- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 18 martie 2008
Decizia nr. 1814/2008 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Primarul orașului Valea lui Mihai, prin dispoziția nr. 208 din 10 octombrie 2005 a respins notificarea nr. 718 din 9 septembrie 2005 prin care petenta T.M. (născută F.M.), a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în orașul Valea lui Mihai, județul Bihor, înscris în C.F. nr.1978, nr. top. 983, 984 și nr. 985. Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 624/C din 5 octombrie 2006 a respins contestația prin care petenta T.M. a solicitat anularea dispoziției nr. 208 din 9 septembrie 2005 emisă de primarul orașului Valea lui Mihai. Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 272/A din 7 iunie 2007 prin care Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins apelul declarat de petenta T.M.
împotriva sentinței civile nr. 624/C din 5 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor. Instanțele au reținut că petenta a formulat notificarea la data de 9 septembrie 2005, peste termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată, termen împlinit la data de 14 februarie 2002. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 272 din 7 iunie 2007 a declarat recurs petenta T.M. , a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că prin Legea nr. 247/2005 termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit până la data de 30 noiembrie 2005. Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Petenta T.M.
a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 1978 Valea lui Mihai, nr. top. 983,984 și nr.985, județul Bihor la data de 9 septembrie 2005. Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Termenul de 6 luni a fost prelungit, succesiv, cu 3 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14 februarie 2002. Prin titlul I al Legii nr. 247/2005 a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu au fost însă modificate prin actul normativ menționat.
Prin alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut expres că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Cum petenta a formulat notificare după împlinirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 just cererea acesteia a fost respinsă ca tardivă. Astfel fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T. (F.M.) M. împotriva deciziei nr. 272 din 7 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.