Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 194/2013

HOTĂRÂRE
17.01.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 194/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.C.G. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D. solicitând obligarea pârâtei la emiterea dispoziției reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil imposibil de restituit în natură. În motivarea acțiunii a arătat că este unicul moștenitor al soților L.C.N. și L.M., decedată la data de 19 decembrie 1987. A mai arătat că prin actul de vânzare-cumpărare din 03 ianuarie 1955 tatăl său a cumpărat de la soții C.P. și C.M.A., suprafața de teren de 770 mp.

Prin decretul de expropriere nr. 443 din 14 decembrie 1982 au trecut în proprietatea statului atât terenul cât și casa proprietatea familiei sale, fapt atestat prin procesul-verbal încheiat în data de 29 martie 1983, ulterior fiind emis și procesul verbal nr. 4A din 28 aprilie 1983, prin care au fost evaluate toate proprietățile expropriate. A arătat că prin Hotărârea Comisiei Județene din 10 mai 2007 a fost validat cu suprafața expropriată de 0,570 mp, potrivit Anexei 23/I/7 – cu propunere de despăgubiri întrucât la nivelul C.L.C. nu există rezervă de teren, iar prin adresa nr. 888 din 29 aprilie 2011, C.J.D. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a transmis că dosarul a fost restituit C.L.C.

pentru a fi completat cu dovada categoriei de folosință a terenului, ulterior procedându-se la retransmiterea dosarului către aceasta. Reclamantul a apreciat că soluționarea dosarului de despăgubire se tergiversează nejustificat de aproape 4 ani, iar neemiterea dispoziției reprezentând titlu de despăgubire se datorează pasivității pârâtei care nu a trecut la evaluarea imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri. La data de 08 septembrie 2011, pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința nr. 574 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamantul L.C.G..

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de masuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape si anume: etapa transmiterii si a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C. sub aspectul restituirii in natura a imobilului care face obiectul notificării; etapa evaluării, în care, dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.

a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de lege. În speța de față, a reținut Curtea că prin Hotărârea nr. 632 din 10 mai 2007 emisă de C.J.D., în anexa 23/1/7, poziția 13 s-a dispus validare acordării de despăgubiri reclamantului pentru suprafața de 0,0570 ha teren neretrocedat însă, așa cum rezultă din adresa nr. 8935/DFF/2011 emisă de C.C.S.D., până la data de 08 noiembrie 2011, dosarul de despăgubire al reclamantului nu a fost înregistrat la Secretariatul C.C. pentru a se putea parcurge etapele reglementate în procedura emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire A concluzionat Curtea că atât timp cât timp C.C.

nu deține dosarul de despăgubire nu poate fi obligată să-și execute atribuțiile prevăzute de lege, referitoare la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, respectiv evaluarea despăgubirilor și emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtei la executarea acestor obligații nefiind actual. Împotriva sentinței nr. 574 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul L.C.G. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. A susținut recurentul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost inițiată prin transmiterea dosarului aferent notificării.

A mai arătat recurentul că procedura soluționării dosarelor de către C.C.S.D. urmează trei etape: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării, etapa evaluării de către un evaluator sau societatea de evaluare desemnată, finalizarea constând în emiterea de către C.C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Totodată a menționat recurenta că pentru inițierea procedurii administrative menționate este necesară parcurgerea primei proceduri administrative și transmiterea către Secretariatul C.C. a dosarului de despăgubire al recurentului, această atribuție revenind în speță, C.J.F.F.. Concluzionează recurentul că primele două etape au fost parcurse prin înregistrarea dosarului, însă neparcurgerea și celei de a treia etape este imputabilă pârâtei-intimate, procedura administrativă fiind declanșată.

Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren imposibil de restituit în natură. Decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către C.C.S.D. numai în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Potrivit prevederilor legislației din domeniul restituirii proprietății funciare, comisia locală de fond funciar trebuie să întocmească și să transmită dosarele referitoare la persoanele care sunt îndreptățite să primească despăgubiri C.J.F.F., pentru ca aceasta să le poată înainta pe bază de proces-verbal Secretariatului C.C.S.D.

din cadrul A.N.R.P.. Dosarele privind despăgubirile care se cuvin foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora trebuie să conțină întreaga documentație care a stat la baza validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. La fiecare dosar vor fi anexate și dovezile privind faptul că fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li s-au oferit terenuri în natură, pe alt amplasament, pe care nu le-au acceptat, sau, după caz, o declarație semnată de toți membrii comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, prin care să se ateste că nu mai există teren disponibil pentru restituirea în natură. În cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Cap. V. Titlul VII din actul normativ amintit, urmată de etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D.

sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de reconstituire și etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului, se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-seprin emiterea de către C.C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I intitulată 'Valorificarea titlurilor de despăgubire", introduse depct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 24 7/2005.

Din verificările efectuate la nivelul A.N.R.P., Secretariatul C.C.S.D. rezultă că dosarul reclamantului nu a fost înaintat de către Comisia Județeană de Fond Funciar Dolj în vederea parcurgerii procedurii administrative de acordare a despăgubirilor la nivelul instituției noastre. Așadar, obligarea de evaluare și emitere a titlurilor de despăgubire se naște după ce dosarele au fost predate comisiei. În speța prezentă, prin Hotărârea nr. 632 din 10 mai 2007 emisă de C.J.D., în anexa 23/1/7, poziția 13 s-a dispus validare acordării de despăgubiri reclamantului pentru suprafața de 0,0570 ha teren neretrocedat însă, așa cum rezultă din adresa nr. 8935/DFF/2011 emisă de C.C.S.D., până la data de 08 noiembrie 2011, dosarul de despăgubire al reclamantului nu a fost înregistrat la Secretariatul C.C.

pentru a se putea parcurge etapele reglementate în procedura emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, situație în care aceasta nu avea nici un raport obligațional față de reclamant, astfel că acțiunea era prematură cum corect a reținut prima instanță. Excepția prematurității acțiunii este o excepție procesuală de fond care privește lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, fără a pune în discuție fondul pretențiilor reclamantului. Trebuie precizat că acțiunea este mijlocul legal pentru realizarea judecătorească a unui drept, iar pentru a se bucura de protecția acțiunii în justiție, dreptul trebuie să fie actual și născut. Or, în cauză, așa cum s-a evidențiat mai sus dreptul reclamantului nu era născut la data introducerii acțiunii, pentru că nu exista o încălcare a dreptului acestuia de către autoritatea chemată în judecată.

Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 Cod procedura civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E: Respinge recursul declarat de L.C.G. împotriva sentinței nr. 574 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 764/2014
în Craiova, predarea efectivă urmând a se face prin proces verbal condiționat de rambursarea sumei primite cu titlu de despăgubiri, reactualizată la data punerii în executare. Cu procesul verbal de preluare din 13 iulie 1989, reclamantul a
ÎCCJ 2008-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 614/2008
proc. civ., susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, întrucât în nici unul din actele de proprietate depuse la dosar nu este menționat terenul în cauză. Toto
ÎCCJ 2012-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4007/2012
o suprafață de 324 mp. Prin sentința civilă nr. 137/2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a reținut că, deși la data de 16 octombrie 1980, în baza Legii nr. 63/1980, a fost preluat de către stat, de la contestatorul S.H. și T.A.F. (autoare
ÎCCJ 2010-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2010
soluționării contestației formulate de reclamanți împotriva dispoziției aceluiași primar nr. 48536 din 3 iunie 2008 prin care își retracta dispoziția menționată la lit. a), diminuându-li-se drepturile stabilite prin aceasta. În cele două pr
ÎCCJ 2013-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 235/2013
3. Recursul declarat de C.C.S.D. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta C.C.S.D. solicitând modificarea soluției în sensul respingerii acțiunii, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de at
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă