă suspendare, deși nu exista ca temei vreo ordonanță penală în sensul art.

235 C. proc. pen., astfel cum s-a susținut, excesul de putere al A.N.S.V.S.A.,

astfel cum este definit de Legea nr. 554/2004 având drept consecință vătămarea

reclamantei în dreptul său fundamental la muncă, ceea ce atrage despăgubirea sa

prin achitarea drepturilor salariale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A. București, criticând-o pentru

greșita aplicare și interpretare a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin motivele de recurs dezvoltate,

recurenta-pârâtă a menționat că astfel cum rezultă din actele dosarului, prin

adresa nr. 28.643 din 17 mai 2005 și respectiv adresa nr. 328371 din 19 aprilie

2006, emise de I.P.J.Ilfov, la 10 mai 2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria

Buftea a dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale împotriva reclamantei

B.V. pentru infracțiuni de tipul celor enumerate în art. 50 din Legea nr. 188/1999

(abuz în serviciu, fals intelectual), în aceeași zi a fost reținută timp de 24 de

ore, iar la data de 11 mai 2005 s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii

penale față de aceeași persoană.

Recurenta a precizat că Președintele A.N.S.V.S.A.

a emis la data de 01 iulie 2005 Ordinul nr.25207, de suspendare a reclamantei

din funcția publică deținută, ca o consecință a punerii în mișcare a acțiunii

penale împotriva acesteia, întemeiat pe dispozițiile art. 74 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999, potrivit cu care conducătorul unității sau instituției

publice are obligația și nu opțiunea de a suspenda din funcție pe funcționarul

public în cauză, astfel că susținerile instanței de fond vizând nelegalitatea

ordinului emis, nu sunt întemeiate.

În fine, recurenta a mai arătat că în

cauză, în mod eronat instanța de fond a reținut că ordinul atacat nu se fundamenta,

la momentul emiterii lui, pe existența vreunei ordonanțe de natură a atrage aplicarea

prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, la dosar existând o adresă,

nr. 1074074 din 12 octombrie 2006 emisă de M.A.I.-D.G.P.M.B. din care rezultă

că în dosarul penal nr. 1540/p/2005 s-a început urmărirea penală împotriva lui B.V.

și a altor persoane, încă din data de 7 aprilie 2005, dosarul fiind și în

prezent în lucru la Poliția Sectorului 3, Secția Cercetări Penale.

Ordonanța de scoatere de sub urmărire

penală, la care a făcut referire instanța de fond, cu nr. 6579/P/2005, a fost

infirmată, după cum a învederat recurenta încă din faza soluționării fondului,

prin Ordonanța nr. 1473/VIII-1/2006 din 6 noiembrie 2006.

Toate actele de urmărire penală și

adresele la care s-a făcut referire în motivele de recurs, au fost atașate în

copie și depuse și în fața instanței de recurs.

Intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

hotărârii legale și temeinice a instanței de fond, arătând în esență că în

cazul său nu a fost respectată prezumția de nevinovăție, și precizând că în

opinia sa, infirmarea ulterioară a ordonanței Parchetului Buftea, de scoatere

de sub urmărire penală nu ar trebui să aibă nici un efect asupra soluției, câtă

vreme, la data emiterii ordinului de suspendare atacat, acesta nu întrunea

condițiile legale cerute pentru a fi emis.

Întrucât din actele dosarului și din

susținerile părților a rezultat că reclamanta-intimată este cercetată în mai

multe dosare penale, diferit numerotată, în care s-au pronunțat deja variate

soluții, Înalta Curte, în faza de recurs, în temeiul art. 305 cu referire la art.

304

1

C. proc. civ. a solicitat date și informații referitoare la

stadiul soluționării cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 3451/P/2005,

la ordonanța din 11 mai 2005 de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantei

și la caracterul definitiv sau nu al acestei măsuri.

Examinând întregul materialul probator

administrat în cauză, în raport de prevederile legale aplicabile și față de

criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul de față este

fondat și urmare a admiterii lui se impune modificarea sentinței atacate în

sensul respingerii în fond, ca neîntemeiate, a acțiunii formulate de reclamanta

B.V., în considerarea celor în continuare prezentate.

