ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata la 8 august 2001

reclamantul B.M. a solicitat anularea Ordinului nr. 205 din 12 aprilie 2001

emis de A.N.P.C., prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale

reclamantului din calitatea acestuia de director al O.J.P.C.V., începând cu

data de 1 aprilie 2001, în temeiul art. 89 lit. c) din Legea nr. 188/1999.

De asemenea, a solicitat și

reîncadrarea sa pe același post și în aceleași condiții salariale, obligarea la

plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit de la încetarea raporturilor

de serviciu și până la reîncadrare și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ, prin sentința civila nr. 406 din 15 aprilie 2002 a respins excepția tardivității acțiunii, excepție invocata de pârâta A.N.P.C, dar a respins și

acțiunea ca fiind nefondată.

Recursul declarat de

reclamant împotriva sentinței a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1863 din 16 mai 2003, în sensul

că s-a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași Instanță, în

vederea suplimentării probatoriilor.

Rejudecând cauza, Curtea de

Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 38

din 15 ianuarie 2006 a respins acțiunea ca neîntemeiată, așa cum a fost

precizată și restrânsă.

Și împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, admis prin Decizia nr. 2858 din 26

aprilie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a

casat sentința și s-a trimis din nou cauza la aceeași Instanță spre rejudecare,

dându-se îndrumarea de a se completa probele pentru a se stabili dacă în cazul

județului Vrancea a avut loc efectiv concurs pentru ocuparea funcției de

director, modul de organizare a concursului și dacă reclamantul a avut

posibilitatea să participe la concurs și, eventual, să conteste în justiție

rezultatul acestuia.

Primind cauza pentru o nouă

rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 959 din 27 aprilie 2006, prin care a

admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat Ordinul nr. 205/2001, a obligat

pârâta să-i plătească reclamantului drepturilor bănești aferente funcției

publice deținute anterior ordinului, de la 1 aprilie 2001 și până la 25 mai

2001, să-i plătească daune morale în cuantum de 50.000 RON și cheltuieli de

judecată în cuantum de 780 RON și s-a respins ca nefondat capătul de cerere

privitor la reintegrarea în funcție.

Instanța reține, în

motivarea hotărârii, că ordinul s-a emis nelegal pentru că pârâta nu a

solicitat sprijinul A.N.F.P. pentru încadrarea reclamantului pe o altă funcție

publică și pentru că eliberarea din funcție s-a dispus retroactiv.

Dar, consideră că nu se

impune reintegrarea reclamantului în funcția avută la data emiterii ordinului,

ținându-se cont că a avut loc o reorganizare a autorității publice și o

desființare a postului deținut de acesta.

Reține și că pârâta trebuie

să-i plătească reclamantului drepturile bănești până la ocuparea postului de

inspector șef prin concurs, precum și daune morale urmare lezării demnității și

existenței sentimentului de frustrare create prin maniera abuzivă în care a

fost destituit.

Ambele părți au declarat

recurs împotriva sentinței.

Reclamantul critică

hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că aceasta cuprinde

motive contradictorii și străine de natura pricini și că Instanța a schimbat

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus

judecății, a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, invocând ca temei juridic art. 304 pct.

7,8,9 și 4 C. proc. civ.

Menționează că Instanța a

sacrificat drepturile sale în favoarea bunului mers al autorității pârâte, că

nu a fost repus în toate drepturile urmare constatării netemeiniciei și

nelegalității ordinului și anume nu a fost reintegrat pe postul avut sau pe un

alt post, cu plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 1 ianuarie 2001

până la zi.

Consideră că Instanța nu

și-a exercitat rolul activ pentru a constata că actele prin care s-a încercat

dovedirea ținerii concursului erau întocmite în fals, după introducerea

acțiunii și că eliberarea sa din funcție s-a făcut fără o cercetare prealabilă,

fără să fi fost sancționat anterior sau să fi săvârșit vreo abatere

disciplinară.

A.N.P.C. susține că Instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut și anume s-a pronunțat și asupra acordării

daunelor morale, cu toate că reclamantul a renunțat la acestea prin apărător

său, cel care a reprezentat interesele reclamantului în Instanță în baza unei

împuterniciri avocațiale.

Susține și că nu se impunea

acordarea daunelor morale pentru că s-au îndeplinit toate condițiile pentru

organizarea concursului, la care reclamantul nu a înțeles să se prezinte și că Instanța

de Fond trebuia să aibă în vedere că Instanța de Recurs a luat act de faptul că

reclamantul a renunțat la daunele morale, iar casarea cu trimitere s-a dispus

din cauza administrării unui probatoriu insuficient.

