ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1402/2008

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, Prin cererea înregistrata sub nr. 5468 din 1 noiembrie 2005, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC I. SA a chemat în judecata pârâta SC R.T.I. SRL solicitând instanței constatarea nulității absolute a contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000. În motivarea cererii s-a învederat ca pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de livrare a produselor contractate deși reclamanta a achitat suma de 89.109 dolari S.U.A. din avansul de 300.000 dolari S.U.A. prevăzut în contract. Ulterior încheierii contractului, reclamanta a constatat că pârâta nu se afla în posesia bunurilor ce au format obiectul contractului, deținând doar nuda proprietate.

Refuzul de a achita integral avansul convenit a fost justificat de imposibilitatea pârâtei de a executa obligația corelativa de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute existând o situație litigioasa. S-a invocat nulitatea absolută a contractului pentru eroare prin falsa reprezentare a comparatorului la încheierea actului juridic cu privire la obiectul juridic acesta constând în falsa reprezentare a situației juridice a bunurilor care nu se aflau în posesia vânzătorului ceea ce conferă actului juridic valoarea unui împrumut. În subsidiar s-a invocat nulitatea relativa a contractului, solicitându-se anularea acestuia pentru eroare viciu de consimțământ. S-a solicitat, într-un subsidiar îndepărtat, rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației de predare a bunurilor ce au format obiectul contractului.

S-a susținut că dreptul material la acțiune privind anularea contractului precum și acela privind rezoluțiunea nu sunt prescrise, termenul fiind întrerupt ca urmare a comunicării proceselor - verbale încheiate în dosarele de executare silită prin adresa nr. 1973 din 20 octombrie 2005. S-a mai arătat ca pârâta a acționat în judecata societatea reclamanta, pentru achitarea diferenței prețului contractului prin sentința comerciala nr. 3155 din 01 iulie 2005 SC I. SA fiind obligata la plata sumelor de 30.204.480.000 RON preț contractual și 15.603.380.080 lei penalitate de întârziere. S-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 953, 954, alin. (2), art. 1312, 1313, 1316, 1320, 1332, 1339, 1364, 1900 C. civ.

Prin cererea precizatoare s-au invocat dispozițiile art. 5 și art. 998 C. civ., susținându-se ca pârâta a înstrăinat un bun asupra căruia nu avea un drept de proprietate, cauza actului juridic fiind ilicita, întrucât vânzătoarea avea cunoștința despre imposibilitatea de a transfera proprietatea asupra bunurilor. Cu privire la cererea având ca obiect constatarea nulității relative s-a invocat de către pârâtă excepția prescrierii dreptului la acțiune în temeiul art. 9 Decret nr. 167/1958, termenul de 3 ani începând sa curgă, chiar daca reclamanta nu a cunoscut cauza anularii, la 18 luni de la data încheierii actului. Cu privire la cererea principală având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare s-a susținut de către pârâtă ca eroarea obstacol este forma cea mai grava a erorii, falsa reprezentare purtând asupra naturii actului ce se încheie.

Raportat la aceasta teza s-a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune. Cu privire la nulitatea absoluta a contractului pentru eroare asupra naturii juridice a actului pârâta a solicitat respingerea ca nefondată. De asemenea, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului de a cere rezoluțiunea actului juridic, in subsidiar respingerea, ca nefondată, a cererii. Prin încheierea de la 10 ianuarie 2006 instanța a anulat, ca insuficient timbrate, capetele de cerere privind constatarea nulității relative a contractului, rezoluțiunea contractului și restituirea sumei achitate cu titlul de avans. Prin sentința comerciala nr. 1 din 3 ianuarie 2007, pronunțată in dosarul nr. 37462/3/2005 Tribunalul București a anulat capetele de cerere 2 și 3 privind anularea contractului și rezoluțiunea acestuia cu consecința restituirii sumei de 89109 dolari S.U.A., ca netimbrate.

