ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2551/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentința comercială nr. 1177 din 29 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 25645/3/2004 (nr. în format vechi 9625/2004), Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâtul B.C. și s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat de părți sub nr. BT din 27 din data de 5 februarie 2000, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumelor de 108.570,65 RON reprezentând dobândă contractuală pentru perioada aprilie 2000 – iulie 2005, 306.733,74 RON penalități aferente perioadei 31 martie 2001 – 6 iulie 2005 și la plata contravalorii în lei la cursul Oficial al B.N.R.

din ziua plății efective a sumei de 20.555,52 dolari S.U.A. reprezentând penalități pentru investiția de mediu pentru intervalul 31 martie 2000 – 31 iulie 2005, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea la plata dividendelor și la plata altor daune interese decât cele acordate, cu suportarea de către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.000.000 ROL reprezentând onorariu expert. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului, a reținut, în esență că, pârâtul nu a îndeplinit obligația contractuală de plată a prețului acțiunilor care au format obiectul contractului nr. BT din 27 din 5 aprilie 2000, fiind incidente dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind rezoluțiunea contractului încheiat cu reclamanta cu suportarea de daune interese.

În stabilirea valorii daunelor interese, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, efectuat la solicitarea reclamantei și ale suplimentului de expertiză, cuantumul penalităților de întârziere, a dobânzii contractuale și a penalităților pentru nerealizarea investiției de mediu la plata cărora a fost obligat pârâtul, corespunzând sumelor indicate cu acest titlu de către expertul de specialitate. În baza acelorași concluzii tribunalul a constatat că pe perioada în litigiu, pârâtul nu a încasat dividende și că în sarcina acestuia nu pot fi imputate alte prejudicii. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta A.V.A.S. Apelul a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 93 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut următoarele: Apelanta a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii și a capătului de cerere privind plata altor daune interese decât cele cuantificate prin cererea de chemare în judecată urmare rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat cu intimatul pârât, învederând și faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii privind plata în continuare a daunelor interese până la rămânerea definitivă a hotărârii de rezoluțiune. În esență, apelanta a susținut că potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, pentru stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor interese, altele decât cele cuantificate prin cererea de chemare în judecată, se impune efectuarea unei expertize, probă pe care a solicitat-o în timpul primului ciclu procesual.

În opinia apelantei expertul desemnat a ignorat a răspunde la obiectivul privind calculul valorii de piață a acțiunilor, pârâtul urmând a suporta contravaloarea acestor acțiuni, nemaifiind posibilă restituirea lor materială, în temeiul art. 21 din O.G. nr. 25/2002 modificată și completată.

Curtea a încuviințat proba cu expertiză contabilă solicitată de apelantă cu obiectivele cerute de această parte și prin petiția depusă la dosar, la data de 27 septembrie 2006, specificate prin încheierile întocmite la termenele de judecată din 19 septembrie 2006 și respectiv la 17 octombrie 2006. Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor evocate de apelantă, în baza actelor și lucrărilor dosarului, inclusiv a probelor noi administrate în calea de atac, Curtea de apel a respins apelul cu motivarea că, nici în timpul primei judecăți și nici în calea de atac, apelanta-reclamantă nu a întreprins demersurile necesare pentru a pune la dispoziția expertului documentele contabile apreciate ca necesare de acesta, specificate în conținutul procesului verbal încheiat de expert la data de 4 decembrie 2006. Fiind vorba de bilanțuri întocmite înainte și după privatizare, procese-verbale privind situația economico-financiară încheiate la data privatizării, inventarierea patrimoniului și registrele contabile înainte și după privatizare, precum și bilanțurile anuale și balanțele post-privatizare, etc, apelanta-reclamantă, în calitate de parte interesată, trebuia să întreprindă demersuri la societatea în cauză, precum și la organele financiare locale unde astfel de documente se depun, pentru obținerea respectivelor înscrisuri.

Dezinteresul manifestat în acest sens, a rezultat și din poziția reprezentantului apelantei, consemnată în practicaua prezentei decizii, care a solicitat suplimentarea raportului de expertiză, expertul urmând a verifica actele aflate într-un dosar de faliment al societății privatizate, fără a dovedi nici măcar existența acestui dosar pe rolul instanței competente și a indica înscrisurile atașate în respectiva cauză, care prezentau relevanță în litigiul de față.

