ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5155/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă 886 din 3

noiembrie 2004, Tribunalul Bihor a respins cererea de repunere în termen

formulată de C.A. și C.E. și ca tardivă contestația formulată de aceștia

împotriva dispoziției 290/2003 a Primarului orașului Valea lui Mihai.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că dispoziția de respingere a notificării a fost comunicată

notificatorilor la data de 31 iulie 2003 și a fost contestată de aceștia abia

la 17 martie 2004, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24

alin. (7) din Legea nr. 10/2001 calificat ca fiind termen de decădere.

Dat fiind natura termenului,

instanța a concluzionat că în privința acestuia nu poate opera instituția

repunerii în termen, prevăzută de art. 19 din Decret 167/1958 și nici

dispozițiunile art. 103 C. proc. civ., chiar în condițiile existenței unei împiedicări

generate de împrejurări, mai presus de voința contestatorilor de vreme ce în discuție

se pune problema valorificării unui termen de drept substanțial și nu

procesual.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

225/A din 18 martie 2005 a admis apelul contestatorilor C.A. și C.E. împotriva

sentinței civile 886/C din 3 noiembrie 2004a Tribunalului Bihor, pe care a

anulat-o.

Evocând fondul, instanța de apel a admis

cererea de repunere în termen formulată de C.A. și C.E. precum și contestația

acestora, dispunând anularea dispoziției 290/2003 a primarului orașului Valea

lui Mihai.

În consecință, instanța a constatat

că petenții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. Valea

lui Mihai A+1 nr.top 1082/12 loc de casă în intravilan, 198 mp A+2 top 1082/15

loc casă intravilan 90 mp A+3 nr. 1082/21 loc casă intravilan 212 mp cu casă,

preluată de la petenți fără titlu, în temeiul Decretului 223/1974.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că deși în notificarea 704 din 23 octombrie 2001,

formulată în termen, contestatorii au solicitat efectuarea comunicării deciziei

sau dispoziției prin cabinetul avocațial unde și-au ales domiciliul (pag.28) și

în acest sens s-a dispus și prin dispoziția 290/7 iulie 2003, practic

comunicarea s-a făcut în Ungaria, țara de domiciliu a contestatorilor, fără ca

recipisa de primire a dispoziției să se fi returnat conform dispozițiunilor

legale.

În acest context, s-a apreciat ca

temeinic justificată cauza pentru care petiționarii nu au fost în măsură să

formuleze și să înainteze în termen contestația împotriva dispoziției 290 din 7

iulie 2003, dispunându-se în consecință în temeiul art. 19 din Decretul 167/1957

repunerea în termen.

În ce privește pretențiile

propriu-zise, instanța a reținut incidența dispozițiunilor Legii nr. 10/2001,

deoarece imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului 223/1974,

contestatorii primind despăgubiri numai pentru construcție, în timp ce terenul

a fost preluat în temeiul art. 13 Legea nr. 59/1974 fără despăgubiri.

Preluarea fiind așadar abuzivă,

dispoziția nr.290/2003 a primarului orașului Valea lui Mihai, care dă eficiența

normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

498/2003 care nu-și au suport legal, deoarece nu pot modifica legea, este

nelegală.

În consecință, instanța de apel a

anulat dispoziția 290/2003 a primarului orașului Valea lui Mihai de respingere

a notificării și a constatat îndreptățirea contestatorilor la acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul, deducându-se

despăgubirile primite.

Recursul declarat de primarul

orașului Valea lui Mihai împotriva deciziei 225 A/2005 a Curții de Apel Oradea,

vizează în primul rând excepția de tardivitate a contestației; susținând în

esență că dispoziția 290/2003 a fost comunicată atât la biroul avocatului

împuternicit cât și la adresa contestatorilor din Ungaria, iar în împrejurarea

potrivit căreia recipisa poștală a fost returnată, nu înseamnă că petiționarii

nu au luat cunoștință de conținutul dispoziției, de vreme ce în conținutul

contestației recunosc acest lucru.

În cel de-al doilea motiv de recurs

se susține, invocându-se normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu, deoarece

contestatorii au fost despăgubiți, astfel că aceștia nu sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii.

Recursul este nefondat.

Contestația formulată de C.A. și C.E.

împotriva dispoziției 290/2003 este în termen.

