ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 12 noiembrie 2008, A.N.S.V.S.A., a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2491 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamantul-intimat G.V.D.ca neîntemeiată. În motivarea recursului se susține că „rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului-reclamant, a fost emisă, după modificarea Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 251 din 4 iulie 2006, forma actuală a legii nereglementând situația funcționarului public care a fost scos de sub urmărire penală.

Așa fiind recurenta susține că nu a acordat intimatului-reclamant sumele solicitate cu titlu de drepturi salariale cuvenite pe perioada de suspendare din funcție (16 iulie 2005-2 ianuarie 2008) din motivul sus-citat iar nu din culpa sau rea-credință. Prin întâmpinarea depusă de intimatul-recurent, la 25 februarie 2009 se susține că acest motiv a fost invocat și în fața Curții de Apel București care astfel l-a analizat și l-a considerat nerelevant cauzei. G.V.D. a solicitat respingerea recursului declarat în cauză. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 2491 din 1 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.V.D., în contradictoriu cu A.N.S.V.P.S.A.

A obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor bănești cu titlu de salariu, pe perioada 16 iulie 2005 – 2 ianuarie 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății. Curtea de Apel București, a reținut că prin acțiunea înregistrată la 15 mai 2008, reclamantul G.V.D.

a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 16 iulie 2005-2 ianuarie 2008. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 314 din 15 aprilie 2005 a Primului Ministru al Guvernului României a fost suspendat din funcția de secretar general al A.N.S.V.S.A., începând din 16 iulie 2005 și până la 2 ianuarie 2008, când s-a revocat măsura suspendării prin decizia nr. 302 din 27 decembrie 2007. Curtea de Apel București, a reținut că, potrivit art. 74 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, text în vigoare la data dispunerii suspendării prevedea că „dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, precum și în cazul în care instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv va fi reintegrat în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare”.

Împrejurarea că (a precizat instanța de fond în sentința recurată), la data emiterii rezoluției nr. 88/P/2005 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție /Direcția Națională Anticorupție/ Serviciul Teritorial București, dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici referitoare la modalitatea de suspendare și de încetare a suspendării funcționarului public din funcția publică au fost modificate, iar situația scoaterii de sub urmărire penală nu se mai regăsește în textul modificat, nu justifică abuzul autorității publice, cu care reclamantul are drepturi de serviciu, să-i achite toate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Dispozițiile modificate ale Legii nr. 188/1999 prevăd la art. 86 alin. (2) ca singură ipoteză de suspendare a funcționarului public în cadrul răspunderii pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului, sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupă, situație în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h). Instanța a mai precizat că „evident, dispozițiile Legii nr. 188/1999 modificate, reglementează corelativ cu privire la această ipoteză, obligațiile angajatorului dacă instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal”. De asemenea obligația angajatorului este de a se constata că suspendarea din funcția publică a încetat.

În cauză a reținut instanța de fond, reclamantul a fost suspendat din funcție în baza Legii nr. 188/1999, în anul 2005, când era reglementată ipoteza suspendării din funcție în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea unei infracțiunii de natura celor prevăzute expres de lege, iar repunerea funcționarului public în situația anterioară celei care a dus la suspendarea din funcție este reglementată de art. 79 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 în vigoare la data dispunerii măsurii . Respectiv, dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public trebuie reintegrat în funcția publică deținută anterior cu obligația de achitare a drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare.

S-a mai reținut că prin decizia nr. 302 din 2 decembrie 2007, în mod corect Primul Ministru a constatat încetarea efectelor deciziei nr. 314/2005 privind suspendarea reclamantului din funcția publică de secretar general al A.N.S.V.P.S.A., în baza art. 74 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 în vigoare la data dispunerii măsurii. S-a mai precizat că pentru repararea integrală a prejudiciului produs reclamantului, prin măsura suspendării, repunerea în situația anterioară suspendării presupune și achitarea drepturilor salariale, conform prevederilor exprese ale art. 74 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 în vigoare la data dispunerii măsurii cauzatoare de prejudiciu. Întrucât, drepturile salariale au suferit o depreciere valorică prin trecerea timpului, s-a aplicat de instanța de fond, principiul actualizării prin reținerea incidenței indicelui de inflație la data plății.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-au administrat alte probe. Din actele cauzei, avându-se în vedere sentința atacată precum și motivele de recurs formulate, se constată că recursul declarat este neîntemeiat, astfel încât sentința recurată fiind legală și temeinică, recursul va fi respins conform art. 312 C. proc. civ. Este de necontestat că prin decizia nr. 314 din 15 aprilie 2005, Primul Ministru l-a suspendat pe intimatul-reclamant G.V.D. din funcția de secretar general al A.N.S.V.P.S.A. La 27 decembrie 2007 prin decizia nr. 302 măsura revocării suspendării a fost revocată. Aceasta ca urmare a rezoluției emisă în dosarul nr. 88/P/2005 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului G.V.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art.248 1 C. pen. (lipsa vinovăției). Este de asemenea de necontestat că măsura suspendării din funcție a intimatului-reclamant (măsură ce a avut ca urmare faptul că acesta nu a mai realizat venituri din prestarea muncii în cadrul funcției respective) s-a produs în condițiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Acest text de lege stabilea că în situația scoaterii de sub urmărire penală persoana cercetată avea dreptul la încasarea drepturilor salariale de care a fost lipsită în perioada în care a fost cercetat.

Împrejurarea că acest text de lege, a fost ulterior modificat prin Legea nr. 251 din 4 iulie 2006 [care nu mai reglementează situația funcționarului public care a fost scos de sub urmărire penală după modificarea legii, în situația în care fusese deja suspendat în baza art. 74 alin. (2), referitor la acordarea drepturilor bănești pe perioada suspendării] nu este de natură a determina respingerea cererii reclamantului referitor la acordarea drepturilor bănești pe perioada suspendării. Legea nouă nu retroactivează, deci nu poate constitui temei de respingere a cererii reclamantului, care de altfel nu a fost în măsură să controleze perioada suspendării, modificarea legii, el supunându-se cercetării penale.

Dovedindu-se că nu este vinovat (potrivit rezoluției procuraturii) nu se poate accepta că se impune a fi lipsit de drepturile bănești pe perioada suspendării, neacordarea acestora constituindu-se într-un abuz al intimatei-recurente. Așa fiind, în mod corect instanța de fond având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată și art. 1 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea, în sensul obligării A.N.S.V.P.S.A. la plata drepturilor bănești cu titlu de salariu pe perioada 16 iulie 2005-2 ianuarie 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății. Urmează deci a se respinge recursul declarat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.S.V.P.S.A. împotriva sentinței civile nr. 2491 din 1 octombrie 208 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.