ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata la 8 august 2001 reclamantul B.M. a solicitat anularea Ordinului nr. 205 din 12 aprilie 2001 emis de A.N.P.C., prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului din calitatea acestuia de director al O.J.P.C.V., începând cu data de 1 aprilie 2001, în temeiul art. 89 lit. c) din Legea nr. 188/1999. De asemenea, a solicitat și reîncadrarea sa pe același post și în aceleași condiții salariale, obligarea la plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit de la încetarea raporturilor de serviciu și până la reîncadrare și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civila nr. 406 din 15 aprilie 2002 a respins excepția tardivității acțiunii, excepție invocata de pârâta A.N.P.C, dar a respins și acțiunea ca fiind nefondată. Recursul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1863 din 16 mai 2003, în sensul că s-a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași Instanță, în vederea suplimentării probatoriilor. Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 38 din 15 ianuarie 2006 a respins acțiunea ca neîntemeiată, așa cum a fost precizată și restrânsă.

Și împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, admis prin Decizia nr. 2858 din 26 aprilie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a casat sentința și s-a trimis din nou cauza la aceeași Instanță spre rejudecare, dându-se îndrumarea de a se completa probele pentru a se stabili dacă în cazul județului Vrancea a avut loc efectiv concurs pentru ocuparea funcției de director, modul de organizare a concursului și dacă reclamantul a avut posibilitatea să participe la concurs și, eventual, să conteste în justiție rezultatul acestuia.

Primind cauza pentru o nouă rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 959 din 27 aprilie 2006, prin care a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat Ordinul nr. 205/2001, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturilor bănești aferente funcției publice deținute anterior ordinului, de la 1 aprilie 2001 și până la 25 mai 2001, să-i plătească daune morale în cuantum de 50.000 RON și cheltuieli de judecată în cuantum de 780 RON și s-a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la reintegrarea în funcție. Instanța reține, în motivarea hotărârii, că ordinul s-a emis nelegal pentru că pârâta nu a solicitat sprijinul A.N.F.P.

pentru încadrarea reclamantului pe o altă funcție publică și pentru că eliberarea din funcție s-a dispus retroactiv. Dar, consideră că nu se impune reintegrarea reclamantului în funcția avută la data emiterii ordinului, ținându-se cont că a avut loc o reorganizare a autorității publice și o desființare a postului deținut de acesta. Reține și că pârâta trebuie să-i plătească reclamantului drepturile bănești până la ocuparea postului de inspector șef prin concurs, precum și daune morale urmare lezării demnității și existenței sentimentului de frustrare create prin maniera abuzivă în care a fost destituit. Ambele părți au declarat recurs împotriva sentinței.

Reclamantul critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricini și că Instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și a depășit atribuțiile puterii judecătorești, invocând ca temei juridic art. 304 pct. 7,8,9 și 4 C. proc. civ. Menționează că Instanța a sacrificat drepturile sale în favoarea bunului mers al autorității pârâte, că nu a fost repus în toate drepturile urmare constatării netemeiniciei și nelegalității ordinului și anume nu a fost reintegrat pe postul avut sau pe un alt post, cu plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 1 ianuarie 2001 până la zi.

Consideră că Instanța nu și-a exercitat rolul activ pentru a constata că actele prin care s-a încercat dovedirea ținerii concursului erau întocmite în fals, după introducerea acțiunii și că eliberarea sa din funcție s-a făcut fără o cercetare prealabilă, fără să fi fost sancționat anterior sau să fi săvârșit vreo abatere disciplinară. A.N.P.C. susține că Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și anume s-a pronunțat și asupra acordării daunelor morale, cu toate că reclamantul a renunțat la acestea prin apărător său, cel care a reprezentat interesele reclamantului în Instanță în baza unei împuterniciri avocațiale.

Susține și că nu se impunea acordarea daunelor morale pentru că s-au îndeplinit toate condițiile pentru organizarea concursului, la care reclamantul nu a înțeles să se prezinte și că Instanța de Fond trebuia să aibă în vedere că Instanța de Recurs a luat act de faptul că reclamantul a renunțat la daunele morale, iar casarea cu trimitere s-a dispus din cauza administrării unui probatoriu insuficient. Analizând motivele de recurs invocate de părți, Înalta Curte reține următoarele: Recurentul - reclamant susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și că s-a schimbat înțelesul actului dedus judecății.

