Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.05.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2354/2007

HOTĂRÂRE
04.05.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2354/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 ianuarie 2007, reclamanta F.M. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.M., să se dispună anularea Hotărârii nr. 559 din 20 decembrie 2006, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că s-a născut în București, la 18 martie 1944, pe timpul refugiului părinților săi din localitatea Săcălășeni, județul Maramureș și se consideră îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate prin O.G.

nr. 105/1999. Prin sentința civilă nr. 101/2007 din 20 februarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei F.M., a anulat Hotărârea nr. 559 din 20 decembrie 2006, emisă de pârâta C.J.P.M. pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 18 martie 1944 – 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 ianuarie 2007. Pentru a se pronunța în acest sens, Instanța de Fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada că s-a născut în București, la 18 martie 1944, pe timpul refugiului părinților săi.

Instanța de Fond a apreciat că nu se poate stabili un regim discriminator între părinții refugiați și copiii născuți în timpul refugiului, stabilind reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data încetării refugiului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta consideră că Instanța de Fond nu a avut în vedere prevederile O.G. nr. 105/1999, admițând ca o persoană să poată fi considerată strămutată în localitatea de domiciliu. Mai arată că reclamanta nu poate beneficia de calitatea de persoană strămutată întrucât refugiul s-a făcut într-o localitate situată în afara zonei de persecuție etnică.

Totodată, recurenta evocă în recursul declarat și părerea M.J. exprimată în adresa din 2005, potrivit căreia beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților în acea localitate. De asemenea, sunt menționate precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale C.N.P.A.D.A.S. în care se prevede că nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000 copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților. Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)). Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamanta s-a născut în București, la data de 18 martie 1944, după ce părinții acesteia au fost obligați să se refugieze din localitatea Săcălășeni, județul Maramureș. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat dificultățile strămutării în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din Ordonanța nr. 105/1999, a fortiori, trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în perioada de strămutare a părinților.

Nu poate fi primit motivul de recurs potrivit căruia reclamanta nu ar fi îndreptățită să beneficieze de drepturile compensatorii prevăzute de lege, deoarece s-ar fi născut în afara zonei de persecuție etnică deoarece în nici una dintre reglementările aplicabile nu se face referire la o asemenea zonă. De asemenea, nu pot fi luate în considerare referirile recurentei la păreri sau precizări ale diferitelor autorități, având în vedere lipsa caracterului normativ al unor asemenea documente, care nu fac decât să se adaoge la lege. Rezultă că sentința pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.M. împotriva sentinței civile nr. 101 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-05-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2355/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 ianuarie 2007, reclamantul C.G.D. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.M.
ÎCCJ 2008-04-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1692/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 10 octombrie 2007, reclamanta T.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C
ÎCCJ 2009-10-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4707/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 5 decembrie 2008, reclamantul N.G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj
ÎCCJ 2007-03-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1456/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 4 septembrie 2006, reclamanta P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J
ÎCCJ 2008-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 446/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ reclamantul C.M. a solicitat anularea Hotărârii nr. 20264 din 13 iulie 2007 emisă de C.J.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă