ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 266/CA/2005 - P.I. din 24 octombrie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamanta F.M., în contradictoriu cu Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, prin care se solicită anularea hotărârii din 4 august 2005, emisă de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 64/2002, aprobată prin Legea nr. 670/2002, termenul limită pentru depunerea cererilor privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, este 31 decembrie 2003, iar cererea reclamantei, adresată pârâtei, a fost înregistrată la 27 iulie 2005, fiind, așadar, tardivă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta, reiterând argumentele expuse anterior în cererea introductivă de instanță și prezentând pe larg motivele pentru care consideră că este îndreptățită la recunoașterea calității de beneficiară a O.U.G. nr. 214/1999. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999 „se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive”. În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 670/2002, pentru aprobarea O.G.
nr. 64/2002, privind modificarea și completarea O.U.G. nr. 214/1999, cererile în această materie „pot fi introduse de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, până la cel târziu la 31 decembrie 2003 ” . Cum reclamanta a depus această cerere la 9 august 2005, astfel cum rezultă din răspunsul pârâtei, în mod corect, Curtea de Apel Oradea a concluzionat că demersul reclamantei adresat Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, a fost tardiv formulat. Prin urmare, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 , motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de F.M. împotriva sentinței civile nr. 266/CA/2005 - P.I. din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.