ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1402/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1402/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra cererii de recurs de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată
că,
Prin cererea înregistrata sub nr. 5468 din 1
noiembrie 2005, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC I. SA a chemat
în judecata pârâta SC R.T.I. SRL solicitând instanței constatarea nulității
absolute a contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000.
În motivarea cererii s-a învederat ca pârâta
nu și-a îndeplinit obligația corelativă de livrare a produselor contractate
deși reclamanta a achitat suma de 89.109 dolari S.U.A. din avansul de 300.000 dolari
S.U.A. prevăzut în contract.
Ulterior încheierii contractului, reclamanta
a constatat că pârâta nu se afla în posesia bunurilor ce au format obiectul
contractului, deținând doar nuda proprietate. Refuzul de a achita integral
avansul convenit a fost justificat de imposibilitatea pârâtei de a executa
obligația corelativa de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor
vândute existând o situație litigioasa.
S-a invocat nulitatea absolută a contractului
pentru eroare prin falsa reprezentare a comparatorului la încheierea actului
juridic cu privire la obiectul juridic acesta constând în falsa reprezentare a
situației juridice a bunurilor care nu se aflau în posesia vânzătorului ceea ce
conferă actului juridic valoarea unui împrumut.
În subsidiar s-a invocat nulitatea relativa a
contractului, solicitându-se anularea acestuia pentru eroare viciu de
consimțământ.
S-a solicitat, într-un subsidiar îndepărtat,
rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației de predare a
bunurilor ce au format obiectul contractului.
S-a susținut că dreptul material la acțiune
privind anularea contractului precum și acela privind rezoluțiunea nu sunt
prescrise, termenul fiind întrerupt ca urmare a comunicării proceselor -
verbale încheiate în dosarele de executare silită prin adresa nr. 1973 din 20
octombrie 2005.
S-a mai arătat ca pârâta a acționat în
judecata societatea reclamanta, pentru achitarea diferenței prețului
contractului prin sentința comerciala nr. 3155 din 01 iulie 2005 SC I. SA fiind
obligata la plata sumelor de 30.204.480.000 RON preț contractual și
15.603.380.080 lei penalitate de întârziere.
S-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile
art. 953, 954, alin. (2), art. 1312, 1313, 1316, 1320, 1332, 1339, 1364, 1900 C.
civ.
Prin cererea precizatoare s-au invocat dispozițiile
art. 5 și art. 998 C. civ., susținându-se ca pârâta a înstrăinat un bun asupra
căruia nu avea un drept de proprietate, cauza actului juridic fiind ilicita,
întrucât vânzătoarea avea cunoștința despre imposibilitatea de a transfera
proprietatea asupra bunurilor.
Cu privire la cererea având ca obiect
constatarea nulității relative s-a invocat de către pârâtă excepția prescrierii
dreptului la acțiune în temeiul art. 9 Decret nr. 167/1958, termenul de 3 ani
începând sa curgă, chiar daca reclamanta nu a cunoscut cauza anularii, la 18
luni de la data încheierii actului.
Cu privire la cererea principală având ca
obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare s-a
susținut de către pârâtă ca eroarea obstacol este forma cea mai grava a erorii,
falsa reprezentare purtând asupra naturii actului ce se încheie. Raportat la
aceasta teza s-a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Cu privire la nulitatea absoluta a
contractului pentru eroare asupra naturii juridice a actului pârâta a solicitat
respingerea ca nefondată.
De asemenea, pârâta a invocat excepția
prescrierii dreptului de a cere rezoluțiunea actului juridic, in subsidiar
respingerea, ca nefondată, a cererii.
Prin încheierea de la 10 ianuarie 2006
instanța a anulat, ca insuficient timbrate, capetele de cerere privind
constatarea nulității relative a contractului, rezoluțiunea contractului și
restituirea sumei achitate cu titlul de avans.
Prin sentința comerciala nr. 1 din 3 ianuarie
2007, pronunțată in dosarul nr. 37462/3/2005 Tribunalul București a anulat
capetele de cerere 2 și 3 privind anularea contractului și rezoluțiunea
acestuia cu consecința restituirii sumei de 89109 dolari S.U.A., ca netimbrate.