Analizând motivele de recurs

invocate de părți, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul - reclamant

susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de

natura pricinii și că s-a schimbat înțelesul actului dedus judecății.

Dar, din cuprinsul sentinței

nu rezultă astfel de împrejurări, Instanța făcând o analiză amplă a motivelor

invocate prin cererea de chemare în judecată, raportate la probatoriile

administrate și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, stabilind corect

situația de fapt și încadrarea în normele legale, contrar celor susținute de

recurent prin cererea sa de recurs.

Nu se reține nici motivarea

că Instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci ea s-a

pronunțat asupra a ce s-a cerut, care era de competența sa și a motivat

corespunzător.

Temeinic Instanța a reținut

și motivat că a existat o reorganizare a autorității pârâte și că au fost

desființate posturile de natura celui ocupat de reclamant, dar că ordinul de

eliberare din funcția de conducere este nelegal pentru că nu s-a făcut dovadă

că s-ar fi solicitat sprijinul A.N.F.P. pentru încadrarea reclamantului pe un

alt post, iar acesta să-l fi refuzat și că eliberarea din funcție s-a dispus

retroactiv.

Reclamantul - recurent nu

mai putea fi însă reîncadrat pe un post care nu mai exista, iar acesta nu a

participat la concursul pentru ocuparea postului de inspector șef sau de

inspector șef adjunct, create în urma reorganizării subunității la care a

funcționat anterior eliberării din funcție, chiar dacă este discutabil dacă a

avut cunoștință de ținerea acestui concurs.

Solicitarea sa de a i se

acorda drepturile bănești ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada 1 ianuarie 2001

și până în prezent, nu poate fi admisă, Instanța de Fond acordându-i corect

astfel de drepturi numai pentru perioada cuprinsă între data încetării

raporturilor de serviciu și cea a ocupării prin concurs a postului de inspector

șef.

În ce privește susținerea

recurentului - reclamant că Instanța nu și-a exercitat rolul activ spre a

stabili că actele prin care s-a urmărit a se dovedi că s-a ținut concursul în

condiții legale sunt întocmite în fals și după introducerea acțiunii, nu este

justificată, deoarece Instanța a făcut diligențele necesare pentru lămurirea

acestei situații, iar recurentul era cel care trebuia, în situația în care

aprecia că aceste înscrisuri sunt falsificate, să se înscrie în fals, ceea ce

nu a făcut.

Eliberarea din funcție s-a

făcut ca urmare a desființării postului pe care l-a ocupat, ceea ce nu impunea

efectuarea cercetării prealabile sau ca recurentul să fi fost sancționat

disciplinar anterior.

Pentru considerentele

arătate mai sus, urmează ca recursul acestuia să fie respins ca nefondat.

Referitor la recursul

declarat de recurenta - pârâtă, se va reține că susținerea acesteia că

recurentul - reclamant ar fi renunțat la acordarea daunelor morale, nu este

întemeiată.

Prin cererea de chemare în

judecată și prin cereri ulterioare recurentul - reclamant a solicitat și

stăruit în a i se acorda daune morale, iar faptul că avocatul său nu a mai

cerut, la un moment dat, acordarea acestora, nu este de natură să ducă la

concluzia că s-a renunțat legal la capătul de cerere referitor la daunele

morale.

Conform prevederilor art. 69

alin. (1) C. proc. civ. „Recunoașterile privitoare la drepturile în judecată,

renunțările, precum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în

temeiul unei procuri speciale”.

Ca atare, cum apărătorul

reclamantului nu a avut o astfel de procură din parte acestuia, nu putea

renunța la judecată cu privire la capătul de cerere de acordare a daunelor

morale.

Însă, Instanța de Fond, fără

o analiză mai atentă a considerentelor pentru care se impunea acordarea

daunelor morale, a stabilit un cuantum exagerat al acestora.

De aceea, printr-o apreciere

corectă a condițiilor concrete în care i-au încetat recurentului - reclamant

raporturile de serviciu, ținându-se cont de faptul că a avut un sentiment de

frustrare prin modul în care i-au încetat raporturile de serviciu cu

autoritatea publică la care funcționa și de comportarea ulterioară față de

acesta a reprezentanților A.N.P.C., se va stabili un cuantum al daunelor morale

de 10.000 RON.

Astfel fiind, recursul

declarat de A.N.P.C. va fi admis numai în sensul reducerii cuantumului daunelor

morale de la 50.000 RON la 10.000 RON.

Văzând și prevederile art.

299 și art. 314 C. proc. civ. și art. 10 alin (2) din Legea nr. 554/2004;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.N.P.C. împotriva Deciziei nr. 959 din 27 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că reduce daunele morale la 10.000 RON.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Respinge recursul declarat

de B.M. împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2007.