ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 925/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 14 septembrie 2006, reclamanta N.M. și N.A.I. moștenitor a lui N.A. au

chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. formulând contestație la executare silită

pornită de pârâtă prin adresa nr. 21970 din 25 august 2006 solicitând anularea

acesteia și a executării silite însăși.

Prin acțiunea înregistrată

în aceiași zi reclamanții N.A. și N.M. au formulat contestație la executare

pornită de A.V.A.S. prin aceiași adresă.

În susținerea cererii

contestatoarele au arătat că prin contractul de credit nr. 10234 din 5 iulie

1994 și actul adițional din 14 noiembrie 1994 încheiat între B.A. SA și D.V. acesta

din urmă a beneficiat de un credit de 252.308 dolari S.U.A. în vederea

achiziționării unor utilaje agricole străine și un credit B.A.SA de 109.533.000

lei în vederea achiziționării unor utilaje românești.

În vederea garantării

creditului au fost constituite garanții imobiliare constând în contractul de

garanție imobiliară asupra imobilului proprietatea lui D.V. și E.; contractul

de garanție imobiliară pentru cota de 5/8 din imobilul reprezentând dreptul de

indiviziune a lui D.A.; contractul de garanție imobiliară asupra imobilului lui

N.A. și M.; contractul de garanție imobiliară asupra imobilului proprietatea

lui N.A. și N.M.

Pentru garantarea contractului

B.I.R.D. a fost constituit contractul de gaj fără deposedare din 23 ianuarie

1996 încheiat între D.V. și B.A. SA asupra utilajelor agricole achiziționate

din acest credit.

La data de 15 iulie 1996 s-a

încheiat contractul de novație nr. 8502 între B.A., SC S. SA Săcele și D.V.

Prin acest contract de

novație SC S. SA Săcele a preluat utilajele agricole achiziționate conform

contractului de credit și toate obligațiile ce decurgeau din acesta.

Obligațiile preluate de SC S.

SA Săcele rezultate din creditul B.I.R.D. au fost garantate de această

societate cu utilajele de producție achiziționate din acest credit, completate

cu patrimoniul social al societății și cu utilajele de producție.

Pentru a garanta diferența

de credite neachitate la data încheierii contractului de novație respectiv

26.145.450 lei cu dobânzile aferente și 9.923.868 lei reprezentând comisioane, D.V.

s-a angajat să gireze SC S. SA Săcele conform contractelor de garanție

imobiliară autentificat sub nr. 21357,2621,2622,2620.

La data de 3 decembrie 1999

a avut loc contractul de cesiune de creanță nr. 922127 încheiat între B.A. și A.V.A.S.,

aceasta din urmă preluând creanțe reprezentând credit nerambursat din

contractul de credit nr. 10234, respectiv de novație nr. 8502 în valoare totală

de 145.754,97 dolari S.U.A.

În urma deschiderii

procedurii falimentului SC S. SA Săcele, A.V.A.S. a fost înscrisă cu această

creanță în tabelul definitiv al creditorilor, o parte din aceasta fiind

recuperată ca urmare a procedurii de lichidare judiciară.

La data de 30 august 2006 cu

adresele nr. 21970 din 25 august 2006 au fost comunicate titlurile executorii

și valoarea creanței și s-a pus în vedere contestatorilor ca în termen de 5

zile lucrătoare de la primirea comunicării să achite creanța în cuantum de

145.758,98 dolari S.U.A.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 29 din 13 februarie 2007, a admis

contestațiile formulate de reclamanții N.M., N.A.I. și N.M. și a anulat formele

de executare începute de A.V.A.S.

S-a admis în parte contestația

reclamanților D. și a anulat în parte formele de executare începute de A.V.A.S.

respectiv cele pornite în baza contractului de gaj fără deposedare încheiat la

23 ianuarie 1996.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut că novația este o convenție prin care părțile sting

o obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă.

Făcând referire la

dispozițiile art. 1134 și 1137 C. civ., instanța a apreciat că, dacă novațiunea

are loc prin schimbare de debitor, cum este cazul în speță, creditorul nu poate

nici chiar printr-o rezervă expresă, să facă să treacă privilegiile și

ipotecile privitoare asupra noii obligații, fără consimțământul garanților

ipotecari care au înțeles să garanteze doar obligația veche.

În aceste condiții s-a

reținut că prin contractul de novație între B.A. SC S. SA și D.V., garanții

ipotecari contestatori Neacșu nu și-au dat consimțământul în vederea garantării

cu o ipotecă a noii obligații.

În privința debitorului

contestator D.V. acesta și-a dat consimțământul să garanteze noua obligație

prin menținerea ipotecii asupra imobilului situat în Constanța str. Banu

Mihalcea și potrivit art. 1746 C. civ., ipoteca este indivizibilă, ceea ce

înseamnă că garantează în totalitate creanța.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs părțile în litigiu.

Criticile contestatorilor D.V.

și E. fac referire la aspecte de nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

Se susține că art. 42 C.

com., instituie prezumția de solidaritate numai asupra fidejusorului, or, având

calitatea de garant ipotecar obligația sa se limitează la valoarea bunului

ipotecat înscris în contractul de ipotecă.

Recurenta precizează că

motivul pentru care contractul de ipotecă a fost menținut și la încheierea

contractului de novație, a fost că la data încheierii acestuia existau și

credite nerambursabile în lei, iar utilajele agricole preluate de noul debitor SC

S. SA garantând numai creditul în natură.

A.V.A.S. consideră că au

fost încălcate dispozițiile art. 1746 C. civ., care stabilește expres că

ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații,

conferând creditorului ipotecar un drept real asupra bunului care este afectat

la plata creanței.