De altfel, apelanta nu a indicat nici prin acțiunea introductivă și nici prin motivele de apel, ce reprezintă celelalte daune interese solicitate, natura acestora și nu a cuantificat estimativ aceste pretenții, precizări pe care nu le-a realizat nici după întocmirea raportului de expertiză cu obiectivele solicitate-valoare per acțiune, înstrăinare active etc. Nefondată a fost considerată de către instanța de apel și critica privind nepronunțarea instanței fondului asupra capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor interese în continuare, Curtea a apreciat că, pentru debitele reținute în sarcina intimatului-pârât, sunt incidente dispozițiile art. 371 2 alin. (2) – (3) C. proc. civ., aplicabile în procedura executării silite.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.V.A.S. care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. 25/2002 și ale art. 129 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs, reclamanta a reluat practic apărările formulate în fața instanței de apel, adăugând critica referitoare la lipsa rolului activ al judecătorului în calea de atac a apelului. Cu privire la critica adusă instanței de apel pentru lipsa rolului activ, Înalta Curte reține că, deși reclamanta indică în cererea de la dosarul de apel în judecată că înțelege să se folosească de proba cu expertiză și precizează obiectivele acesteia, la efectuarea expertizei a pus la dispoziția expertului numai documentele aflate deja la dosarul cauzei.

În aceste condiții nu i poate imputa instanței lipsa de rol activ. Instanța de control judiciar a reținut în mod corect că: „prin raportul de expertiză contabilă efectuat în calea de atac, ca de altfel și prin concluziile inserate prin lucrarea de aceeași specialitate administrată în timpul primei judecăți, expertul contabil G.I., a concluzionând că intimatul-pârât în perioada 2000 – 2003 nu a încasat dividende, de la societatea ale cărei acțiuni au format obiectul procesului de privatizare.

În finalul raportului, după prezentarea activelor înstrăinate în perioada 2000 – 2004 și valorii unei acțiuni, expertul nu a putut identifica existența altor prejudicii cauzate de pârâtul-intimat prin „nerespectarea clauzelor contractuale, înstrăinarea activelor prin eludarea legii, proasta gestiune și management necorespunzător”, menționând că o atare verificare trebuie a avea în vedere documentele financiar – contabile din perioada 2000 - 2006.” Curtea de apel a reținut că, în condițiile reglementate prin art. 1169 C. civ., sarcina probei, pentru pretențiile solicitate prin promovarea unei acțiuni, revine reclamantului, în calitate de inițiator al cererii de chemare în judecată.

Sub acest aspect, Curtea a constat că nici în timpul primei judecăți și nici în calea de atac, apelanta-reclamantă nu a întreprins demersurile necesare pentru a pune la dispoziția expertului documentele contabile apreciate ca necesare de acesta, specificate în conținutul procesului verbal încheiat de expert la data de 4 decembrie 2006. Înalta Curte are în vedere și faptul că, după pronunțarea instanței de fond asupra rezoluțiunii contractului (în materie comercială sentința fiind executorie de la data pronunțării 29 martie 2006 – art. 720 8 C. proc. civ.), reclamanta a redevenit acționar la societatea privatizată și, în această calitate, singura în măsură să indice în concret în ce constă prejudiciul ce se cere a fi cuantificat prin expertiza economico - financiară.

Reclamanta, în calitate de acționar avea posibilitatea legală să verifice dacă s-au efectuat vânzări ale activelor societății privatizate și să precizeze eventuale obiective pentru expertiza economico-financiară. Ca o dovadă a exercițiului cu bună credință al drepturilor procesuale recurenta reclamantă avea posibilitatea să indice și persoane fizice și/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de expertize economico – financiare, conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. Față de cele reținute, rezultă cu prisosință că instanța nu poate suplini, în numele rolului activ, pasivitatea procesuală a reclamantei pentru că ar crea un dezechilibru procesual evident între părți și o încălcare a principiilor imparțialității, al egalității părților în fața instanței civile și al contradictorialității.

Aplicarea unui principiu nu se poate face cu înfrângerea altor principii. Având în vedere considerentele de mai sus rezultă că nu au fost nesocotite de către instanța de apel dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și nici ale art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 93 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 93 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2007.