Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2007

HOTĂRÂRE
26.01.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea anularea Hotărârii nr. 5686 din 31 mai 2006 emisă de pârâtă și constatarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii, se arată că părinții săi au fost obligați să-și stabilească domiciliul din Bulgaria în România, comuna Baia, județul Tulcea, reclamantul născându-se la 13 aprilie 1944 în perioada de refugiu a părinților săi. Prin sentința civilă nr. 582 / CA din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, instanța a admis acțiunea formulata, dispunând anularea Hotărârii nr. 5686/2006 emisă de C.J.P.

Tulcea. Totodată instanța a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor de la 1 iunie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că, potrivit probatoriului administrat, familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a încheierii Tratatului de la Craiova din 1940, fiind strămutată din comuna Căzălgiclia, județul Durostor, Bulgaria, în România, comuna Baia, județul Tulcea, iar reclamantul, născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze, dar în perioada reglementată de art. l din O.G. nr. 105/1999, a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și familia sa, astfel că și acesta este îndrituit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Tulcea criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că intimatul nu era născut in anul 1940 când a avut loc schimbul de populație intre Bulgaria si România pentru a susține ca a avut alt domiciliu și fost obligat îl schimbe, iar că în anul 1944, în care acesta s-a născut, între România si Bulgaria nu a avut loc nici un schimb de populații. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat. Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Acesta este și cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație. O atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speță, date fiind condițiile vitrege în care aceste persoane s-au născut. Din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că intimatul reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 6 1 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 582 / CA din 11 septembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 2601/36/2006 – 601/ CA din 8 iunie 2006, reclamantul S.M. a sol
ÎCCJ 2007-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 577/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția c omercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, la data de 15 mai 20
ÎCCJ 2007-01-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 2666/36/2006 – 619/ CA din 9 iunie 2006, reclamanta G.E. a soli
ÎCCJ 2007-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 2207/36/2006 – 520/CA din 15 mai 2006, reclamantul G.A. a solic
ÎCCJ 2007-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 580/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal (urmare declinării com
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă