Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3071/2008

HOTĂRÂRE
30.09.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3071/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: Prin încheierea de ședință nr. 7677/1/2008 din 1 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în cursul judecării apelurilor declarate de inculpații V.R.I. și T.I.E.D., a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora impun în continuare privarea de libertate și a dispus menținerea acestei măsuri în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Hotărând astfel, instanța de prim control judiciar amintită a reținut că cei doi inculpați au fost arestați preventiv în cursul urmăririi penale cu începere de la 5 noiembrie 2007 în baza art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., sub învinuirea comiterii infracțiunilor de trafic/consum ilicit de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., numai în aceea ce privește pe inculpatul V.R.I., fapte penale referitor la care au și fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 1435/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial București și condamnați ulterior prin sentința penală nr. 804 din 14 iulie 2008 a Tribunalului București, secția I penală (dosar nr. 40918/3/2007) la pedepsele principale rezultante de câte 6 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În acest context, Curtea a apreciat că nici la acest moment procesual nu s-a schimbat temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, menținerea în continuare a stării de arest preventiv fiind justificată de „natura infracțiunilor comise gravitatea deosebită a acestora, modalitatea concretă de comitere a faptelor, de amploarea pe care a luat-o săvârșirea acestui gen de infracțiuni, rezonanța săvârșirii unor astfel de fapte în rândul ordinii publice și nu în ultimul rând de circumstanțele personale ale inculpaților, inculpatul V.R.I.

(.) săvârșind infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie (.) ambii inculpați nefiind angajați în muncă, neavând surse licite de venituri.” Împotriva încheierii amintite au declarat în termen recursuri ambii inculpați solicitând ca în raport de stadiul procesual actual să se „constate că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat” impunându-se astfel cu privire la aceștia „revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate” în conformitate cu dispozițiile art. 160 b alin. (2) raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Solicitarea inculpaților este neîntemeiată. Conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen.

„când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri la care justifică privarea de libertate (.) dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive” (soluția contrară prevăzută în alin. (2) al textului de lege amintit, a cărui aplicare în cauză este cerută de inculpați, putând fi adoptată doar în situațiile când „instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate”). În speță, arestarea preventivă a inculpaților cu începere de la 5 noiembrie 2007 a fost depusă prin încheierea nr. 34850/3/2007 din 5 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția penală cu respectarea condițiilor legale în acest sens prevăzută de art. 143, 148 lit. f), art. 149 1 , 150 alin. (1) C. proc.

pen., și art. 5 paragraf 1 lit. c) din C.E.D.O., existând motive de bănuială legitimă privind săvârșirea unor infracțiuni grave, pedepsele de la 1 la 2 ani închisoare și interzicerea unor drepturi și anume acelea de trafic de consum ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (a căror constatare s-a făcut în flagrant potrivit art. 465 și 467 C. proc. pen. Temeiurile amintite nu s-au modificat, și impun în continuare menținerea acestei măsuri preventive astfel cum în mod corect a apreciat Curtea, dată fiind condamnarea în primă instanță a ambilor inculpați la pedepse cu închisoare, de câte 6 ani cu executare în regim de detenție. În plus, condamnările în primă instanță sus-menționate, chiar nedefinitive justifică menținerea arestării preventive și la momentul actual pentru temeiul juridic nou prevăzută de art. 5 paragraf 1 lit. a) din C.E.D.O.

(„dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”). În consecință, solicitarea inculpatului de a se aplica în cauză la momentul procesual actual cu privire la arestarea preventivă a acestuia, dispozițiile art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., este lipsită de bază factuală, iar recursurile formulate în acest sens se vor respinge, ca nefondate, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.E.D. împotriva încheierii de ședință din 1 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 40918/3/2007. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2416/2009
Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 5 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut starea de arest a inculpatului N.R.I. Curtea a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inc
ÎCCJ 2010-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 72/2010
culpatului I.C. Împotriva acestei hotărâri inculpatul I.C. a declarat recurs, solicitând, personal și prin apărătorul din oficiu, revocarea acesteia și punerea în libertate, cu eventuala înlocuire a măsurii privative de libertate cu aceea a
ÎCCJ 2009-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1041 din 11 septembrie 2008, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.M., la o pedeapsă principală rezultantă
ÎCCJ 2008-08-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2535/2008
Asupra recursului penal de față; Din actele dosarului, rezultă următoarele: Prin încheierea din data de 21 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 29427/3/2007 (1128/2008), s-a dispus în temeiul di
ÎCCJ 2009-09-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2916/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 august 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol apelul inculpaților J.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă