ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la data de 19 ianuarie 2004, reclamantul L.C. a solicitat, în

contradictoriu cu M.A.I. și I.P.J.B., anularea Ordinului nr. S/II/4242/2003

emis de pârâtul I și a dispoziției nr. 647175 din 15 decembrie 2003 prin care

pârâtul II i-a comunicat acest ordin.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 176 din 9

aprilie 2004 a admis în parte acțiunea, a anulat actele administrative atacate

și a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția avută, obligând pârâții să-i

plătească drepturile salariale cuvenite, până la reîncadrarea efectivă.

Instanța a respins capătul

de cerere privind indexarea drepturilor salariale cu indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs pârâții, urmare căruia, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2127 din 31

martie 2005, admițându-l, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare.

Instanța de recurs a

apreciat că este greșită constatarea instanței de fond potrivit căreia

sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului este lovită de nulitate întrucât

nu au fost satisfăcute cerințele art. 268 alin. (2) C. muncii, deoarece procedura

de cercetare prealabilă și de aplicare a sancțiunilor disciplinare pentru

polițiști, se face potrivit legislației speciale, Legea nr. 360/2002 modificată

și completată prin O.G. nr. 89/2003 și Ordinul M.A.I. nr. 350/2002, ale cărei

norme au fost respectate de pârâte cu ocazia sancționării reclamantului.

Pe cale de consecință,

întrucât Curtea de Apel Bacău, prin sentința atacată, nu s-a pronunțat asupra

fondului pricinii, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea

stabilirii temeiniciei sancțiunii disciplinare aplicate.

Rejudecând cauza în fond

după casare, Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 47 din 24 februarie

2006, admite în parte acțiunea, a anulat ordinele atacate și a dispus

reîncadrarea reclamantului în funcția avută, obligând pârâtele să-i plătească

drepturile salariale cuvenite de la data de 1 aprilie 2004 și până la

reintegrarea efectivă; a respins totodată capătul de cerere privind indexarea

drepturilor salariale cu indicele de inflație.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că prin Ordinul M.A.I. nr. S/II/4242 din 31 decembrie 2003

s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului ca urmare a

sancționării sale disciplinare cu „destituirea din poliție”.

S-a mai reținut de asemenea

că ordinul sus menționat a fost comunicat reclamantului înainte de a fi fost

emis, respectiv prin adresa din 15 decembrie 2003 a I.P.J.B.

Pe fondul sancțiunii

aplicate instanța a apreciat că aceasta este disproporționată în raport cu

abaterea comisă astfel cum a fost ea reținută în încheierea Consiliului de

disciplină al I.P.J.B. constând în aceea că la data de 9 august 2003

reclamantul, aflat la volanul autoturismului proprietate personală, neacordând

prioritate în momentul unui viraj, a intrat în coliziune cu un alt autoturism rezultatul

fiind avarierea celor două vehicule și rănirea ușoară a pasagerilor,

reclamantul părăsind locul faptei fără încuviințarea organelor ce efectuau

cercetarea.

Instanța a reținut în acest

sens că lipsa de gravitate a faptelor a fost constatată și de organele de

cercetare penală, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău dispunând, prin Ordonanța

nr. 165/ P din 31 octombrie 2003, scoaterea de sub urmărire penală a

reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului

fără încuviințarea poliției, cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de

sustragere de la recoltarea probelor fiziologice.

Pe cale de consecință

instanța de fond a apreciat că faptele comise de reclamant nu constituie

abateri disciplinare în sensul dispozițiilor art. 57 lit. a) din Legea nr.