De asemenea, face referire

la dispozițiile art. 1746 alin. (2) C. civ. și arată ipoteca este indivizibilă

și nici măcar o plată parțială a creanței nu micșorează garanția imobiliară și

întreg imobilul rămâne grevat până la achitarea deplină a datoriei.

De asemenea, se susține că

s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 1134 C. civ., potrivit

cărora „Privilegiile și ipotecile creanței celei vechi nu le are și creanța

ce-i este substituită, afară de cazul când creditorul le-a rezervat expres” care

„îngăduie părților să stipuleze ca noua datorie să continue să fie asigurată

prin garanțiile vechii creanțe” fapt ce se regăsește în cuprinsul contractului

de novație la art. 2.

În mod greșit, susține

recurenta A.V.A.S., instanța de fond a admis în parte contestația la executarea

formulată și de intimații D.V. și D.E. împotriva executării silite demarată de

A.V.A.S. în temeiul contractului de gaj fără deposedare, având în vedere faptul

că parte din bunurile cu care s-a gajat împrumutul au fost valorificate prin

procedura de lichidare judiciară a debitorului SC S. SA, celelalte nefiind

identificate.

Recursul contestatorilor D. este

fondat.

Astfel contractul de ipotecă

a fost constituit numai pentru suma de 44.900.000 lei aferentă contractului de

credit nr. 10234 din 30 iunie 1994.

Indicarea, în cuprinsul contractului

de garanție imobiliară a cuantumului total al creditului în lei, ce a făcut

obiectul contractului pentru care s-a constituit ipoteca, nu poate fi

interpretată în sensul că garanții ipotecari ar fi înțeles să garanteze întreg

creditul.

Instanța de fond a ajuns la

această soluție printr-o greșită aplicare a principiului indivizibilității

ipotecii prevăzut de art. 1746 alin. (2) C. civ. și cu încălcarea principiului

specializării ipotecii lipsind de eficacitate clauza din actul de ipotecă prin

care părțile determină suma pentru care se constituie ipoteca.

De asemenea prin soluția

pronunțată s-a încălcat și principiul prevăzut de art. 1041 C. civ., conform

căruia solidaritatea nu se prezumă, extinzând solidaritatea prevăzută în art. 42

C. com., pentru debitor și fidejusor și la garantul ipotecar care nu este

comerciant, actul de ipotecă neavând caracter comercial.

De asemenea, se reține că

prin contractul de ipotecă recurenții-contestatori au garantat numai creditul

în lei rămas neachitat până la încheierea contractului de novație, instanța

ignorând decizia nr. 610 din 16 decembrie 1999 a Tribunalului Constanța ce a

intrat în puterea lucrului judecat.

În adevăr, instanța nu a

ținut seama că novația nu a fost semnată de recurenta-contestatoare D.E., astfel

că nu a existat consimțământul expres al acesteia pentru noua garanție

ipotecară, și implicit, nici acordul expres al acesteia prevăzut de art. 35 alin.

(2) C. fam., pentru grevarea bunurilor comune.

Cu privire la recursul A.V.A.S.

se reține că art. 1134 C. civ., de care se prevalează aceasta în criticile

formulate, are în vedere ipoteza unei novații între aceleași părți a obligației

inițiale, în care rezerva privilegiilor și ipotecilor este acceptată de

debitorul care le-a constituit.

Numai că, novația intervenită

în speță este o novație prin schimbare de debitor, fiind semnată doar de D.V.

nu și de garanții ipotecari ai creanței vechi astfel că fără consimțământul

acestora din urmă, garanțiile reale nu puteau trece asupra noii creanțe.

Necesitatea consimțământului

proprietarului bunului reiese din art. 1135 C. civ., în care se arată că

privilegiile și ipotecile primitive ale creanței nu pot trece asupra noului

debitor.

Acest fapt reiese și din

interpretarea dispozițiilor art. 1137 C. civ., care prevede că în cazul în care

novația operează între creditor și unul dintre codebitori, atunci privilegiile

și ipotecile vechii creanțe nu se pot rezerva decât asupra bunurilor celui ce

contracta nu și asupra bunurilor celor care nu au luat parte la novațiune, deci

nu și-au exprimat consimțământul.

Urmează a fi înlăturat și

cel de-al doilea motiv de recurs cu privire la executarea silită începută în

temeiul contractului de gaj, datorită faptului că bunurile gajate au fost

vândute sau nu au fost găsite așa încât prin contractul de novație vechea

creanță s-a stins împreună cu toate accesoriile și garanțiile, fiind prevăzut

angajamentul noului și unicului debitor, SC S. SA Săcele de a garanta

obligațiile preluate cu utilaje de producție.

Faptul că bunurile au fost

vândute, nu au fost găsite sau nu se mai află în patrimoniul persoanei

împotriva căreia s-a pornit executarea silită poate fi un motiv de anulare a

executării silite, atâta timp cât nu s-a dispus încetarea executării silite de

către executorul care instrumentează executarea silită.

În aceste condiții văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții D.V. și D.E., împotriva sentinței nr. 29 din 13 februarie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică

sentința recurată în sensul că admite contestația la executare și anulează

formele de executare silită începute asupra imobilului situat în Constanța,

str. Banu Mihalcea, județul Constanța.

Respinge recursul pârâtei A.V.A.S.

București declarat împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2008.