ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1041 din 11

septembrie 2008, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul S.M., la o pedeapsă principală rezultantă de 6 ani închisoare,

pentru săvârșirea în condițiile recidivei prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen.,

a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) și art. 4 alin. (2), ambele din

Legea nr. 143/2000 privind traficul de droguri.

Împotriva sentinței inculpatul a declarat

apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București.

Prin încheierea din 18 decembrie 2008, Curtea

de Apel București, secția I penală, a menținut starea de arest constatând, în

sinteză, că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării nu au dispărut.

Împotriva încheierii, inculpatul a declarat

prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

cu referire la art.

160

b

C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

dispune menținerea arestării preventive.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic

menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile

inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut [(art. 143 și art. 148 lit.

f) C. proc. pen.)] și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe

de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa

închisorii de 6 ani, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a

apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de

libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta

a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei.

Nu în ultimul rând, potrivit sentinței primei

instanțe inculpatul a săvârșit noile infracțiuni în împrejurări de natură să

atragă agravarea răspunderii penale, concursul de infracțiuni și starea de

recidivă, condamnarea anterioară, de 3 ani închisoare, fiind dispusă tot pentru

o infracțiune de trafic de droguri.

Față de cele reținute, Înalta Curte de

Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul S.M. împotriva încheierii din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 35417/3/2007 (2269/2008).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie

2009.