ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1758/2014

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. 14990/2004, la data de 22 decembrie 2004, reclamantul S.V.

a chemat în judecată pe pârâții G.E., S.E., G.E.A., S.M., Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Municipiului Botoșani și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura județului Botoșani, solicitând; anularea titlului de proprietate din 5 mai 1993 privind modificarea titlului la 17 mai 2003 și anularea hotărârii Comisiei Județene din 3 martie 2003. Reclamantul a mai solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Botoșani, reprezentat prin Primar, să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1108 mp, arătând că îl deține din 1 octombrie 1966. Prin încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 14990/2004, Judecătoria Botoșani a dispus disjungerea celor trei capete de cerere și judecarea acestora separat.

Capătul de cerere privind anularea hotărârii Comisiei Județene din 30 martie 2003, prin care s-a dispus majorarea suprafeței validate moștenitorilor defunctei G.E.B. cu suprafața de 1108 mp, conform sentinței civile nr. 2258/2001, menținută prin decizia nr. 1250/2002 a Curții de Apel Suceava, a rămas înregistrată în Dosar nr. 14990/2004, fiind soluționat prin sentința civilă nr. 331 din 17 ianuarie 2006, în sensul admiterii acțiunii reclamantului. Această sentință a fost modificată în totalitate prin decizia nr. 506 din 22 iunie 2006 de Tribunalul Botoșani, acțiunea reclamantului fiind respinsă, ca inadmisibilă.

Capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, disjuns prin încheierea din 29 aprilie 2005, a format obiectul Dosarului nr. 4984/2005 în care s-a pronunțat sentința civilă 5938 din 25 noiembrie 2005 a judecătorie Botoșani, prin care s-a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Botoșani, sentința rămânând irevocabilă prin retragerea recursului. Capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea titlului de proprietate din 5 mai 1993, astfel cum a fost modificat la 17 mai 2003, a fost înregistrat, ca urmare a disjungerii, în Dosarul nr. 4983/2005 al Judecătoriei Botoșani. Judecând această pricină Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 1813 din 5 aprilie 2007 a admis excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu apăratului G.E.A.

și, în consecință, a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 691/R din 12 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 375/193/2005, Tribunalul Botoșani a admis recursul declarat de recurentul-reclamant, a casat sentința civilă nr. 1813 din 5 aprilie 2007 și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Investită cu soluționarea cauzei după casare, Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 4935 din 14 octombrie 2008 pronunțată în Dosar nr. 9895/193/2007, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu intimații G.E., S.E., G.L., S.M., Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar a Municipiului Botoșani și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Județului Botoșani, și l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei S.E.

suma de 900,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe și a încheierii de dezbateri, a declarai recurs reclamantul S.V., criticând soluția instanței de fond pentru reținerea eronată a incidenței art. 1201 C. civ. care reglementează excepția autorității de lucru judecat. Tribunalul Botoșani, considerând că în cauză nu a avut loc o cercetare judecătorească pe fondul cauzei, în temeiul art. 312 C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 233/R din 1 martie 2010, a admis recursul declarat de S.V. împotriva sentinței civile nr. 4935 din 14 octombrie 2008 a Judecătoriei Botoșani, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Dosarul s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. 12350/193/2010.

Prin sentința civilă nr. 7995 din 30 noiembrie 2011, această instanță a respins cererea formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâții G.E., S.E., S.M., G.L., Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoșani, prin Prefect și Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar a Municipiului Botoșani; a fost obligat reclamantul să plătească pârâta S.E. suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.V., solicitând casarea sentinței în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. De asemenea, a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe și pârâta S.E., solicitând modificarea, în parte, a hotărârii în sensul obligării reclamantului la plata sumei totale de 3279,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 2727117 mai 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 1943/1/2013, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petentii S.E., G.E. și S.M. și a fost dispusă strămutarea Dosarului nr. 12350/193/2010, de la Tribunalul Botoșani, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu păstrarea actelor de procedură. Dosarul s-a înregistrat la această ultimă instanță sub același număr. Prin decizia civilă nr. 396/R/2013 pronunțată în ședința publica din data de 17 octombrie 2013, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis recursurile declarate de reclamantul S.V. și de către pârâta S.E., împotriva sentinței civile nr. 7995/2011 pronunțată de Judecătoria Botoșani în Dosarul nr. 12350/193/2010, pe care a casat­-o trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Judecătoria Botoșani.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Bistrița-Năsăud a reținut, în esență, că recursurile sunt fondate.