Totodată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind
constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10
iulie 2000, ca neîntemeiată; a respins cererea de constatare a nulității
absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000, a
obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca
potrivit dispozițiile art. 2 Decret nr. 167/1958 nulitatea absoluta este
imprescriptibila; a apreciat netemeinice motivele de nulitate invocate cu
privire la primul motiv invocat eroare asupra obiectului contractului s-a
reținut că părțile au încheiat, un contract de vânzare-cumpărare, având corecta
reprezentare a naturii contractului aceasta rezultând atât din denumirea și
clauzele contractului cât și din corespondenta părților cu privire la cauza
ilicită s-a apreciat, ca nedovedită, intenția speculativă a părților la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât aceasta a pierdut
posesia bunurilor, ulterior încheierii contractului în septembrie 2000 ca
urmare a acțiunii abuzive a unor terțe persoane; cumpărarea bunurilor de către
pârâta de la SC S.P. SRL, la 18 februarie 2000, prin contractele 1559 și 1660
și vânzarea ulterioara a acestora la 10 iulie 2000 către recurenta s-a apreciat
ca nefiind de natura conferi cauzei un caracter ilicit.
De asemenea, pierderea posesiei ulterior
încheierii contractului nu reprezintă un motiv de nulitate absolută și poate
constitui motiv de rezoluțiune, motivele de nulitate fiind motive concomitente
încheierii actului.
Apelul declarat de reclamantă împotriva
acestei sentințe a fost respins prin
decizia nr. 233 din 7 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a
comercială.
Pentru a pronunța această soluție, instanța
de control judiciar avut în vedere că
apelul nu a fost motivat, instanța supunând cenzurii sentința atacata
conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, s-a reținut că anularea capetelor de
cerere privind constatarea nulității relative a contractului precum și a celui
privind rezoluțiunea contractului cu consecința repunerii in situația
anterioara a fost dispusa cu respectarea dispozițiile art. 20 alin. (3) și (4)
Legea nr. 146/1997. Reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței,
consemnate in încheierea de la 29 noiembrie 2005 privind timbrarea capetelor de
2 și 3 de cerere; transformarea sumei pretinse in moneda naționala și timbrarea
la valoare.
Cu privire la motivele de nulitate invocate
oral, in ședința publica de la 23 aprilie 2007, raportat la dispozițiile art. 294
alin. (1) s-a reținut că, în apel, nu se poate modifica obiectul cererii și nu
pot fi primite cereri noi astfel că nu au fost supuse analizei motivele
invocate pentru prima data în apel, instanța pronunțându-se numai asupra celor
invocate în prima instanța cu respectarea cadrului procesual determinat privind
constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000
cauzele invocate fiind eroare în negotium și cauza ilicita.
Din analiza materialului probator, instanța
de apel a ajuns la concluzia inexistenței unei cauze ilicite la încheierea
contractului și că, neîndeplinirea obligației de transmitere a posesiei
bunurilor, chiar culpabila este irelevantă în raport cu motivele de nulitate
invocate. Așa cum s-a reținut, reclamanta nu a valorificat dreptul de a cere
rezoluțiunea contractului sau de a opune excepția de neexecutare.
Împotriva deciziei Curții de Apel a formulat
recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ., susținând că hotărârea nesocotește spiritul și litera art. 968 C. proc.
civ., instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății.
Intimata a invocat excepția tardivității
declarării recursului, excepție ce urmează a fi respinsă deoarece decizia
atacată a fost comunicată recurentei la 18 iulie 2007, iar recursul a fost
depus la oficiul poștal (conform ștampilei) la 1 august 2007. Așadar calea de
atac s-a exercitat în interiorul termenului de 15 zile prevăzută de art. 301 C.
proc. civ., calculat conform dispozițiile art. 102 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma criticilor
formulate și răspunzând printr-un considerent comun, Înalta Curte îl sa
respinge pentru următoarele argumente:
Cu privire la motivele de nulitate invocate
oral, in ședința publica de la 9 aprilie 2008, raportat la dispozițiile art. 316,
art. 294 alin. (1) se retine ca in recurs nu se poate modifica obiectul cererii
și nu pot fi primite cereri noi astfel că nu vor fi supuse analizei motivele
invocate pentru prima dată in recurs, instanța urmând a se pronunța asupra
celor invocate în recursul scris și în limitele soluției pronunțate de prima
instanță, cu respectarea cadrului procesual determinat privind constatarea
nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000, cauzele
invocate fiind eroare în negotium și cauza ilicita.
Criticile de nelegalitate formulate de
recurenta SC I. SA, reiterează si susțin cu aceeași argumentație juridica,
pretinsele „cauze de nulitate” ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 90712000
încheiat intre părți.
Actul contestat, contractul nr. 907 din 10
iulie 2000, nu numai ca a fost negociat și semnat de către părți dar a fost pus
în executare prin plăti parțiale și remiteri de bunuri conform clauzelor
prevăzute expres la pct. 1.
