ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2007

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7343 din 13

decembrie 2005 la Curtea de Apel Iași, reclamanta S.A.Z. a formulat plângere

împotriva Deciziei din 30 iunie 2005 a C.C.C.L.R.A. din cadrul M.J., decizie

prin care i s-a respins memoriul formulat în vederea acordării acestei

calități.

În motivarea acțiunii reclamanta

a arătat că, în perioada anilor 1980 a fost persecutată de fostul regim

comunist pe motive de ordin politic, iar după evenimentele in decembrie 1989 a formulat numeroase memorii în vederea repunerii ale în drepturile de care a fost lipsită

anterior. În anul 2005 memoriul formulat de reclamantă, adresat Președintelui

României a fost înaintat C.C.C.L.R.A. din cadrul M.J. A mai susținut că față de

cererile succesive depuse de-a lungul anilor comisia trebuia să aprecieze

petiția ca fiind formulată în termenul prevăzut de lege și nu să constate

tardivitatea ei.

Prin sentința

nr. 51/ CA din 10 aprilie 2006 Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea promovată de reclamanta S.A.Z.

Pentru a

pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că în conformitate cu

dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999, modificată și completată prin O.G.

nr. 64/2002 „cererea pentru aprobarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă poate fi introdusă (...) până cel mai târziu la data de 31

decembrie 2003", iar în conformitate cu art. 4 din Regulamentul de

organizare și funcționare a comisiei, aprobat prin H.G. nr. 148/2000, cererea

menționată mai sus se depune la registratura generală a M.J. care o va

transmite secretariatului Comisiei.

Față de

aceste prevederi legale, prima Instanță a constatat că reclamanta s-a adresat

cu o petiție Președintelui României, înregistrată la data de 24 martie 2005,

ulterior, la data de 09 mai 2005, această petiție fiind înaintată de

Administrația Prezidențială la C.C.C.L.R.A., peste termenul limită prevăzut de

lege.

A mai

apreciat prima Instanță că susținerile reclamantei

privind demersurile sale

efectuate la unele instituții în perioada

1990-2000, nu pot fi reținute, comisia neexistând în

această

perioadă, iar argumentul invocat de

reclamantă în sensul că nu a

știut de existența comisiei, nu poate fi

primit, în virtutea principiului, „nemo censetur ignorare legem".

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.A.Z., criticând-o pentru

nelegalitate și

netemeinicie în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 5 și ale art.

304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Susține, în

esență, că în mod nelegal Instanța de Fond a

respins

acțiunea, constatând în mod greșit că cererea adresată

C.C.C.L.R.A. a fost formulată tardiv, fără a lua

în considerare

aspectul, dovedit cu

acte, că reclamanta a formulat numeroase

petiții, începând cu anul 1990, către diverse autorități ale statului,

pentru

a se recunoaște statutul reglementat de art. 304 pct. 5 C.proc. civ. din O.U.G. nr. 214/1999.

Susține, de asemenea, că Instanța de Fond a interpretat greșit

actul dedus judecății, reținând în mod greșit

că cererea

înregistrată la Comisie nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. a),c),d) și e), art. 3 lit. a) și

g) și art. 6 din O.U.G. nr. 214/1999, atâta

vreme cât, reclamanta a dovedit că a desfășurat activitatea

anticomunistă, fiind luate împotriva ei măsuri

abuzive de către

regimul comunist art. 304 pct. 8 și pct. 9.

Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările

dosarului, de motivele

invocate de recurenta - reclamantă, precum

și de dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art.

304 ind. 1 C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Prin Decizia

din 30 iunie 2005, C.

C.C.L.R.A. din

cadrul M.J. a respins cu unanimitatea voturilor

membrilor

cererea de constatare a calității de luptător în

rezistența anticomunistă formulată de reclamanta S.A.

Z., ca

fiind tardiv introdusă.

Potrivit art. 5 din O.U.G. nr.

214/1999, modificată și completată prin O.G.

nr. 64/2002, aprobată prin Legea nr. 602/2002, cererea pentru

recunoașterea

calității de luptător în rezistența anticomunistă poate fi introdusă de

persoana condamnată sau supusă unor

măsuri

administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soțul

sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv,

până cel mai târziu

la data de 31 decembrie 2003.

Termenul de 31 decembrie 2003 a fost prevăzut imperativ,

având natura unui termen de decădere, prin

urmare nefiind susceptibil de suspendări ori întreruperi.

