ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 596/2009

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data

de 17 martie 2006 sub nr. 9488/3/2006, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată

pe pârâtul C.C.C., solicitând instanței să se dispună rezoluțiunea contractului

nr. BT din 21 martie 2000 și obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor ce

au format obiectul contractului; iar în subsidiar, urmare a admiterii

rezoluțiunii, obligarea pârâtului la plata de daune-interese datorate ca urmare

a desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. BT/21 din 21

martie 2000 constând în:

- suma de

6.136 Euro (echivalent a 12.000 mărci germane) reprezentând penalități datorate

ca urmare a nerealizării angajamentului investițional pentru protecția mediului

cu termen scadent final în data de 31 martie 2003;

- suma de

15.338,76 Euro (echivalent a 30.000 mărci germane) reprezentând valoarea

investițiilor nerealizate;

- contravaloarea

celor 572.602 acțiuni cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. BT 21 din 21 martie 2000;

- dividendele

încasate pe perioada de valabilitate a contractului;

- suma de

300.000.000 ROL reprezentând credit acordat societății privatizate în vederea

retehnologizării prin Convenția nr. 589 din 19 august 1996, în baza Legii nr. 58/1999;

- suma de 303.741.062

ROL- dividende aferente anului 1996;

- suma de

350.153.260 ROL – daune moratorii datorate de SC S. SA pentru neplata la termen

a dividendelor pentru anii 1992-1996, precum și obligarea pârâtului la plata

celorlalte daune-interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S.,

estimate provizoriu la valoarea de 500 Euro.

Prin sentința

comercială nr. 1782 din 7 februarie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins excepția prescripției în ceea ce privește primele două tranșe

investiționale și a admis excepția prescripției în ceea ce privește cererea

reclamantei de obligare a pârâtului la plata următoarelor sume: 300.000.000 lei

ROL credit, 303.741.062 lei ROL dividende pentru anul 1996 și 350.153.260 lei

ROL daune moratorii.

A admis în

parte acțiunea principală precizată formulată de reclamanta A.V.A.S. și a

dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. BT 21 din 21

martie 2000, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.136 Euro

cu titlu de penalități.

A respins

cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumelor de 15.338,76 Euro

investiții nerealizate, 1.431.505 lei RON contravaloarea celor 572.602 acțiuni

și la plata contravalorii dividendelor aferente perioadei de valabilitate a contractului

ca neîntemeiată.

A respins

cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumelor de 300.000.000 lei

ROL credit, 303.741.062 lei ROL dividende pentru anul 1996 și 350.153.260 lei

ROL daune moratorii ca prescrisă.

A respins

cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata celorlalte daune-interese,

potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 ca neîntemeiată.

A respins

cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata către

reclamantă a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Între F.P.S.

(antecesor în drepturi al reclamantei A.V.A.S.) în calitate de vânzător și

pârâtul C.C.C. în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. BT 21 din 21 martie 2000 prin care pârâtul a

cumpărat 572.602 acțiuni reprezentând 50,996% din valoarea capitalului social

al SC S. SA Siret, prețul convenit fiind de 1.168.108.080 ROL.

Prin clauza

nr. 8.7 din contractul de privatizare s-a stabilit faptul că, cumpărătorul, în

calitate de acționar al societății, se obliga să asigure plata datoriilor

societății către F.P.S., datorii constând în dividende neachitate, daune-interese

datorate pentru neachitarea la termen a dividendelor aferente anului 1996 și

daune moratorii calculate pentru neplata la scadență a dividendelor pe anii

1992-1996 și creditul destinat retehnologizării în valoare de 300.000.000 ROL.

Potrivit

clauzei nr. 8.9 alin. (9) din contract cumpărătorul, în calitate de acționar al

societății se obliga să efectueze în societate pe o perioadă de 3 ani, începând

cu data de 31 martie 2000, o investiție pentru realizarea măsurilor cuprinse în

programul de conformare, în sumă de 30.000 mărci germane astfel:

10.000 mărci

germane - în perioada 31 martie 2000-31 martie 2001

10.000 mărci

germane – în perioada 31 martie 2001-31 martie 2002

10.000 mărci

germane –în perioada 31 martie 2002-31 martie 2003.

De asemenea,

potrivit clauzei nr. 8.9 alin. (10), cumpărătorul se obliga ca în cazul

neefectuării investițiilor prevăzute la anexa nr. 4 (în realitate Anexa 5,

astfel cum s-a precizat ulterior) să plătească vânzătorului o penalitate egală

cu 20% din suma neinvestită la sfârșitul fiecărui an și cumulat.

Tribunalul a

reținut că pârâtul nu a făcut dovada faptului că s-ar fi conformat obligației

investiționale pentru protecția mediului asumate conform art. 8.9 alin. (9).

