ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la

Tribunalul Mehedinți la 11 noiembrie 2004, reclamanta M.R. a chemat în judecată

pe pârâta Primăria comunei Vânători, solicitând anularea dispoziției nr. 456/2

din 4 octombrie 2004 prin care i s-a respins notificarea 8/E/2002 și

restituirea în natură a suprafeței de 1,75 ha teren arabil și a casei de locuit

ce a aparținut autoarei sale, P.I.A..

La 19 aprilie 2005, reclamanta și-a

completat cererea, solicitând modificarea deciziei nr. 50/2003 prin care

imobilul solicitat a fost atribuit numiților P.J. și P.I., moștenitorii lui

C.P.T.

Prin sentința civilă nr. 485

pronunțată la 10 mai 2005 Tribunalul Mehedinți a respins contestația cu

motivarea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei

sale asupra bunurilor solicitate, deoarece avizul nr. 358/385 din 10 octombrie

1945 al Comisiei Județene de Îndrumare a Aplicării Reformei Agrare Mehedinți nu

constituie titlu de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, susținând că instanța nu a luat în considerare actele

cu care a dovedit că bunurile solicitate plus suprafața de 169 ha au aparținut

autorilor P.I. și I.P., care au fost ascendenții lui P.T., acesta din urmă

având doar calitatea de administrator al averii părinților.

S-a mai arătat că exproprierea s-a

făcut greșit pe numele lui P.T., fapt dovedit cu avizul nr. 358 și 385/1946,

care a constatat că bunurile expropriate au aparținut autorilor comuni.

Apelanta a arătat că i se cuvine

cota de ½ din bunurile menționate, alături de moștenitorii lui P.T. și

că solicită anularea dispoziției emise în favoarea acestora.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 3039 pronunțată la 6 decembrie 2005, a admis apelul

reclamantei M.R. și a desființat sentința nr. 485 din 10 mai 2005 pronunțată de

Tribunalul Mehedinți, cu trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe de

fond.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar,

autorii P.I. și I.P., decedați în anii 1912, respectiv 1918, au avut ca

descendenți pe P.C. (decedat în anul 1939) și P.A. (decedată în anul 1952).

P.C. a avut ca descendent, prin

adopție, pe P.T., iar P.A., pe A.(A.), căsătorită B., mama reclamantei.

Prin procesul verbal încheiat la 2

martie 1949 s-a consemnat exproprierea și trecerea în proprietatea statului a

bunurilor menționate ca aparținând lui C.P.T., respectiv suprafața de 68 ha în

localitatea Recea, 23,37 ha în localitatea Vânători, casa de locuit cu anexe

gospodărești, 2,25 ha teren curți, construcții.

S-a apreciat de către instanța de

apel că avizul 358 și 385/1946 nu a fost corect calificat de către prima

instanță, aceasta nefăcând dovada dreptului de proprietate prin el însuși, dar

având valoare probantă în susținerea calității reclamantei de persoană

îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii potrivit art. 3 și art. 4 din

Legea nr. 10/2001. S-a reținut, astfel, că bunurile expropriate nu au aparținut

exclusiv lui C.T.P., ci autorilor acestuia.

Ca urmare, s-a constatat că reclamanta

a dovedit calitatea sa procesuală activă, așa încât instanța de fond avea

obligația de a analiza cererea și de a verifica dacă terenul solicitat face

parte dintre cele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001, așa cum a motivat

unitatea deținătoare, emitentă a dispoziției atacate.

S-a considerat că un alt motiv de

desființare a sentinței îl constituie nepronunțarea asupra cererii de

completare a acțiunii, formulată la 19 aprilie 2005 și nerespectarea cadrului

procesual stabilit de reclamantă prin această cerere, respectiv necitarea în

cauză a moștenitorilor lui P.C.T.

Cu ocazia rejudecării în fond a

cauzei, reclamanta a depus o cerere precizatoare indicând ca pârâți pe P.I. și

I.P., citați în cauză în această calitate.

Totodată, la termenul de judecată

din 20 iunie 2006, reclamanta a precizat că solicită restituirea imobilelor

menționate în deciziile nr. 49 și 50 emise pârâților de Primăria Vânători.

Tribunalul Mehedinți, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 1645 pronunțată la 6 noiembrie 2006, a admis în parte

acțiunea reclamantei și a anulat dispoziția nr. 456 din 24 octombrie 2004,

emisă de Primăria Vânători, respectiv pentru terenul intravilan de 1,5 ha și

construcțiile solicitate.

S-au menținut restul dispozițiilor

cu privire la suprafața de 17,5 ha.

S-a anulat dispoziția nr. 50 din 31

octombrie 2004 și a fost obligată Primăria Vânători să restituie reclamantei,

alături de pârâții P.I. și I.P., un pătul pentru depozitat porumb, o clădire

pentru depozitat băuturi, un beci, o fântână și terenul aferent de 3285 mp

intravilan, situat în comuna Vânători și identificat prin vecinătăți.

S-a constatat că reclamantei,

alături de pârâți, i se cuvin despăgubiri pentru construcțiile: casă cu șapte

camere, locuință personal, două bucătării, patru grajduri de animale, cotețe de

porci, grajduri de oi, cotețe de păsări, două magazii cereale, fânărie, două

bucătării de vară, bunuri ce au fost distruse.

Prin aceeași hotărâre s-a anulat

parțial dispoziția nr. 49 din 31 octombrie 2004 și a fost obligată Primăria Vânători

să restituie reclamantei, alături de pârâți, clădirea moară și terenul aferent

6738 mp intravilan Vânători, fiind menținute celelalte dispoziții cu privire la

clădirea (fost birou), compusă din două încăperi, verandă și magazie pentru

cereale.

A fost obligată pârâta Primăria

Vânători să plătească reclamantei 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, P.I.

și I.P. au avut mai mulți descendenți, printre care și P.C., decedat în anul

1939 și P.A., decedată în 1952, bunica reclamantei. P.A. (căsătorită tot P.) a

avut șapte copii, doi dintre aceștia, P.T. și P.M., fiind adoptați de P.C.,

decedat în anul 1939.

S-a reținut că exproprierea

bunurilor solicitate a fost dispusă prin decizia nr. 25 din 15 septembrie 1946,

contestată de moștenitorii lui P.I. și I.P., așa cum rezultă din avizul nr.

358/385/1947 al Comisiei Județene Mehedinți de Îndrumare a Aplicării Reformei

Agrare, unde s-a menționat că T.C.P. este doar moștenitor și administrator al

averii, iar nu proprietarul bunurilor expropriate.

Instanța a apreciat că în lipsa unor

probe contrare, avizul menționat face dovada, potrivit art. 24 din Legea nr.

10/2001 republicată, că imobilele solicitate de reclamantă au aparținut

autorilor P.I. și I.P. și, în consecință, aceasta, în calitate de strănepoată

de fiică, este îndreptățită la restituire, alături de pârâți.

În privința suprafeței de teren de

17,5 ha, situată în extravilanul comunei Vânători, instanța a reținut că sunt

incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 republicată, acest teren

fiind, de altfel, solicitat în baza Legii nr. 18/1991, așa cum rezultă din

cererile depuse la dosar.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel pârâții P.C.I. și C.P.I., precum și reclamanta M.R., criticând-o

ca nelegală și netemeinică.

Pârâții au criticat sentința pentru

greșita interpretare a avizului nr. 358/385 din 10 octombrie 1947, cu

consecința greșitei stabiliri a situației de fapt, întrucât nu s-a dezbătut

succesiunea defunctei A.P. (bunica pârâților), precum și pentru greșita

aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și admiterea

completării acțiunii din 19 aprilie 2005, cu încălcarea art. 132 C. proc. civ.

Reclamanta a criticat sentința sub

aspectul stabilirii eronate a modalității de reparație în sensul acordării de

despăgubiri prin echivalent și nu în natură, precum și în ceea ce privește

neacordarea cheltuielilor de judecată avansate pentru obținerea actelor

doveditoare ale dreptului de proprietate.

Prin decizia nr. 514 pronunțată la

19 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul

pârâților și a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Apelul declarat de reclamanta M.

împotriva aceleiași sentințe a fost respins ca nefondat.

Prin considerentele deciziei

instanța de apel a constatat că s-a reținut în mod eronat calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

avizul nr. 358/385/1947 fiind anterior preluării bunurilor și infirmat de

borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna

Vânători, întocmit în ianuarie 1948, din care rezultă că, în urma

recensământului efectuat, titular de rol era P.C.C. (T.), evidențiind cu 47 ha

și 9250 mp, iar soția sa, E., cu 20 ha.

S-a avut în vedere și Decizia

Consiliului de Miniștri nr. 1307, publicată în M. Of. nr. 229 din 2 octombrie

1949, din care rezultă că s-a naționalizat o moară, fostă proprietate a lui

C.T.P., precum și procesul verbal de preluare încheiat în 1949 de Direcția

Gospodăriilor Agricole de Stat în care se menționează preluarea suprafeței de

68 ha teren situat în Recea, 23,37 ha teren situat în Vânători, precum și

bunurile imobile și mobile inventariate în formularul depus la dosar (fila 14

dos. 3887/2005 al Curții de Apel Craiova).

