ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 514/2007

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 216 din 20 iulie 2006, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpații: - K.D., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) șic) și alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și a art. 76 lit. b) C. pen.; - S.J., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută în art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) și a art. 76 lit. b) C. pen. Făcându-se aplicarea art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei arme cu aer comprimat ridicată de la inculpatul K.D.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A.I. SRL cu sediul în municipiul Oradea. S-a reținut că, în seara zilei de 3 august 2005, după ce au jucat la aparatele electronice aflate în incinta Barului O. din municipiul Odorheiu Secuiesc, inculpații K.D. și S.J. s-au deplasat, împreună, la locuința primului, de unde au luat un cuțit precum și o armă de tir cu aer comprimat, defectă, pe aceasta învelind-o într-o cârpă. Cu acest prilej K.D. și-a confecționat o mască dintr-un tricou, pe care l-a perforat făcându-i găuri pentru ochi. Apoi, cei doi inculpați s-au înapoiat în municipiul Odorheiu Secuiesc, cu un autoturism condus de S.J. Ajungând la barul O., inculpatul S.J.

a intrat înăuntru, sub pretextul că și-ar căuta telefonul mobil pe care l-ar fi pierdut. După ce a observat că în bar se aflau numai două persoane, inculpatul S.J. a ieșit afară și i-a comunicat acest lucru coinculpatului K.D., care, punându-și masca ce o confecționase, a intrat în bar înarmat cu cuțitul și cu arma de tir cu aer comprimat. Folosindu-se de aceste arme, cu care l-a amenințat pe barmanul S.F.Z., inculpatul K.D. a reușit să-i ia suma de 20.000.000 lei (ROL). Apoi, inculpatul K.D. a părăsit barul și, ajungând la autoturismul în care era așteptat de coinculpatul S.J., i-a spus acestuia că a reușit să ia banii. Îndreptându-se cu autoturismul spre municipiul Sighișoara, cei doi inculpați au împărțit suma de 20.000.000 lei, obținută în urma jefuirii barmanului S.F.Z.

și au aruncat obiectele folosite la săvârșirea faptei. În ceea ce privește acțiunea civilă, s-a motivat că SC A.I. SRL Oradea nu a dovedit că a suferit vreun prejudiciu concretizat în diminuarea activității sale, precum și că, nefiind persoană fizică, nu poate pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu moral. Împotriva sentinței inculpații au declarat apel, ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 129/ A din 22 septembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. S-a relevat, în susținerea deciziei, că faptele au fost reținute corect și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a pronunțat condamnarea inculpaților, iar pedepsele ce li s-au aplicat sunt just individualizate.

Inculpații au declarat recurs împotriva acestei decizii. Prin motivele de recurs formulate oral pentru inculpatul S.J., invocându-se cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 14 și 17 C. proc. pen., s-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 128 din același cod, deoarece organele de urmărire penală și prima instanță nu au asigurat interpret inculpaților care, fiind de naționalitate maghiară, nu sunt cunoscători ai limbii române, că nu se justifică încadrarea faptei inculpatului S.J. în forma agravantă a complicității la tâlhărie întrucât el nu a participat efectiv la săvârșirea tâlhăriei și, mai mult, arma a fost ținută acoperită, la subraț, fără să fie folosită, iar pedeapsa ce i s-a aplicat este prea mare, impunându-se să fie redusă la un cuantum care să corespundă contribuției sale mai reduse, de complice, la săvârșirea infracțiunii, precum și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin motivele de recurs formulate scris și oral pentru inculpatul K.D., invocându-se cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a susținut că pedeapsa aplicată acestui inculpat este greșit individualizată, deoarece la stabilirea acesteia nu s-a ținut seama că a săvârșit fapta datorită influenței exercitate asupra sa de S.J. și nici de greutățile sale familiale, ce constau în acela că are de întreținut pe concubina sa și un copil ce s-a născut între timp. În concluzie, s-a cerut reducerea pedepsei aplicate inculpatului K.D. și să se dispună suspendarea condiționată a executării sau executarea acesteia la locul de muncă. Recursurile nu sunt fondate, pentru următoarele considerente: În adevăr, potrivit art. 128 alin. (1) C. proc.

pen., atunci „când una din părți sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaște limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanța de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret”. Dar, din examinarea actelor dosarului rezultă că, nici în timpul urmăririi penale și nici în faza judecății, inculpații, care au fost asistați de apărători aleși, nu au învederat că nu ar cunoaște îndeajuns de bine limba română. Mai mult, din memoriul scris personal de inculpatul K.D., la data de 30 octombrie 2005, cu care s-a adresat Tribunalului Harghita, reiese că acest inculpat, care are o pregătire generală vădit inferioară celei a inculpatului S.J., este cunoscător al limbii române.

