ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6608/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 290/ A din

14 septembrie 2005, Tribunalul Timiș, în baza art. 211 alin. (1) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.D.G., la 7 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.Șt.Z.,

la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

A interzis inculpaților drepturile

prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. pen.,

a menținut starea de arest a inculpaților  iar în baza art. 88 C. pen., a dedus

din pedepsele aplicate inculpaților arestul preventiv din 15 octombrie 2004 la

zi.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., a constatat restituită părții vătămate H.G. bricheta din material plastic

sustrasă de inculpați.

În baza art. 998 C. civ., art. 1001 alin.

(2) C. civ., raportat la art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat ambii

inculpați și partea responsabilă civilmente F.T., în solidar, la plata sumei de

100.000 lei către partea civilă H.G., sumă recuperată de la inculpați și

consemnată la C.E.C. pe numele părții civile conform recipisei nr. 44/253360101,

și a respins în rest pretențiile civile ca neîntemeiate.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat fiecare inculpat la cate 2.500.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

A dispus plata din fondurile

Ministerului Justiției a sumei de 800.000 lei către Baroul Timiș reprezentând

onorariile avocaților din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 691/P/2004,

înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 8922/ P din 15 noiembrie 2004, a fost trimis

în judecată inculpatul I.D.G., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2

1

lit. a) C. pen., și inculpatul K.Șt.Z., în stare de arest preventiv, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de

14 octombrie 2004, partea vătămată H.G., aflat în Gara de Nord Timișoara pentru

a se deplasa spre locuința sa din loc. Cergău Mare jud. Alba, a urcat în trenul

accelerat Timișoara Nord – Galați, în jurul orelor 5,00, așteptând plecarea

trenului. La scurt timp după plecarea trenului, au intrat în compartiment

inculpații I.D.G. și K.Șt.Z.

După stația Orțișoara, inculpatul K.Șt.Z.

a prins pe partea vătămată cu mana de gat, inculpatul I.D.G. l-a căutat în

buzunarele de la haină și de la perechea de pantaloni pe care-i avea dedesubt

de unde i-a sustras suma de 6.000.000 lei, un pachet de țigări Plugaru început

și unul întreg, o brichetă de culoare albastră.

După părăsirea compartimentului de

către cei doi inculpați, partea vătămată a alertat controlorul S.V.C. și pe

șeful de tern R.C., care au depistat pe inculpați în toaleta vagonului,

cerându-le să-i însoțească într-un compartiment gol al ultimului vagon, inculpații

conformându-se. Pană la sosirea trenului în stația C.F.R. Arad, la solicitarea

victimei inculpații au predat martorilor sus arătați un pachet de țigări și

bricheta.

În stație cei doi inculpați au fost preluați

de către organele de poliție T.F. Arad fiind demarate cercetările.

Asupra celor doi inculpați a fost

găsită doar suma de 100.000 lei.

Din probatoriul administrat în cauză

declarația părții vătămate, procesele verbale de depistare și de identificare a

inculpaților, biletele de tren ale victimei din data de 14 octombrie 2004,

recipisa nr. 44/253360101/2004, pachetul de țigări ridicat de la inculpatul I.D.G.,

declarațiile martorilor, tribunalul a reținut aceeași stare de fapt și

încadrare juridică precum cea din rechizitoriul parchetului.

Deși în cursul urmăririi penale

inculpații au recunoscut în declarații săvârșirea infracțiunii de care au fost

învinuiți, în cursul cercetării judecătorești aceștia au revenit asupra celor

declarate inițial arătând că nu au sustras nimic de la partea civilă ci doar au

avut o altercație cu acesta, deoarece i-a deranjat fiind în stare de ebrietate.

Cu toate acestea, probatoriul cauzei

este convergent în sensul vinovăției inculpaților pentru infracțiunea reținută

în sarcina lor.

Astfel, declarația părții vătămate

se coroborează în primul rând cu declarațiile date inițial de inculpați, dar și

cu declarațiile martorilor R.C. și S.V., lucrători C.F.R., care arată că au

pornit în urma celor doi inculpați pe care i-au găsit în ultimul vagon al

trenului și că aceștia aveau asupra lor un pachet de țigări Plugarul început și

o brichetă albastră pe care le-au restituit părții vătămate, bunuri arătate și

de aceasta din urmă ca fiindu-i sustrase.

Atât partea vătămată cat și

inculpatul K.Șt.Z. au arătat că partea vătămată era îmbrăcată cu două perechi

de pantaloni.