Din conținutul notificării expediată

prin executorul judecătoresc P.G., sub nr. 704 din 23 octombrie 2001 rezultă că

soții C., cu domiciliul în Ungaria au solicitat ca orice comunicare să li se

facă la domiciliul ales în România, respectiv la Biroul avocațial K.&K. din

Oradea. În acest sens s-a dispus a se face comunicarea și prin dispoziția

290/2003 a Primarului orașului.

Din borderoul de expediție al

primăriei precum și din actele de la dosar (pag 29 și 22 dosar fond) se reține

că dispoziția nr. 290/2003 a fost comunicată numai la adresa din Ungaria a

contestatorilor, nu și la biroul avocațial din România la care și-au ales

domiciliul pentru comunicarea actelor procedurale, contravenindu-se astfel

solicitărilor făcute de aceștia.

Primăria nu a probat primirea

efectivă a comunicării de către contestatori cu recipisa poștală de comunicare,

pentru a înlătura astfel apărările contestatorilor, care au negat acest lucru.

Împrejurarea potrivit căreia

înscrisul nu a fost returnat așa cum susține recurentul nu înseamnă că

înscrisul a și fost primit de contestatori, în afară de faptul că acest moment

dacă într-adevăr dispoziția ar fi fost primită, nu poate fi stabilit.

Termenul de formulare a contestației

prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 operează de la comunicare și

are un caracter imperativ.

În această materie a termenelor

imperative, a căror sancțiune, decăderea, este deosebit de gravă, nu poate

opera echipolența. Așa fiind, trimiterea pe care recurentul o face la

conținutul contestației, prin care contestatorii ar fi recunoscut conținutul

dispoziției 290/2003, nu are relevanță în aplicarea sancțiunii decăderii, cu

atât mai mult cu cât Primarul nu probează în niciun fel efectuarea comunicării

dispoziției la domiciliul ales al contestatorilor.

Așa fiind, în mod corect instanța de

apel nu a dat curs excepției de tardivitate a contestației, excepție invocată

de Primarul orașului Valea lui Mihai.

Și cel de-al doilea motiv de recurs

este neîntemeiat.

Așa cum a reținut instanța de apel,

imobilul proprietatea contestatorilor a fost preluat de stat în temeiul

Decretului 223/1974, aceștia fiind despăgubiți numai pentru construcție nu și

pentru teren.

Preluarea în baza decretului mai

sus-menționat este abuzivă, fără deosebire după cum s-au acordat ori nu

despăgubiri.

Distincția pe care normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. 498/2003 o face

la pct. 1.4 B pct. 2, în legătură cu Decretul 223/1974, privind reglementarea

situației juridice a unor bunuri după cum trecerea imobilului în proprietatea

statului s-a făcut fără plată sau prin înstrăinare, avută în vedere la

pronunțarea dispoziției nr. 290/2003 de către Primarul orașului Valea lui Mihai,

excede cadrului legal supus interpretării și aplicării unitare, respectiv Legea

nr. 10/2001.

Primatul dispozițiunilor Legii nr. 10/2001

față de dispozițiunile normelor metodologice de aplicare unitară a legii,

aprobate prin H.G. 498/2003 generat de ierarhia acestora în sistemul izvoarelor

de drept, face ca pct. 1 B pct. 2 din normele metodologice să fie lipsit de

eficiența juridică.

Așa fiind, instanța de apel făcând

în cauză aplicarea art. 2 din Legea nr. 10/2001, a reținut că preluarea

imobilului proprietatea contestatorilor este abuzivă și că dispoziția nr. 290/2003

este lipsită de suport legal, deoarece normele metodologice pe care se

fundamentează nu pot modifica legea a cărei aplicare trebuie asigurată.

Ca urmare, s-a procedat în temeiul

art. 1 alin. (2) din Legea 10/2001 la acordarea măsurilor reparatorii sub forma

despăgubirilor, luându-se în calcul sumele încasate de contestatori cu titlu de

despăgubiri la valoarea actualizată, la data preluării imobilelor de către

stat.

Pentru cele arătate mai sus,

criticile formulate de Primarul orașului Valea lui Mihai în recursul declarat

sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul orașului Valea lui Mihai împotriva deciziei nr. 225

din 18 martie 2005 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai

2006.