ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1483/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 7 februarie 2006,

reclamantele I.E. și I.A. au chemat în judecată Primăria comune Unțeni, județul

Botoșani, solicitând Tribunalului Botoșani, instanță pe rolul căreia cauza a

fost înregistrată sub nr. 894/2006, anularea dispozițiilor nr. 1 din 4 ianuarie

2006 prin care Primarul comunei Unțeni le-a respins notificarea nr. 2348 din 23

septembrie 2005 privind retrocedarea imobilului (teren și construcție) situat

în comuna Mânăstireni, județul Botoșani, preluat abuziv din patrimoniul

autoarei P.A., cu motivarea că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de

art. 21 din Legea nr. 10/2001, dispoziție legală ce nu a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005.

Tribunalul Botoșani, prin sentința

civilă nr. 880 din 13 iunie 2006, a admis cererea de chemare în judecată și a

dispus anularea dispoziției atacate, reținând în considerentele hotărârii că

este greșită calificarea dată de emitent cererii reclamantelor ca fiind o

notificare întemeiată pe Legea nr. 10/2001, în condițiile în care acestea au invocat

în primul rând prevederile Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000 și

doar în final dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care cererea de

retrocedare depusă în septembrie 2005 trebuia să fie soluționată în raport cu

dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

nr. 12 din 24 ianuarie 2006 pronunțată în apelul declarat de Primăria comunei

Unțeni, a schimbat în tot sentința, respingând acțiunea ca nefondată, pentru

următoarele considerente:

Soluția instanței de fond, de

anulare a dispoziției ce face obiectul litigiului, este nelegală întrucât o

primă notificare pe care reclamantele au adresat-o Primăriei Unțeni în anul

2001 [nr. 832 din 24 octombrie 2001) a fost respinsă prin dispoziția nr. 53 din

1 noiembrie 2001, necontestată în instanță potrivit dispozițiilor art. 24 alin.

(7) din Legea nr. 10/2001] iar, pe de altă parte, primul capăt de cerere din

„notificarea” formulată în anul 2005 a fost deja calificat de pârâtă ca fiind o

cerere de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiată pe Legea nr.

18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005, sens în care s-a propus validarea

dreptului de proprietate și înaintarea dosarului Comisiei județene Botoșani.

Această împrejurare a fost relatată de reprezentantul apelantei pârâte în

timpul dezbaterilor. Notificarea reclamantelor a fost corect respinsă cu

motivarea că termenul prevăzut de lege a fost depășit, termenul limită pentru

trimiterea notificărilor nefiind modificat prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs ambele părți.

Apelanta pârâtă Primăria comunei

Unțeni a invocat nelegalitatea deciziei, constând în aceea că prin dispozitivul

hotărârii s-a respins ca nefondat apelul însă, în același timp, a fost

schimbată sentința Tribunalului Botoșani și respinsă ca nefondată acțiunea iar

din întreaga motivație a instanței rezultă că soluția instanței de fond este

nelegală și că apelul urma să fie admis.

Critica formulată de recurenta

pârâtă este încadrabilă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ. (hotărârea cuprinde motive contradictorii), care nu este însă

incident în cauză.

Dispozitivul deciziei recurate este

doar în aparență contradictoriu; în realitate, mențiunea din primul paragraf al

hotărârii, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de Primăria

comunei Unțeni, este rezultatul unei greșeli materiale, fapt ce rezultă cu

evidență din considerentele prin care instanța argumentează soluția de admitere

a apelului, din al doilea paragraf al dispozitivului: „Schimbă în tot sentința

civilă nr. 880 din 13 iunie 2006 a Tribunalului Botoșani și, în consecință,

respinge acțiunea ca neîntemeiată”, dar și din minuta întocmită de instanță cu

ocazia deliberării („Admite apelul (…)” fila 18 dosar apel).

Așa fiind, eroarea materială

strecurată în dispozitivul hotărârii este îndreptățită în condițiile procedurii

reglementată de art. 281 C. proc. civ., la cererea părților sau din oficiu,

neconstituind un motiv de nelegalitate în accepțiunea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentele reclamante I.A. și I.E.

