ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6608/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 290/ A din 14 septembrie 2005, Tribunalul Timiș, în baza art. 211 alin. (1) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.D.G., la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.Șt.Z., la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. A interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. pen., a menținut starea de arest a inculpaților iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedepsele aplicate inculpaților arestul preventiv din 15 octombrie 2004 la zi.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a constatat restituită părții vătămate H.G. bricheta din material plastic sustrasă de inculpați. În baza art. 998 C. civ., art. 1001 alin. (2) C. civ., raportat la art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat ambii inculpați și partea responsabilă civilmente F.T., în solidar, la plata sumei de 100.000 lei către partea civilă H.G., sumă recuperată de la inculpați și consemnată la C.E.C. pe numele părții civile conform recipisei nr. 44/253360101, și a respins în rest pretențiile civile ca neîntemeiate. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la cate 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 800.000 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariile avocaților din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 691/P/2004, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 8922/ P din 15 noiembrie 2004, a fost trimis în judecată inculpatul I.D.G., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., și inculpatul K.Șt.Z., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. În fapt, s-a reținut că, la data de 14 octombrie 2004, partea vătămată H.G., aflat în Gara de Nord Timișoara pentru a se deplasa spre locuința sa din loc.

Cergău Mare jud. Alba, a urcat în trenul accelerat Timișoara Nord – Galați, în jurul orelor 5,00, așteptând plecarea trenului. La scurt timp după plecarea trenului, au intrat în compartiment inculpații I.D.G. și K.Șt.Z. După stația Orțișoara, inculpatul K.Șt.Z. a prins pe partea vătămată cu mana de gat, inculpatul I.D.G. l-a căutat în buzunarele de la haină și de la perechea de pantaloni pe care-i avea dedesubt de unde i-a sustras suma de 6.000.000 lei, un pachet de țigări Plugaru început și unul întreg, o brichetă de culoare albastră. După părăsirea compartimentului de către cei doi inculpați, partea vătămată a alertat controlorul S.V.C. și pe șeful de tern R.C., care au depistat pe inculpați în toaleta vagonului, cerându-le să-i însoțească într-un compartiment gol al ultimului vagon, inculpații conformându-se.

Pană la sosirea trenului în stația C.F.R. Arad, la solicitarea victimei inculpații au predat martorilor sus arătați un pachet de țigări și bricheta. În stație cei doi inculpați au fost preluați de către organele de poliție T.F. Arad fiind demarate cercetările. Asupra celor doi inculpați a fost găsită doar suma de 100.000 lei. Din probatoriul administrat în cauză declarația părții vătămate, procesele verbale de depistare și de identificare a inculpaților, biletele de tren ale victimei din data de 14 octombrie 2004, recipisa nr. 44/253360101/2004, pachetul de țigări ridicat de la inculpatul I.D.G., declarațiile martorilor, tribunalul a reținut aceeași stare de fapt și încadrare juridică precum cea din rechizitoriul parchetului.

Deși în cursul urmăririi penale inculpații au recunoscut în declarații săvârșirea infracțiunii de care au fost învinuiți, în cursul cercetării judecătorești aceștia au revenit asupra celor declarate inițial arătând că nu au sustras nimic de la partea civilă ci doar au avut o altercație cu acesta, deoarece i-a deranjat fiind în stare de ebrietate. Cu toate acestea, probatoriul cauzei este convergent în sensul vinovăției inculpaților pentru infracțiunea reținută în sarcina lor. Astfel, declarația părții vătămate se coroborează în primul rând cu declarațiile date inițial de inculpați, dar și cu declarațiile martorilor R.C. și S.V., lucrători C.F.R., care arată că au pornit în urma celor doi inculpați pe care i-au găsit în ultimul vagon al trenului și că aceștia aveau asupra lor un pachet de țigări Plugarul început și o brichetă albastră pe care le-au restituit părții vătămate, bunuri arătate și de aceasta din urmă ca fiindu-i sustrase.

Atât partea vătămată cat și inculpatul K.Șt.Z. au arătat că partea vătămată era îmbrăcată cu două perechi de pantaloni. În același sens, martorul O.M. a fost prezent la prima audiere a celor doi inculpați de către Poliția TF Timișoara, unde aceștia au relatat descrierea faptei cu același lux de amănunte cu care a reclamat-o și partea vătămată. La toate acestea se mai adaugă și împrejurarea că martorul B.I., la care a lucrat partea vătămată înainte de săvârșirea faptei, a declarat că la trei zile după ce partea vătămată a plecat de la acesta cu suma de 7.000.000 lei, plătită contra serviciilor prestate, i-a relatat că în tren niște hoți l-au bătut și i-au luat toți banii.

Având în vedere că din probatoriul cauzei nu a rezultat că inculpații ar fi sustras părții civile suma de 6.000.000 lei ci doar aceea de 100.000 lei, care a fost găsită asupra lor, tribunalul a înlăturat această împrejurare ca fiind nedovedită, cu consecințele aferente pe latura civilă a cauzei și a reținut în sarcina inculpaților sustragerea sumei de 100.000 lei, prejudiciu dovedit prin elemente probatorii. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Parchetul a criticat sentința în partea privind pedeapsa aplicată inculpatului K.Șt.Z., împrejurarea că față de inculpatul I.D.G. nu s-a reținut circumstanța agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., iar inculpatul minor nu a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în solidar cu partea civilmente responsabilă.

Inculpații au criticat sentința în partea privind pedepsele aplicate, susținând că acestea sunt prea severe. Prin urmare fapta inculpaților, așa cum a fost reținută și descrisă de către instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma calificată, săvârșită de inculpați în forma coautoratului, infracțiune pentru care tribunalul a aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă cu închisoarea cu executare în detenție. Prin decizia penală nr. 290/ A din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, s-a desființat în parte sentința apelată și, rejudecând, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 75 lit. c) C. pen., față de inculpatul I.D.G., în raport de împrejurarea că, la data săvârșirii faptei, inculpatul K.Șt.Z.

nu împlinise vârsta de 18 ani; totodată, a fost obligat inculpatul K.Șt.Z., în solidar cu partea responsabilă civilmente F.T., la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.500.000 lei. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I.D.G. și K.Șt.Z. împotriva sentinței penale sus menționate, menținându-se starea de arest a acestora. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.D.G., criticând-o, prin apărător, pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de împrejurările săvârșirii faptelor și circumstanțele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale și situația familială grea în care se află familia sa.

Totodată, în memoriul depus la dosar cu ocazia dezbaterilor, recurentul a adoptat aceeași poziție ca și la instanța de fond, susținând că doar au lovit partea vătămată, dar nu i-au sustras nici un bun. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 19 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Situația de fapt reținută de instanța de fond, în sensul că inculpații au lovit partea vătămată și apoi au deposedat-o de bunurile avute asupra sa, a fost stabilită pe baza probelor administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, coroborate cu cele din faza de urmărire penală, neputându-se vorbi de o eroare gravă de fapt a instanțelor în aprecierea probatoriului.

Revenirea inculpaților asupra declarațiilor de recunoaștere are scopul de a determina de o altă încadrare juridică (lovire), ce ar determina o pedeapsă mai blândă, schimbare de încadrare care însă nu se justifică în raport de restul materialului probator aflat la dosarul cauzei, ce conduce la concluzia săvârșirii de către inculpați a infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina lor. Pe de altă parte, instanța de fond și cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei (într-un mijloc de transport public - tren, împreună cu un inculpat minor, profitând de starea de ebrietate a părții vătămate), cât și circumstanțele sale personale (fără ocupație, cu o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, condamnat de 4 ori în timpul minorității pentru furt calificat).

În raport de aceste date, instanțele au apreciat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, în cuantumul minim prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv și educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., dând chiar dovadă de clemență prin lipsirea de efecte a circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen., și nesancționarea în planul cuantumului pedepsei a antecedentelor penale ale inculpatului. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D.G. împotriva deciziei penale nr. 290 din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 15 octombrie 2004 la 23 noiembrie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2005.