În același sens, martorul O.M. a

fost prezent la prima audiere a celor doi inculpați de către Poliția TF

Timișoara, unde aceștia au relatat descrierea faptei cu același lux de amănunte

cu care a reclamat-o și partea vătămată.

La toate acestea se mai adaugă și

împrejurarea că martorul B.I., la care a lucrat partea vătămată înainte de

săvârșirea faptei, a declarat că la trei zile după ce partea vătămată a plecat

de la acesta cu suma de 7.000.000 lei, plătită contra serviciilor prestate, i-a

relatat că în tren niște hoți l-au bătut și i-au luat toți banii.

Având în vedere că din probatoriul

cauzei nu a rezultat că inculpații ar fi sustras părții civile suma de

6.000.000 lei ci doar aceea de 100.000 lei, care a fost găsită asupra lor,

tribunalul a înlăturat această împrejurare ca fiind nedovedită, cu consecințele

aferente pe latura civilă a cauzei și a reținut în sarcina inculpaților

sustragerea sumei de 100.000 lei, prejudiciu dovedit prin elemente probatorii.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Parchetul a criticat sentința în

partea privind pedeapsa aplicată inculpatului K.Șt.Z., împrejurarea că față de

inculpatul I.D.G. nu s-a reținut circumstanța agravanta prevăzută de art. 75 lit.

c) C. pen., iar inculpatul minor nu a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare în solidar cu partea civilmente responsabilă.

Inculpații au criticat sentința în

partea privind pedepsele aplicate, susținând că acestea sunt prea severe.

Prin urmare fapta inculpaților, așa

cum a fost reținută și descrisă de către instanță, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma calificată, săvârșită de

inculpați în forma coautoratului, infracțiune pentru care tribunalul a aplicat

fiecărui inculpat o pedeapsă cu închisoarea cu executare în detenție.

Prin decizia penală nr. 290/ A din

14 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, s-a desființat în parte

sentința apelată și, rejudecând, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 75 lit. c)

C. pen., față de inculpatul I.D.G., în raport de împrejurarea că, la data

săvârșirii faptei, inculpatul K.Șt.Z. nu împlinise vârsta de 18 ani; totodată,

a fost obligat inculpatul K.Șt.Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente

F.T., la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.500.000 lei. Au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I.D.G. și K.Șt.Z. împotriva

sentinței penale sus menționate, menținându-se starea de arest a acestora.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul I.D.G., criticând-o, prin apărător, pentru

netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe

care o consideră prea aspră în raport de împrejurările săvârșirii faptelor și

circumstanțele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale și

situația familială grea în care se află familia sa.

Totodată, în memoriul depus la dosar

cu ocazia dezbaterilor, recurentul a adoptat aceeași poziție ca și la instanța

de fond, susținând că doar au lovit partea vătămată, dar nu i-au sustras nici

un bun.

Examinând decizia recurată prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

19

pct. 18, 17 și 14

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Situația de fapt reținută de

instanța de fond, în sensul că inculpații au lovit partea vătămată și apoi au

deposedat-o de bunurile avute asupra sa, a fost stabilită pe baza probelor

administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, coroborate cu cele

din faza de urmărire penală, neputându-se vorbi de o eroare gravă de fapt a

instanțelor în aprecierea probatoriului. Revenirea inculpaților asupra

declarațiilor de recunoaștere are scopul de a determina de o altă încadrare

juridică (lovire), ce ar determina o pedeapsă mai blândă, schimbare de

încadrare care însă nu se justifică în raport de restul materialului probator

aflat la dosarul cauzei, ce conduce la concluzia săvârșirii de către inculpați

a infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina lor.

Pe de altă parte, instanța de fond

și cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară

a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul și

mijloacele de săvârșire a faptei (într-un mijloc de transport public - tren,

împreună cu un inculpat minor, profitând de starea de ebrietate a părții

vătămate), cât și circumstanțele sale personale (fără ocupație, cu o atitudine

oscilantă pe parcursul procesului penal, condamnat de 4 ori în timpul

minorității pentru furt calificat). În raport de aceste date, instanțele au

apreciat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, în

cuantumul minim prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv și educativ

al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., dând chiar dovadă de clemență prin

lipsirea de efecte a circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. c) C.

pen., și nesancționarea în planul cuantumului pedepsei a antecedentelor penale

ale inculpatului.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare

din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, va

respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.D.G. împotriva deciziei penale nr. 290 din 14

septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive de la 15 octombrie 2004 la 23 noiembrie 2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 noiembrie 2005.