Totodată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000, ca neîntemeiată; a respins cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000, a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca potrivit dispozițiile art. 2 Decret nr. 167/1958 nulitatea absoluta este imprescriptibila; a apreciat netemeinice motivele de nulitate invocate cu privire la primul motiv invocat eroare asupra obiectului contractului s-a reținut că părțile au încheiat, un contract de vânzare-cumpărare, având corecta reprezentare a naturii contractului aceasta rezultând atât din denumirea și clauzele contractului cât și din corespondenta părților cu privire la cauza ilicită s-a apreciat, ca nedovedită, intenția speculativă a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât aceasta a pierdut posesia bunurilor, ulterior încheierii contractului în septembrie 2000 ca urmare a acțiunii abuzive a unor terțe persoane; cumpărarea bunurilor de către pârâta de la SC S.P.

SRL, la 18 februarie 2000, prin contractele 1559 și 1660 și vânzarea ulterioara a acestora la 10 iulie 2000 către recurenta s-a apreciat ca nefiind de natura conferi cauzei un caracter ilicit. De asemenea, pierderea posesiei ulterior încheierii contractului nu reprezintă un motiv de nulitate absolută și poate constitui motiv de rezoluțiune, motivele de nulitate fiind motive concomitente încheierii actului. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 233 din 7 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar avut în vedere că apelul nu a fost motivat, instanța supunând cenzurii sentința atacata conform art. 292 alin. (2) C. proc.

civ. Astfel, s-a reținut că anularea capetelor de cerere privind constatarea nulității relative a contractului precum și a celui privind rezoluțiunea contractului cu consecința repunerii in situația anterioara a fost dispusa cu respectarea dispozițiile art. 20 alin. (3) și (4) Legea nr. 146/1997. Reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, consemnate in încheierea de la 29 noiembrie 2005 privind timbrarea capetelor de 2 și 3 de cerere; transformarea sumei pretinse in moneda naționala și timbrarea la valoare.

Cu privire la motivele de nulitate invocate oral, in ședința publica de la 23 aprilie 2007, raportat la dispozițiile art. 294 alin. (1) s-a reținut că, în apel, nu se poate modifica obiectul cererii și nu pot fi primite cereri noi astfel că nu au fost supuse analizei motivele invocate pentru prima data în apel, instanța pronunțându-se numai asupra celor invocate în prima instanța cu respectarea cadrului procesual determinat privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000 cauzele invocate fiind eroare în negotium și cauza ilicita. Din analiza materialului probator, instanța de apel a ajuns la concluzia inexistenței unei cauze ilicite la încheierea contractului și că, neîndeplinirea obligației de transmitere a posesiei bunurilor, chiar culpabila este irelevantă în raport cu motivele de nulitate invocate.

Așa cum s-a reținut, reclamanta nu a valorificat dreptul de a cere rezoluțiunea contractului sau de a opune excepția de neexecutare. Împotriva deciziei Curții de Apel a formulat recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea nesocotește spiritul și litera art. 968 C. proc. civ., instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății. Intimata a invocat excepția tardivității declarării recursului, excepție ce urmează a fi respinsă deoarece decizia atacată a fost comunicată recurentei la 18 iulie 2007, iar recursul a fost depus la oficiul poștal (conform ștampilei) la 1 august 2007. Așadar calea de atac s-a exercitat în interiorul termenului de 15 zile prevăzută de art. 301 C. proc.

civ., calculat conform dispozițiile art. 102 C. proc. civ. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și răspunzând printr-un considerent comun, Înalta Curte îl sa respinge pentru următoarele argumente: Cu privire la motivele de nulitate invocate oral, in ședința publica de la 9 aprilie 2008, raportat la dispozițiile art. 316, art. 294 alin. (1) se retine ca in recurs nu se poate modifica obiectul cererii și nu pot fi primite cereri noi astfel că nu vor fi supuse analizei motivele invocate pentru prima dată in recurs, instanța urmând a se pronunța asupra celor invocate în recursul scris și în limitele soluției pronunțate de prima instanță, cu respectarea cadrului procesual determinat privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000, cauzele invocate fiind eroare în negotium și cauza ilicita.

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta SC I. SA, reiterează si susțin cu aceeași argumentație juridica, pretinsele „cauze de nulitate” ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 90712000 încheiat intre părți. Actul contestat, contractul nr. 907 din 10 iulie 2000, nu numai ca a fost negociat și semnat de către părți dar a fost pus în executare prin plăti parțiale și remiteri de bunuri conform clauzelor prevăzute expres la pct. 1. Noțiunea de „error in corpore” ca și modalitate a erorii obstacol, poate consta în falsa reprezentare a parților asupra identitarii obiectului actului juridic încheiat. Aplicând noțiunile expuse anterior raporturilor juridice derulate între cele doua părți, Înalta Curte reține inaplicabilitatea acestei cauze de nulitate a actului juridic încheiat între părți, respectiv contractului de vânzare-cumpărare nr. 907/2000.

