ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 143/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Secția

penală a Tribunalului Alba, prin sentința nr.63 din 17 martie 2003, a condamnat

pe inculpatul

Z.M.

la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208

alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art.41

alin. (2) C. pen. și la 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit.c) și art. 211 alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., prin respingerea cererii formulate de inculpat privind

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat,

prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C.

pen.

În baza

art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., instanța a dispus contopirea

pedepselor în cea mai grea de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului; s-a dedus din pedeapsă timpul

arestării preventive de la 1 octombrie 2002 la zi; s-a dispus confiscarea, în

baza art.118 lit.b) C. pen., a unui pix prevăzut cu lamă de cuțit; s-a

constatat că părțile vătămate S.C. „D” SA Alba Iulia și SC „R & B T ” SRL

Alba Iulia nu s-au constituit părți civile, prejudiciile cauzate fiind

recuperate, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 1.900.000 lei,

cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând

astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, în ziua de 1 octombrie 2002

inculpatul, împreună cu I.M., concubina sa, condamnată și ea în cauză, au mers

într-un magazin alimentar aparținând de S.C. „D” SA Alba Iulia, de unde

inculpatul a sustras dintr-o vitrină frigorifică patru caserole cu carne de

porc în valoare de 584.445 lei, în timp ce concubina o ținea de vorbă pe

vânzătoare.

Inculpații

au ieșit din magazin și s-au îndreptat spre piața agroalimentară, intrând în

magazinul B & B T SRL de unde inculpatul a luat trei chese cu cașcaval, în

valoare de 75.000 lei, pe care le-a pus în geanta lui I.M.

În

piață, inculpații au observat o femeie în vârstă S.M., care cumpăra gogoșari de

la o tarabă și care avea portofelul la vedere, deasupra în geantă. Ambii

inculpați s-au apropiat în spatele acesteia pentru a-i sustrage portofelul,

manevră care a fost observată de martorii M.E. și J.E. Inculpatul Z.M. de braț

fiind cu inculpata I.M., a deschis geanta părții vătămate și i-a luat

portofelul pe care l-a pus într-un buzunar din interiorul hainei. Martorii s-au

dus la inculpat și i-au cerut înapoierea portofelului părții vătămate și cum se

adunase multă lume în jur, inculpatul i-a strecurat, pe sub o tarabă, portofelul

concubinei sale, care, luându-l, a fugit de la locul faptei.

Rămas

singur, inculpatul s-a desfăcut la haină și a spus că nu are nimic la el, însă

martora I.V. l-a prins de haină și i-a cerut să stea până la venirea organelor

de poliție.

Inculpatul

a încercat să plece, amenințând-o pe martoră că o va tăia cu cuțitul și a

introdus mâna în buzunarul pantalonilor pentru a scoate ceva, însă între timp

au venit organele de poliție.

Inculpata

I.M. a fugit până la scara unui bloc și după ce a luat din portofelul furat

suma de 160.000 lei, l-a aruncat, găsindu-se la ea bucata de cașcaval și

118.000 lei, cheltuind 42.000 lei din cei 160.000 lei, iar asupra lui Z.M.,

carnea sustrasă și un pix, care la un capăt avea o lamă de aproximativ  5 cm,

acesta fiind obiectul pe care inculpatul a încercat să-l scoată din buzunar

când era ținut de martora I.V.

În

cursul urmăririi penale, inculpatul a negat săvârșirea faptelor, pentru care,

în cursul judecății, să le recunoască, contestând însă folosirea de amenințări

sau violențe la adresa martorei I.V., pentru a putea părăsi locul faptei de

sustragere a portofelului de la partea vătămată S.M.

Împotriva

sentinței a declarat apel, în termen legal, inculpatul Z.M., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, în ceea ce privește stabilirea corectă a

împrejurărilor săvârșirii faptei de sustragere a portofelului, pentru care nu a

folosit nici-o amenințare, situație ce impune schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat.

Curtea

de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia nr. 317 din 22 septembrie 2003,

a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, întrucât încadrarea juridică a

faptei este corectă și în concordanță cu depozițiile martorilor, prin care se

atestă în mod cert că inculpatul a amenințat-o pe martora I.V. „spunând că-i va

da foc casei și a scos din haină un obiect asemănător cu un cuțit tip stilou.

În această împrejurarea, motivează instanța de control judiciar, se constată că

inculpatul, pentru menținerea (!) bunului sustras a recurs la amenințări,

astfel că acesta a comis infracțiunea de tâlhărie și nu de furt”.

Inculpatul

a declarat recurs, prin care critică decizia cu reiterarea aceluiași motiv de

nelegalitate și netemeinicie analizat și de către instanța de apel, referitor

la greșita încadrare juridică a faptei de sustragere a portofelului.

Examinând

hotărârile criticate în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.(18) și (14) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi

admis.

acest sens, din interpretarea dispozițiilor care se referă la cazul de recurs

privind comiterea de către instanțe a unei grave erori de fapt - art.385

9

alin. (1) pct.(18) - rezultă că legiuitorul a avut în vedere și situația în

care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanțele au menținut

o încadrare juridică în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit. În

alți termeni, constatându-se în urma unei aprecieri greșite a probelor, o

situație de fapt contrară realității, instanța a pronunțat o soluție care este

infirmată, nu corespunde probelor.

Revenind

la cauză, trebuie de reținut faptul că inculpatul a susținut în mod constant că

nu a săvârșit nici o faptă de tâlhărie, ci numai de furt.

Din

coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate

atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct nemijloocit a cercetării

judecătorești rezultă că această apărare corespunde situației de fapt reale.

În

context, partea vătămată S.M., deși afirmă că, bărbatul reținut, văzând că nu

este eliberat, a amenințat-o pe femeia ce îl ținea de geacă, dar nu a reținut

în ce au constat amenințările (fila 37 din dosarul de urmărire penală), pentru

ca în fața instanței să precizeze: „Eu nu am auzit ca inculpatul Z.M. să o

amenințe pe martora I.V.”

Martorul

J.E., prezent în piață la derularea faptei de sustragere a portofelului,

menționează: „Eu nu am auzit pe inculpatul Z.M. să amenințe vreuna din

persoanele care erau lângă el. ...Nu am văzut ca inculpatul să fi scos din buzunar

vreun pix sau vreun cuțit”   iar M.E., piețar și el, care a anunțat organele de

poliție, precizează: „În momentul în care l-am imobilizat pe inculpat acesta nu

m-a amenințat și nu am observat să fi avut asupra lui un obiect contondent”.

Martora

I.V., care l-a reținut și ea pe inculpat, declară:  „M-a amenințat și m-a

înjurat, dar eu nu m-am intimidat, l-am prins de geacă și nu i-am dat drumul

până nu au sosit organele de poliție” și în continuare: „...mi-a cerut să îl

las că dacă nu mă taie cu cuțitul și îmi dă foc la casă și alte amenințări, dar

cu toate acestea eu nu l-am lăsat să plece” .

În fața

instanței, aceași martoră declară: „În momentul în care martorul M.E. s-a dus

să anunțe poliția, inculpatul a rămas în continuare imobilizat de mine și de

ceilalți oameni aflați în piață. În acel moment inculpatul m-a amenințat și

chiar a introdus mâna în buzunarul hainei de unde a scos un cuțit pe care nu

l-am putut vedea în întregime, întrucât a scos doar vârful cuțitului” .

Din

examinarea declarațiilor martorilor prezenți pe întreaga desfășurare a

evenimentelor rezultă fără nici un dubiu, că, inculpatul, după ce a fost

reținut de unele persoane pentru a nu pleca din piață, de unde a sustras

portofelul părții vătămate S.M. nu a proferat amenințări și nici nu a avut o

atitudine violentă față de martora I.V., ale cărei declarații rămân singulare,

nesusținute de celelalte depoziții, cu precizarea că la urmărirea penală, în

prima declarație  nu amintește nimic despre „cuțitul” scos din haină și cu care

ar fi fost amenințată.

În

literatura juridică, cât și în practica judiciară s-a statuat că, violențele,

ca și amenințarea – mijloace folosite de făptuitor pentru exercitarea în fapt a

constrângerii – pentru a întregi conținutul obiectiv al infracțiunii de

tâlhărie trebuie să fi fost în mod efectiv săvârșite și apte, prin natura lor,

să exercite o constrângere fizică sau morală.

Or,

revenind la speță, dacă am da crezare celor relatate de martora I.V.,

„amenințările și înjurăturile” nu au intimidat-o, situație în care declarațiile

acesteia care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă vor fi

înlăturate, ca nesincere.

În

consecință, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de tâlhărie, a cărei victimă a fost S.M., ci a celei de furt

calificat, situație în care în temeiul art. 334 C. proc. pen., va schimba

încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.211

alin. (1) și alin. (2) lit.c) și art. 211 alin. (2

1

) lit. b), în

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art.209

alin. (1) lit.e) C. pen., texte de lege în baza cărora îl va condamna pe

inculpatul Z.M. la 4 ani închisoare.

concluzie, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând

îndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, conform art. 385

15

alin. (1) pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de

inculpatul Z.M., va casa hotărârile atacate și va dispune conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva

deciziei penale nr.317 A din 22 septembrie 2003  a Curții de Apel Alba Iulia.

Casează decizia atacată, precum și sentința

penală nr. 63 din 17 martie 2003 a Tribunalului Alba numai cu privire la

încadrarea juridică a faptei de tâlhărie comisă de inculpatul Z.M. și la

pedeapsa de executat de către acesta.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a)

și ale art. 34 lit.b) C. pen.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani

închisoare, în pedepsele componente de: 4 ani închisoare, stabilită pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208

alin. (1), raportat la art.209 alin. (1) lit.a) și e), cu aplicarea art.41

alin. (2) C. pen. și 7 ani închisoare, stabilită prin comiterea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1 și alin.2 lit.c și art.211

alin. (2

1

) lit b) C. pen.

Conform art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea

juridică a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de

art.211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și art. 211 alin. (2

1

) lit.b)

C. pen. (parte vătămată S.M.), în infracțiunea de furt calificat, prevăzută și

pedepsită de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.(1) lit.e) C. pen., texte

de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul Z.M. la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit.a) și a art. 34 lit.b) C.

pen., contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani

închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, această pedeapsă sporită

cu 6 luni închisoare, în total 4 ani și 6 luni închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

reținerii și al arestării preventive de la  1 octombrie 2002, la 13 ianuarie

2004.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

13 ianuarie 2004.