Urmare a

nerealizării angajamentului investițional asumat conform art. 8.9 alin. (9) din

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. BT 21 din 21 martie 2000 pentru

scadențele 31 martie 2000, 31 martie 2001 și 31 martie 2003, în baza clauzei

penale de la art. 8.9 alin. (10) cumpărătorul datorează penalități în sumă de

6.136 Euro.

Pârâtul nu

și-a executat nici obligația prevăzută în clauza 8.7, întrucât, deși era

acționar majoritar, nu a asigurat plata datoriilor societății către F.P.S.,

situație de altfel recunoscută de pârât în întâmpinare.

Față de

situația de fapt reținută, date fiind și prevederile art. 1020-1021 C. civ.,

tribunalul a apreciat că în cauză sunt motive întemeiate pentru a dispune

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. BT 21 din 21 martie

2000, fapt ce are ca și consecință revenirea de drept a celor 572.602 acțiuni

în proprietatea A.V.A.S.

Referitor la

primele două tranșe din obligația investițională de 30.000 mărci germane

prevăzută în clauza 8.9 alin. (9), cu scadențele la 31 martie 2001 și 31 martie

2002, tribunalul a considerat că acestea fac parte dintr-o singură obligație,

care trebuie privită în mod unitar și a cărei dată scadentă este la 31 martie

2003, acesta fiind termenul de la care curge termenul de prescripție,

neputându-se considera că pentru fiecare tranșă investițională curge câte un

termen de prescripție distinct.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 390 din 18

septembrie 2008 a admis apelul formulat de A.V.A.S. împotriva sentinței

comerciale nr. 1782 din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a

dispus obligarea pârâtului la restituirea acțiunilor care au făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni seria BT nr. 21 din 21 martie 2000

încheiat de părți, în favoarea reclamantei și a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței, dând efectivitate regulii de repunere a părților în situația

anterioară încheierii contractului desființat.

Prin cererea

de recurs formulată, reclamanta A.V.A.S. a susținut că decizia recurată este

nelegală întrucât instanța nu a acordat în întregime cheltuielile de judecată

efectuate de A.V.A.S. în cadrul litigiului.

Se precizează

că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 21 alin. (1

1

) din O.G.

nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare, care prevede în mod

exemplificativ și nu limitativ categoriile de daune-interese pe care A.V.A.S.

le poate solicita în vederea reparării prejudiciului cauzat de cumpărător în

cazul desființării contractului de privatizare.

A.V.A.S. a

fost prejudiciată prin faptul că, prin oferta pe care pârâtul C.C.C. a făcut-o

cu privire la investițiile care urmau să fie efectuate în societatea

privatizată, a obținut un punctaj superior, care i-a permis să achiziționeze

pachetul de acțiuni deținut de instituția publică la SC S. SA, în dauna altor

potențiali investitori de bună credință.

În ceea ce

privește suma de 1.431.505 RON reprezentând contravaloarea celor 572.602

acțiuni care au format obiectul contractului de privatizare, se susține în

continuare, că această sumă este cuvenită A.V.A.S. în temeiul principiului

„repunerii părților în situația anterioară”.

Având în

vedere că SC S. SA este în procedura insolvenței, în urma rezoluțiunii

contractului de privatizare urmează să i se restituie acțiunile ce au făcut

obiectul contractului, care însă nu mai au nicio valoare și care nu mai pot fi

valorificate prin intermediul unei noi privatizări.

Prin clauza

contractuală, cumpărătorul a asigurat vânzătorul F.P.S./A.V.A.S. că datoriile

societății urmează să fie achitate, asumându-și astfel o obligație personală,

și în consecință, în situația neachitării de către societate a acestor sume,

obligația revenea cumpărătorului să asigure plata.

Temeiul de

drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul nu

a depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și nu au fost

depuse înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.

Recursul nu

este fondat.

Înalta Curte

analizând decizia recurată în raport de motivul invocat de recurentă, de actele

dosarului și de dispozițiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să

conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută

de dispoziția invocată.

Referitor la

critica potrivit căreia instanța nu a acordat în întregime cheltuielile de

judecată efectuate de A.V.A.S. nu poate fi reținută, întrucât poziția juridică de

parte câștigătoare în proces este determinată, de raportul dintre conținutul

obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai

parțial, instanța acordă celui ce a câștigat procesul numai o parte a

cheltuielilor de judecată suportate, proporțional cu pretențiile admise.

Potrivit art.

274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

suporte cheltuielile de judecată, prevedere care se coroborează cu art. 276 în

cazul în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte.

La baza obligației de restituire stă culpa procesuală.

În reiterarea

situației de fapt, recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau

dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.

În ceea ce

privește critica potrivit căreia au fost încălcate dispozițiile art. 21 alin. (1

1

)

din O.G. nr. 25/2002 aceasta nu poate fi primită, întrucât nicio dispoziție

specială nu absolvă o componentă elementară a conduitei procesuale a părților,

aceea de a proba pretențiile solicitate pe cale judiciară, potrivit art. 1169 C.

civ.

Recurenta nu

se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia

deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru

cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București împotriva deciziei comerciale nr. 390 din 18 septembrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei

comerciale nr. 390 din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.