Ordinul nr. 25207 din data de 01 iulie 2005,

contestat în prezenta cauză, a fost emis de Președintele A.N.S.V.S.A. în

temeiul Legii nr. 188/1999, dispunându-se suspendarea din funcția publică de conducere

a reclamantei-intimate, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale

împotriva acesteia în dosarul penal nr. 1490/2005, împrejurare atestată de adresa

I.P.J. Ilfov nr. 28643 din 17 mai 2005, la care se și face referire în

preambulul ordinului.

Din cuprinsul acestei din urmă adrese,

aflată în dosarul de fond, la fila 26, rezultă neechivoc că I.P.J. Ilfov, la

solicitarea expresă a A.N.S.V.S.A., privind stadiul cercetărilor penale

efectuate față de doamna B.V., a comunicat că față de aceasta și alte persoane,

la data de 10 mai 2005 s-a început urmărirea penală pentru fapte prevăzute de art.

248 și art. 289 C. pen., iar la data de 11 mai 2005, față de B.V. s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind făcută și propunerea de arestare

preventivă.

Relațiile și actele depuse în faza

soluționării recursului, la cererea Înaltei Curți și în mod special Încheierea

nr. 34 din data de 21 mai 2005 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin

respingerea recursului, atestă că la data de 11 mai 2005 s-a dispus în adevăr

punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatei B.V. pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 teza 1 C.

pen. și instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 rap. la art. 289 C.

pen., în dosarul nr. 3451/P/2005.

Prin încheierea respectivă a fost respinsă

numai propunerea privind arestarea preventivă a inculpatei B.V.

În fine, în ceea ce privește numerele diferite

de dosare penale în care se atestă că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale, indicate în adresele de relații primite, Înalta Curte reține din

cuprinsul corespondenței aflate la fila 56 dosar recurs (Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, nr. 645/VIII-1/2007) că dosarul

privind pe B.V. și alții a fost trimis și apoi restituit la data de 2

septembrie 2005 de la Direcția Națională Anticorupție, în prezent în dosarul

nou format, cu nr. 6579/P/2005, ce se află în lucru la I.P.J. Ilfov fiind

dispusă efectuarea unei noi expertize financiar contabile.

Așadar, Înalta Curte reține că sunt întemeiate

criticile recurentei-pârâte, întrucât actele dosarului atestă că la data

emiterii ordinului contestat, respectiv la 1 iulie 2005, exista fundamentul

legal cerut de textul invocat, pentru a se putea dispune suspendarea din

funcția publică, respectiv ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale,

dispusă la o dată anterioară, respectiv la 11 mai 2005, măsură ce a rămas definitivă

în sensul că numai propunerea de arestare preventivă a fost respinsă de instanța

de judecată.

În aceste condiții rezultă că în adevăr,

instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale incidente,

respectiv art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, potrivit cu care în cazul

în care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni

de natura celor prevăzute la art. 50 lit. h), conducătorul instituției publice

va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o

deține, legea instituind o obligație și nu o facultate în sarcina conducătorului

unității în acest sens.

Verificând legalitatea ordinului atacat în

raport de îndeplinirea condițiilor impuse de lege la momentul emiterii lui,

Înalta Curte, contrar celor reținute de instanța de fond, apreciază că acesta a

fost emis cu deplina respectare a prevederilor legale pe care s-a fundamentat.

De altfel nici evenimentele ulterior

intervenite nu sunt de natură a infirma legalitatea măsurii dispuse, impusă de

lege în situația concretă a reclamantei-intimată, aflată și în prezent în

cercetări penale, după cum s-a arătat și față de care numai măsura de arestare

preventivă a fost respinsă, măsura anterior dispusă, la 11 mai 2005, de punere

în mișcare a acțiunii penale, rămânând definitivă (fila 56 dosar recurs).

În plus, scoaterea de sub urmărire penală

la care face referire instanța de fond și care a survenit oricum ulterior

emiterii ordinului contestat, la 18 septembrie 2006, nu putea atrage încetarea

suspendării din funcție a funcționarului public, câtă vreme la 6 noiembrie 2006

aceasta a și fost infirmată.

Concluzionând, Înalta Curte reține

temeinicia criticilor recurentei și apreciază totodată legalitatea ordinului

contestat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează să admită recursul

de față și pentru toate cele mai sus arătate să modifice sentința atacată

respingând în fond, ca neînemeiată, acțiunea reclamantei în anularea Ordinului

nr.25207 din 1 iulie 2005 privind suspendarea sa din funcția publică deținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 2785

din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea reclamantei B.V., ca neîntemeiată.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

iunie 2007.