În aceste condiții și ținând seama că din actele dosarului mai rezultă că, în cadrul actelor procedurale ce s-au succedat, ambii inculpați au fost ascultați și de buni cunoscători ai limbii maghiare, care nu au remarcat că ar fi necesar interpret pentru vreunul dintre inculpați, iar procurorul a precizat că, în apel, inculpatul S.J. a arătat că înțelege limba română, se impune să se constate că invocarea nerespectării prevederilor art. 128 C. proc. pen., nu se justifică.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei inculpatului S.J., este de observat, că neparticiparea acestui inculpat la toate etapele de detaliu ale săvârșirii infracțiuni de tâlhărie nu poate avea relevanța ce i se atribuie prin motivele de casare, cât timp el a avut reprezentarea de ansamblu a fiecărui moment caracterizant al fiecărei trăsături esențiale a faptei, ce a impus aplicarea cu deplină justificare a dispozițiilor legale de agravare reținute de instanță ca având corespondent în modul concret în care s-au succedat actele componente ale infracțiunii respective. De altfel, din moment ce s-a dovedit, fără să se conteste, că inculpatul S.J.

a avut un rol esențial în conceperea, realizarea și finalizarea infracțiunii de tâlhărie în toate elementele sale de agravare, iar împrejurarea că arma cu aer comprimat era acoperită în momentul atacului nu-i poate conferi faptei un grad de intimidare mai redus, cât timp un astfel de procedeu inedit ar fi fost chiar susceptibil de a produce victimei o teamă și mai accentuată de pericolul în care se afla, este evident că încadrarea faptei acestui inculpat în complicitate la tâlhărie, cu aplicarea textelor de lege privind trăsăturile de agravare reținute în sarcina coinculpatului K.D., devine pe deplin justificată. Așa fiind, criticile formulate de inculpatul S.J. în cadrul motivelor sprijinite pe cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 17 C. proc.

pen., urmează să fie respinse ca nefondate. Cu privire la criticile formulate de ambii inculpați în cadrul motivului comun de recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., referitor la individualizarea pedepselor ce li s-au aplicat, se constată că sunt, de asemenea, nefondate. Sub acest aspect, este de reținut că însuși modul cum a fost concepută săvârșirea faptei, ca și succesiunea momentelor ce s-au derulat în cadrul realizării și finalizării acesteia, demonstrează un accentuat grad de pericol social determinat de caracterul organizat al faptei, cu repartizarea și executarea riguroasă a rolului ce a revenit fiecăruia în ansamblul infracțional concretizat în jefuirea unui barman de banii ce-i avea asupra sa în locul unde își presta atribuțiile specifice.

Or, în prezența unui astfel de grad de pericol social, sporit și de teama imprimată victimei prin atacul armat la care a fost supusă, pedepsele de câte 4 ani închisoare, ce s-au stabilit fiecăruia dintre cei doi inculpați, nu sunt prea severe ci, dimpotrivă, judicios proporționalizate dacă se are în vedere că, prin constatare de circumstanțe atenuante, ca urmare a luării în considerare, a împrejurărilor favorabile la care ei s-au referit, au fost coborâte substanțial sub minimul de 7 ani închisoare, aplicabil potrivit textelor de lege în baza cărora au fost condamnați.

În consecință, fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpați prin motivele invocate și cum din examinarea deciziei atacate în ansamblu, în raport cu cazurile de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată existența nici unui asemenea caz, urmează ca recursurile declarate să fie respinse ca nefondate, cu obligarea inculpaților la plata către stat, a cheltuielilor judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații K.D. și S.J. împotriva deciziei penale nr. 129/ A din 22 septembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 4 august 2005 la 2 noiembrie 2005 pentru inculpatul K.D. și timpul arestării preventive de la 4 august 2005 la 5 octombrie 2005 pentru inculpatul S.J. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru interpretul de limba maghiară pentru inculpatul S.J., se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2007.