Cu referire la recursul declarat de reclamant, prin care s-a susținut că nu au fost respectate de către prima instanță îndrumările date prin decizia nr. 233/R/2010 pronunțată de Tribunalul Botoșani s-a arătat că examinarea deciziei conduce cu claritate la concluzia că instanța de control a stabilit ca în rejudecare să se soluționeze cauza pe fond, prin rezolvarea raporturilor juridice dintre părți ca urmare a administrării unor probe, respectiv: expertiză tehnică topografică, audierea suplimentară a unor martori și cercetare la fața locului, în vederea clarificării cu exactitate a vechiului amplasament al terenului ce constituie obiect material al actului de vânzare-cumpărare din anul 1914. De asemenea, s-a dispus verificarea înscrisurilor în baza cărora pârâtele au dobândit în proprietate terenul intravilan de 1,54 ha, și măsurarea proprietății G.E.B., pentru a se verifica dacă în temeiul contractului din 1914 nu s-a obținut o dublă reparație, respectiv dacă terenul pentru care s-a dobândit reconstituirea, potrivit convenției din 1914, este sau nu identic cu cel deținut de reclamant Tribunalul Bistrița-Năsăud a constatat că Judecătoriei Botoșani nu a respectat indicațiile instanței de casare, astfel că devin incidente dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Reținând că strămutarea a intervenit în faza recursului, pentru motive ce țin de această ultimă instanță, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, Judecătoriei Botoșani, unde dosarul a fost înregistrat la data de 7 noiembrie 2013, sub nr. 12350/193/2010*. Prin sentința civilă nr. 56 din 8 ianuarie 2014, Judecătoria Botoșani a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a trimis cauza, spre soluționare, Judecătoriei Bistrița. Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria Botoșani a reținut că prin încheierea nr. 2727, pronunțată la data de 17 mai 2013, în Dosarul nr. 1943/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petenții S.E., G.E.

și S.M. și a strămutat cauza de la Tribunalul Botoșani Ia Tribunalul Bistrița-Năsăud. În urma admiterii recursului, de către Tribunalul Bistrița-Năsăud prin decizia nr. 396/R/2013 din 17 octombrie 2013, în considerarea faptului că strămutarea a intervenit în faza recursului, pentru motivele ce țin de această ultimă instanță, s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Botoșani. A arătat Judecătoria Botoșani că analizând dispozițiile legale în materie de strămutare instanța se constată că motivul strămutării l-a reprezentat „bănuiala legitimă”, acesta fiind singurul motiv care poate fi invocat de către părți, care se judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Conform art. 37 alin. (2) C. proc.

civ., se desprinde concluzia că motivele avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție au vizat „împrejurările pricinii, calitatea părților ori vrăjmășiile locale” iar nu motive care țin de Tribunalul Botoșani. Având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța care a admis cererea de strămutare și, în temeiul art. 40 alin. (3), a trimis pricina spre judecare Tribunalului Bistrița-Năsăud, (derogând astfel de la competența teritorială de drept comun) prorogarea judecătorească intervine în plan vertical. Prorogarea de competență intervine atât cu privire la instanța superioară, care ar judeca o eventuală cale de atac îndreptată împotriva hotărârii pronunțate de instanța la care a fost strămutată cauza, cât și în situația în care această instanță ar casa cu trimitere la o instanță inferioară.

Această ultimă ipoteză este susținută și de dispozițiile art. 315 alin. (5) C. proc. civ., care arată că, în caz de casare, instanța trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea (regula) sau altei instanțe de același grad [excepția, ce nu se confundă cu situația prevederilor de art. 315 alin. (6) când motivul de casare îl reprezintă necompetența]. Mai mult decât atât, cu excepția conflictelor de competență, situațiile în care o instanță poate trimite cauze unei alte instanțe de același grad (cu cea care a soluționat cauza) sunt prevăzute de art. 23, art. 33 alin. (1) și art. 40 alin. (3) C. proc. civ.; toate aceste prorogări sunt dispuse de instanța superioară comună. Or, în situația de față, instanța superioară comună este Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin încheierea sus­menționată, a strămutat cauza din aria de competență a Tribunalului Botoșani.