Instanța de apel a considerat că în

condițiile în care actul de preluare abuzivă și celelalte acte de evidențiere a

patrimoniului autorului pârâților nu au fost desființate, în mod greșit s-a dat

forță probantă avizului nr. 358/385/1947, în raport de care s-a dispus

modificarea celor trei dispoziții.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs reclamanta M.R., criticând-o ca nelegală pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și, solicitând casarea și

trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra

fondului cauzei.

Prin motivele de recurs, reclamanta

a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a statuat că avizul nr.

358/385/1947 nu are forță probantă în ceea ce privește calitatea sa de persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, deși nu i-a fost negată calitatea de

descendent în linie directă a străbunicilor comuni cu pârâții, iar averea

acestora din urmă nu a fost partajată între copii sau nepoți.

S-a invocat faptul că avizul

menționat nu a fost niciodată modificat sau anulat, fiind emis în urma

contestațiilor și memoriilor depuse de tatăl pârâților împotriva deciziei nr.

25 din 15 septembrie 1946 prin care s-a dispus exproprierea, moștenitorii

urmărind să salveze cât mai mult pământ de la expropriere.

Recurenta a învederat că acest aviz

a produs efecte alături de decizia nr. 25 din 15 septembrie 1946, spre

deosebire de celelalte înscrisuri la care s-a referit instanța de apel, în fapt

simple acte de administrare cu caracter de inventar de gestiune, întocmite cu

ocazia preluării bunurilor de către organele puterii locale.

Împotriva aceleiași hotărâri a

declarat recurs pârâtul P.C.I. criticând-o pentru neacordarea cheltuielilor de

judecată.

Intimații pârâți P.C.I. și P.C.J. au

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca

nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Analizând ansamblul probatoriu

administrat în cauză, raportat la criticile invocate, Curtea va constata că

recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce succed:

Deși a stabilit corect calitatea

reclamantei de descendentă în linie directă a străbunicilor comuni cu pârâții,

în baza actelor de stare civilă depuse la dosar, instanța de apel, infirmând

soluția primei instanțe, a concluzionat că aceasta nu are calitate de persoană

îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta este fiica defunctei

P.A., căsătorită B., nepoata defunctei P.A., strănepoata defunctei I.P.,

această situație nefiind contestată.

Succesiunea străbunicilor părților,

P.I. și I.P., nu a fost dezbătută, procesul de partaj aflat pe rolul

Tribunalului Mehedinți (dosarul nr. 1482/1935) nefinalizându-se din cauza

reformei agrare până în anul 1945, astfel cum rezultă din certificatul nr.

23770 din 29 septembrie 1945, emis de Grefa Secției a II-a a Tribunalului

Mehedinți.

În aceste condiții, Curtea va reține

că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, instanța de apel înlăturând

de la pronunțarea hotărârii actele menționate, în lipsa cărora nu a putut

clarifica cine erau moștenitorii lui P.A. la momentul preluării imobilelor.

Se va reține totodată că, în mod

eronat, instanța de apel a coroborat procesul verbal de preluare încheiat în

1949 de Direcția Gospodăriei Agricole de Stat, în care se face mențiunea că

proprietarul deposedat a fost C.P.T., autorul pârâților, cu acte ulterioare,

având caracter de acte de administrare a patrimoniului (de inventar de

gestiune).

Ca atare, reținând ca întemeiat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează ca Înalta

Curte, în baza art. 313 C. proc. civ., să caseze decizia recurată, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se suplimenta

probatoriul și a se verifica dacă operează în favoarea reclamantei prezumția

prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, conform căruia, în

absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de

proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate

prin care s-a dispus preluarea abuzivă sau s-a pus în executare măsura

preluării abuzive.

În ceea ce privește motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea va constata că

indicarea acestuia s-a făcut în mod formal, întrucât din dezvoltarea criticilor

aduse deciziei atacate nu rezultă că se invocă greșita interpretare a actului

juridic dedus judecății, ori schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia, ci interpretarea eronată a uneia dintre probe,

respectiv a avizului nr. 358/385/1947 al Comisiei Județene Mehedinți, pentru

Îndrumarea Aplicării Reformei Agrare, ce constituie o chestiune de fapt care nu

justifică invocarea cazului de modificare menționat.

Pentru considerentele expuse urmează

a se admite recursul reclamantului și, pe cale de consecință, și recursul

pârâților având ca obiect exclusiv cheltuielile de judecată, și a se casa

decizia nr. 514 din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.R. împotriva deciziei nr. 514 din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă, precum și recursul declarat de pârâtul P.I. împotriva

aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.