360/2002 și ale art. 11 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002 și cu

atât mai puțin o abatere gravă, pentru a atrage măsura extremă a destituirii

din poliție. Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale menționate

prevăd că la stabilirea sancțiunii trebuie avută în vedere și activitatea

desfășurată anterior, gravitatea și consecințele faptei comise precum și gradul

de vinovăție al polițistului, aspecte în raport cu care instanța a apreciat că

fapta reclamantului reprezintă „cea mai puțin gravă abatere disciplinară”

pentru care în mod nelegal și netemeinic i s-a aplicat sancțiunea cea mai

gravă.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.P.J.B. criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate întrucât este eronată aprecierea instanței

de fond că sancțiunea destituirii reclamantului din funcția publică avută este

disproporțională față de abaterea comisă aceasta întrucât pentru luarea măsurii

extreme s-a avut în vedere și nerespectarea de către intimatul-reclamant a

prevederilor Dispoziției M.A.I. nr. 4650/1999, respectiv a Dispoziției I.G.P.R.

nr. 2010009/2003 care prevăd că polițiștii trebuie să se comporte în trafic în

strictă conformitate cu prevederile legale, astfel încât din punct de vedere al

respectării acestora și a conduitei preventive să devină model pentru ceilalți

conducători auto.

Sancțiunea disciplinară

aplicată intimatului-reclamant nu s-a datorat infracțiunii săvârșite din culpă

în accidentul de circulație care a avut loc, ci încălcarea deontologiei

profesionale în legătură cu fapta săvârșită la acea dată, sancțiune ce s-a

aplicat cu respectarea dispozițiilor art. 15 lit. b), art. 57 lit. a), art. 60

pct. 2 din Legea nr. 360/2002, coroborate cu cele ale art. 11 lit. a) și b),

art. 15 din O.M.A.I. nr. 350/2002 în vigoare la acea dată.

La individualizarea măsurii

disciplinare propuse de colectivul care a efectuat cercetarea prealabilă au

fost avute în vedere și cele 7 abateri disciplinare săvârșite de ofițer în

intervalul 1996 – 2003, iar sancțiunea propusă este în concordanță cu

gravitatea abaterii comise.

Adresa I.P.J.B. din 15

decembrie 2003 a fost emisă în executarea O.M.A.I. nr. S/II/4242 din 31

decembrie 2003 și nu cuprinde măsuri de sancționare a reclamantului.

Înlăturarea caracterului

penal al faptei nu elimină automat răspunderea disciplinară.

Greșit, susține recurentul M.A.I.,

s-a apreciat de instanța de fond că pârâții nu au depus dovezi cu privire la

sancțiunile disciplinare aplicate anterior intimatului, deoarece aceste dovezi

se regăsesc în dosarul cauzei.

Prin concluzii scrise depuse

la dosar intimatul a solicitat respingerea recursurilor întrucât ordinul atacat

este nelegal, nu prevede abaterea pentru care a fost sancționat de un consiliu

de disciplină care nu a fost constituit după procedura legală, fără componență

legală și fără respectarea prevederilor legale la dezbaterile ce au avut loc.

În cauză nu se află nici o

dovadă care să conducă la concluzia că a adus atingere onoarei, probității

profesionale sau prestigiului instituției.

Arată intimatul că în

noaptea de 8 august 2003 în timp ce se întorcea de la locuința unui prieten

decedat cu două zile înainte și care urma să fie înmormântat în ziua următoare,

pe fondul oboselii și stării psihice în care se afla a fost implicat într-un

accident de circulație, care nu a avut urmări grave.

După coliziunea în care a

fost implicat din culpa sa, a sesizat accidentul la Poliția Rutieră și a rămas la fața locului pentru cercetări.

A plecat de la locul

accidentului după finalizarea cercetării, cu scopul de a încerca să achite suma

solicitată de persoanele implicate în accident.

Arată intimatul că nu se

afla în timpul serviciului, nu a făcut nici un moment referire la funcția

deținută în poliție, și în nici un caz nu se poate discuta în context, de

atingerea onoarei polițistului sau a probității profesionale și nici a

prestigiului instituției, incidentul nefiind mediatizat și nici nu a fost

reclamat de cei îndreptățiți.

Curtea analizând hotărârea

recurată prin prisma criticilor formulate de cele două recurente constată

următoarele:

Abaterea disciplinară

reprezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea

îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici.

În cauză, față de

reclamantul – intimat s-a luat cea mai gravă sancțiune disciplinară, care

reprezintă, totodată și un mod de încetare a raportului de serviciu.

Conform art. 17 lit. g) din

Ordinul M.A.I. nr. 350/2002 destituirea reprezintă măsura extremă de

îndepărtare din cadrele poliției, în cazul comiterii unor abateri grave de la

prevederile normelor de muncă interne și alte dispoziții legale.

