ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 12 noiembrie 2008, A.N.S.V.S.A., a declarat recurs împotriva

sentinței civile nr. 2491 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând

admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

acțiunii formulate de către reclamantul-intimat G.V.D.ca neîntemeiată.

În motivarea recursului se susține că

„rezoluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului-reclamant, a fost

emisă, după modificarea Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 251 din 4 iulie 2006,

forma actuală a legii nereglementând situația funcționarului public care a fost

scos de sub urmărire penală.

Așa fiind recurenta susține că nu a

acordat intimatului-reclamant sumele solicitate cu titlu de drepturi salariale

cuvenite pe perioada de suspendare din funcție (16 iulie 2005-2 ianuarie 2008)

din motivul sus-citat iar nu din culpa sau rea-credință.

Prin întâmpinarea depusă de intimatul-recurent,

la 25 februarie 2009 se susține că acest motiv a fost invocat și în fața Curții

de Apel București care astfel l-a analizat și l-a considerat nerelevant cauzei.

G.V.D. a solicitat respingerea recursului declarat în cauză.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 2491 din 1 octombrie 2008

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamantul G.V.D., în contradictoriu cu A.N.S.V.P.S.A.

A obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor bănești cu titlu de

salariu, pe perioada 16 iulie 2005 – 2 ianuarie 2008, actualizate cu indicele

de inflație la data plății.

Curtea de Apel București, a reținut că

prin acțiunea înregistrată la 15 mai 2008, reclamantul G.V.D. a solicitat

obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 16 iulie

2005-2 ianuarie 2008. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin

decizia nr. 314 din 15 aprilie 2005 a Primului Ministru al Guvernului României

a fost suspendat din funcția de secretar general al A.N.S.V.S.A., începând din

16 iulie 2005 și până la 2 ianuarie 2008, când s-a revocat măsura suspendării prin

decizia nr. 302 din 27 decembrie 2007.

Curtea de Apel București, a reținut că,

potrivit art. 74 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, text în vigoare la data

dispunerii suspendării prevedea că „dacă se dispune scoaterea de sub urmărire

penală ori încetarea urmăririi penale, precum și în cazul în care instanța

judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea

din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv va fi reintegrat

în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale

aferente perioadei de suspendare”.

Împrejurarea că (a precizat instanța de

fond în sentința recurată), la data emiterii rezoluției nr. 88/P/2005 de către

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție /Direcția Națională

Anticorupție/ Serviciul Teritorial București, dispozițiile Legii nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici referitoare la modalitatea de

suspendare și de încetare a suspendării funcționarului public din funcția

publică au fost modificate, iar situația scoaterii de sub urmărire penală nu se

mai regăsește în textul modificat, nu justifică abuzul autorității publice, cu

care reclamantul are drepturi de serviciu, să-i achite toate drepturile

salariale aferente perioadei de suspendare.

Dispozițiile modificate ale Legii nr. 188/1999

prevăd la art. 86 alin. (2) ca singură ipoteză de suspendare a funcționarului

public în cadrul răspunderii pentru infracțiunile săvârșite în timpul

serviciului, sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupă,

situație în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea

unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h). Instanța a mai

precizat că „evident, dispozițiile Legii nr. 188/1999 modificate, reglementează

corelativ cu privire la această ipoteză, obligațiile angajatorului dacă

instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal”. De

asemenea obligația angajatorului este de a se constata că suspendarea din

funcția publică a încetat.

În cauză a reținut instanța de fond,

reclamantul a fost suspendat din funcție în baza Legii nr. 188/1999, în anul

2005, când era reglementată ipoteza suspendării din funcție în cazul punerii în

mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea unei infracțiunii de natura celor

prevăzute expres de lege, iar repunerea funcționarului public în situația

anterioară celei care a dus la suspendarea din funcție este reglementată de

art. 79 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 în vigoare la data dispunerii măsurii

.

