ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 august 2007,

reclamanta SC B.G. România SA București a solicitat ca, în contradictoriu cu

pârâtele D.G.A.M.C. și A.N.A.F., să se dispună suspendarea executării Deciziei

de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală nr. 117 din 21 mai 2007 până la pronunțarea instanței de fond asupra

legalității acestui act administrativ fiscal.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că există un caz bine

justificat, în accepțiunea dispozițiilor art.

14 din Legea nr. 554/2004, întrucât din debitul suplimentar în sumă de

1.570.697 lei stabilit în sarcina sa, a achitat obligația principală

reprezentând T.V.A. și impozit pe profit, rămânând de plată numai accesoriile

în sumă de 692.578 lei, pentru care a început executarea silită și s-a emis

somația din 31 iulie 2007.

Reclamanta a susținut că este

îndeplinită și condiția producerii unei pagube iminente care necesită a fi

prevenită și că aceasta constă în imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale

asumate față de clienți și furnizori, ceea ce poate determina o stare

de insolvență și consecințe sociale pentru

salariații săi, ca urmare a

indisponibilizării conturilor bancare.

Prin sentința civilă

nr. 2194 din 19 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare ca

neîntemeiată.

Hotărând astfel,

instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea

executării actului administrativ unilateral.

Cu privire la cazul bine

justificat invocat de reclamantă, s-a considerat că nu a fost dovedită această

primă condiție de suspendare, cu motivarea că din dosar nu rezultă împrejurări

care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004.

S-a

reținut că nu a fost dovedită nici condiția producerii unei pagube iminente și

ireversibile, în sensul că după executarea silită,

nu s-ar putea restabili situația anterioară, în

condițiile în care suma de 692.578 lei rămasă de plată nu este egală sau mai

mare decât suma deținută de reclamantă în conturile sale bancare.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamanta,

solicitând

casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și admiterea

cererii de

suspendare a executării astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susținut că este

greșită concluzia instanței de fond privind neîndeplinirea cerințelor impuse de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că a dovedit atât existenta unui caz

bine justificat prin îndoiala asupra legalității deciziei de impunere care

rezultă din motivele contestației formulate, cât și iminența producerii unui

prejudiciu, în condițiile în care a început executarea silită prin comunicarea

somației.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Cererea recurentei - reclamante

s-a întemeiat pe art. 14 alin. (1)

din

Legea nr. 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate și

pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond.

Măsura provizorie solicitată de

recurenta - reclamantă se justifică prin existența în cauză a unor cazuri bine

justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004.

Îndeplinirea acestei

condiții rezultă în cauză din motivele de nelegalitate invocate în procedura

administrativă și mai ales, din faptul că prin Decizia nr. 33 din 1 februarie

2008 D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a desființat parțial Decizia de impunere nr.

117 din 21 mai 2007 pentru T.V.A. în sumă de 122.749 lei și majorări de

întârziere aferente T.V.A. în sumă de 95.454 lei, urmând ca organele de

inspecție fiscală, prin altă echipă, să emită un nou act administrativ fiscal.

Recurenta - reclamantă a dovedit

și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de suspendare

solicitată, dat

fiind că iminența

producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă

din începerea procedurii

de executare silită, prin comunicarea somației din 31 iulie 2007.

Noțiunea de pagubă iminentă a

fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciu

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.

Raportat la această definiție

legală dată pagubei iminente și la calitatea societății recurente de

distribuitor de gaz petrolier lichefiat (G.P.L.), instanța de fond a apreciat

greșit consecințele executării silite anterior pronunțării pe fond. Astfel,

instanța de fond nu a avut în vedere că aceste consecințe afectează nu numai

activitatea societății recurente, dar poate perturba activitatea altor agenți

economici și a populației care se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat,

mai ales în zonele în care nu există racordare la conducte de gaz metan.

În consecință, instanța de fond

a apreciat greșit că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și soluția de respingere a cererii de suspendare va

fi casată ca nelegală și netemeinică.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte

va admite recursul, va casa hotărârea atacată și pe fond, va admite cererea

formulată de recurenta - reclamantă, în sensul că se va dispune suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 117 din 21 mai 2007 a D.G.M.C. până la

soluționarea în fond a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC B.G. România SA împotriva sentinței civile nr. 2194 din 19

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și pe fond admite cererea formulată de SC B.G. România SA.

Suspendă

executarea Deciziei de impunere nr. 117 din 21 mai

2007 a D.G.A.M.C până la soluționarea în fond a

acțiunii.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 aprilie 2008.