ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2551/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată că, prin sentința comercială nr. 1177 din 29 martie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 25645/3/2004 (nr. în format vechi 9625/2004),

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte acțiunea

precizată formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâtul B.C. și s-a dispus

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat de părți sub nr.

BT din 27 din data de 5 februarie 2000, pârâtul fiind obligat la plata către

reclamantă a sumelor de 108.570,65 RON reprezentând dobândă contractuală pentru

perioada aprilie 2000 – iulie 2005, 306.733,74 RON penalități aferente

perioadei 31 martie 2001 – 6 iulie 2005 și la plata contravalorii în lei la

cursul Oficial al B.N.R. din ziua plății efective a sumei de 20.555,52 dolari

S.U.A. reprezentând penalități pentru investiția de mediu pentru intervalul 31

martie 2000 – 31 iulie 2005, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere

privind obligarea la plata dividendelor și la plata altor daune interese decât

cele acordate, cu suportarea de către pârât a cheltuielilor de judecată în

cuantum de 20.000.000 ROL reprezentând onorariu expert.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța fondului, a reținut, în esență că, pârâtul nu a îndeplinit

obligația contractuală de plată a prețului acțiunilor care au format obiectul

contractului nr. BT din 27 din 5 aprilie 2000, fiind incidente dispozițiile art.

1020 – art. 1021 C. civ., privind rezoluțiunea contractului încheiat cu reclamanta

cu suportarea de daune interese.

În stabilirea valorii

daunelor interese, instanța a avut în vedere concluziile raportului de

expertiză contabilă, efectuat la solicitarea reclamantei și ale suplimentului

de expertiză, cuantumul penalităților de întârziere, a dobânzii contractuale și

a penalităților pentru nerealizarea investiției de mediu la plata cărora a fost

obligat pârâtul, corespunzând sumelor indicate cu acest titlu de către expertul

de specialitate.

În baza acelorași concluzii tribunalul

a constatat că pe perioada în litigiu, pârâtul nu a încasat dividende și că în

sarcina acestuia nu pot fi imputate alte prejudicii.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta A.V.A.S. Apelul a fost respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 93 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Apelanta a solicitat

schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii și a capătului de

cerere privind plata altor daune interese decât cele cuantificate prin cererea

de chemare în judecată urmare rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni încheiat cu intimatul pârât, învederând și faptul că prima instanță nu

s-a pronunțat asupra cererii privind plata în continuare a daunelor interese

până la rămânerea definitivă a hotărârii de rezoluțiune.

În esență, apelanta a

susținut că potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, pentru stabilirea

prejudiciilor și a întinderii daunelor interese, altele decât cele cuantificate

prin cererea de chemare în judecată, se impune efectuarea unei expertize, probă

pe care a solicitat-o în timpul primului ciclu procesual.

În opinia apelantei expertul

desemnat a ignorat a răspunde la obiectivul privind calculul valorii de piață a

acțiunilor, pârâtul urmând a suporta contravaloarea acestor acțiuni, nemaifiind

posibilă restituirea lor materială, în temeiul art. 21 din O.G. nr. 25/2002

modificată și completată.

Curtea a încuviințat proba

cu expertiză contabilă solicitată de apelantă cu obiectivele cerute de această

parte și prin petiția depusă la dosar, la data de 27 septembrie 2006,

specificate prin încheierile întocmite la termenele de judecată din 19

septembrie 2006 și respectiv la 17 octombrie 2006.

Examinând sentința

comercială atacată prin prisma criticilor evocate de apelantă, în baza actelor

și lucrărilor dosarului, inclusiv a probelor noi administrate în calea de atac,

Curtea de apel a respins apelul cu motivarea că, nici în timpul primei judecăți

și nici în calea de atac, apelanta-reclamantă nu a întreprins demersurile

necesare pentru a pune la dispoziția expertului documentele contabile apreciate

ca necesare de acesta, specificate în conținutul procesului verbal încheiat de

expert la data de 4 decembrie 2006.

Fiind vorba de bilanțuri

întocmite înainte și după privatizare, procese-verbale privind situația

economico-financiară încheiate la data privatizării, inventarierea

patrimoniului și registrele contabile înainte și după privatizare, precum și

bilanțurile anuale și balanțele post-privatizare, etc, apelanta-reclamantă, în

calitate de parte interesată, trebuia să întreprindă demersuri la societatea în

cauză, precum și la organele financiare locale unde astfel de documente se

depun, pentru obținerea respectivelor înscrisuri.

