Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.08.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2537/2008

HOTĂRÂRE
05.08.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2537/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 5 august 2008, pronunțată în dosarul nr. 2330/2/2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a prelungit cu 30 de zile arestare provizorie a inculpatului Z.Y., de la 10 august 2008. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul Z.Y. solicitând revocarea măsurii arestării provizorii și punerea sa în libertate. Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente: Prin sentința penală nr. 183 din 30 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis cererea de extrădare activă formulată de Autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii cu privire la cetățeanul libanez Z.Y.

În conformitate cu prevederile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea către Statele Unite ale Americii a persoanei extrădabile Z.Y., cunoscut și sub numele Y.D.Z., precum și sub numele A.R. A fost menținută starea de arest provizorie a persoanei extrădabile de la 12 iulie 2008 la 10 august 2008. S-a constatat că Z.Y. a fost reținut în vederea extrădării de la 14 aprilie 2008 la zi. În baza art. 54 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus remiterea către autoritățile din Statele Unite ale Americii și a bunurilor ce fac obiectul dispozițiilor art. 21 din aceeași lege, enumerate în procesul verbal aflat la dosar, încheiat de autoritățile judiciare române, anexat sentinței.

Această sentință a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de persoana solicitată Z.Y. de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2444 din 16 iulie 2008, pronunțată în același dosar. Prin încheierea din 5 august 2008, aceeași Curte de Apel, constatând că persoana solicitată Z.Y., extrădată printr-o hotărâre rămasă definitivă, încă nu a fost predată autorităților competente din Statele Unite ale Americii, a prelungit cu 30 de zile arestarea provizorie a acestuia începând de la 10 august 2008, în baza art. 45 din Legea nr. 302/2004, modificată. Înalta Curte reține că încheierea instanței este legală, iar recursul declarat de persoana extrădată este nefondat. Astfel, potrivit art. 45 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, în caz de admitere a cererii de extrădare, arestarea provizorie în vederea extrădării se prelungește la fiecare 30 de zile, până la predarea extrădatului.

Prin încheierea atacată, Curtea de Apel București, secția I penală, a aplicat corect dispozițiile legale menționate. Astfel, extrădarea este definitivă, iar preluarea persoanei extrădate de către autoritățile americane (Serviciul U.S. Marshalls) stabilită la 15 august 2008 impunea prelungirea arestării provizorii până la predarea acestuia. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Z.Y. împotriva încheierii din 5 august 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2330/2/2008 (nr. vechi 844/2008). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă arabă se va plăti din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 august 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2288/2008
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 9 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2330/2/2008, s-a dispus, printre alte măsuri și prelungirea stării de
ÎCCJ 2008-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1788/2008
2007, pachetul livrat fiind ridicat de către organele de poliție care au stabilit, în urma testărilor efectuate, că acesta conține cocaină. Ulterior, la data de 30 octombrie 2007, a avut loc o întâlnire între Z.Y.A. și U.C., la care s-a dis
ÎCCJ 2007-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3216/2007
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 36/ P din 29 martie 2007, Curtea de Apel Constanța a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădabile D.R., începând
ÎCCJ 2015-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 344/2015
ul emis în Dosar nr. 14-CR-00458-JLS la data de 27 august 2014. III. S-a constatat că persoana extrădabilă nu a renunțat la regula specialității prev. de art. 17 din Legea nr. 111 din 15 mai 2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare d
ÎCCJ 2013-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 790/2013
a dispus prelungirea măsurii arestării provizorii a persoanei extrădabile S.N. pe o perioadă de 30 de zile, de la 5 martie 2013 la 3 aprilie 2013. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana extrădabilă S.N., cr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă