ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Mehedinți la 11 noiembrie 2004, reclamanta M.R. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Vânători, solicitând anularea dispoziției nr. 456/2 din 4 octombrie 2004 prin care i s-a respins notificarea 8/E/2002 și restituirea în natură a suprafeței de 1,75 ha teren arabil și a casei de locuit ce a aparținut autoarei sale, P.I.A.. La 19 aprilie 2005, reclamanta și-a completat cererea, solicitând modificarea deciziei nr. 50/2003 prin care imobilul solicitat a fost atribuit numiților P.J. și P.I., moștenitorii lui C.P.T.

Prin sentința civilă nr. 485 pronunțată la 10 mai 2005 Tribunalul Mehedinți a respins contestația cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra bunurilor solicitate, deoarece avizul nr. 358/385 din 10 octombrie 1945 al Comisiei Județene de Îndrumare a Aplicării Reformei Agrare Mehedinți nu constituie titlu de proprietate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că instanța nu a luat în considerare actele cu care a dovedit că bunurile solicitate plus suprafața de 169 ha au aparținut autorilor P.I. și I.P., care au fost ascendenții lui P.T., acesta din urmă având doar calitatea de administrator al averii părinților. S-a mai arătat că exproprierea s-a făcut greșit pe numele lui P.T., fapt dovedit cu avizul nr. 358 și 385/1946, care a constatat că bunurile expropriate au aparținut autorilor comuni.

Apelanta a arătat că i se cuvine cota de ½ din bunurile menționate, alături de moștenitorii lui P.T. și că solicită anularea dispoziției emise în favoarea acestora. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 3039 pronunțată la 6 decembrie 2005, a admis apelul reclamantei M.R. și a desființat sentința nr. 485 din 10 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, cu trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, autorii P.I. și I.P., decedați în anii 1912, respectiv 1918, au avut ca descendenți pe P.C. (decedat în anul 1939) și P.A. (decedată în anul 1952). P.C.

a avut ca descendent, prin adopție, pe P.T., iar P.A., pe A.(A.), căsătorită B., mama reclamantei. Prin procesul verbal încheiat la 2 martie 1949 s-a consemnat exproprierea și trecerea în proprietatea statului a bunurilor menționate ca aparținând lui C.P.T., respectiv suprafața de 68 ha în localitatea Recea, 23,37 ha în localitatea Vânători, casa de locuit cu anexe gospodărești, 2,25 ha teren curți, construcții. S-a apreciat de către instanța de apel că avizul 358 și 385/1946 nu a fost corect calificat de către prima instanță, aceasta nefăcând dovada dreptului de proprietate prin el însuși, dar având valoare probantă în susținerea calității reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut, astfel, că bunurile expropriate nu au aparținut exclusiv lui C.T.P., ci autorilor acestuia. Ca urmare, s-a constatat că reclamanta a dovedit calitatea sa procesuală activă, așa încât instanța de fond avea obligația de a analiza cererea și de a verifica dacă terenul solicitat face parte dintre cele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001, așa cum a motivat unitatea deținătoare, emitentă a dispoziției atacate. S-a considerat că un alt motiv de desființare a sentinței îl constituie nepronunțarea asupra cererii de completare a acțiunii, formulată la 19 aprilie 2005 și nerespectarea cadrului procesual stabilit de reclamantă prin această cerere, respectiv necitarea în cauză a moștenitorilor lui P.C.T.

Cu ocazia rejudecării în fond a cauzei, reclamanta a depus o cerere precizatoare indicând ca pârâți pe P.I. și I.P., citați în cauză în această calitate. Totodată, la termenul de judecată din 20 iunie 2006, reclamanta a precizat că solicită restituirea imobilelor menționate în deciziile nr. 49 și 50 emise pârâților de Primăria Vânători. Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1645 pronunțată la 6 noiembrie 2006, a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat dispoziția nr. 456 din 24 octombrie 2004, emisă de Primăria Vânători, respectiv pentru terenul intravilan de 1,5 ha și construcțiile solicitate. S-au menținut restul dispozițiilor cu privire la suprafața de 17,5 ha.