Cat privește cealaltă cauză de nulitate, „error in substantiam” (eroarea asupra însușirilor substanțiale ale bunurilor), aceasta reprezintă o modalitate a erorii viciu de consimțământ, ce atrage indubitabil sancțiunea nulității relative a actului contestat. În raport de momentul la care recurenta a interes sa invoce o astfel de cauză și de data semnării actului contestat, august 2000, transpuse la dispozițiile Decretului nr. 167/1958, cererea de nulitate este prescrisă. Cât privește netemeinica acestei cauze de nulitate relativă, argumentele tratate si expuse la analiza instituției „error in corpore”, sunt comune urmând a fi valabile și cu privire la această nulitate. Pe fondul cauzei, instanța de recurs reține că acțiunea formulată este nefondată întrucât situațiile de fapt invocate sunt rodul unei interpretări trunchiate a modului în care s-au născut și derulat raporturile contractuale între părți.

Astfel, în considerentele acestei hotărâri rezultă ca actul juridic atacat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 907 din 10 iulie 2000 este valabil încheiat și potrivit principiului forței obligatorii a convențiilor, reclamanta trebuie să își respecte obligațiile de plată asumate față de pârâtă. Astfel, se reține ca „SC I. SA nu și-a îndeplinit întocmai obligațiile de plata asumate achitând numai suma de 89.209 dolari S.U.A. din avansul de 300.000 dolari S.U.A. în 2 tranșe peste termenul de 15 zile stipulat în contract iar la data de 28 decembrie 2000 a încheiat cu un neproprietar, SC S.P. SRL. contractul de vânzare-cumpărare nr. 49 privind aceleași utilaje contractate anterior cu pârâta .. „. Prin urmare, recurenta nu-i poate imputa intimatei că nu si-a respectat obligațiile contractuale in sensul remiterii tuturor bunurilor atât timp cat exista probe că ea însăși nu si-a respectat obligația primară aceea de a achita avansul de 300.000 dolari S.U.A.

in termenul de 15 zile de la încheierea contractului. În ceea ce privește nulitate absolută, privită din prisma „erorii asupra obiectului contractului”, „error in negotiu”, motivat pe considerentul că „recurenta ar fi crezut că încheie un alt act juridic decât o vânzare” nu poate subzista în prezenta cauză. Din întreg materialul probator rezultă neîndoielnic faptul că părțile au avut corecta reprezentare a actului juridic pe care l-au încheiat. Natura juridica a contractului rezulta cu certitudine din însăși denumirea operațiunii încheiate între părți (vânzare-cumpărare) precum și din clauzele inserate, clauze specifice, de esența vânzării : bunurile expres determinate, prețul și modalitatea de plată, modalitatea de predare și recepție a bunurilor vândute.

Având în vedere aceste aspecte, în mod corect instanța de fond a apreciat ca: „nu se poate susține ca reclamanta nu a avut reprezentarea operațiunii juridice încheiate la momentul perfectării vânzării .. .” În motivarea acestui considerent s-a arătat că: „se poate observa că reclamanta a și plătit o parte din preț, aspect recunoscut de aceasta, ceea ce încă o dată confirmă corecta reprezentare a realității în ceea ce privește natura juridică a contractului încheiat, respectiv de vânzare-cumpărare de altfel corecta reprezentare a realității rezultă din întreaga corespondență existentă între părți, atât anterioară cât și ulterioara datei încheierii contractului.” Rezultă așadar că recurenta nu a reușit sa satisfacă cerințele art. 1169 C. civ., respectiv sa dovedească si sa probeze cauzele de nulitate absoluta invocate și că instanțele au făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății și nu a schimbat cu nimic natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Pentru considerentele de mai sus conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 233 din 7 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 7800 lei către intimata pârâtă SC R.T.I. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 233 din 7 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială. Obligă recurenta la 7800 lei cheltuieli de judecată către intimata – pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 aprilie 2008.