ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 832/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la data de 19 ianuarie 2004, reclamantul L.C. a solicitat, în contradictoriu cu M.A.I. și I.P.J.B., anularea Ordinului nr. S/II/4242/2003 emis de pârâtul I și a dispoziției nr. 647175 din 15 decembrie 2003 prin care pârâtul II i-a comunicat acest ordin. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 176 din 9 aprilie 2004 a admis în parte acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția avută, obligând pârâții să-i plătească drepturile salariale cuvenite, până la reîncadrarea efectivă.

Instanța a respins capătul de cerere privind indexarea drepturilor salariale cu indicele de inflație. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții, urmare căruia, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2127 din 31 martie 2005, admițându-l, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare. Instanța de recurs a apreciat că este greșită constatarea instanței de fond potrivit căreia sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului este lovită de nulitate întrucât nu au fost satisfăcute cerințele art. 268 alin. (2) C. muncii, deoarece procedura de cercetare prealabilă și de aplicare a sancțiunilor disciplinare pentru polițiști, se face potrivit legislației speciale, Legea nr. 360/2002 modificată și completată prin O.G.

nr. 89/2003 și Ordinul M.A.I. nr. 350/2002, ale cărei norme au fost respectate de pârâte cu ocazia sancționării reclamantului. Pe cale de consecință, întrucât Curtea de Apel Bacău, prin sentința atacată, nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii temeiniciei sancțiunii disciplinare aplicate. Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 47 din 24 februarie 2006, admite în parte acțiunea, a anulat ordinele atacate și a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția avută, obligând pârâtele să-i plătească drepturile salariale cuvenite de la data de 1 aprilie 2004 și până la reintegrarea efectivă; a respins totodată capătul de cerere privind indexarea drepturilor salariale cu indicele de inflație.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin Ordinul M.A.I. nr. S/II/4242 din 31 decembrie 2003 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului ca urmare a sancționării sale disciplinare cu „destituirea din poliție”. S-a mai reținut de asemenea că ordinul sus menționat a fost comunicat reclamantului înainte de a fi fost emis, respectiv prin adresa din 15 decembrie 2003 a I.P.J.B. Pe fondul sancțiunii aplicate instanța a apreciat că aceasta este disproporționată în raport cu abaterea comisă astfel cum a fost ea reținută în încheierea Consiliului de disciplină al I.P.J.B. constând în aceea că la data de 9 august 2003 reclamantul, aflat la volanul autoturismului proprietate personală, neacordând prioritate în momentul unui viraj, a intrat în coliziune cu un alt autoturism rezultatul fiind avarierea celor două vehicule și rănirea ușoară a pasagerilor, reclamantul părăsind locul faptei fără încuviințarea organelor ce efectuau cercetarea.

Instanța a reținut în acest sens că lipsa de gravitate a faptelor a fost constatată și de organele de cercetare penală, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău dispunând, prin Ordonanța nr. 165/ P din 31 octombrie 2003, scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea poliției, cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor fiziologice. Pe cale de consecință instanța de fond a apreciat că faptele comise de reclamant nu constituie abateri disciplinare în sensul dispozițiilor art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 11 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I.

nr. 350/2002 și cu atât mai puțin o abatere gravă, pentru a atrage măsura extremă a destituirii din poliție. Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale menționate prevăd că la stabilirea sancțiunii trebuie avută în vedere și activitatea desfășurată anterior, gravitatea și consecințele faptei comise precum și gradul de vinovăție al polițistului, aspecte în raport cu care instanța a apreciat că fapta reclamantului reprezintă „cea mai puțin gravă abatere disciplinară” pentru care în mod nelegal și netemeinic i s-a aplicat sancțiunea cea mai gravă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.P.J.B.

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate întrucât este eronată aprecierea instanței de fond că sancțiunea destituirii reclamantului din funcția publică avută este disproporțională față de abaterea comisă aceasta întrucât pentru luarea măsurii extreme s-a avut în vedere și nerespectarea de către intimatul-reclamant a prevederilor Dispoziției M.A.I. nr. 4650/1999, respectiv a Dispoziției I.G.P.R. nr. 2010009/2003 care prevăd că polițiștii trebuie să se comporte în trafic în strictă conformitate cu prevederile legale, astfel încât din punct de vedere al respectării acestora și a conduitei preventive să devină model pentru ceilalți conducători auto.

Sancțiunea disciplinară aplicată intimatului-reclamant nu s-a datorat infracțiunii săvârșite din culpă în accidentul de circulație care a avut loc, ci încălcarea deontologiei profesionale în legătură cu fapta săvârșită la acea dată, sancțiune ce s-a aplicat cu respectarea dispozițiilor art. 15 lit. b), art. 57 lit. a), art. 60 pct. 2 din Legea nr. 360/2002, coroborate cu cele ale art. 11 lit. a) și b), art. 15 din O.M.A.I. nr. 350/2002 în vigoare la acea dată. La individualizarea măsurii disciplinare propuse de colectivul care a efectuat cercetarea prealabilă au fost avute în vedere și cele 7 abateri disciplinare săvârșite de ofițer în intervalul 1996 – 2003, iar sancțiunea propusă este în concordanță cu gravitatea abaterii comise.

Adresa I.P.J.B. din 15 decembrie 2003 a fost emisă în executarea O.M.A.I. nr. S/II/4242 din 31 decembrie 2003 și nu cuprinde măsuri de sancționare a reclamantului. Înlăturarea caracterului penal al faptei nu elimină automat răspunderea disciplinară. Greșit, susține recurentul M.A.I., s-a apreciat de instanța de fond că pârâții nu au depus dovezi cu privire la sancțiunile disciplinare aplicate anterior intimatului, deoarece aceste dovezi se regăsesc în dosarul cauzei. Prin concluzii scrise depuse la dosar intimatul a solicitat respingerea recursurilor întrucât ordinul atacat este nelegal, nu prevede abaterea pentru care a fost sancționat de un consiliu de disciplină care nu a fost constituit după procedura legală, fără componență legală și fără respectarea prevederilor legale la dezbaterile ce au avut loc.

În cauză nu se află nici o dovadă care să conducă la concluzia că a adus atingere onoarei, probității profesionale sau prestigiului instituției. Arată intimatul că în noaptea de 8 august 2003 în timp ce se întorcea de la locuința unui prieten decedat cu două zile înainte și care urma să fie înmormântat în ziua următoare, pe fondul oboselii și stării psihice în care se afla a fost implicat într-un accident de circulație, care nu a avut urmări grave. După coliziunea în care a fost implicat din culpa sa, a sesizat accidentul la Poliția Rutieră și a rămas la fața locului pentru cercetări. A plecat de la locul accidentului după finalizarea cercetării, cu scopul de a încerca să achite suma solicitată de persoanele implicate în accident.

Arată intimatul că nu se afla în timpul serviciului, nu a făcut nici un moment referire la funcția deținută în poliție, și în nici un caz nu se poate discuta în context, de atingerea onoarei polițistului sau a probității profesionale și nici a prestigiului instituției, incidentul nefiind mediatizat și nici nu a fost reclamat de cei îndreptățiți. Curtea analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de cele două recurente constată următoarele: Abaterea disciplinară reprezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici. În cauză, față de reclamantul – intimat s-a luat cea mai gravă sancțiune disciplinară, care reprezintă, totodată și un mod de încetare a raportului de serviciu.

Conform art. 17 lit. g) din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002 destituirea reprezintă măsura extremă de îndepărtare din cadrele poliției, în cazul comiterii unor abateri grave de la prevederile normelor de muncă interne și alte dispoziții legale. Analizând materialul probator administrat în cauză în mod corect prima instanță a stabilit situația de fapt în sensul că din toate faptele imputate reclamantului și de altfel reținute și de Consiliul de disciplină din cadrul I.P.J.B. singura faptă confirmată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău este părăsirea locului accidentului, pentru care s-a apreciat că prezintă un grad de pericol social redus.

S-a avut astfel în vedere că după producerea accidentului, pe timpul cât a participat la cercetarea de la fața locului, reclamantul în urma discuțiilor cu șoferul ucrainean pentru acoperirea costului reparațiilor autoturismului avariat, s-a deplasat la domiciliul unei cunoștințe pentru a împrumuta suma de bani precum și faptul că reclamantul în urma accidentului a suferit un traumatism craniocerebral acut deschis cu plagă parieto - temporală dreapta, respectiv o stare de șoc cu pierderi de cunoștință ceea ce nu i-a mai permis să revină imediat la locul accidentului. Prin Ordinul M.A.I. nr. S/II/4242 din 31 decembrie 2003 s-a reținut că prin nerespectarea regulilor de circulație, prin atitudinea și comportamentul avut după producerea accidentului s-a adus atingere onoarei polițistului și prestigiului instituției.

Față de aceste abateri reținute în sarcina intimatului-reclamant pe baza probelor administrate s-a confirmat fapta de părăsire a locului accidentului însă circumstanțiată conform celor rezultate din împrejurările comiterii acesteia. Cu privire la fapta prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 respectiv nerespectarea prevederilor Dispoziției M.A.I. nr. 4650/1999, și a Dispoziției I.G.P.R. nr. 2010009/2002 privind comportamentul în trafic al polițiștilor, trebuie avută în vedere tot în contextul cu care a fost săvârșită și raportate la dispozițiile art. 15 din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002 și art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului. Astfel la stabilirea sancțiunii se ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, de gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție al polițistului și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

În mod corect s-a apreciat de prima instanță că în raport de criteriile legale de individualizare a sancțiunii, sancțiunea destituirii din poliție a reclamantului este disproporționată față de abaterile comise având în vedere împrejurările în care au fost săvârșite de reclamant care în afara programului de serviciu, venind de la locuința unui prieten decedat și care urma să fie înmormântat în ziua următoare, pe fondul stării psihice în care se afla a fost implicat într-un accident de circulație fără urmări grave. Acesta s-a preocupat pentru acoperirea prejudiciului generat de avarierea autoturismului implicat în accident, nu s-a prevalat de funcția sa pentru a scăpa de răspunderea faptei comise, suferind și el vătămări în urma coliziunii ce a determinat o stare de șoc cu pierderi de cunoștință.

Este real că înlăturarea caracterului penal al faptei nu înlătură automat răspunderea disciplinară însă trebuie avut în vedere că singura faptă reținută de organul de urmărire penală confirmată probator a fost aceea de părăsire a locului accidentului cu un pericol social redus. Susține recurentul M.A.I. că sancțiunea disciplinară aplicată intimatului s-a datorat nu accidentului de circulație ci încălcării deontologiei profesionale făcând referiri generice la dispozițiile speciale fără a se reține astfel fapte concrete ce ar fi condus la concluzia că s-a încălcat deontologia profesională în așa măsură încât să o determine să aplice cea mai gravă sancțiune disciplinară. Unele dintre sancțiunile disciplinare aplicate anterior reclamantului, au fost ridicate și în aceeași perioadă acesta a avut calificativele de „bun”, „foarte bun” și „corespunzător”, în activitatea desfășurată anterior emiterii ordinului atacat.

Constatând că nu sunt motive de modificare a hotărârii recurate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de M.A.I. și de I.P.J.B., împotriva sentinței civile nr. 47 din 24 februarie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2007.