S-a anulat dispoziția nr. 50 din 31 octombrie 2004 și a fost obligată Primăria Vânători să restituie reclamantei, alături de pârâții P.I. și I.P., un pătul pentru depozitat porumb, o clădire pentru depozitat băuturi, un beci, o fântână și terenul aferent de 3285 mp intravilan, situat în comuna Vânători și identificat prin vecinătăți. S-a constatat că reclamantei, alături de pârâți, i se cuvin despăgubiri pentru construcțiile: casă cu șapte camere, locuință personal, două bucătării, patru grajduri de animale, cotețe de porci, grajduri de oi, cotețe de păsări, două magazii cereale, fânărie, două bucătării de vară, bunuri ce au fost distruse.

Prin aceeași hotărâre s-a anulat parțial dispoziția nr. 49 din 31 octombrie 2004 și a fost obligată Primăria Vânători să restituie reclamantei, alături de pârâți, clădirea moară și terenul aferent 6738 mp intravilan Vânători, fiind menținute celelalte dispoziții cu privire la clădirea (fost birou), compusă din două încăperi, verandă și magazie pentru cereale. A fost obligată pârâta Primăria Vânători să plătească reclamantei 300 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, P.I. și I.P. au avut mai mulți descendenți, printre care și P.C., decedat în anul 1939 și P.A., decedată în 1952, bunica reclamantei.

P.A. (căsătorită tot P.) a avut șapte copii, doi dintre aceștia, P.T. și P.M., fiind adoptați de P.C., decedat în anul 1939. S-a reținut că exproprierea bunurilor solicitate a fost dispusă prin decizia nr. 25 din 15 septembrie 1946, contestată de moștenitorii lui P.I. și I.P., așa cum rezultă din avizul nr. 358/385/1947 al Comisiei Județene Mehedinți de Îndrumare a Aplicării Reformei Agrare, unde s-a menționat că T.C.P. este doar moștenitor și administrator al averii, iar nu proprietarul bunurilor expropriate. Instanța a apreciat că în lipsa unor probe contrare, avizul menționat face dovada, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, că imobilele solicitate de reclamantă au aparținut autorilor P.I.

și I.P. și, în consecință, aceasta, în calitate de strănepoată de fiică, este îndreptățită la restituire, alături de pârâți. În privința suprafeței de teren de 17,5 ha, situată în extravilanul comunei Vânători, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 republicată, acest teren fiind, de altfel, solicitat în baza Legii nr. 18/1991, așa cum rezultă din cererile depuse la dosar. Împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâții P.C.I. și C.P.I., precum și reclamanta M.R., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Pârâții au criticat sentința pentru greșita interpretare a avizului nr. 358/385 din 10 octombrie 1947, cu consecința greșitei stabiliri a situației de fapt, întrucât nu s-a dezbătut succesiunea defunctei A.P.

(bunica pârâților), precum și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și admiterea completării acțiunii din 19 aprilie 2005, cu încălcarea art. 132 C. proc. civ. Reclamanta a criticat sentința sub aspectul stabilirii eronate a modalității de reparație în sensul acordării de despăgubiri prin echivalent și nu în natură, precum și în ceea ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată avansate pentru obținerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate. Prin decizia nr. 514 pronunțată la 19 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul pârâților și a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Apelul declarat de reclamanta M. împotriva aceleiași sentințe a fost respins ca nefondat.

Prin considerentele deciziei instanța de apel a constatat că s-a reținut în mod eronat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, avizul nr. 358/385/1947 fiind anterior preluării bunurilor și infirmat de borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din comuna Vânători, întocmit în ianuarie 1948, din care rezultă că, în urma recensământului efectuat, titular de rol era P.C.C. (T.), evidențiind cu 47 ha și 9250 mp, iar soția sa, E., cu 20 ha. S-a avut în vedere și Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1307, publicată în M. Of.