Noțiunea de „error in corpore” ca și
modalitate a erorii obstacol, poate consta în falsa reprezentare a parților
asupra identitarii obiectului actului juridic încheiat.
Aplicând noțiunile expuse anterior
raporturilor juridice derulate între cele doua părți, Înalta Curte reține inaplicabilitatea
acestei cauze de nulitate a actului juridic încheiat între părți, respectiv
contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000.
Cat privește cealaltă cauză de nulitate, „error
in substantiam” (eroarea asupra însușirilor substanțiale ale bunurilor),
aceasta reprezintă o modalitate a erorii viciu de consimțământ, ce atrage
indubitabil sancțiunea nulității relative a actului contestat.
În raport de momentul la care recurenta a
interes sa invoce o astfel de cauză și de data semnării actului contestat, august
2000, transpuse la dispozițiile Decretului nr. 167/1958, cererea de nulitate
este prescrisă.
Cât privește netemeinica acestei cauze de
nulitate relativă, argumentele tratate si expuse la analiza instituției „error
in corpore”, sunt comune urmând a fi valabile și cu privire la această
nulitate.
Pe fondul cauzei, instanța de recurs reține că
acțiunea formulată este nefondată întrucât situațiile de fapt invocate sunt
rodul unei interpretări trunchiate a modului în care s-au născut și derulat
raporturile contractuale între părți. Astfel, în considerentele acestei
hotărâri rezultă ca actul juridic atacat, respectiv contractul de
vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000 este valabil încheiat și potrivit
principiului forței obligatorii a convențiilor, reclamanta trebuie să își
respecte obligațiile de plată asumate față de pârâtă.
Astfel, se reține ca „SC I. SA nu și-a
îndeplinit întocmai obligațiile de plata asumate achitând numai suma de 89.209 dolari
S.U.A. din avansul de 300.000 dolari S.U.A. în 2 tranșe peste termenul de 15
zile stipulat în contract iar la data de 28 decembrie 2000 a încheiat cu un
neproprietar, SC S.P. SRL. contractul de vânzare-cumpărare nr. 49 privind
aceleași utilaje contractate anterior cu pârâta .. „.
Prin urmare, recurenta nu-i poate imputa
intimatei că nu si-a respectat obligațiile contractuale in sensul remiterii
tuturor bunurilor atât timp cat exista probe că ea însăși nu si-a respectat
obligația primară aceea de a achita avansul de 300.000 dolari S.U.A. in
termenul de 15 zile de la încheierea contractului.
În ceea ce privește nulitate absolută, privită
din prisma „erorii asupra obiectului contractului”, „error in negotiu”, motivat
pe considerentul că „recurenta ar fi crezut că încheie un alt act juridic decât
o vânzare” nu poate subzista în prezenta cauză. Din întreg materialul probator
rezultă neîndoielnic faptul că părțile au avut corecta reprezentare a actului
juridic pe care l-au încheiat.
Natura juridica a contractului rezulta cu
certitudine din însăși denumirea operațiunii încheiate între părți
(vânzare-cumpărare) precum și din clauzele inserate, clauze specifice, de
esența vânzării
:
bunurile expres determinate, prețul și
modalitatea de plată, modalitatea de predare și recepție a bunurilor vândute.
Având în vedere aceste aspecte, în mod corect
instanța de fond a apreciat ca: „nu se poate susține ca reclamanta nu a avut
reprezentarea operațiunii juridice încheiate la momentul perfectării vânzării ..
.”
În motivarea acestui considerent s-a arătat că:
„se poate observa că reclamanta a și plătit o parte din preț, aspect recunoscut
de aceasta, ceea ce încă o dată confirmă corecta reprezentare a realității în
ceea ce privește natura juridică a contractului încheiat, respectiv de
vânzare-cumpărare de altfel corecta reprezentare a realității rezultă din
întreaga corespondență existentă între părți, atât anterioară cât și ulterioara
datei încheierii contractului.”
Rezultă așadar că recurenta nu a reușit sa
satisfacă cerințele art. 1169 C. civ., respectiv sa dovedească si sa probeze
cauzele de nulitate absoluta invocate și că instanțele au făcut o corectă
interpretare a actului juridic dedus judecății și nu a schimbat cu nimic natura
și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru considerentele de mai sus conform art.
312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta
SC I. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 233 din 7 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,
se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 7800 lei către intimata
pârâtă SC R.T.I. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
reclamanta SC I. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 233 din 7 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială.
Obligă recurenta la 7800 lei cheltuieli de
judecată către intimata – pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9
aprilie 2008.