ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 285/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A., prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a chemat în judecată pe pârâta B.P.R.C.C., în faliment prin lichidator SC R. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la respectarea clauzei de la pct. 19 din contractul de credit nr. 617 din 22 decembrie 1999 privind compensarea sumei de 2.500.000 lei ROL rest nerambursat din creditul acordat cu fondul social depus la pârâtă, în sumă de 3.785.000 lei. La data de 24 octombrie 2002 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 35 din Legea nr. 64/1995, iar prin încheierea de la data de 31 ianuarie 2008 a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă.

Prin decizia comercială nr. 830/ R din 27 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis recursul reclamantei declarat împotriva încheierii din 31 ianuarie 2008 pe care a modificat-o în tot, în sensul că a admis cererea de repunere pe rol, iar cauza a fost trimisă la prima instanță pentru reluarea judecății. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 10666 din 16 octombrie 2008, a respins cererea reclamantei R.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 1695/2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vll-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia comercială nr. 1440/2007 a Curții de Apel București, s-a dispus închiderea procedurii, în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, față de debitoarea B.P.R.C.C.

S-a mai constatat că, în conformitate cu textul legal evocat anterior, în cazul închiderii procedurii de faliment, judecătorul-sindic dispune și radierea persoanei juridice și în consecință, aceasta nu mai are capacitate de folosință. Împotriva acestei sentințe, reclamanta R.A. a declarat apel, solicitând desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Instanța de apel a reținut, că nu este susținută de probe afirmația reclamantei, precum că instanța de fond a invocat excepția necompetenței sale materiale, iar prin sentință s-a pronunțat asupra unei alte excepții, respectiv cea a lipsei capacității de folosință a pârâtei.

Curtea a subliniat că, mențiunile din cuprinsul practicalei sentinței de fond, potrivit cărora a fost pusă în discuție excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, fac dovada până la proba contrarie, pe care însă reclamanta nu a făcut-o. Dimpotrivă, fotocopia de pe caietul grefierului de ședință care a participat în ședința în care s-a pronunțat sentința de fond, relevă faptul că prima instanță a pus în discuție nu numai excepția necompetenței sale materiale, pe care reclamanta nu a mai susținut-o ci și cea a lipsei capacității de folosință a pârâtei, partea prezentă punând concluzii asupra celei din urmă. A mai reținut că, prin sentința comercială nr. 1695/2007 a Tribunalului București, secția a Vll-a comercială, rămasă irevocabilă, prin decizia comercială nr. 1440R/2007, s-a dispus închiderea procedurii falimentului B.P.R.C.C.

și radierea acesteia din registrul comerțului. Capacitatea de folosință, în cazul persoanelor juridice supuse înregistrării, se naște o dată cu momentul înregistrării, respectiv data înmatriculării în registrul comerțului, potrivit art. 33 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 și încetează o dată cu încetarea persoanei juridice însăși, care se produce la data radierii sale din registru. Instanța de apel a mai reținut că, suspendarea judecății, în baza art. 35 din Legea nr. 64/1995 (în prezent, art. 36 din Legea nr. 85/2006) a fost o măsură determinată de necesitatea ca, după deschiderea procedurii, să înceteze orice urmărire individuală a debitorului. Astfel că, Curtea a subliniat că reclamanta și-ar fi putut valorifica pretențiile în cadrul procedurii, prin depunerea unei declarații de creanță, iar o dată cu radierea pârâtei din registru, ea nu mai poate continua însă nici o procedură individuală, întrucât, personalitatea juridică a intimatei a încetat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate precum și sentința instanței de fond și în consecință, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecarea cauzei pe fond. În motivarea recursului pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se susține că decizia instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât atât instanța de fond cât și instanța de apel aveau obligația legală să constate că sentința pronunțată în cauză nu este supusă apelului. Totodată, se susține că instanța de apel neținând seama de dispozițiile art. 282¹ alin. (1) C. proc.

civ., a încălcat competența instanței de recurs, pronunțând o hotărâre nelegală. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Critică faptul că în motivele de apel a arătat că în ședința din 16 octombrie 2008 instanța de fond a invocat excepția necompetenței materiale iar aceasta s-a pronunțat asupra unei alte excepții, aceea privind lipsa capacității de folosință a pârâtei, care nu a fost invocată și pusă în discuție, în ședința de judecată, depunând în sprijinul acesteia o xerocopie a notelor grefierului care a participat în ședința de judecată.