și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea cazurilor de

modificare indicate s-a invocat în primul rând, precum și în recursul pârâtei

contradicția existentă în dispozitiv, critică ce urmează să fie înlăturată

pentru considerentele prezentate anterior.

În continuare, reclamantele au

reiterat situația de fapt (demersurile repetate întreprinse pentru a intra în

posesia imobilelor solicitate „respinse sub diferite pretexte” ș.a.) și au

susținut că în mod greșit și cu interpretarea eronată a legii, instanța de apel

a considerat că notificarea din anul 2005 nu ar fi fost formulată în termen

legal.

În argumentarea acestei susțineri,

se arată că „Titlul I din Legea nr. 247/2005 cuprinde modificările și

completările aduse Legii nr. 10/2001, în sensul că persoanele care au depus

notificări până la data de 14 februarie 2002, pot depune acte doveditoare în

sensul că vor putea fi depuse oricând până la data soluționării notificării”.

Examinând motivul de nelegalitate în

limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

Astfel cum corect a arătat și

instanța anterioară, conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 republicată în 2005, cererile pentru acordarea de măsuri reparatorii

urmau să fie depuse într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a

legii (14 februarie 2001), termen prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001

și prin O.U.G. nr. 145/2001 până la data limită, 14 februarie 2002.

Legea nr. 10/2001 a fost republicată

în M.Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005 în temeiul art. VII din titlul I al

Legii nr. 247/2005, titlu a cărui denumire este: „Modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”.

Prin art. 1 pct. 1-78 din titlul I

al Legii nr. 247/2005, legiuitorul a modificat, completat sau abrogat parte din

dispozițiile Legii nr. 10/2001, prevederile art. 21 devenit art. 22 în forma

republicată, referitoare la termenul de depunere a notificărilor nesuferind

însă nici o modificare, iar termenul de depunere a notificării nu se confundă

cu cel prevăzut pentru depunerea actelor doveditoare, contrar susținerii

recurentelor reclamante care este lipsită de temei legal.

De asemenea, prevederile art. II-VI

din titlul I al Legii nr. 247/2005, care au fost edictate și se aplică drept

dispoziții proprii ale acestei legi, nu vizează prelungirea termenului de

decădere prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, instituirea unui nou termen

pentru depunerea notificărilor, care să înceapă să curgă de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005 sau posibilitatea titularilor ale căror notificări

(depuse în termenul legal) au fost deja soluționate prin dispoziții anterioare

necontestate în justiție (cum este cazul reclamantelor din prezenta cauză) de a

formula noi cereri de restituire.

În concluzie, Legea nr. 247/2005 nu

a stabilit noi termene pentru formularea cererilor de restituire întemeiate pe

Legea nr. 10/2001, afirmația contrară făcută de recurente prin motivele de

recurs, cu trimitere la dispozițiile titlului I al actului normativ analizat,

sunt lipsite de temei legal.

Împrejurarea că reclamantele și-au

întemeiat cererea de restituire înregistrată în anul 2005 atât pe dispozițiile

legilor privind fondul funciar, cât și pe prevederile Legii nr. 10/2001, este

lipsit de relevanță sub aspectul legalității dispoziției de respingere ce face

obiectul prezentului litigiu, în condițiile în care, astfel cum rezultă și din

înscrisurile depuse de pârâtă în recurs la solicitarea instanței cererea

fundamentată pe acte normative de retrocedare diferite a fost deja departajată

de către pârâtă. Solicitarea întemeiată pe dispozițiile legilor privind fondul funciar

a fost soluționată în cadrul procedurilor specifice reglementate de aceste legi

și face obiectul unui proces distinct, fără legătură cu cel de față.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să fie respinse ca

nefondate ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursul

declarat de reclamantele I.A. și I.E., precum și recursul declarat de pârâta

Primăria comunei Unțeni, județul Botoșani împotriva deciziei nr. 12 din 24

ianuarie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2008.