ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5867/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 20 februarie 2006 reclamanții B.G. și T.C. au

chemat în judecată pârâții primarul municipiului Craiova și Primăria

municipiului Craiova solicitând restituirea în natură a imobilului situat în

Craiova, compus din teren în suprafață de 630 mp.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că imobilul solicitat a aparținut autorilor lor N.A. și R.A., care au

fost obligate să încheie un contract de donație în favoarea statului român; ulterior,

prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a

acestui contract, stabilindu-se astfel caracterul abuziv al modalității de

preluare a imobilului.

Reclamanții au invocat și faptul că

pârâtele nu au răspuns în timp rezonabil notificării.

Prin sentința civilă nr. 1431 din 7

noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, s-a admis acțiunea

reclamanților și au fost obligați pârâții să restituie acestora, în natură,

imobilul-teren situat în Craiova, în suprafață de 634,95 mp.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) pct. c din

Legea nr. 10/2001, imobilul în cauză fiind donat statului prin contractul de

donație autentificat sub nr. 42675/1969 de către numitele T.C. și B.E. Prin

sentința civilă nr. 5361/2003 a Judecătoriei Craiova, definitivă și irevocabilă

prin decizia civilă nr. 1501/2004 a Curții de Apel Craiova, s-a constatat

nulitatea absolută a contractului de donație menționat.

Împotriva sentinței pronunțate în

cauză a declarat apel Primăria municipiului Craiova, prin primar, care a

susținut că dosarul de notificare nu a fost soluționat pe cale administrativă,

iar potrivit art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 doar dispoziția primarului

putea fi atacată în instanță.

Apelantul a mai susținut că instanța

de fond și-a depășit competența prin soluționarea litigiului pe fond și că

acțiunea a rămas fără obiect deoarece prin dispoziția nr. 27715 din 23

noiembrie 2006 s-a aprobat restituirea în natură a terenului solicitat.

Prin decizia civilă nr. 111 din 22

februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, apelul a

fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că față de dispozițiile art. 25 și art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, tribunalul, în mod corect s-a considerat investit cu soluționarea

litigiului, ceea ce nu a constituit o depășire a competenței sale. Față de

împrejurarea că intimatul în cauză nu a răspuns notificării în termenul de 60

de zile prevăzut de lege, persoana îndreptățită are posibilitatea de a se

adresa direct instanței.

S-a mai reținut că unitatea

deținătoare a emis dispoziția după pronunțarea sentinței de fond, deși cunoștea

existența pe rol a procesului, iar pe de altă parte că această împrejurare nu

împiedică executarea hotărârii judecătorești și nu duce la nelegalitatea

acesteia.

Intimatul a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile

art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susțin, în esență, următoarele critici:

- instanța și-a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, întrucât potrivit cap. 1, art. 1 din H.G. nr. 498/2003

entitățile deținătoare au plenitudine de competență în soluționarea cererilor

de notificare, iar conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, doar

dispoziția de respingere a notificării poate fi contestată de instanță;

- soluția în cauză a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, întrucât prin cerere de notificare reclamanții au

solicitat retrocedarea imobilului ca urmare a faptului că a fost anulat

contractul de donație prin care imobilul fusese donat statului, iar prin

cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat restituirea în natură a

terenului preluat abuziv;

- prin dispoziția nr. 27715 din 23

noiembrie 2006 s-a aprobat restituirea în natură a terenului solicitat, astfel

că instanța de apel trebuia să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect și

lipsită de interes.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prin prisma criticilor invocate și având în vedere prevederile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat,

în sensul considerentelor ce succed.

Contrar susținerilor recurentului,

competența materială de soluționare a prezentei cauze aparține tribunalului în

primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin.

(7) și (8) din Legea nr. 10/2001, modificată și completată, decizia sau

dispoziția emisă de unitatea deținătoare poate fi atacată de persoana care se

pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție

se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu

soluționarea notificării.

Așadar, pentru litigiile generate de

aplicarea Legii nr. 10/2001 a fost stabilită o competență materială specială,

derogatorie de la cea reglementată prin normele de drept comun.

Aceleași reguli privind această

competență materială specială se aplică și situației în care persoana juridică

deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția în termenul prevăzut

de lege, chiar dacă pentru această ipoteză actul normativ nu face nici o

precizare.

Lacuna legiuitorului care nu a

reglementat expres o asemenea situație este acoperită de instanță,

inconsecvența legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale neputând

constitui o piedică în calea persoanei îndreptățite de a-și valorifica

drepturile recunoscute de lege, iar instanța competentă este evident tot secția

civilă a tribunalului.

Contrar susținerilor recurentului,

instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au făcut o corectă aplicare a

prevederilor legale în cauză.

Imobilul solicitat a trecut în

proprietatea statului în temeiul contractului de donație autentificat sub nr.

42675/1969, contract care a fost constatat nul prin sentința civilă nr.

5361/2003 a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1501/2004

a Curții de Apel Craiova.

Unui asemenea caz îi sunt aplicabile

prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, cum au reținut în

mod corect instanțele în cauză.

Nu poate fi reținut nici ultimul

motiv al recursului declarat în cauză.

Dispoziția nr. 27715/2006 a fost

emisă abia la data de 23 noiembrie 2006, deci după pronunțarea sentinței de

către instanța de fond, astfel că nu se poate reține că acțiunea introdusă la

data de 20 februarie 2006 era fără obiect sau lipsită de interes.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primăria municipiului Craiova și primarul municipiului

Craiova împotriva deciziei nr. 111 din 22 februarie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.