ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1041 din 11 septembrie 2008, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.M., la o pedeapsă principală rezultantă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea în condițiile recidivei prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen., a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2), ambele din Legea nr. 143/2000 privind traficul de droguri. Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București. Prin încheierea din 18 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut starea de arest constatând, în sinteză, că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării nu au dispărut.

Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut [(art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen.)] și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 6 ani, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei. Nu în ultimul rând, potrivit sentinței primei instanțe inculpatul a săvârșit noile infracțiuni în împrejurări de natură să atragă agravarea răspunderii penale, concursul de infracțiuni și starea de recidivă, condamnarea anterioară, de 3 ani închisoare, fiind dispusă tot pentru o infracțiune de trafic de droguri.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva încheierii din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 35417/3/2007 (2269/2008). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2009.