S-a mai apreciat că aceleași ar fi concluziile și prin prisma analizării consecințelor promovării unei eventuale căi de atac împotriva hotărârii Judecătoriei Botoșani, care ar fi judecată la Tribunalul Botoșani și ar pune practic părțile în situația reiterării cererii de strămutare cu nesocotirea dispozițiilor art. 40 2 alin. (1) C. proc. civ. A concluzionat Judecătoria Botoșani că rejudecarea cauzei de către această instanță ar reprezenta o încălcare a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin nesocotirea rațiunilor pentru care aceasta a fost adoptată. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 24 ianuarie 2014, sub nr. 846/190/2014.

Prin sentința civilă nr. 1891 din data de 14 martie 2014, Judecătoria Bistrița, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „fond funciar”, înregistrată de petentul S.V., în contradictoriu cu intimații G.E., S.E., S.M., Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoșani, Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Botoșani și G.L., în favoarea Judecătoriei Botoșani, Constatând existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Bistrița și Judecătoria Botoșani, cu privire la soluționarea cauzei a suspendat orice altă procedură în cauză și a înaintat dosarul cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Bistrița a reținut următoarele: Competența teritorială reprezintă posibilitatea acordă de legiuitor unei instanțe judecătorești ca aceasta, în temeiul prevederilor legale, a unor hotărâri judecătorești sau pe baza voinței părților să judece în litigiu. Cauza pendinte are ca obiect anularea unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991. Fiind vorba de în litigiu cu privire la imobile, legiuitorul, prin art. 13 C. proc. civ. de la 1865, a stabilit competența exclusivă de soluționare a acestor cauze în favoarea instanței în circumscripția căreia se află imobilul (în speță această instanță fiind Judecătoria Botoșani). Prin încheierea nr. 2727 din 17 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 1943/1/2013 a fost admisă cererea formulată de petenții S.E., G.E.

și S.M. (intimați în prezenta cauză) și s-a dispus strămutarea judecării cauzei (aflată în recurs pentru a doua oară) la Tribunalul Bistrița-Năsaud, cu păstrarea actelor de procedură. Urmare a pronunțării acestei hotărâri a intervenit în cauză o prorogare judecătorească de competență, cauza fiind dată spre soluționarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, ca efect a încheierii de strămutare (prin derogare de la competența teritorială de drept comun). Prin decizia civilă nr. 396/R/2013 pronunțată în data de 17 octombrie 2013 de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. 12350/193/2010, au fost admise recursurile declarate de reclamantul S.V. și de către pârâta S.E., împotriva sentinței civile nr. 7995/2011 pronunțată de Judecătoria Botoșani în Dosarul nr. 12350/193/2010, a fost casată decizia și trimisă cauza, spre rejudecare, Judecătoriei Botoșani.

Judecătoria Botoșani prin sentința civilă nr. 56 din 8 ianuarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 12350/193/2010*, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Botoșani și a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Bistrița. Judecătoria Bistrița a apreciat că pentru a-și verifica competența de soluționarea a cauzei, se impune a se analiza dacă prorogarea de competență intervenită în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, produce efecte și asupra instanțelor inferioare (în speță a Judecătoriei Bistrița) în caz de casare cu trimitere și în situația în care trimiterea nu a fost făcută în mod expres către această instanță. S-a reținut că, prin decizia de casare sus-amintită, Tribunalul Bistrița-Năsăud a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Botoșani, menționând că strămutarea a intervenit în faza recursului, pentru motive ce țin de această ultimă instanță (instanța de recurs).

C. proc. civ. de la 1865 nu reglementează în mod expres dacă hotărârea de strămutate are efect și asupra instanțelor inferioare sau superioare instanței la care s-a strămutat judecarea cauzei. Doctrină a statuat că prorogarea de competență intervine atât cu privire la instanța superioară, care ar judeca o eventuală cale de atac îndreptată împotriva hotărârii pronunțate de instanța la care a fost strămutată cauza, cât și în situația în care această instanță ar casa cu trimitere la o instanță inferioară. Însă, în această din urmă ipoteză, prorogarea intervine ca efect al hotărârii de casare, instanța de casare având posibilitatea, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., de a trimite cauza spre rejudecare altei instanțe de același, grad cu cea care a pronunțat hotărârea sau de a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin urmare, hotărârea de strămutarea are efect indirect asupra instanțelor inferioare celei la care s-a strămutat cauza, în sensul că oferă posibilitatea acestei din urmă instanțe, ca în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să investească o instanță inferioară cu soluționarea unei cauze strămutate (intervenind astfel o prorogare judecătorească de competență). În speță, Tribunalul Bistrița-Năsăud a înțeles să trimită cauza spre rejudecare Judecătoriei Botoșani, astfel încât, prorogarea de competență nu mai operează în favoarea Judecătoriei Bistrița, neexistând nici o hotărâre judecătorească a unei instanțe superioare care să stabilească competența în favoarea acestei instanțe.

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Înalta Curte reține următoarele: Prin hotărâri judecătorești irevocabile de declinare reciprocă a competenței teritoriale, Judecătoria Botoșani și Judecătoria Bistrița, s-au declarat necompetente să soluționeze cauza, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a conflictului negativ de competență aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așa cum au reținut și instanțele aflate în conflict, în cauză a intervenit o prorogare judecătorească de competență prin admiterea cererii de strămutare a Dosarului nr. 12350/193/2010, de la Tribunalul Botoșani, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, măsură dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea nr. 2727 din 17 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1943/1/2013.

Față de considerentele Tribunalului Bistrița-Năsăud, care admițând recursurile cu care a fost învestit, a trimis cauza spre rejudecare, Judecătoriei Botoșani,, instanțele aflate în conflict au exprimat puncte de vedere contrare care au fost deja expuse. Înalta Curte apreciază ca în speță competența de soluționare aparține Judecătoriei Bistrița, întrucât prin admiterea cererii de strămutare a operat o prorogare judecătorească de competență care subzistă și în cazul trimiterii cauzei spre rejudecare, chiar dacă dosarul se afla la data admiterii cererii de strămutare în faza procesuală a recursului. Deși C. proc. civ. din 1865 nu prevede în mod expres acest lucru concluzia se impune din mai multe considerente.

Astfel, strămuterea pentru bănuială legitimă se poate dispune, conform dispozițiilor art. 37 alin. (2) C. proc. civ., atunci când se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită din motive care privesc; împrejurările pricinii, calitatea părților sau vrășmășiile locale. Nu se poate contesta că admiterea unei cereri de strămutare într-o anumită fază procesuală poate fi justificată din motive care privesc în concret instanța efectiv învestită, însă așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudență, în cazul în care hotărârea primei instanțe a fost casată cu trimitere spre rejudecare, de către un tribunal învestit prin strămutarea pricinii, cauza va fi trimisă unei judecătorii din circumscripția acestui tribunal, iar nu instanței a cărei hotărâre a fost desființată, deoarece numai în acest mod se dă o finalitate admiterii cererii de strămutare.

Prin urmare, Tribunalul Bistrița-Năsăud nu avea un drept de opțiune în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în alegerea instanței care va rejudeca pricina, competența Judecătoriei Botoșani fiind înlăturată prin admiterea cererii de strămutare, Singura alegere pe care o putea face Tribunalul Bistrița-Năsăud era aceea de a trimite cauza uneia dintre judecătoriile din raza sa teritorială. În caz contrar, se ajunge Ia situația ca părțile a căror cerere de strămutare a fost admisă pentru considerente de natura celor menționate, să formuleze căi de atac în aceeași pricină în fața instanței de la care pricina a fost strămutată anterior. O asemenea ipoteză, nu numai că lipsește încheierea de strămutare de efectele specifice, înlăturând prorogarea judecătorească de competență, dar afectează însuși dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care dispozițiile art. 40 2 C. proc. civ. prevăd că: „Strămutarea pricinii nu poate fi cerută din nou, pentru același motiv, în afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluționării cererii anterioare sau ivite după soluționarea acesteia. Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) este inadmisibilă”. Pe de altă parte, Înalta Curte menționează că, deși nu este incident speței, noul C. proc.

civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, menționează în mod expres la art. 145 alin. (3) teza a II-a, că „în caz de admitere a apelului sau recursului, trimiterea spre rejudecare atunci când legea o prevede, se va face la o instanță din circumscripția celei care a soluționat calea de atac”, valorificând astfel soluțiile jurisprudențiale care au statuat în sensul celor menționate, pe cale de interpretare, în lipsa unei dispoziții legale exprese. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (2) și art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Bistrița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.