Însă, instanța de apel a afirmat fără temei legal că o asemenea afirmație nu este susținută de probe și că mențiunile din cuprinsul practicalei sentinței atacate potrivit cărora a fost pusă în discuție și excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei fac dovada până la proba contrarie. În opinia recurentei, această susținere a instanței de apel este subiectivă și nedovedită, întrucât fotocopia de pe notele grefierului de ședință a fost analizată fără a fi comparată cu mențiunile din practicaua sentinței atacate, ceea ce a condus instanța la o concluzie total greșită de respingere a apelului. Totodată, susține că este subiectivă și nu corespunde adevărului afirmația instanței de apel referitoare la faptul că „fotocopia de pe caietul grefierului de ședință relevă că prima instanță a pus în discuție nu numai excepția necompetenței sale materiale ci și pe ce a lipsei capacității de folosință a pârâtei, partea prezentă punând concluzii asupra celei din urmă”.

Recurenta mai susține că din art. 33 din Decretul nr. 31/1954 nu rezultă faptul că dobândirea și pierderea capacității de folosință a persoanei juridice are la bază principiul simetriei și nici data la care încetează persoana juridică, iar radierea din Registrul Comerțului nu poate determina pierderea capacității de folosință. În opinia recurentei, radierea din Registrul Comerțului este o măsură pur administrativă de ștergere din evidența privind activitatea comercială. În continuare, arată că în opinia sa motivarea instanței de apel, vizând dizolvarea unei societăți nu presupune încetarea sa ca entitate juridică, care în raport de art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1999 își păstrează personalitatea juridică în ceea ce privește operațiunile de lichidare până la finalizarea acestora; această fiind în totală contradicție cu dispozițiile art. 40 din Decretul nr. 31/1954.

Și, în sfârșit, recurenta mai critică soluția pronunțată în apel din perspectiva realizării dreptului său de creanță, constând în compensarea sumei de 2.500.00 lei ROL cu fondul social depus la pârâtă în sumă de 3.785.00 lei ROL, în cadrul procedurii de faliment. În opinia sa, acest drept de creanță evocat de recurentă subzistă și după radierea din Registrul Comerțului, conform clauzei inserate la pct. 19 din contractul de credit. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și, răspunzând printr-un considerent comun, Înalta Curte va respinge recursul reținând că: Potrivit art. 304 pct. 3 casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Din perspectiva acestui motiv de recurs s-a pus în discuție încălcarea altei competențe, respectiv cea a instanței de recurs, prin încălcarea dispozițiilor art. 282¹ alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, urmează a-l respinge întrucât din verificările efectuate, a constatat că motivul de recurs privind încălcarea competenței materiale a altei instanțe invocat de reclamantă, nu poate fi primit, întrucât acesta nu a fost invocat de către reclamantă în apel, el fiind formulat pentru prima oară în fața instanței de recurs. Cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În ce privește critica referitoare la nepronunțarea tribunalului asupra excepției necompetenței materiale, Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât așa cum rezultă din verificările de scripte, recurenta, prin mandatar a declarat că nu o mai susține. De asemenea, va fi respinsă ca nefondată și critica reclamantei subsumate pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., referitoare la lipsa capacității de folosință a societății pârâte, întrucât în raport de dispozițiile art. 33 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosință a persoanei juridice se naște odată cu momentul înregistrării și încetează odată cu încetarea persoanei juridice. Or, în cauză, această societate a fost supusă irevocabil finalizării procedurii falimentului cu consecința radierii din Registrul Comerțului, având ca efect pierderea capacității de folosință.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel a constatat că societatea pârâtă și-a încetat existența prin operațiunile efectuate la Registrul Comerțului, conform sentinței sentinței comerciale nr. 1695/2007 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1440/2007 a Curții de Apel București. În consecință, motivele de nelegalitate evocate de recurentă nu sunt incidente în cauză, astfel încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat reclamanta R.A. împotriva deciziei comerciale nr. 12 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. împotriva deciziei comerciale nr. 12 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.