Dezinteresul manifestat în

acest sens, a rezultat și din poziția reprezentantului apelantei, consemnată în

practicaua prezentei decizii, care a solicitat suplimentarea raportului de

expertiză, expertul urmând a verifica actele aflate într-un dosar de faliment

al societății privatizate, fără a dovedi nici măcar existența acestui dosar pe

rolul instanței competente și a indica înscrisurile atașate în respectiva

cauză, care prezentau relevanță în litigiul de față.

De altfel, apelanta nu a

indicat nici prin acțiunea introductivă și nici prin motivele de apel, ce

reprezintă celelalte daune interese solicitate, natura acestora și nu a

cuantificat estimativ aceste pretenții, precizări pe care nu le-a realizat nici

după întocmirea raportului de expertiză cu obiectivele solicitate-valoare per

acțiune, înstrăinare active etc.

Nefondată a fost considerată

de către instanța de apel și critica privind nepronunțarea instanței fondului

asupra capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor interese în

continuare, Curtea a apreciat că, pentru debitele reținute în sarcina

intimatului-pârât, sunt incidente dispozițiile art. 371

2

alin. (2) –

(3) C. proc. civ., aplicabile în procedura executării silite.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs A.V.A.S. care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la

tribunal deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. 25/2002

și ale art. 129 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de

recurs, reclamanta a reluat practic apărările formulate în fața instanței de

apel, adăugând critica referitoare la lipsa rolului activ al judecătorului în

calea de atac a apelului.

Cu privire la critica adusă

instanței de apel pentru lipsa rolului activ, Înalta Curte reține că, deși

reclamanta indică în cererea de la dosarul de apel în judecată că înțelege să

se folosească de proba cu expertiză și precizează obiectivele acesteia, la

efectuarea expertizei a pus la dispoziția expertului numai documentele aflate

deja la dosarul cauzei. În aceste condiții nu i poate imputa instanței lipsa de

rol activ.

Instanța de control judiciar

a reținut în mod corect că: „prin raportul de expertiză contabilă efectuat în

calea de atac, ca de altfel și prin concluziile inserate prin lucrarea de

aceeași specialitate administrată în timpul primei judecăți, expertul contabil

G.I., a concluzionând că intimatul-pârât în perioada 2000 – 2003 nu a încasat

dividende, de la societatea ale cărei acțiuni au format obiectul procesului de

privatizare.

În finalul raportului, după

prezentarea activelor înstrăinate în perioada 2000 – 2004 și valorii unei

acțiuni, expertul nu a putut identifica existența altor prejudicii cauzate de pârâtul-intimat

prin „nerespectarea clauzelor contractuale, înstrăinarea activelor prin

eludarea legii, proasta gestiune și management necorespunzător”, menționând că

o atare verificare trebuie a avea în vedere documentele financiar – contabile

din perioada 2000 - 2006.”

Curtea de apel a reținut că,

în condițiile reglementate prin art. 1169 C. civ., sarcina probei, pentru

pretențiile solicitate prin promovarea unei acțiuni, revine reclamantului, în

calitate de inițiator al cererii de chemare în judecată.

Sub acest aspect, Curtea a

constat că nici în timpul primei judecăți și nici în calea de atac,

apelanta-reclamantă nu a întreprins demersurile necesare pentru a pune la

dispoziția expertului documentele contabile apreciate ca necesare de acesta,

specificate în conținutul procesului verbal încheiat de expert la data de 4

decembrie 2006.

Înalta Curte are în vedere

și faptul că, după pronunțarea instanței de fond asupra rezoluțiunii

contractului (în materie comercială sentința fiind executorie de la data

pronunțării 29 martie 2006 – art. 720

8

C. proc. civ.), reclamanta a

redevenit acționar la societatea privatizată și, în această calitate, singura în

măsură să indice în concret în ce constă prejudiciul ce se cere a fi

cuantificat prin expertiza economico - financiară. Reclamanta, în calitate de

acționar avea posibilitatea legală să verifice dacă s-au efectuat vânzări ale

activelor societății privatizate și să precizeze eventuale obiective pentru

expertiza economico-financiară. Ca o dovadă a exercițiului cu bună credință al

drepturilor procesuale recurenta reclamantă avea posibilitatea să indice și

persoane fizice și/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de expertize

economico – financiare, conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002.

Față de cele reținute,

rezultă cu prisosință că instanța nu poate suplini, în numele rolului activ,

pasivitatea procesuală a reclamantei pentru că ar crea un dezechilibru

procesual evident între părți și o încălcare a principiilor imparțialității, al

egalității părților în fața instanței civile și al contradictorialității.

Aplicarea unui principiu nu se poate face cu înfrângerea altor principii.

Având în vedere

considerentele de mai sus rezultă că nu au fost nesocotite de către instanța de

apel dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și nici ale art. 21 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002.

Pentru considerentele de

fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 93 din 20 februarie 2007

a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 93 din 20 februarie

2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2007.