Din analiza actelor depuse la dosar de către recurenta -

reclamantă rezultă că,

susținerea acesteia referitoare la formularea

a numeroase petiții, în perioada

1990-2000 prin care solicita să i

se recunoască statutul de luptător în rezistența

anticomunistă nu

este dovedită.

Astfel, la filele 6 și 7 din dosarul de fond al

Tribunalului Iași nr. 7577/2005 există două înscrisuri, datate 26

februarie 1990, respectiv 20 iulie 1990, care

atestă faptul că

reclamanta s-a adresat C.P.U.

N. – C.M.N.M.

M., cu

solicitarea de a fi reîncadrată în muncă și repunerea

în toate

drepturile avute, cu motivarea că în anul 1986 i s-a

desfăcut contractul de muncă abuziv, din motive politice, fiind

îndrumată

de aceste autorități să se adreseze instanțelor

judecătorești. Din înscrisurile aflate la filele 39-45 ale dosarului

Curții

de Apel Iași, depuse tot de reclamantă, în susținerea

pretențiilor sale rezultă că aceasta s-a adresat în anul 2000 și 2003

C

.E.D.O.,

invocând anumite aspecte

legate de refuzul autorităților române

competente de a-i

recunoaște statutul de

persoană cu handicap, răspunsurile primite

fiind în sensul de a se urma

procedura stabilită în textul Convenției. Prin urmare, din actele menționate,

reiese că în

perioada 1990-2000, reclamanta

nu a făcut nici un demers pentru a i se recunoaște calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă,

cererile amintite anterior vizând alte

probleme pentru care

reclamanta a așteptat

rezolvare de la autoritățile abilitate.

Pe de altă parte, actul normativ care a reglementat obținerea

statutului de luptător

în rezistența anticomunistă a fost emis abia în anul 1999 prin O.U.G. nr. 214/1999,

instituind prin modificările

succesive,

termenul de 31 decembrie 2003, ca termen limită pentru depunerea cererilor de

către cei interesați. Cum din

înscrisurile

depuse la dosar nu rezultă că reclamanta s-a adresat în

intervalul de timp anul 2000 - 31 decembrie 2003, M.

J. sau altei autorități, cu solicitarea de a i se recunoaște statutul și implicit

drepturile de luptător în rezistența

anticomunistă,

acest demers fiind făcut abia în luna martie 2005,

este evidentă culpa acesteia în nedepunerea în

termenul legal a

cererii în fața

Comisiei, constituită potrivit O.U.G. nr. 214/1999.

Invocarea

de către recurentă, prin motivele de recurs, a altor

acte normative, Decretul Lege nr.

118/1990, O.G. nr. 105/1999, prin care

au fost acordate drepturi unor persoane persecutate

din motive

politice,

nu are fundament, având în vedere că aceste dispoziții

legale se referă la perioada septembrie 1940 - martie

1945,

nefiind aplicabile situației

recurentei și, oricum aceasta nu a făcut

dovada că a urmat vreo

procedură legală în fața autorităților, astfel cum aceasta a fost instituită

prin actele normative menționate.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că Instanța de

Fond a interpretat

corect aceste prevederi legale și a constatat

legalitatea Deciziei din 30

iunie 2005 prin care intimatul - pârât a

respins ca tardivă cererea formulată de recurenta

- reclamantă la

data de 24 martie 2005, acest motiv de recurs fiind nefondat.

În ceea ce

privește al doilea motiv de recurs, Curtea

constată

că în considerentele sentinței atacate, prima Instanță nu a

făcut nici o

apreciere legată de temeinicia sau netemeinicia pe fond a pretențiilor

reclamantei, rezumându-se a controla legalitatea deciziei Comisiei, doar pe

aspectul constatării

tardivității depunerii

cererii, față de soluția dată, fiind de prisos

analizarea cererii pe

fondul ei.

În aceste condiții, și acest motiv de recurs este nefondat, deoarece

vizează o situație, care, nici în fapt și nici în drept, nu a

fost analizată de Instanța

de Fond prin sentința pronunțată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, verificând

legalitatea Deciziei

din 30 iunie 2005 din perspectiva armonizării

interesului public cu drepturile subiective și

interesele legitime ale recurentei - reclamante, Instanța de Fond a aplicat

corespunzător prevederile legale incidente, astfel

încât urmează a

respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de S.A.Z.

împotriva

sentinței nr. 51/ CA din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.