Respectiv, dacă se dispune scoaterea de

sub urmărire penală, suspendarea din funcția publică încetează, iar

funcționarul public trebuie reintegrat în funcția publică deținută anterior cu

obligația de achitare a drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare.

S-a mai reținut că prin decizia nr. 302

din 2 decembrie 2007, în mod corect Primul Ministru a constatat încetarea

efectelor deciziei nr. 314/2005 privind suspendarea reclamantului din funcția

publică de secretar general al A.N.S.V.P.S.A., în baza art. 74 alin. (3) din

Legea nr. 188/1999 în vigoare la data dispunerii măsurii.

S-a mai precizat că pentru repararea

integrală a prejudiciului produs reclamantului, prin măsura suspendării,

repunerea în situația anterioară suspendării presupune și achitarea drepturilor

salariale, conform prevederilor exprese ale art. 74 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

în vigoare la data dispunerii măsurii cauzatoare de prejudiciu.

Întrucât, drepturile salariale au suferit

o depreciere valorică prin trecerea timpului, s-a aplicat de instanța de fond,

principiul actualizării prin reținerea incidenței indicelui de inflație la data

plății.

În fața Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu s-au administrat alte probe.

Din actele cauzei, avându-se în vedere

sentința atacată precum și motivele de recurs formulate, se constată că

recursul declarat este neîntemeiat, astfel încât sentința recurată fiind legală

și temeinică, recursul va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

Este de necontestat că prin decizia nr. 314

din 15 aprilie 2005, Primul Ministru l-a suspendat pe intimatul-reclamant G.V.D.

din funcția de secretar general al A.N.S.V.P.S.A. La 27 decembrie 2007 prin

decizia nr. 302 măsura revocării suspendării a fost revocată.

Aceasta ca urmare a rezoluției emisă în

dosarul nr. 88/P/2005 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția Națională Anticorupție prin care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a numitului G.V.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art.248

1

C. pen. (lipsa

vinovăției).

Este de asemenea de necontestat că măsura

suspendării din funcție a intimatului-reclamant (măsură ce a avut ca urmare

faptul că acesta nu a mai realizat venituri din prestarea muncii în cadrul

funcției respective) s-a produs în condițiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Acest text de lege stabilea că în

situația scoaterii de sub urmărire penală persoana cercetată avea dreptul la

încasarea drepturilor salariale de care a fost lipsită în perioada în care a

fost cercetat.

Împrejurarea că acest text de lege, a

fost ulterior modificat prin Legea nr. 251 din 4 iulie 2006 [care nu mai

reglementează situația funcționarului public care a fost scos de sub urmărire

penală după modificarea legii, în situația în care fusese deja suspendat în

baza art. 74 alin. (2), referitor la acordarea drepturilor bănești pe perioada

suspendării] nu este de natură a determina respingerea cererii reclamantului

referitor la acordarea drepturilor bănești pe perioada suspendării. Legea nouă

nu retroactivează, deci nu poate constitui temei de respingere a cererii

reclamantului, care de altfel nu a fost în măsură să controleze perioada

suspendării, modificarea legii, el supunându-se cercetării penale. Dovedindu-se

că nu este vinovat (potrivit rezoluției procuraturii) nu se poate accepta că se

impune a fi lipsit de drepturile bănești pe perioada suspendării, neacordarea

acestora constituindu-se într-un abuz al intimatei-recurente. Așa fiind, în mod

corect instanța de fond având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999

republicată și art. 1 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea, în sensul

obligării A.N.S.V.P.S.A. la plata drepturilor bănești cu titlu de salariu pe

perioada 16 iulie 2005-2 ianuarie 2008, actualizate cu indicele de inflație la

data plății.

Urmează deci a se respinge recursul

declarat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.N.S.V.P.S.A.

împotriva sentinței civile nr. 2491 din 1 octombrie 208 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25

februarie 2009.