ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7343 din 13 decembrie 2005 la Curtea de Apel Iași, reclamanta S.A.Z. a formulat plângere împotriva Deciziei din 30 iunie 2005 a C.C.C.L.R.A. din cadrul M.J., decizie prin care i s-a respins memoriul formulat în vederea acordării acestei calități. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în perioada anilor 1980 a fost persecutată de fostul regim comunist pe motive de ordin politic, iar după evenimentele in decembrie 1989 a formulat numeroase memorii în vederea repunerii ale în drepturile de care a fost lipsită anterior. În anul 2005 memoriul formulat de reclamantă, adresat Președintelui României a fost înaintat C.C.C.L.R.A.

din cadrul M.J. A mai susținut că față de cererile succesive depuse de-a lungul anilor comisia trebuia să aprecieze petiția ca fiind formulată în termenul prevăzut de lege și nu să constate tardivitatea ei. Prin sentința nr. 51/ CA din 10 aprilie 2006 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea promovată de reclamanta S.A.Z. Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999, modificată și completată prin O.G. nr. 64/2002 „cererea pentru aprobarea calității de luptător în rezistența anticomunistă poate fi introdusă (...) până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2003", iar în conformitate cu art. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei, aprobat prin H.G.

nr. 148/2000, cererea menționată mai sus se depune la registratura generală a M.J. care o va transmite secretariatului Comisiei. Față de aceste prevederi legale, prima Instanță a constatat că reclamanta s-a adresat cu o petiție Președintelui României, înregistrată la data de 24 martie 2005, ulterior, la data de 09 mai 2005, această petiție fiind înaintată de Administrația Prezidențială la C.C.C.L.R.A., peste termenul limită prevăzut de lege.

A mai apreciat prima Instanță că susținerile reclamantei privind demersurile sale efectuate la unele instituții în perioada 1990-2000, nu pot fi reținute, comisia neexistând în această perioadă, iar argumentul invocat de reclamantă în sensul că nu a știut de existența comisiei, nu poate fi primit, în virtutea principiului, „nemo censetur ignorare legem". Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.A.Z., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și ale art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Susține, în esență, că în mod nelegal Instanța de Fond a respins acțiunea, constatând în mod greșit că cererea adresată C.C.C.L.R.A. a fost formulată tardiv, fără a lua în considerare aspectul, dovedit cu acte, că reclamanta a formulat numeroase petiții, începând cu anul 1990, către diverse autorități ale statului, pentru a se recunoaște statutul reglementat de art. 304 pct. 5 C.proc.

civ. din O.U.G. nr. 214/1999. Susține, de asemenea, că Instanța de Fond a interpretat greșit actul dedus judecății, reținând în mod greșit că cererea înregistrată la Comisie nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. a),c),d) și e), art. 3 lit. a) și g) și art. 6 din O.U.G. nr. 214/1999, atâta vreme cât, reclamanta a dovedit că a desfășurat activitatea anticomunistă, fiind luate împotriva ei măsuri abuzive de către regimul comunist art. 304 pct. 8 și pct. 9. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate de recurenta - reclamantă, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Decizia din 30 iunie 2005, C. C.C.L.R.A. din cadrul M.J. a respins cu unanimitatea voturilor membrilor cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă formulată de reclamanta S.A. Z., ca fiind tardiv introdusă. Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999, modificată și completată prin O.G. nr. 64/2002, aprobată prin Legea nr. 602/2002, cererea pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unor măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2003. Termenul de 31 decembrie 2003 a fost prevăzut imperativ, având natura unui termen de decădere, prin urmare nefiind susceptibil de suspendări ori întreruperi.

Din analiza actelor depuse la dosar de către recurenta - reclamantă rezultă că, susținerea acesteia referitoare la formularea a numeroase petiții, în perioada 1990-2000 prin care solicita să i se recunoască statutul de luptător în rezistența anticomunistă nu este dovedită. Astfel, la filele 6 și 7 din dosarul de fond al Tribunalului Iași nr. 7577/2005 există două înscrisuri, datate 26 februarie 1990, respectiv 20 iulie 1990, care atestă faptul că reclamanta s-a adresat C.P.U. N. – C.M.N.M. M., cu solicitarea de a fi reîncadrată în muncă și repunerea în toate drepturile avute, cu motivarea că în anul 1986 i s-a desfăcut contractul de muncă abuziv, din motive politice, fiind îndrumată de aceste autorități să se adreseze instanțelor judecătorești.

Din înscrisurile aflate la filele 39-45 ale dosarului Curții de Apel Iași, depuse tot de reclamantă, în susținerea pretențiilor sale rezultă că aceasta s-a adresat în anul 2000 și 2003 C .E.D.O., invocând anumite aspecte legate de refuzul autorităților române competente de a-i recunoaște statutul de persoană cu handicap, răspunsurile primite fiind în sensul de a se urma procedura stabilită în textul Convenției. Prin urmare, din actele menționate, reiese că în perioada 1990-2000, reclamanta nu a făcut nici un demers pentru a i se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, cererile amintite anterior vizând alte probleme pentru care reclamanta a așteptat rezolvare de la autoritățile abilitate.

Pe de altă parte, actul normativ care a reglementat obținerea statutului de luptător în rezistența anticomunistă a fost emis abia în anul 1999 prin O.U.G. nr. 214/1999, instituind prin modificările succesive, termenul de 31 decembrie 2003, ca termen limită pentru depunerea cererilor de către cei interesați. Cum din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta s-a adresat în intervalul de timp anul 2000 - 31 decembrie 2003, M. J. sau altei autorități, cu solicitarea de a i se recunoaște statutul și implicit drepturile de luptător în rezistența anticomunistă, acest demers fiind făcut abia în luna martie 2005, este evidentă culpa acesteia în nedepunerea în termenul legal a cererii în fața Comisiei, constituită potrivit O.U.G.

nr. 214/1999. Invocarea de către recurentă, prin motivele de recurs, a altor acte normative, Decretul Lege nr. 118/1990, O.G. nr. 105/1999, prin care au fost acordate drepturi unor persoane persecutate din motive politice, nu are fundament, având în vedere că aceste dispoziții legale se referă la perioada septembrie 1940 - martie 1945, nefiind aplicabile situației recurentei și, oricum aceasta nu a făcut dovada că a urmat vreo procedură legală în fața autorităților, astfel cum aceasta a fost instituită prin actele normative menționate. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a interpretat corect aceste prevederi legale și a constatat legalitatea Deciziei din 30 iunie 2005 prin care intimatul - pârât a respins ca tardivă cererea formulată de recurenta - reclamantă la data de 24 martie 2005, acest motiv de recurs fiind nefondat.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, Curtea constată că în considerentele sentinței atacate, prima Instanță nu a făcut nici o apreciere legată de temeinicia sau netemeinicia pe fond a pretențiilor reclamantei, rezumându-se a controla legalitatea deciziei Comisiei, doar pe aspectul constatării tardivității depunerii cererii, față de soluția dată, fiind de prisos analizarea cererii pe fondul ei. În aceste condiții, și acest motiv de recurs este nefondat, deoarece vizează o situație, care, nici în fapt și nici în drept, nu a fost analizată de Instanța de Fond prin sentința pronunțată. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, verificând legalitatea Deciziei din 30 iunie 2005 din perspectiva armonizării interesului public cu drepturile subiective și interesele legitime ale recurentei - reclamante, Instanța de Fond a aplicat corespunzător prevederile legale incidente, astfel încât urmează a respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A.Z. împotriva sentinței nr. 51/ CA din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.