nr. 229 din 2 octombrie 1949, din care rezultă că s-a naționalizat o moară, fostă proprietate a lui C.T.P., precum și procesul verbal de preluare încheiat în 1949 de Direcția Gospodăriilor Agricole de Stat în care se menționează preluarea suprafeței de 68 ha teren situat în Recea, 23,37 ha teren situat în Vânători, precum și bunurile imobile și mobile inventariate în formularul depus la dosar (fila 14 dos. 3887/2005 al Curții de Apel Craiova). Instanța de apel a considerat că în condițiile în care actul de preluare abuzivă și celelalte acte de evidențiere a patrimoniului autorului pârâților nu au fost desființate, în mod greșit s-a dat forță probantă avizului nr. 358/385/1947, în raport de care s-a dispus modificarea celor trei dispoziții.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta M.R., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și, solicitând casarea și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra fondului cauzei. Prin motivele de recurs, reclamanta a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a statuat că avizul nr. 358/385/1947 nu are forță probantă în ceea ce privește calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, deși nu i-a fost negată calitatea de descendent în linie directă a străbunicilor comuni cu pârâții, iar averea acestora din urmă nu a fost partajată între copii sau nepoți.

S-a invocat faptul că avizul menționat nu a fost niciodată modificat sau anulat, fiind emis în urma contestațiilor și memoriilor depuse de tatăl pârâților împotriva deciziei nr. 25 din 15 septembrie 1946 prin care s-a dispus exproprierea, moștenitorii urmărind să salveze cât mai mult pământ de la expropriere. Recurenta a învederat că acest aviz a produs efecte alături de decizia nr. 25 din 15 septembrie 1946, spre deosebire de celelalte înscrisuri la care s-a referit instanța de apel, în fapt simple acte de administrare cu caracter de inventar de gestiune, întocmite cu ocazia preluării bunurilor de către organele puterii locale. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs pârâtul P.C.I. criticând-o pentru neacordarea cheltuielilor de judecată.

Intimații pârâți P.C.I. și P.C.J. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile invocate, Curtea va constata că recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce succed: Deși a stabilit corect calitatea reclamantei de descendentă în linie directă a străbunicilor comuni cu pârâții, în baza actelor de stare civilă depuse la dosar, instanța de apel, infirmând soluția primei instanțe, a concluzionat că aceasta nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta este fiica defunctei P.A., căsătorită B., nepoata defunctei P.A., strănepoata defunctei I.P., această situație nefiind contestată. Succesiunea străbunicilor părților, P.I. și I.P., nu a fost dezbătută, procesul de partaj aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți (dosarul nr. 1482/1935) nefinalizându-se din cauza reformei agrare până în anul 1945, astfel cum rezultă din certificatul nr. 23770 din 29 septembrie 1945, emis de Grefa Secției a II-a a Tribunalului Mehedinți. În aceste condiții, Curtea va reține că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, instanța de apel înlăturând de la pronunțarea hotărârii actele menționate, în lipsa cărora nu a putut clarifica cine erau moștenitorii lui P.A.

la momentul preluării imobilelor. Se va reține totodată că, în mod eronat, instanța de apel a coroborat procesul verbal de preluare încheiat în 1949 de Direcția Gospodăriei Agricole de Stat, în care se face mențiunea că proprietarul deposedat a fost C.P.T., autorul pârâților, cu acte ulterioare, având caracter de acte de administrare a patrimoniului (de inventar de gestiune). Ca atare, reținând ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează ca Înalta Curte, în baza art. 313 C. proc.

civ., să caseze decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se suplimenta probatoriul și a se verifica dacă operează în favoarea reclamantei prezumția prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, conform căruia, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus preluarea abuzivă sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., Curtea va constata că indicarea acestuia s-a făcut în mod formal, întrucât din dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate nu rezultă că se invocă greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, ori schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ci interpretarea eronată a uneia dintre probe, respectiv a avizului nr. 358/385/1947 al Comisiei Județene Mehedinți, pentru Îndrumarea Aplicării Reformei Agrare, ce constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea cazului de modificare menționat. Pentru considerentele expuse urmează a se admite recursul reclamantului și, pe cale de consecință, și recursul pârâților având ca obiect exclusiv cheltuielile de judecată, și a se casa decizia nr. 514 din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.R. împotriva deciziei nr. 514 din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, precum și recursul declarat de pârâtul P.I. împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.