Analizând materialul

probator administrat în cauză în mod corect prima instanță a stabilit situația

de fapt în sensul că din toate faptele imputate reclamantului și de altfel

reținute și de Consiliul de disciplină din cadrul I.P.J.B. singura faptă

confirmată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău este părăsirea locului

accidentului, pentru care s-a apreciat că prezintă un grad de pericol social

redus.

S-a avut astfel în vedere că

după producerea accidentului, pe timpul cât a participat la cercetarea de la

fața locului, reclamantul în urma discuțiilor cu șoferul ucrainean pentru

acoperirea costului reparațiilor autoturismului avariat, s-a deplasat la

domiciliul unei cunoștințe pentru a împrumuta suma de bani precum și faptul că

reclamantul în urma accidentului a suferit un traumatism craniocerebral acut

deschis cu plagă parieto - temporală dreapta, respectiv o stare de șoc cu

pierderi de cunoștință ceea ce nu i-a mai permis să revină imediat la locul

accidentului.

Prin Ordinul M.A.I. nr.

S/II/4242 din 31 decembrie 2003 s-a reținut că prin nerespectarea regulilor de

circulație, prin atitudinea și comportamentul avut după producerea accidentului

s-a adus atingere onoarei polițistului și prestigiului instituției.

Față de aceste abateri

reținute în sarcina intimatului-reclamant pe baza probelor administrate s-a

confirmat fapta de părăsire a locului accidentului însă circumstanțiată conform

celor rezultate din împrejurările comiterii acesteia.

Cu privire la fapta

prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 respectiv nerespectarea

prevederilor Dispoziției M.A.I. nr. 4650/1999, și a Dispoziției I.G.P.R. nr.

2010009/2002 privind comportamentul în trafic al polițiștilor, trebuie avută în

vedere tot în contextul cu care a fost săvârșită și raportate la dispozițiile

art. 15 din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002 și art. 59 alin. (8) din Legea nr.

360/2002 privind statutul polițistului.

Astfel la stabilirea

sancțiunii se ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită abaterea

disciplinară, de gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție al

polițistului și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

În mod corect s-a apreciat

de prima instanță că în raport de criteriile legale de individualizare a

sancțiunii, sancțiunea destituirii din poliție a reclamantului este

disproporționată față de abaterile comise având în vedere împrejurările în care

au fost săvârșite de reclamant care în afara programului de serviciu, venind de

la locuința unui prieten decedat și care urma să fie înmormântat în ziua

următoare, pe fondul stării psihice în care se afla a fost implicat într-un

accident de circulație fără urmări grave.

Acesta s-a preocupat pentru

acoperirea prejudiciului generat de avarierea autoturismului implicat în

accident, nu s-a prevalat de funcția sa pentru a scăpa de răspunderea faptei

comise, suferind și el vătămări în urma coliziunii ce a determinat o stare de

șoc cu pierderi de cunoștință.

Este real că înlăturarea

caracterului penal al faptei nu înlătură automat răspunderea disciplinară însă

trebuie avut în vedere că singura faptă reținută de organul de urmărire penală

confirmată probator a fost aceea de părăsire a locului accidentului cu un

pericol social redus.

Susține recurentul M.A.I. că

sancțiunea disciplinară aplicată intimatului s-a datorat nu accidentului de

circulație ci încălcării deontologiei profesionale făcând referiri generice la

dispozițiile speciale fără a se reține astfel fapte concrete ce ar fi condus la

concluzia că s-a încălcat deontologia profesională în așa măsură încât să o

determine să aplice cea mai gravă sancțiune disciplinară.

Unele dintre sancțiunile

disciplinare aplicate anterior reclamantului, au fost ridicate și în aceeași

perioadă acesta a avut calificativele de „bun”, „foarte bun” și

„corespunzător”, în activitatea desfășurată anterior emiterii ordinului atacat.

Constatând că nu sunt motive

de modificare a hotărârii recurate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză au fost

respinse ca nefondate

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de M.A.I. și de I.P.J.B., împotriva sentinței civile nr. 47 din 24

februarie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2007.