Dar, din cuprinsul sentinței nu rezultă astfel de împrejurări, Instanța făcând o analiză amplă a motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată, raportate la probatoriile administrate și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, stabilind corect situația de fapt și încadrarea în normele legale, contrar celor susținute de recurent prin cererea sa de recurs. Nu se reține nici motivarea că Instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci ea s-a pronunțat asupra a ce s-a cerut, care era de competența sa și a motivat corespunzător. Temeinic Instanța a reținut și motivat că a existat o reorganizare a autorității pârâte și că au fost desființate posturile de natura celui ocupat de reclamant, dar că ordinul de eliberare din funcția de conducere este nelegal pentru că nu s-a făcut dovadă că s-ar fi solicitat sprijinul A.N.F.P.

pentru încadrarea reclamantului pe un alt post, iar acesta să-l fi refuzat și că eliberarea din funcție s-a dispus retroactiv. Reclamantul - recurent nu mai putea fi însă reîncadrat pe un post care nu mai exista, iar acesta nu a participat la concursul pentru ocuparea postului de inspector șef sau de inspector șef adjunct, create în urma reorganizării subunității la care a funcționat anterior eliberării din funcție, chiar dacă este discutabil dacă a avut cunoștință de ținerea acestui concurs. Solicitarea sa de a i se acorda drepturile bănești ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada 1 ianuarie 2001 și până în prezent, nu poate fi admisă, Instanța de Fond acordându-i corect astfel de drepturi numai pentru perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de serviciu și cea a ocupării prin concurs a postului de inspector șef.

În ce privește susținerea recurentului - reclamant că Instanța nu și-a exercitat rolul activ spre a stabili că actele prin care s-a urmărit a se dovedi că s-a ținut concursul în condiții legale sunt întocmite în fals și după introducerea acțiunii, nu este justificată, deoarece Instanța a făcut diligențele necesare pentru lămurirea acestei situații, iar recurentul era cel care trebuia, în situația în care aprecia că aceste înscrisuri sunt falsificate, să se înscrie în fals, ceea ce nu a făcut. Eliberarea din funcție s-a făcut ca urmare a desființării postului pe care l-a ocupat, ceea ce nu impunea efectuarea cercetării prealabile sau ca recurentul să fi fost sancționat disciplinar anterior. Pentru considerentele arătate mai sus, urmează ca recursul acestuia să fie respins ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de recurenta - pârâtă, se va reține că susținerea acesteia că recurentul - reclamant ar fi renunțat la acordarea daunelor morale, nu este întemeiată. Prin cererea de chemare în judecată și prin cereri ulterioare recurentul - reclamant a solicitat și stăruit în a i se acorda daune morale, iar faptul că avocatul său nu a mai cerut, la un moment dat, acordarea acestora, nu este de natură să ducă la concluzia că s-a renunțat legal la capătul de cerere referitor la daunele morale. Conform prevederilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ. „Recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, precum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale”.

Ca atare, cum apărătorul reclamantului nu a avut o astfel de procură din parte acestuia, nu putea renunța la judecată cu privire la capătul de cerere de acordare a daunelor morale. Însă, Instanța de Fond, fără o analiză mai atentă a considerentelor pentru care se impunea acordarea daunelor morale, a stabilit un cuantum exagerat al acestora. De aceea, printr-o apreciere corectă a condițiilor concrete în care i-au încetat recurentului - reclamant raporturile de serviciu, ținându-se cont de faptul că a avut un sentiment de frustrare prin modul în care i-au încetat raporturile de serviciu cu autoritatea publică la care funcționa și de comportarea ulterioară față de acesta a reprezentanților A.N.P.C., se va stabili un cuantum al daunelor morale de 10.000 RON.

Astfel fiind, recursul declarat de A.N.P.C. va fi admis numai în sensul reducerii cuantumului daunelor morale de la 50.000 RON la 10.000 RON. Văzând și prevederile art. 299 și art. 314 C. proc. civ. și art. 10 alin (2) din Legea nr. 554/2004;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva Deciziei nr. 959 din 27 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că reduce daunele morale la 10.000 RON. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul declarat de B.M. împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2007.